Ca urmași ai lui Hristos, noi nu ne dăm seama de adevărata noastră poziție. Nu înțelegem corect răspunderile pe care le avem ca slujitori angajați ai lui Hristos. El ne-a întins plata în forma vieții Sale pline de suferință și a sângelui vărsat, pentru a ne lega de El printr-un spirit de slujire de bunăvoie. Toate lucrurile bune pe care le avem sunt un împrumut de la Mântuitorul nostru. El ne-a făcut administratori. Dacă sunt oferite cu credință și iubire, jertfele noastre cele mai mărunte, serviciile cele mai umile pot fi daruri consacrate pentru a câștiga suflete în slujba Stăpânului și a vesti slava Sa. Interesul și prosperitatea Împărăției lui Hristos ar trebui să fie situate mai presus de orice alte considerente. Cei care fac din plăcerea și interesul lor egoist obiectivele principale ale vieții lor nu sunt administratori credincioși.
Cei care își tăgăduiesc eul pentru a face bine altora și care se consacră împreună cu tot ce au în slujba lui Hristos vor găsi fericirea pe care omul egoist o caută în zadar. Mântuitorul nostru a spus: “Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” Dragostea “nu caută folosul său.” Aceasta este roada acelei iubiri și generozități dezinteresate care au caracterizat viața lui Hristos. Legea lui Dumnezeu în inimile noastre va aduce propriile noastre interese în supunere față de considerentele înalte, veșnice. Hristos ne-a poruncit să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa. Aceasta este cea dintâi și cea mai înaltă datorie a noastră. Stăpânul nostru și-a avertizat în mod lămurit robii să nu-și strângă comori pe pământ; căci, făcând așa, inimile lor ar îndrăgi mai degrabă lucrurile pământești decât pe cele cerești. În acest punct au eșuat în credință multe suflete nefericite. Ei au mers total împotriva poruncii clare a Domnului nostru și au îngăduit ca dragostea de bani să devină pasiunea dominantă a vieții lor. Ei sunt nestăpâniți în eforturile lor de a dobândi bunuri materiale. Ei sunt tot atât de îmbătați de dorința lor nesănătoasă de a avea bogății cum este bețivul de băutura lui.
-398-
Creștinii uită că sunt slujitori ai Stăpânului, că ei înșiși, timpul lor și tot ce au Îi aparțin Lui. Mulți sunt ispitiți și majoritatea sunt biruiți de sugestiile amăgitoare pe care le aduce Satana, acelea de a-și investi banii acolo unde le vor aduce cel mai mare profit în dolari și cenți. Nu sunt decât puțini cei ce iau în considerare cerințele obligatorii pe care le are Dumnezeu asupra lor, făcând ca prima lor afacere să fie satisfacerea necesităților cauzei Sale și lăsând la urmă împlinirea propriilor lor dorințe. Nu sunt decât puțini cei care investesc în cauza lui Dumnezeu proporțional cu mijloacele lor materiale. Mulți și-au blocat banii în proprietăți pe care trebuie mai întâi să le vândă pentru a putea investi lichiditățile în cauza lui Dumnezeu, folosindu-le astfel în mod practic. Aceștia se folosesc de situația respectivă ca scuză pentru faptul că fac prea puțin pentru cauza Răscumpărătorului lor. Ei și-au îngropat banii în pământ ca și omul din pildă. Ei Îl jefuiesc pe Dumnezeu de zecime, pe care El o pretinde ca fiind a Sa, și, jefuindu-L pe El, își fură singuri comoara din cer.
Planul de dăruire sistematică nu apasă insuportabil asupra nici unui om. “Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” Cei săraci nu sunt excluși de la privilegiul de a dărui. Ei, ca și cei bogați, pot juca un rol în această lucrare. Lecția pe care a dat-o Hristos în privința celor doi bănuți ai văduvei ne arată că cele mai mărunte daruri de bunăvoie ale celor săraci, dacă sunt oferite cu o inimă plină de iubire, sunt tot atât de plăcute, ca și cele mai substanțiale donații ale celor bogați.
În cântarul din sanctuar, darurile celor săraci, făcute din iubire pentru Hristos, nu sunt evaluate în mod cantitativ, ci după iubirea care a stat la baza sacrificiului. Făgăduințele lui Isus se vor împlini tot atât de sigur pentru cel sărac și darnic, care nu are de oferit decât puțin, dar care oferă cu inimă voioasă acel puțin, cum se vor împlini și pentru cel bogat care dă din mulțimea bogățiilor lui. Cel sărac își jertfește puținul, iar acest sacrificiu este profund resimțit. El își refuză cu adevărat unele lucruri de care are nevoie pentru propriul său confort, în timp ce omul bogat oferă din prisosul său și nu duce lipsă de nimic, nu-și refuză nimic din ceea ce are nevoie cu adevărat. Din acest motiv, în jertfirea omului sărac există o sfințenie pe care nu o găsim în darul celui bogat; căci bogații dau din preaplinul lor. Providența lui Dumnezeu a rânduit întregul plan de dăruire sistematică pentru binele omului. Providența Sa nu se oprește niciodată. Dacă slujitorii lui Dumnezeu vor folosi ocaziile favorabile create prin providența Sa, toți vor fi lucrători activi.
