În înțeleapta Sa providență, Dumnezeu i-a pus întotdeauna alături de noi pe cei săraci, pentru ca, în timp ce observăm diferitele tipuri de lipsuri și suferință din lume, să fim puși la probă și testați, fiind aduși în împrejurări în care să ne dezvoltăm un caracter creștin. El i-a pus pe cei săraci printre noi, pentru a învia în noi compasiunea și iubirea creștină.
Păcătoșii care pier din lipsă de cunoștință trebuie lăsați în ignoranță și întuneric, dacă oamenii nu le aduc lumina adevărului. Dumnezeu nu va trimite îngeri din cer pentru a face lucrarea pe care i-a încredințat-o omului. El a dat tuturor câte o lucrare de înfăptuit, pentru a-i putea, pur și simplu, pune la probă și pentru ca aceștia să-și dezvăluie adevăratul caracter. Hristos îi pune printre noi pe cei săraci ca reprezentanți ai Săi. “Am fost flămând”, spune El, “și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau.” Hristos Se identifică pe Sine cu omenirea suferindă în persoana copiilor năpăstuiți ai oamenilor. El Își atribuie necesitățile lor și Își pune la inimă nenorocirile acestora.
Întunecimea morală a unei lumi ruinate cere ca femeile și bărbații creștini să depună eforturi individuale, să-și ofere mijloacele și influența pentru a putea ajunge după chipul Aceluia care, deși era posesorul unor bogății infinite, a devenit totuși sărac de dragul nostru. Duhul lui Dumnezeu nu poate rămâne cu aceia cărora le-a trimis solia adevărului Său, dar care au nevoie să fie îndemnați înainte să încerce cât de cât simțământul datoriei de a fi împreună lucrători cu Hristos. Apostolul subliniază cu putere datoria de a dărui din motive mai înalte decât simpla compasiune omenească, din cauza unei porniri sentimentale. El scoate în evidență principiul că ar trebui să lucrăm fără egoism, având un ochi ațintit numai la slava lui Dumnezeu.
Scripturile le cer creștinilor să pună în practică un plan de dărnicie activă,care va menține un interes viu pentru mântuirea semenilor lor. Legea morală a prescris păzirea Sabatului, care nu a devenit o povară decât atunci când acea Lege a fost călcată, iar ei erau încorsetați de pedepsele pe care le presupunea călcarea ei. Sistemul zecimii nu a fost o povară pentru aceia care nu se îndepărtau de plan. Sistemul dat evreilor nu a fost anulat sau modificat de către Acela care l-a creat. În loc să ajungă acum fără nici o putere, el trebuia împlinit și mai strict și extins mai mult, așa cum și mântuirea numai prin Hristos ar trebui scoasă deplin în evidență în era creștină.
-392-
Isus i-a făcut cunoscut învățătorului Legii că, pentru a avea viața veșnică, condiția era de a împlini în viața lui cerințele deosebite ale Legii, care constau în a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea lui și pe aproapele lui ca pe sine însuși. Când jertfele simbolice au încetat la moartea lui Hristos, legea originară, gravată pe tablele de piatră, a rămas neschimbată, având asupra omului aceleași cerințe în toate veacurile. Iar în era creștină, datoria omului nu a fost limitată, ci mai bine definită, mai simplu exprimată.
Evanghelia, extinzându-se tot mai mult, a reclamat, după moartea lui Hristos, mijloace mai numeroase pentru sprijinirea războiului, și acest lucru a făcut ca legea dăruirii să devină o necesitate mai urgentă ca aceea din timpul dispensațiunii iudaice. Acum Dumnezeu nu cere mai puține, ci mai multe daruri decât în orice altă perioadă a istoriei lumii. Principiul rânduit de Hristos este ca darurile și jertfele să fie direct proporționale cu lumina și binecuvântările de care ne bucurăm. El a spus: “Căci oricui i s-a dat mult, i se va cere mult.”
La binecuvântările erei creștine, primii ucenici au reacționat prin lucrări de milostenie și dăruire. După ce Hristos și-a lăsat ucenicii și S-a înălțat la cer, revărsarea Duhului lui Dumnezeu a dus la tăgăduire și jertfire de sine pentru salvarea altora. Când sărmanii sfinți din Ierusalim erau strâmtorați, Pavel le-a scris celor creștinați dintre neamuri în legătură cu lucrările de dărnicie și a zis: “După cum creșteți în toate, în credință, în cuvânt, în cunoaștere, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, să creșteți și în acest har”. Aici dărnicia este pusă alături de credință, iubire și râvnă creștină. Cei care cred că pot fi buni creștini și își închid urechile și inimile la apelurile făcute de Dumnezeu pentru darurile lor se află într-o amăgire cruntă. Există unii care nu contenesc mărturisind cât de mult iubesc ei adevărul și, cât privește cuvintele, sunt interesați să vadă înaintând adevărul, dar nu fac nimic pentru înaintarea lui. Credința acestora este moartă, nefiind desăvârșită prin fapte. Domnul nu a făcut niciodată o asemenea greșeală de a converti un suflet și a-l lăsa sub puterea lăcomiei.
