Binefacere adevărată
Iubite frate și soră F.,
Voi încerca acum să scriu ceea ce mi s-a prezentat cu privire la voi; pentru că simt că este timpul ca această biserică să-și pună inima în ordine și să facă o lucrare zeloasă pentru veșnicie. Amândoi iubiți adevărul și doriți să ascultați de el; dar sunteți neexperimentați. Mi s-a arătat că, în anumite împrejurări, veți fi puși la încercare și probați și vor fi descoperite trăsături de caracter de care nu vă dădeați seama că le aveți.
Mulți dintre cei care niciodată n-au fost puși la încercare par a fi creștini excelenți, viața lor pare fără greșeală; dar Dumnezeu vede că ei au trăsături de caracter care trebuie să le fie descoperite înainte să-și poată da seama de ele și să le corecteze. Simeon a profetizat, sub inspirația Duhului Sfânt, și i-a spus Mariei cu referire la Isus: “Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel, și să fie un semn, care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” În providența lui Dumnezeu, noi suntem puși în poziții diferite, spre a chema la exercitare calități ale minții menite să dezvolte caracterul în împrejurări diferite. “Căci cine păzește toată legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Pretinși creștini pot să trăiască o viață ireproșabilă atât cât privește aparența exterioară; dar când schimbarea împrejurărilor îi aruncă în situații cu totul diferite, sunt descoperite puternice trăsături de caracter, care ar fi rămas ascunse dacă împrejurările ar fi continuat să fie aceleași.
-56-
Mi-a fost arătat că aveți trăsături egoiste de care trebuie să vă păziți cu strictețe. Veți fi în primejdia de a privi la comoditatea și prosperitatea voastră fără a ține seama de prosperitatea altora. Voi nu aveți un spirit de lepădare de sine care să semene cu Exemplul cel mare. Trebuie să cultivați binefacerea, care vă va aduce mai mult în armonie cu spiritul lui Hristos în binefacerea Lui dezinteresată. Aveți nevoie de mai multă simpatie umană. Aceasta este o calitate a naturii noastre, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre a ne face generoși față de cei cu care venim în contact. Noi o găsim la bărbați și la femei ale căror inimi sunt la unison cu Hristos și este într-adevăr trist că celor care mărturisesc a fi urmașii Lui le lipsește acest mare principiu de bază al creștinismului. Ei nu imită Modelul și este imposibil să reflecte chipul lui Isus în viața și comportamentul lor.
Când simpatia umană este amestecată cu iubire și bunăvoință și sfințită de Duhul lui Isus, ea este un element care poate produce mult bine. Cei care cultivă binefacerea nu fac numai o lucrare bună pentru alții și binecuvântează pe cei care primesc fapta cea bună, ci sunt ei înșiși beneficiari prin deschiderea inimii lor influenței milostive a adevăratei binefaceri. Fiecare rază de lumină revărsată asupra altora va fi reflectată asupra inimilor noastre. Fiecare cuvânt amabil și de simpatie spus celui întristat, fiecare faptă pentru ușurarea celui apăsat și fiecare dar spre a aproviziona nevoile semenilor noștri, dăruit cu gândul de a slăvi pe Dumnezeu, vor avea ca rezultat binecuvântări pentru dătător. Cei care lucrează astfel ascultă de legea cerului și vor primi aprobarea lui Dumnezeu. Plăcerea de a face bine altora împărtășește simțămintelor o înflăcărare care străbate nervii, înviorează circulația sângelui și produce sănătate mintală și fizică.