-399-
Cei care se abțin să pună în vistieria lui Dumnezeu și își acumulează mijloacele materiale pentru copiii lor punând primejdie interesul spiritual al copiilor. Ei își pun averea, care este pentru ei înșiși o piatră de poticnire, în calea copiilor lor, pentru ca aceștia să se împiedice de ea și să ajungă la pierzare. Mulți fac o mare greșeală în privința lucrurilor acestei vieți. Ei economisesc, lipsindu-se pe ei înșiși și pe alții de binele de care ar putea beneficia dacă ar folosi corect mijloacele pe care li le-a împrumutat Dumnezeu, și devin egoiști și avari. Ei își neglijează interesele spirituale, devenind anemici în dezvoltarea religioasă, toate acestea de dragul acumulării unor bogății pe care nu le pot folosi. Ei își lasă averea copiilor și, în nouă cazuri din zece, aceasta este o cursă chiar mai mare pentru moștenitorii lor decât a fost pentru ei înșiși. Copiii, bizuindu-se pe averea părinților lor, nu reușesc, de cele mai multe ori, să obțină succesul în viața aceasta și în general pierd complet ocazia de a-și asigura viața viitoare. Cea mai bună moștenire pe care o pot lăsa părinții copiilor este cunoașterea unei ocupații utile și exemplul unei vieți caracterizate prin generozitate dezinteresată. Printr-o asemenea viață, ei arată adevărata valoare a banilor, care trebuie să fie apreciată numai prin binele pe care îl vor realiza, ușurând propriile lor nevoi și necesitățile altora și făcând să înainteze cauza lui Dumnezeu.
-400-
Unii sunt de acord să dea corespunzător cu ceea ce au și simt că Dumnezeu nu mai are nici un alt fel de pretenții de la ei, pentru că nu au multe bunuri materiale. Ei nu au nici un venit care să depășească necesitățile familiilor lor. Însă există mulți din această categorie care și-ar putea foarte bine pune întrebarea: Dau eu corespunzător cu ceea ce aș fi putut avea? Dumnezeu a vrut ca puterile trupului și ale minții lor să fie puse la lucru. Unii nu și-au folosit în cea mai bună măsură destoinicia cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Omului i-a fost dat să muncească. Munca s-a întrepătruns cu blestemul, aceasta devenind o necesitate prin păcat. Bunăstarea fizică, mintală și morală a omului depinde de desfășurarea unei munci folositoare. “În sârguință, fiți fără preget”, este porunca inspiratului apostol Pavel.
Nici un om, fie el bogat sau sărac, nu-I poate da slavă lui Dumnezeu printr-o viață de indolență. Timpul și tăria fizică sunt tot capitalul pe care îl au mulți oameni săraci; iar acesta este în mod frecvent irosit prin iubirea comodității și în lenevie nepăsătoare, încât nu au nimic să-I aducă Domnului lor în zecimi și daruri. Dacă bărbaților creștini le lipsește înțelepciunea de a lucra cu cea mai mare eficiență și de a-și folosi corect puterile fizice și mintale, ar trebui să aibă blândețea și umilința minții, care să-i ajute să primească îndrumări și sfaturi de la frații lor, pentru ca judecata mai bună a acestora să suplinească propriile lor lipsuri. Mulți săraci care se mulțumesc acum să nu facă nimic pentru binele semenilor lor și pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu ar putea face mult, dacă ar vrea. Înaintea lui Dumnezeu, ei poartă aceeași răspundere pentru capitalul lor, care constă în putere fizică, precum bogatul pentru capitalul său bănesc.
Unii care ar putea să pună mijloace materiale în vistieria lui Dumnezeu beneficiază acum de pe urma ei. Există aceia care acum sunt săraci și care și-ar putea îmbunătăți situația printr-o folosire judicioasă a timpului lor, prin evitarea de a intra în conflict cu drepturile de autor și, printr-o înfrânare a înclinației lor, de a se angaja în speculații pentru a obține câștiguri pe o cale mai ușoară decât prin muncă răbdătoare, perseverentă. Dacă aceia care nu au avut succes în viață ar fi dispuși să se lase învățați, s-ar putea deprinde cu obiceiuri ale tăgăduirii de sine și cu economia strictă și ar avea satisfacția de a da, nu de a primi pomană. Există mulți robi leneși. Dacă ar vrea să facă ceea ce le stă în putere, ei ar avea experiența binecuvântării extraordinare de a-i ajuta pe alții, încât și-ar da într-adevăr seama că “este mai ferice să dai decât să primești.”
