Acest slujitor nefolositor nu era în necunoștință în ceea ce privea planurile lui Dumnezeu, dar a luat poziție fermă împotriva scopului urmărit de Dumnezeu, acuzându-L de nedreptate pentru că cerea înmulțirea talanților încredințați. Chiar această plângere, această nemulțumire, este adusă de un mare număr de oameni bogați care mărturisesc credința în adevăr. Asemenea robului necredincios, ei se tem că profitul obținut la talantul pe care li l-a împrumutat Dumnezeu va fi cerut pentru înaintarea lucrării de răspândire a adevărului; de aceea, ei îl blochează, investindu-l în comori pământești și îngropându-l în lume, făcându-l astfel atât de inaccesibil, încât nu mai au nimic sau aproape nimic pentru a investi în cauza lui Dumnezeu. L-au îngropat, temându-se că Dumnezeu le-ar putea cere o parte din capital sau din profit. Când, la cererea Domnului, aduc exact ceea ce le-a fost dat, vin cu scuze ingrate pentru că nu au pus la schimbător mijloacele materiale care le-au fost împrumutate de Dumnezeu, investindu-le în cauza Sa pentru înaintarea lucrării Lui.
-387-
Cel care își însușește bunurile Domnului său nu numai că pierde talantul pe care i l-a împrumutat Dumnezeu, dar pierde și viața veșnică. Cu referire la acesta se spune: “Pe robul acela nefolositor aruncați-l în întunericul de afară.” Robul credincios care își investește banii în lucrarea lui Dumnezeu de salvare a sufletelor își folosește mijloacele spre slava lui Dumnezeu și va primi lauda Stăpânului. “Bine, rob bun și credincios; intră în bucuria Domnului tău.” Ce va însemna această bucurie a Domnului nostru? “Care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”
Ideea isprăvniciei ar trebui să aibă o semnificație practică asupra tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu. Pilda talanților, corect înțeleasă, va alunga lăcomia pe care Dumnezeu o numește idolatrie. Generozitatea practică va da viață spirituală miilor de mărturisitori cu numele ai adevărului, care se bocesc acum din pricina întunericului în care sunt cufundați. Îi va transforma din egoiști și lacomi, închinători ai lui Mamona, în sinceri și credincioși împreună lucrători cu Hristos pentru salvarea păcătoșilor.
Temelia planului de mântuire a fost așezată pe sacrificiu. Isus a părăsit curțile cerești și a devenit sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să devenim bogați. Toți cei ce se împărtășesc din această mântuire, cumpărată pentru ei de către Fiul lui Dumnezeu printr-o jertfă infinită, vor urma exemplul Adevăratului Model. Hristos a fost piatra unghiulară și noi trebuie să zidim pe această temelie. Fiecare dintre noi trebuie să aibă un spirit de tăgăduire și jertfire de sine. Viața pe care a dus-o Hristos pe pământ nu a fost egoistă; a fost marcată de umilință și sacrificiu. Și atunci, cei părtași la o așa de mare mântuire, pe care Isus a coborât din cer pentru a le-o aduce, să refuze să-și urmeze Domnul și să fie părtași în același fel la tăgăduirea și jertfirea de sine pe care a arătat-o El? Hristos spune: “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele.” “Pe orice mlădiță care este în Mine și n-aduce roadă, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește ca să aducă și mai multă roadă.” Însuși principiul vital, seva care curge prin viță, hrănește mlădițele, pentru ca acestea să poată prospera și aduce roadă.
Este robul mai mare decât Domnul său? Răscumpărătorul lumii să practice tăgăduirea de sine și sacrificiul în contul nostru și mădularele trupului lui Hristos să practice îngăduință de sine? Tăgăduirea de sine este o condiție esențială a uceniciei.
-388-
“Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ‘Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze’.” Eu sunt Acela care conduce pe cărarea tăgăduirii de sine. Urmașii Mei nu cer nimic altceva de la voi, în afară de ceea ce Eu, Domnul vostru, vă dau ca exemplu în propria Mea viață.
Mântuitorul lumii l-a biruit pe Satana în pustia ispitirii. El a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui el însuși. El a anunțat în sinagoga din Nazaret: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea și robilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
Marea lucrare pe care Isus a anunțat că a venit să o facă a fost încredințată urmașilor Săi de pe pământ. Hristos, Capul nostru, conduce marea lucrare de mântuire și ne îndeamnă să-I urmăm exemplul. El ne-a dat o solie care trebuie vestită întregii lumi. Acest adevăr trebuie să fie dat tuturor neamurilor, limbilor și popoarelor. Puterea lui Satana avea să fie disputată și acesta avea să fie biruit de către Hristos și, de asemenea, de către urmașii Săi. Trebuia continuat un război total împotriva puterilor întunericului. Iar pentru ca această lucrare să fie încununată de succes, era nevoie de mijloace materiale. Dumnezeu nu Se oferă să trimită mijloace direct din cer, ci pune în mâinile urmașilor Săi talanții mijloacelor pentru a fi folosiți tocmai în scopul de a alimenta acest război.
