Încumetarea
Sunt unii care au un spirit nechibzuit, pe cari îl numesc curaj și hotărâre. Ei se plasează în mod inutil în situații extrem de primejdioase, expunându-se astfel unor ispite din care, ca să iasă nepătați și nevătămați, ar fi nevoie de o minune a lui Dumnezeu. Ispita pe care a îndreptat-o Satana către Mântuitorul lumii, ca Acesta să Se arunce de pe streașina templului, a fost înfruntată și trecută cu bine. Satana a citat o făgăduință a lui Dumnezeu pentru a-I da lui Hristos siguranța că poate face acest lucru fără teamă, în baza promisiunii respective. Hristos a întâmpinat această ispită cu textul biblic următor: “Stă scris: Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.” Singura cale sigură pentru creștini este de a-l respinge pe vrăjmaș cu Cuvântul lui Dumnezeu. Satana îi îndeamnă pe oameni în locuri în care Dumnezeu nu le cere să meargă și aduce citate din Scripturi pentru a-și justifica sugestiile.
Făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu nu sunt date pentru a-l întări pe om pe o cale a încumetării sau pentru a se încrede în ele când se aruncă în mod inutil în primejdie. Domnul ne cere să acționăm într-o umilă dependență de providența Sa. “Nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii către țintă.” În Dumnezeu este bunăstarea și viața noastră. Nimic nu poate fi adus în starea de prosperitate fără permisiunea și binecuvântarea lui Dumnezeu. El Își poate pune mâna pentru a spori și binecuvânta sau și-o poate întoarce împotriva noastră. “Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra.” În calitate de copii ai lui Dumnezeu, ni se cere să ne păstrăm cu consecvență un caracter creștin. Ar trebui să manifestăm prudență, prevedere și umilință și să umblăm cu circumspecție către cei care sunt în afară. Și în nici un caz să nu renunțăm la principii.
Singura noastră siguranță este de a nu-i oferi nici un prilej diavolului; căci sugestiile și scopurile lui urmăresc întotdeauna să ne facă rău și să ne împiedice să ne sprijinim pe Dumnezeu. El se transformă într-un înger al curăției, pentru ca, prin ispitele lui ipocrite, să-și poată folosi în așa fel stratagemele încât să nu reușim să-i descoperim ticăloșiile. Cu cât cedăm mai mult, cu atât amăgirile lui vor avea o putere mai mare asupra noastră. Este un lucru nesigur să ne contrazicem sau să parlamentăm cu el. Pentru fiecare avantaj pe care îl cedăm vrăjmașului, el va pretinde mai multe. Singura noastră siguranță este de a respinge cu fermitate primul îndemn la încumetare. Prin meritele lui Hristos, Dumnezeu ne-a dat suficient har ca să-l înfruntăm pe Satana și să fim mai mult decât biruitori. Împotrivirea înseamnă succes. “Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi.” Împotrivirea trebuie să fie fermă și neîncetată. Pierdem tot ce câștigăm dacă ne împotrivim astăzi numai ca să cedăm mâine.
-483-
Păcatul acestui veac este nesocotirea poruncilor fără echivoc ale lui Dumnezeu. Puterea influenței exercitate în direcția greșită este foarte mare. Eva avea tot ceea ce reclamau nevoile ei. Nu lipsea nimic din ce-i trebuia ca să fie fericită; dar apetitul neînfrânat a dorit fructul singurului pom pe care Dumnezeu îl oprise. N-avea deloc nevoie de fructul pomului cunoștinței, dar ea a îngăduit ca pofta și curiozitatea să-i controleze rațiunea. Era perfect fericită în căminul său edenic, alături de soțul ei; însă, asemenea neastâmpăratelor Eve moderne, s-a bucurat că exista o sferă mai înaltă decât cea pe care i-o hotărâse Dumnezeu. Dar, încercând să urce mai sus de poziția ei originară, a căzut cu mult mai jos decât fusese înainte. Hotărât lucru, aceasta le așteaptă și pe Evele generației actuale, dacă vor neglija să-și onoreze cu voioșie îndatoririle vieții de zi cu zi, în conformitate cu planul lui Dumnezeu.