Isus cunoștea influența binefacerii asupra inimii și vieții binefăcătorului și a căutat să întipărească în mintea ucenicilor Săi beneficiul care rezultă din exercitarea acestei virtuți. El spune: “Este mai ferice să dai decât să primești.” El a ilustrat spiritul de binefacere voioasă care trebuie exercitat față de prieteni, vecini și străini prin parabola omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, “care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort.” Cu toată înalta mărturisire de evlavie făcută de preot și levit, inimile lor n-au fost mișcate de afecțiune miloasă față de cel suferind. Un samaritean care n-a făcut o astfel de declarație de neprihănire a trecut pe acel drum și, când a văzut nevoia acelui străin, nu l-a privit numai din simplă curiozitate pasivă, ci a văzut în el o ființă umană aflată în nenorocire, și mila lui a fost trezită. Imediat “s-a apropiat de i-a legat rănile, și a turnat peste ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.” Și a doua zi l-a lăsat în grija hangiului, cu asigurarea că la întoarcere va plăti toată datoria. Hristos întreabă: “Care dintr-acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care a căzut între tâlhari? Cel ce și-a făcut milă de el, a răspuns învățătorul legii. Du-te de fă și tu la fel, i-a zis Isus.”
-57-
Aici Isus a dorit să-i învețe pe ucenicii Săi obligațiile morale care îi revin omului față de semenul său. Oricine neglijează să aducă la îndeplinire principiile ilustrate prin această învățătură nu este un păzitor al poruncii, ci, întocmai ca și levitul, calcă Legea lui Dumnezeu pe care pretinde că o respectă. Sunt unii care, ca și samariteanul, nu fac declarații de înaltă evlavie, dar au totuși un mare simțământ al obligațiilor față de semenii lor și au mult mai multă iubire și amabilitate decât unii care le mărturisesc.
Aceia îi iubesc într-adevăr pe semenii lor ca pe ei înșiși; ei își dau seama de răspunderile care le revin și de cerințele omenirii suferinde și împlinesc principiile Legii lui Dumnezeu în viața lor zilnică. “Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și i-a zis: ‘Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?’ Isus i-a zis: ‘Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?’ El a răspuns: ‘Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ ‘Bine ai răspuns’, i-a zis Isus, ‘fă așa și vei avea viață veșnică’.” Aici, Hristos arată învățătorului Legii că adevăratul rod al evlaviei este a iubi pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. “Fă așa”, a zis El, nu numai să crezi, ci fă “și vei avea viață veșnică.” Nu numai simpla mărturisire de credință în obligativitatea cerințelor Legii lui Dumnezeu te face creștin, ci și aducerea la îndeplinire a acelei Legi.
-58-
În parabolă, Isus îl înalță pe samaritean mai presus de preot și de levit, care erau mari formaliști pentru litera Legii Celor Zece Porunci. Acesta a ascultat de spiritul acestor porunci, pe când ceilalți s-au mulțumit să mărturisească o înaltă credință în ele; dar ce este credința fără fapte? Când susținătorii Legii lui Dumnezeu își fixează hotărât poziția în principiile ei, arătând că nu sunt fideli numai cu numele, ci și cu inima, îndeplinind în viața lor zilnică spiritul poruncilor lui Dumnezeu și punând în practică adevărata binefacere pentru om, atunci vor avea putere morală să miște lumea. Este imposibil pentru cei care mărturisesc credință pentru Legea lui Dumnezeu să reprezinte corect principiile acelui Decalog sfânt, în timp ce disprețuiesc sfintele Lui porunci de a-i iubi pe semenii lor ca pe ei înșiși.
Cea mai elocventă predică ce poate fi ținută despre Legea Celor Zece Porunci este a le păzi. Ascultarea trebuie să fie o datorie personală. Neglijarea acestei datorii este un păcat flagrant. Dumnezeu nu ne pune numai sub obligația de a ne asigura noi înșine, ci și să simțim ca o datorie obligatorie de a arăta și altora calea și, prin îngrijirea și iubirea noastră dezinteresată, să conducem la Hristos pe cei care vin în sfera noastră de influență. Surprinzătoarea absență a principiului care caracterizează viața multor pretinși creștini este alarmantă. Nepăsarea lor față de Legea lui Dumnezeu descurajează pe cei care recunosc cerințele ei sacre și tind să abată de la adevăr pe cei care altfel l-ar fi acceptat.