-393-
Sistemul zecimii își are obârșia înainte de zilele lui Moise. Oamenilor li s-a cerut să ofere lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase înainte să-i fie dat lui Moise sistemul detaliat, chiar încă din zilele lui Adam. Supunându-se cerințelor lui Dumnezeu, ei trebuia să-și manifeste prin daruri recunoștința pentru îndurările și binecuvântările Sale față de ei. Acest lucru s-a petrecut de-a lungul generațiilor care s-au succedat și a fost respectat de către Avraam, care a dat zecimi lui Melhisedec, preotul Prea-Înaltului Dumnezeu. Același principiu a existat și în zilele lui Iov. Pe când era în Betel, Iacov, un fugar în exil, sărac lipit, s-a așezat jos noaptea, având ca pernă o piatră, și I-a făgăduit chiar acolo Domnului: “Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” Dumnezeu nu-i silește pe oameni să dea. Tot ceea ce dau ei trebuie să fie de bunăvoie. El nu dorește ca vistieria Sa să fie alimentată cu daruri care nu sunt oferite din toată inima.
Domnul a intenționat să-l aducă pe om într-o legătură mai strânsă cu Sine și într-o relație de compasiune și iubire cu semenii lui, punând asupră-i responsabilitățile unor fapte care să anihileze egoismul și să-i întărească iubirea față de Dumnezeu și om. Planul conceput prin sistemul de dăruire a urmărit binele omului, care este înclinat să fie egoist și să-și împietrească inima față de faptele generoase. Domnul cere ca darurile să fie oferite la perioade regulate, fiind astfel stabilit, încât dăruirea să devină obicei, iar generozitatea înțeleasă ca fiind o datorie creștină. Inima, o dată deschisă printr-un dar, nu trebuie să aibă timp să se răcească prin egoism și să se închidă înainte ca următorul să fie oferit. Izvorul trebuie să curgă neîncetat, păstrând astfel deschis canalul prin acte de generozitate.
-394-
Cât privește suma, Dumnezeu a precizat o zecime din profit. Aceasta este lăsată la aprecierea conștiinței și generozității oamenilor, a căror judecată în acest sistem al zecimii trebuie să fie neîngrădită. Și, cu toate că se lasă libertatea conștiinței, planul este suficient de clar pentru oricine. Nu este nevoie de vreo constrângere.
Dumnezeu a cerut oamenilor din dispensațiunea mozaică să-și dea a zecea parte din câștig. El le-a încredințat lucrurile acestei vieți, talanți care să fie înmulțiți și înapoiați Lui. A cerut o zecime, iar aceasta reprezintă pretenția Sa minimă de la om. El spune: îți dau nouă zecimi, iar Eu cer o zecime; aceea este a Mea. Când oamenii rețin pentru ei a zecea parte, Îl jefuiesc pe Dumnezeu. În plus, o dată cu zecimea din câștig erau, de asemenea, cerute jertfe pentru păcat și jertfe de mulțumire.
Tot ceea ce se reține din zecimea pe venit pretinsă de Dumnezeu este înregistrat în rapoartele cerului ca jaf împotriva Lui. Astfel de persoane Îl înșeală pe Creatorul lor; iar când acest păcat al neglijenței este dus înaintea lor, nu este de ajuns pentru ca ei să-și schimbe calea și să înceapă din acel moment să lucreze conform principiului corect. Acesta nu va modifica cifrele notate în raportul ceresc pentru însușirea frauduloasă a valorilor încredințate lor, care urmează să fie returnate Celui care li le-a împrumutat. Este necesară pocăința pentru comportamentul necredincios față de Dumnezeu și pentru nerecunoștința crasă.
“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul, în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei, toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerului și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” Aici este făcută o făgăduință, că, dacă toate zecimile sunt aduse în vistierie, o binecuvântare de la Dumnezeu va fi revărsată asupra celui ascultător.
-395-
“Și voi mustra pentru voi pe cel care devorează (lăcusta) și nu vă voi nimici roadele pământului, și vița nu își va lepăda roadele înainte de timp în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor. Și toate popoarele vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor.” Dacă toți cei ce mărturisesc adevărul vor respecta cerințele lui Dumnezeu în ce privește dăruirea zecimii, despre care Dumnezeu spune că este a Sa, vistieria va fi alimentată din plin cu mijloace pentru înaintarea marii lucrări de salvare a omului.