Există o lucrare pentru femei care este mai importantă și mai înaltă chiar decât îndatoririle unui împărat pe tronul său. Ele pot modela mintea copiilor lor și forma caracterele acestora în așa fel încât să poată fi folositori în lumea de acum și să devină fii și fiice ale lui Dumnezeu. Timpul lor ar trebui considerat prea valoros pentru a fi petrecut în sălile de bal sau devotat unor îndeletniciri inutile. Este nevoie de prea multă muncă folositoare și importantă în această lume a lipsurilor și suferinței ca să mai irosim clipe prețioase pentru împodobire sau etalare ostentativă. Fiicele Împăratului ceresc, membre ale familiei regale, vor simți povara răspunderii de a dobândi o viață superioară, pentru a putea ajunge într-o legătură mai strânsă cu Cerul și a lucra la unison cu Răscumpărătorul lumii. Cele angajate în această lucrare nu vor fi mulțumite de modele și nebuniile care absorb mintea și afecțiunea femeilor din aceste ultime zile. Dacă sunt cu adevărat fiicele lui Dumnezeu, vor fi părtașe ale naturii divine. Când vor vedea influențele corupătoare din societate, vor fi mișcate de mila cea mai profundă, așa cum a fost și Răscumpărătorul lor. Vor simți împreună cu Hristos și, în sfera lor, după priceperea și ocaziile pe care le au, vor lucra pentru salvarea sufletelor care pier, tot așa cum a lucrat Hristos în sfera Sa înaltă pentru binele omului.
-484-
Neglijarea femeii de a urma planul pe care l-a avut Dumnezeu la crearea ei și efortul acesteia de a dobândi poziții importante pentru ocuparea cărora nu a fost pregătită, lasă neocupată poziția pe care ea ar putea-o ocupa cu succes. Părăsindu-și sfera, ea își pierde adevărata demnitate și noblețe feminină. Când a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intenționat ca aceasta să nu-i fie nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci să-i fie egală în toate lucrurile. Perechea cea sfântă urma să nu aibă interese independente unul de celălalt; și cu toate acestea, fiecare avea individualitatea sa de gândire și acțiune. Dar, după păcatul Evei, întrucât a fost prima în nelegiuire, Domnul i-a spus că Adam va stăpâni peste ea. Ea urma să se afle într-o relație de supunere față de soțul ei, iar aceasta era o parte a blestemului. În multe cazuri, blestemul a făcut ca soarta femeii să fie foarte dureroasă și ca viața să-i fie o povară. Exercitând o putere arbitrară, bărbatul a abuzat în multe privințe de superioritatea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Înțelepciunea infinită a fost aceea care a conceput planul de răscumpărare, care pune neamul omenesc la o a doua probă, acordându-i o nouă încercare.
Satana îi folosește pe oameni ca agenți ai săi pentru a-i duce la încumetare pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu; acesta este îndeosebi cazul celor ce sunt amăgiți de spiritism. De regulă, spiritiștii nu-L acceptă pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu și, prin necredința lor, conduc multe suflete la păcate de încumetare. Ei pretind chiar că-I sunt superiori lui Hristos, după cum a făcut și Satana când L-a contestat pe Prințul vieții. Spiritiștii, ale căror suflete sunt întinate cu păcate de un caracter revoltător și care au conștiințele însemnate cu fierul înroșit, îndrăznesc să ia Numele Fiului fără prihană al lui Dumnezeu pe buzele lor necurățite și să alăture preaînaltul Său Nume ticăloșiei care le caracterizează propriile firi stricate.
