Însă mulți, când încep să strângă bogății pământești, încep să calculeze cât timp va mai trece până vor putea intra în posesia unei anumite sume. În tulburarea lor de a îngrămădi bogății pentru ei înșiși, nu se îmbogățesc față de Dumnezeu. Dărnicia lor nu ține pasul cu prosperitatea lor. Pe măsură ce pasiunea lor pentru bogății crește, sentimentele lor sunt legate de comoară. Sporirea avuției lor întărește dorința aprigă de a avea și mai mult, până acolo încât unii consideră că a da Domnului o zecime este o povară severă și nedreaptă. Inspirația a spus: “Dacă bogățiile sporesc, nu-ți lega inima de ele.” Mulți au spus: “Dacă aș fi bogat cum este cutare, mi-aș înmulți darurile la vistieria lui Dumnezeu. N-aș face nimic altceva cu bogăția mea ci doar aș folosi-o pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu.” Dumnezeu i-a pus la probă pe unii dintre aceștia, dându-le bogății. Însă, o dată cu bogățiile, au venit ispite mai puternice, iar darurile lor au fost cu mult mai mici decât în zilele lor de sărăcie. O dorință acaparatoare pentru bogății mai mari le-a absorbit mintea și inima și au comis păcatul idolatriei.
Cel care oferă oamenilor bogății infinite și o viață veșnică de binecuvântare în Împărăția Sa, ca răsplată pentru ascultarea plină de credincioșie, nu va accepta o inimă împărțită. Trăim în mijlocul primejdiilor ultimelor zile, în care există tot felul de lucruri care să abată mintea și să întoarcă afecțiunea de la Dumnezeu. Datoria noastră nu va fi înțeleasă și apreciată decât în lumina care vine din viața lui Hristos. Așa cum soarele se ridică la răsărit și se îndreaptă către apus, umplând lumea cu lumină, tot așa va fi și adevăratul urmaș al lui Hristos o lumină pentru lume. El va ieși în lume ca o lumină strălucitoare, puternică, pentru ca cei aflați în întuneric să poată fi luminați și încălziți de razele care vin de la el. Hristos spune despre urmașii Săi: “Voi sunteți lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.”
-404-
Marele nostru Exemplu a manifestat tăgăduire de sine; să fie atunci calea urmașilor Săi declarați în contrast cu a Lui? Mântuitorul a dat totul pentru o lume care piere, necruțându-Se nici chiar pe Sine. Biserica lui Dumnezeu doarme. Membrii ei sunt slăbiți din lipsă de activitate. Ajung la noi glasuri din toate părțile lumii: “Veniți aici și ajutați-ne”; nici o mișcare nu se face însă în replică. Există când și când un efort slab; câțiva arată că vor să fie împreună lucrători cu Stăpânul lor; însă asemenea persoane sunt adesea lăsate să lucreze aproape singure. Nu există decât un singur misionar din poporul nostru în tot câmpul uriaș din țările străine.
Adevărul este puternic, dar nu este adus în practică. Nu este de ajuns doar să punem bani pe altar. Dumnezeu cheamă bărbați voluntari care să ducă adevărul la alte națiuni, limbi și popoare. Nu bogăția sau numărul nostru este ceea ce ne va aduce o biruință răsunătoare, ci devotamentul față de lucrare, curajul moral, iubirea arzătoare pentru suflete și un zel neobosit, necurmat.
Sunt mulți cei care au privit asupra națiunii iudaice ca fiind un popor vrednic de milă, însă Dumnezeu, care l-a creat pe om și i-a pus la dispoziție toate binecuvântările de care se bucură, a știut ce era cel mai bine pentru el. Și, prin binecuvântarea Sa, a făcut ca cele nouă zecimi să valoreze pentru ei mai mult decât toată suma fără binecuvântarea Lui. Dacă unii, din egoism, Îl jefuiau pe Dumnezeu sau Îi aduceau o jertfă care avea metehne, aveau parte, ca urmare sigură, de pierderi și dezastre. Dumnezeu citește motivațiile inimii. El cunoaște intențiile oamenilor și le va cântări, la timpul potrivit, după cum s-au învrednicit.
Sistemul special al zecimii s-a întemeiat pe un principiu care este la fel de imuabil ca și Legea lui Dumnezeu. Acest sistem al zecimii a fost o binecuvântare pentru evrei, căci altfel Dumnezeu nu li l-ar fi dat. El va fi în același fel o binecuvântare pentru cei care îl respectă până la sfârșitul timpului. Părintele nostru ceresc nu a conceput planul dăruirii sistematice pentru a Se îmbogăți, ci pentru ca acesta să fie o mare binecuvântare pentru om. El a văzut că sistemul binefacerii era exact lucrul de care avea nevoie omul.