Pentru a ne cunoaște pe noi înșine așa cum trebuie, este necesar să ne privim în oglindă și să ne descoperim defectele, să folosim sângele lui Hristos, fântână deschisă pentru păcat și necurăție, în care putem să spălăm hainele caracterului nostru și să îndepărtăm petele păcatului. Dar mulți refuză să-și vadă greșelile și să le corecteze; ei nu doresc să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși.
-59-
Dacă dorim să ajungem la mari realizări de desăvârșire morală și spirituală, trebuie să o trăim. Noi avem o obligație personală față de societate să facem acest lucru, pentru ca să exercităm în mod continuu o influență în favoarea Legii lui Dumnezeu. Trebuie să lăsăm ca lumina noastră să lumineze așa fel, încât toți să poată vedea că Evanghelia sacră are o influență asupra inimii și a vieții, că umblăm în ascultare de poruncile ei și nu călcăm nici unul din principiile ei. Suntem în mare măsură răspunzători față de lume pentru sufletele celor din jurul nostru. Cuvintele și faptele noastre vorbesc încontinuu fie pentru, fie contra lui Hristos și a Legii pe care El a venit să o apere. Lăsați ca lumea să vadă că nu suntem în mod egoist limitați exclusiv la interesele și bucuriile noastre religioase, ci că suntem liberali și dorim să se împărtășească și ei de binecuvântările și privilegiile noastre, prin sfințirea adevărului. Lăsați-i ca ei să vadă că religia pe care noi o mărturisim nu barează, nici nu acoperă cu gheață calea pentru suflet, făcându-ne antipatici și exigenți. Fie ca toți cei care mărturisesc că L-au găsit pe Hristos să slujească așa cum a făcut El, spre folosul omului, nutrind un spirit de binefacere înțeleaptă. Atunci vom vedea multe suflete urmând după lumina care strălucește din învățătura și exemplul nostru.
Noi toți trebuie să cultivăm o dispoziție binevoitoare și să ne supunem controlului conștiinței. Spiritul adevărului îi face mai buni pe cei care-l primesc în inimile lor. El lucrează ca și plămădeala, până ce întreaga ființă este adusă în conformitate cu principiile lui. El deschide inima care a fost înghețată prin zgârcenie; deschide mâna care a fost totdeauna închisă față de suferința omenească; și iubirea și amabilitatea sunt văzute ca rod al lui.
Dumnezeu cere ca noi toți să fim lucrători jertfitori de sine. Fiecare parte de adevăr are o aplicație practică pentru viața noastră zilnică. Binecuvântați sunt cei care aud Cuvântul Domnului și-l păzesc. Auzirea nu este de ajuns; noi trebuie să acționăm. În ținerea poruncilor este răsplata cea mare. Cei care demonstrează practic binefacerea, prin simpatia și faptele de milă față de cei săraci, suferinzi și nenorociți, nu numai că îi ușurează pe suferinzi, dar contribuie în mare măsură la propria lor fericire și sunt pe calea asigurării sănătății sufletului și a trupului. Isaia a descris în mod lămurit lucrarea pe care Dumnezeu o va accepta și pentru care va binecuvânta pe poporul Său dacă o va face:
-60-
“Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți, și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul, și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua nămiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”
Legătura care există între minte și trup este foarte mare. Când unul este afectat, celălalt răspunde. Starea minții are mult de-a face cu sănătatea organismului fizic. Dacă mintea este liberă și fericită datorită conștiinței facerii de bine și a simțământului de mulțumire, făcându-i fericiți pe alții, ea va da naștere unei bucurii care va reacționa asupra organismului întreg, întărindu-l și ajutând sângele să circule mai liber. Binecuvântarea lui Dumnezeu este un vindecător, și cei care sunt bogați în facerea de bine pentru alții își vor da seama de binecuvântarea minunată din inima și viața lor.