-485-
Oamenii care prezintă aceste erezii blestemate îi vor provoca pe cei ce propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu să intre în polemici cu ei, iar unii din cei ce învață pe alții adevărul nu au avut curajul de a se opune provocării acestei categorii de oameni, care sunt indivizi ale căror caractere sunt înfierate în Cuvântul lui Dumnezeu. Unii predicatori de-ai noștri nu au avut curajul moral să le spună acestor oameni: Dumnezeu ne-a avertizat în Cuvântul Său cu privire la voi. Ne-a făcut o descriere exactă a caracterului vostru și a rătăcirilor pe care le susțineți. Unii predicatori, decât să le dea celor ce reprezintă această categorie ocazia de a triumfa sau de a-i acuza de lașitate, i-au înfruntat în discuție deschisă. Discutând însă cu spiritiștii, ei nu-l înfruntă numai pe om, ci și pe Satana și îngerii săi. Ei intră în comunicare cu puterile întunericului și îi invită pe îngerii răi în preajma lor.
Spiritiștii doresc să facă publicitate rătăcirilor lor; și predicatorii care apără adevărul biblic îi ajută să facă aceasta când consimt să se angajeze în discuții cu ei. Aceștia se folosesc de ocaziile pe care le au pentru a-și aduce ereziile înaintea poporului și în fiecare discuție cu ei unele persoane vor fi amăgite. Cea mai bună cale pentru noi este să-i evităm.
Puterea apetitului
Una dintre cele mai mari ispite căreia trebuia să-i facă față omul este cea legată de poftă. Între minte și trup există o minunată și misterioasă legătură. Ele se influențează reciproc. Păstrarea corpului într-o stare sănătoasă pentru a-i dezvolta tăria, așa încât fiecare parte a mecanismului viu să poată funcționa în mod armonios, acesta ar trebui să fie primul studiu din viața noastră. A neglija corpul înseamnă a neglija mintea. Nu poate fi un lucru spre slava lui Dumnezeu ca trupurile copiilor Săi să fie bolnave sau ca mințile lor să fie pipernicite. Îngăduirea gustului cu prețul sănătății este o păcătoasă vătămare a simțurilor. Cei care comit vreun act oarecare de necumpătare, fie mâncând, fie bând, își irosesc energiile fizice și își slăbesc puterea morală. Ei vor simți răsplata care urmează încălcării legilor ce guvernează trupul.
-486-
Răscumpărătorul lumii știa că îngăduirea apetitului avea să aducă debilitate fizică și să insensibilizeze în așa măsură organele simțurilor, încât lucrurile sfinte și veșnice nu aveau să mai fie deosebite. Hristos știa că lumea era robită lăcomiei și că această slăbiciune avea să slăbească puterile morale. Dacă îngăduirea apetitului avea o asemenea înrâurire asupra neamului omenesc încât, pentru a-i zdrobi puterea, a fost nevoie ca, în locul omului, Fiul lui Dumnezeu să postească aproape șase săptămâni, ce lucrare stă înaintea creștinului pentru a birui întocmai cum a biruit Hristos! Tăria ispitei de îngăduire a apetitului stricat nu poate fi măsurată decât prin chinurile de nespus ale lui Hristos în acel post lung în pustie.
Hristos știa că pentru a putea duce înainte cu succes planul de mântuire, trebuia să înceapă lucrarea de răscumpărare exact acolo unde a început ruina. Adam a căzut prin îngăduirea apetitului. Pentru a-i întipări omului obligațiile lui de a respecta Legea lui Dumnezeu, Hristos și-a început lucrarea de răscumpărare reformând obiceiurile fizice ale omului. Decăderea virtuții și degenerarea rasei umane se datorează în principal îngăduirii apetitului pervertit.
Există o responsabilitate solemnă asupra tuturor, mai cu seamă asupra predicatorilor care propovăduiesc adevărul, de a birui în privința apetitului. Folosul pe care l-ar putea aduce ar fi mult mai mare dacă aceștia ar avea stăpânire asupra poftelor și pasiunilor lor; iar puterile lor mintale și morale ar fi mai mari dacă ar combina munca fizică cu efortul intelectual. Prin obiceiuri de cumpătare strictă și prin muncă intelectuală combinată cu cea fizică, ei ar putea presta mult mai multă muncă și păstra o minte limpede. Dacă ar urma o astfel de cale, gândurile și cuvintele lor ar curge cu mai multă libertate, exercițiul lor religios ar avea mai multă energie, iar impresiile pe care le-ar face asupra ascultătorilor lor ar fi mai însemnate.