-405-
Comunitățile care sunt cele mai generoase și mai consecvente în susținerea cauzei lui Dumnezeu sunt cele mai prospere din punct de vedere spiritual. Adevărata dărnicie la urmașul lui Hristos face ca interesul lui să se identifice cu acela al Stăpânului său. În cadrul planului stabilit pentru iudei și pentru poporul Său din timpul sfârșitului, Dumnezeu cere o dăruire sistematică, proporțională cu venitul lor. Planul de mântuire a fost întemeiat prin jertfa infinită a Fiului lui Dumnezeu. Lumina Evangheliei, care strălucește de la crucea lui Hristos, mustră egoismul și încurajează generozitatea. Nu trebuie văzut ca regretabil faptul că există o creștere a apelurilor de a dărui. În providența Sa, Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său,din sfera lor limitată de acțiune, pentru a întreprinde lucruri și mai mari. Este nevoie de eforturi neobosite în acest timp, când întunecimea morală acoperă lumea. Lumescul și lăcomia storc de puteri poporul lui Dumnezeu. Ei ar trebui să înțeleagă faptul că mila Sa este cea care înmulțește apelurile pentru strângerea mijloacelor lor. Îngerul lui Dumnezeu plasează actele de generozitate aproape de rugăciune. El i-a spus lui Corneliu: “Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit ca aducere aminte înaintea lui Dumnezeu.”
În învățăturile Sale, Domnul Hristos a spus: “Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății?” Sănătatea spirituală și prosperitatea bisericii depind într-o mare măsură de dăruirea sistematică practicată de ea. Aceasta este asemenea sângelui vital, care trebuie să curgă prin toată făptura, înviorând fiecare organ al corpului. Ea sporește dragostea față de sufletele semenilor noștri; căci prin tăgăduire și jertfire de sine suntem aduși într-o legătură mai strânsă cu Hristos, care a devenit sărac pentru noi. Cu cât investim mai mult în cauza lui Dumnezeu pentru a ajuta la salvarea de suflete, cu atât ele vor fi aduse mai aproape de inimile noastre. Dacă numărul nostru ar fi pe jumătate cât este acum și dacă toți aceștia ar fi lucrători devotați, am avea o putere care ar face lumea să se cutremure. Lucrătorilor Săi activi le-a adresat Domnul Hristos aceste cuvinte: “Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”
-406-
Vom întâmpina împotrivire născută din motive egoiste, din bigotism și prejudecată; totuși, cu un curaj neștirbit și o credință vie, ar trebui să ne aruncăm sămânța lângă toate apele. Agenții lui Satana sunt formidabili; ne vom întâlni cu ei și trebuie să îi înfruntăm. Lucrările noastre nu ar trebui să fie restrânse la țara noastră. Câmpul este lumea; recolta este coaptă. Porunca dată de Hristos ucenicilor chiar înainte de a Se înălța la cer a fost: “Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.”
Suntem mâhniți peste măsură să vedem cum unii dintre pastorii noștri se agită prin comunități, în mod aparent depunând ceva efort, dar neavând mai nimic de arătat ca rezultat al lucrării lor. Câmpul este lumea. Să iasă în lumea necredincioasă și să lucreze pentru a converti suflete la adevăr. Îi îndrumăm pe frații și surorile noastre să privească la exemplul lui Avraam, care a urcat pe muntele Moria pentru a-și jertfi singurul fiu, la porunca lui Dumnezeu. Aici a existat ascultare și sacrificiu. Moise s-a aflat la curtea împărătească și a avut înaintea lui perspectiva coroanei regale. El însă s-a întors de la mita ispititoare și “a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului”.
Apostolii nu și-au socotit viețile ca fiind scumpe, bucurându-se că au fost considerați vrednici să sufere rușinea pentru Numele lui Hristos. Pavel și Sila au suferit pierderea tuturor lucrurilor. Au îndurat biciuirea și nu cu blândețe au fost aruncați pe piatra rece a unei temnițe, fiind puși în poziția cea mai dureroasă, cu picioarele ridicate și fixate în butuci. Atunci, la urechea temnicerului ajungeau plângerile și bombănelile lor? O, nu! Dinăuntrul temniței, glasurile sfâșiau tăcerea miezului nopții cu cântări de bucurie și laudă la adresa lui Dumnezeu. Acești ucenici erau însuflețiți de o dragoste adâncă și sinceră pentru cauza Răscumpărătorului lor, pentru care sufereau.