Dumnezeu îi dă omului nouă zecimi, în timp ce pretinde o zecime pentru scopuri sacre, tot așa cum a oferit omului șase zile pentru lucrul său și și-a pus deoparte pe cea de-a șaptea. Căci, asemenea Sabatului, a zecea parte din venit este sfântă. Dumnezeu a reținut-o pentru Sine. El Își va continua lucrarea pe pământ cu sporul venitului pe care l-a încredințat omului.
Dumnezeu a cerut poporului Său din vechime să se întâlnească de trei ori pe an. “De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care îl va alege El: la sărbătoarea Azimilor, la sărbătoarea Săptămânilor și la sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care Domnul Dumnezeul tău ți-o va da”. Nu mai puțin de o treime din venitul lor era consacrat scopurilor sfinte, religioase.
Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a istoriei lumii, a împlinit de bunăvoie și cu inima voioasă planul Său de dăruire sistematică, oferind daruri și jertfe, au văzut împlinirea făgăduinței neschimbate că prosperitatea va fi efectul tuturor lucrărilor lor, exact în măsura în care se supuneau cerințelor acestui plan. Când recunoșteau pretențiile lui Dumnezeu și se conformau cerințelor Sale, cinstindu-L cu averile lor, hambarele lor erau îmbelșugate. Când însă Îl jefuiau pe Dumnezeu în zecimi și daruri, erau determinați să-și dea seama că nu-L jefuiau numai pe El, ci pe ei înșiși deopotrivă; căci El Își restrângea binecuvântările față de ei într-o măsură egală cu restrângerea darurilor lor față de El.
-396-
Unii vor declara că aceasta era una dintre legile severe care îi apăsau pe evrei. Însă ea nu era o povară pentru inima binevoitoare care Îl iubea pe Dumnezeu. Numai atunci când firea lor egoistă era întărită prin oprirea darurilor, oamenii pierdeau din vedere rațiunile veșnice și prețuiau comorile lor pământești mai mult decât sufletele. Asupra Israelului lui Dumnezeu din aceste ultime zile, apasă nevoi chiar mai urgente decât cele ale Israelului antic. Într-un timp foarte scurt trebuie înfăptuită o lucrare mare și importantă. Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca legea sistemului zecimilor să ajungă fără nici o putere în poporul Său; dimpotrivă, a avut în plan ca spiritul de sacrificiu să se adâncească și să se lărgească înspre sfârșitul lucrării.
Dăruirea sistematică nu trebuie să devină constrângere sistematică. Jertfele de bunăvoie sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. Adevărata generozitate creștină își are izvorul în principiul iubirii recunoscătoare. Dragostea față de Hristos nu poate exista fără dragostea corespunzătoare față de cei pentru care a venit în lume să-i răscumpere. Dragostea față de Hristos trebuie să fie principiul dominant al ființei, stăpânind toate emoțiile și dirijând toate energiile. Dragostea răscumpărătoare ar trebui să trezească toată afecțiunea delicată și devotamentul jertfirii de sine care pot exista în inima omului. Când așa stau lucrurile, nu va fi nevoie de apeluri mișcătoare care să răzbată prin egoismul lor și să le trezească compasiunea adormită, să-i determine să aducă daruri generoase pentru cauza prețioasă a adevărului.
Isus ne-a cumpărat cu prețul unui sacrificiu infinit. Toate calitățile și toată influența noastră aparțin într-adevăr Mântuitorului nostru și ar trebui consacrate în slujba Sa. Făcând acest lucru, ne arătăm recunoștința pentru faptul că am fost răscumpărați din robia păcatului prin sângele prețios al lui Hristos. Mântuitorul nostru lucrează neîncetat pentru noi. El a urcat în înalt și mijlocește pentru cei cumpărați cu sângele Său. El mijlocește înaintea Tatălui Său în virtutea agoniei suferite la cruce. Își ridică mâinile rănite și face mijlocire pentru biserica Sa, pentru ca membrii ei să fie păziți de a cădea în ispită.
Dacă înțelegerea noastră ar putea fi înviorată să primească această minunată lucrare a Mântuitorului pentru salvarea noastră, ni s-ar aprinde în inimi o dragoste arzătoare, adâncă. Atunci ne-ar alarma apatia și indiferența noastră rece. Devotamentul total și generozitatea, alimentate de o iubire plină de recunoștință, vor aduce și celui mai mărunt dar, jertfei de bunăvoie, un miros plăcut, divin, făcând ca acest obol să capete o valoare inestimabilă. Însă, după ce vom fi dat de bunăvoie Răscumpărătorului nostru tot ceea ce suntem capabili să oferim, oricât de valoros ar fi pentru noi, dacă privim obligația noastră de recunoștință față de Dumnezeu așa cum este ea în realitate, tot ceea ce vom fi dăruit ni se va părea sărac și insuficient. Dar îngerii iau aceste daruri, care nouă ni se par sărace, și le prezintă înaintea tronului ca pe o jertfă de un miros plăcut și fiind astfel primite.