-401-
Generozitatea bine canalizată înviorează puterile mintale și morale ale oamenilor și îi încurajează în acțiunea cea mai sănătoasă, de a-i binecuvânta pe cei aflați în nevoie și de a ajuta la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dacă cei care au bani și-ar da seama că sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dolar pe care îl risipesc, nevoile lor presupuse ar fi mult mai mici. Dacă conștiința ar fi trează, ea ar descoperi cheltuielile inutile făcute pentru satisfacerea apetitului, mândriei, deșertăciunii și iubirii de distracții și ar raporta aruncarea pe fereastră a banilor Domnului, care ar fi trebuit puși în cauza Sa. Cei care irosesc bunurile Domnului lor va trebui să dea curând socoteală Stăpânului pentru calea lor.
Dacă cei care-și spun creștini ar folosi mai puțin din bogăția lor pentru a-și împodobi corpul și a-și înfrumuseța casele și dacă ar cheltui mai puțin pentru a pune pe mesele lor articole alimentare de lux, extravagante, care ruinează sănătatea, ei ar putea pune sume mult mai mari în trezoreria lui Dumnezeu. L-ar imita astfel pe Răscumpărătorul lor, care a părăsit cerul, bogățiile și slava Sa și a devenit sărac pentru noi, ca să putem avea bogății veșnice. Dacă suntem prea săraci pentru a-I încredința cu credincioșie lui Dumnezeu zecimile și darurile pe care le cere El, suntem, în mod categoric de asemenea, prea săraci pentru a ne îmbrăca scump și pentru a mânca preparate de lux; căci astfel irosim banii Domnului prin îngăduințe vătămătoare, pentru a ne slăvi și a ne face plăcere nouă înșine. Ar trebui să ne întrebăm cu îngrijorare: Ce comoară ne-am strâns noi în Împărăția lui Dumnezeu? Suntem noi bogați față de Dumnezeu?
Isus le-a dat ucenicilor o lecție despre lăcomie. “Și le-a spus pilda aceasta: ‘Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine și zicea: Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: Îmi voi strica hambarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunurile mele; și voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te! Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? Tot așa este cu cel care își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu’.”
-402-
Durata și fericirea vieții nu depind de mulțimea bogățiilor noastre pământești. În egoismul său extrem, acest bogat nesăbuit și-a strâns comori pe care nu le putea folosi. Trăise numai pentru el însuși. Se întinsese mult prea departe în negustorie, făcuse afaceri necinstite și nu arătase îndurare sau iubire de Dumnezeu. Jefuise pe orfani și pe văduve și își escrocase semenii pentru a-și spori și mai mult marile bogății pământești. El și-ar fi putut strânge comoara în cer, în pungi care nu se învechesc; dar, prin lăcomia lui, a pierdut ambele lumi. Cei care folosesc pentru slava lui Dumnezeu mijloacele pe care El li le-a încredințat își vor primi în curând comoara din mâna Stăpânului, o dată cu binecuvântarea: “Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău.”
Când contemplăm jertfa neprețuită, adusă pentru mântuirea oamenilor, suntem muți de uimire. Când egoismul răcnește în încercarea de a fi biruitor în inimile oamenilor și aceștia sunt ispitiți să nu își dea partea ce le revine în orice lucrare bună, ar trebui să-și întărească principiile dreptății cu gândul că El, care a avut bogăția comorii neprețuite a cerului, S-a întors cu spatele la toate acestea și a devenit sărac. Nu avea unde să-și pună capul. Și tot acest sacrificiu a fost pentru noi, ca să putem avea bogății veșnice.
Hristos și-a îndreptat pașii pe cărarea tăgăduirii și jertfirii de sine, pe care trebuie să meargă toți ucenicii Săi, dacă vor să fie înălțați cu El la sfârșit. A luat asupra inimii Sale suferințele pe care omul trebuie să le îndure. Mintea oamenilor lumești devine adesea greoaie. Ei nu pot vedea decât lucrurile pământești, care eclipsează slava și valoarea lucrurilor cerești. Oamenii vor străbate și pământ, și mare pentru un câștig pământesc și vor îndura privațiuni și suferință pentru a-și atinge scopul, însă, cu toate acestea, își vor întoarce ochii de la splendorile cerului și nu vor privi bogățiile veșnice. Oamenii care se află într-o relativă sărăcie sunt de obicei aceia care fac cel mai mult pentru a susține cauza lui Dumnezeu. Ei sunt generoși cu puținul lor. Și-au întărit pornirile de generozitate prin acte de caritate continue. Când cheltuielile pe care le-au avut au apăsat cu putere asupra venitului lor, pasiunea lor pentru bogății pământești nu a avut nici mediul, nici șansa de a se întări.