Când adevărul lui Dumnezeu ne umple inimile, ne câștigă atașamentul și ne stăpânește viețile, și noi, de asemenea, apreciem că este o fericire să suferim de dragul adevărului. Nici zidurile temniței, nici rugul martirului nu ne poate atunci speria sau împiedica în marea lucrare.
“Vino, o, suflete al meu, la Calvar.”
-407-
Luați aminte la viața umilă a Fiului lui Dumnezeu. El a fost un “om al durerii și obișnuit cu suferința”. Priviți rușinea la care a fost expus, agonia Sa din Ghetsemani și învățați ce este tăgăduirea de sine. Suferim din pricina lipsurilor? Și Hristos a suferit, El, maiestatea cerului. Dar sărăcia Sa a fost pentru binele nostru. Ne aflăm în rândurile celor bogați? Și El S-a aflat. Dar a consimțit ca de dragul nostru să devină sărac, pentru ca, prin sărăcia Sa, noi să putem fi îmbogățiți. Avem în Hristos exemplificarea tăgăduirii de sine. Jertfa Sa nu a constat numai în faptul că a părăsit curțile împărătești ale cerului, că a fost judecat de oamenii răi ca un criminal și declarat vinovat și apoi predat să moară ca un răufăcător, ci în aceea că a purtat greutatea păcatelor lumii. Viața lui Hristos mustră indiferența și răceala noastră. Suntem aproape de încheierea timpului, când Satana a coborât cu mare mânie, știind că are puțină vreme. El lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii în cei care sunt pe calea pieirii. Desfășurarea ostilităților a fost lăsată în mâinile noastre de către marele nostru Conducător, pentru a le duce mai departe cu putere. Nu facem nici a douăzecea parte din ceea ce am putea face dacă am fi treji. Lucrarea este întârziată din cauza iubirii tihnei și a lipsei acelui spirit de tăgăduire de sine pe care Mântuitorul nostru ni l-a dat ca exemplu viața Sa.
Este nevoie de împreună lucrători cu Hristos, oameni care simt nevoia unui efort mai mare. Lucrarea tipografiilor noastre nu trebuie micșorată, ci dublată. Ar trebui înființate școli în diferite locuri, școli care să-i educe pe tinerii noștri pentru viitoarea lor lucrare de înaintare a adevărului.
A fost deja irosită o mulțime de timp, iar îngerii duc în cer raportul neglijențelor noastre. Starea în care ne aflăm, de adormire și neconsacrare, ne-a făcut să pierdem ocazii prețioase pe care ni le-a trimis Dumnezeu în persoana acelora care erau apți să ne ajute în nevoia noastră actuală. O, cât de mult avem nevoie de Hannah More a noastră, care să ne ajute în această vreme să ajungem la alte națiuni! Cunoștințele ei vaste legate de câmpurile misionare ne-ar ajuta să ajungem la aceia care vorbesc altă limbă și pe care acum nu-i putem aborda. Dumnezeu a adus acest dar printre noi pentru a ieși în întâmpinarea urgenței cu care ne confruntăm în prezent; dar noi nu am prețuit darul și El a luat-o de la noi. Ea se odihnește de lucrările ei, însă faptele ei de tăgăduire de sine o urmează. Este un lucru vrednic de plâns că lucrarea noastră misionară trebuie să rămână în urmă din lipsa de cunoștințe privitoare la modul în care putem ajunge la diferite popoare și localități din marele câmp misionar.
-408-
Spiritul nostru este cuprins de suferință pentru că unele daruri sunt pierdute, daruri pe care le-am fi putut avea acum, doar dacă am fi fost treji. Lucrătorii au fost reținuți prin aceasta să intre în câmpul albit de roadă. Este potrivit ca poporul lui Dumnezeu să-și smerească inimile înaintea Sa și, în cea mai adâncă umilință, să-L roage pe Domnul să ne ierte apatia și îngăduința de sine și să șteargă raportul rușinos al datoriilor neglijate și privilegiile nefolosite. Contemplând crucea Calvarului, adevăratul creștin va abandona gândul de a-și reduce darurile până acolo încât să nu-l mai coste nimic și va auzi în acorduri de trâmbiță:
“Du-te și lucrează-n via Mea; Curând odihna va urma.”
Când Isus era gata să Se înalțe la cer, a arătat către câmpurile ce trebuia secerate și a zis urmașilor Săi: “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia.” “Fără plată ați primit, fără plată să dați.” Să nu tăgăduim noi eul, așa încât recolta care stă să se strice să poată fi strânsă?
Dumnezeu face apel la talanții influenței și banilor. Să refuzăm să ne supunem? Tatăl nostru ceresc oferă cu mărinimie daruri și solicită o parte înapoi, pentru a ne pune la probă, arătând dacă suntem vrednici de a primi darul vieții veșnice.