El a dat poporului Său un plan în vederea obținerii unor sume suficiente pentru a face ca această inițiativă să se autofinanțeze. Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimilor este minunat în simplitatea și echitatea lui. Toți oamenii îl pot îmbrățișa cu credință și curaj, căci originea lui este divină. În el, simplitatea și utilitatea se întrepătrund și nu se cere o educație profundă pentru a-l înțelege și aplica. Toți pot avea simțământul că stă în puterea lor să joace un rol în înaintarea prețioasei lucrări de mântuire. Fiecare bărbat, femeie și tânăr poate deveni un casier pentru Domnul și un agent care să satisfacă cerințele care vin la trezorerie. Apostolul spune: “Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui.”
-389-
Mari obiective sunt atinse prin acest sistem. Dacă l-ar accepta cu toții, până la unul, fiecare ar fi făcut un administrator vigilent și credincios al lui Dumnezeu și nu s-ar face simțită nici o lipsă a mijloacelor prin care să se ducă mai departe marea lucrare de vestire a ultimei solii de avertizare a lumii. Vistieria va fi plină, dacă toți vor îmbrățișa acest sistem, iar cei care subscriu nu vor fi aduși la sărăcie. Prin fiecare investiție pe care o fac, ei vor ajunge mai strâns legați de cauza adevărului prezent. Ei își vor strânge “pentru viitor drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață”.
Pe măsură ce lucrătorii perseverenți, sistematici văd că tendința eforturilor lor generoase este de a nutri dragostea față de Dumnezeu și semenii lor și că străduințele lor personale le extind sfera în care pot fi de folos, ei își vor da seama că este o mare binecuvântare să fie împreună lucrători cu Hristos. Biserica creștină, luată ca întreg, nu vrea să aibă de-a face cu pretențiile pe care le are Dumnezeu de la membrii ei, de a dărui din lucrurile pe care le au pentru a sprijini războiul dus împotriva întunecimii morale care cuprinde lumea. Niciodată nu va putea înainta lucrarea lui Dumnezeu așa cum ar trebui, până când urmașii lui Hristos nu vor deveni niște lucrători activi, plini de zel. Fiecare suflet din biserică ar trebui să simtă că adevărul pe care-l mărturisește este o realitate și toți ar trebui să fie lucrători dezinteresați. Unii oameni bogați sunt înclinați să murmure, pentru că lucrarea lui Dumnezeu se extinde și se cer bani. Ei spun că nu se mai termină odată apelurile pentru colecte. Se ridică neîncetat noi și noi obiective, cerând ajutor. Acestor persoane am vrea să le spunem că nădăjduim ca lucrarea lui Dumnezeu să se extindă în așa fel, încât să existe ocazii și mai mari și apeluri mai frecvente și mai urgente pentru rezervele din trezorerie care să împlinească lucrarea.
Dacă planul de dăruire sistematică ar fi adoptat de fiecare membru și împlinit în totalitate, ar exista rezerve suficiente în vistierie. Venitul ar curge ca un șuvoi constant, alimentat în mod consecvent de pâraie de generozitate care au debitul mult crescut. Darurile reprezintă o parte a religiei Evangheliei. Luarea în considerație a prețului infinit plătit pentru răscumpărarea noastră nu trezește în noi simțământul că avem solemne obligații pecuniare la fel de bine cum ne pretinde consacrarea tuturor puterilor în lucrarea Stăpânului?
-390-
Vom avea în curând de pus lucrurile în ordine cu Stăpânul, când va spune: “Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” Dacă oamenii preferă să lase deoparte pretențiile lui Dumnezeu și să apuce să-și însușească tot ceea ce le dă, El va păstra tăcerea pe moment și va continua în mod frecvent să-i pună la probă, sporindu-și darurile mărinimoase, revărsându-și în continuare binecuvântările, iar aceștia ar putea trece mai departe primind cinstirea oamenilor și fără a fi mustrați în comunitate; însă, în curând, El le va spune: “Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” Hristos spune: “Ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.” “Voi nu sunteți ai voștri; căci ați fost cumpărați cu un preț” și aveți obligația de a-L slăvi pe Dumnezeu și cu mijloacele voastre, și în trupul și duhul vostru, care sunt ale Lui. “Ați fost cumpărați cu un preț, nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al lui Hristos.” El ne cere ceva în schimbul darurilor pe care ni le-a încredințat, pentru a ajuta la salvarea sufletelor. El și-a dat sângele, dar ne cere argintul pe care-l avem. Prin sărăcia Lui am devenit noi bogați, și noi să refuzăm să-I dăm înapoi propriile daruri?
Dumnezeu nu depinde de om pentru sprijinirea cauzei Sale. El ar fi putut trimite mijloace direct din cer pentru vistieria Lui, dacă providența Sa ar fi văzut că lucrul acesta este cel mai bun pentru om. Ar fi găsit modalități prin care îngerii să fie trimiși să facă lumii cunoscut adevărul, fără a-i folosi pe oameni. Ar fi putut scrie adevărul pe bolta cerului și să lase ca acest lucru să mărturisească lumii, cu litere vii, despre cerințele Sale. Dumnezeu nu este dependent de aurul sau argintul omului. El spune: “Căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri.” “Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a Mea este lumea, și tot ce cuprinde ea.” Oricare ar fi necesitatea care, pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, ar reclama mijlocirea noastră, El a rânduit-o în mod deliberat pentru binele nostru. El ne-a onorat, făcându-ne împreună lucrători cu El. A rânduit această necesitate a cooperării oamenilor pentru ca aceștia să-și poată menține activă generozitatea.