Mărturii directe în biserică
Foarte mulți sunt refractari și se simt jigniți pentru faptul că sunt adesea tulburați cu atenționări și mustrări care țin înaintea lor păcatele pe care le fac. Martorul Credincios spune: “știu faptele tale”. Motivațiile, scopurile, necredința, suspiciunile și invidia pot fi ascunse față de oameni, dar nu față de Hristos. Martorul Credincios vine ca sfetnic: “Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să fii îmbrăcat și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și alifie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc; deci fii plin de râvnă și pocăiește-te. Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și M-am așezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.”
-257-
Cei care sunt mustrați de Duhul lui Dumnezeu ar trebui să nu se ridice împotriva uneltei umile. Nu un muritor supus greșelii, ci Dumnezeu este Cel care a vorbit pentru a-i salva de la ruină. Cei ce disprețuiesc avertizarea vor fi lăsați în orbire, pentru a se amăgi singuri. Cei care iau însă aminte la ea și se țin de lucrarea de despărțire de păcatele lor, pentru a căpăta calitățile de care au nevoie, își vor deschide ușa inimii pentru ca dragul lor Mântuitor să poată intra și locui cu ei. Pe cei din această categorie îi veți afla întotdeauna într-o perfectă armonie cu mărturia Spiritului lui Dumnezeu.
Pastorii care propovăduiesc adevărul prezent nu ar trebui să neglijeze mesajul solemn către laodiceeni. Mărturia Martorului Credincios nu este o solie liniștitoare. Domnul nu le spune: Sunteți destul de corecți; ați suportat pedepse și reproșuri pe care nu le-ați meritat niciodată; ați fost descurajați în mod inutil prin severitate; nu sunteți vinovați de relele și păcatele pentru care ați fost mustrați.
Martorul Credincios declară că, atunci când crezi că te afli cu adevărat într-o stare de prosperitate, nu ai nici de unele. Nu este de ajuns ca pastorii să prezinte subiecte teoretice; ei ar trebui să prezinte și subiectele practice. Ei au nevoie să studieze lecțiile practice pe care le-a dat Hristos ucenicilor Săi și să le transforme în aplicații concrete pentru propriile lor suflete și pentru popor. Să presupunem că Hristos nu are o iubire plină de gingășie pentru poporul Său din cauză că dă această mărturie mustrătoare? O, nu! El, care a murit pentru a răscumpăra pe om de la moarte, iubește cu o iubire divină; și pe aceia pe care îi iubește îi mustră. “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care îi iubesc.” Însă mulți nu vor primi solia pe care Cerul, în îndurarea Sa, le-o trimite. Ei nu pot suporta să li se spună despre faptul că își neglijează datoria, despre nedreptățile, egoismul, mândria și dragostea lor de lume.
-258-
Mi s-a arătat că Dumnezeu a pus asupra mea și a soțului meu o lucrare deosebită, de a da o mărturie fără ocol poporului Său și de a striga cu voce tare și de a nu cruța, de a arăta poporului fărădelegile lui și casei lui Israel păcatele Sale. Există însă o categorie de oameni care nu va primi solia de mustrare; ei își ridică mâinile pentru a-i feri pe cei pe care Dumnezeu vrea să-i mustre și să-i îndrepte. Aceștia sunt mereu văzuți luând partea celor pe care Dumnezeu vrea să-i facă să-și simtă adevărata sărăcie.
Cuvântul lui Dumnezeu, venit prin servii Săi, este primit de către mulți cu întrebări și temeri. Și mulți alții își vor amâna supunerea față de avertizările și mustrările date, așteptând ca orice umbră de nesiguranță să fie îndepărtată din mintea lor. Necredința care pretinde cunoașterea desăvârșită nu se va pleca niciodată în fața dovezilor pe care Dumnezeu binevoiește să le dea. El cere poporului Său credința care se întemeiază pe greutatea dovezilor, nu pe o cunoaștere totală. Acești urmași ai lui Hristos, dacă acceptă lumina pe care le-o oferă Dumnezeu, trebuie să se supună vocii lui Dumnezeu care li se adresează în timp ce există multe alte voci care strigă împotriva ei. Este nevoie de discernământ pentru a distinge vocea lui Dumnezeu.
Cei care nu acționează când îi cheamă Domnul, ci așteaptă dovezi mult mai sigure și ocazii mult mai favorabile, vor umbla în întuneric, căci lumina va fi retrasă. Este posibil ca, o dată respinse dovezile date, într-o zi să nu mai fie repetate niciodată.
Mulți sunt ispitiți în ce privește lucrarea noastră și o pun sub semnul întrebării. Unii, în starea de amăgire în care sunt, pun dificultățile și încurcăturile poporului lui Dumnezeu pe seama mărturiilor mustrătoare pe care li le-am dat. Ei gândesc că problema este a celor care poartă solia de avertizare, care scot la iveală păcatele poporului și le îndreaptă greșelile. Mulți sunt înșelați de vrăjmașul sufletelor. Ei cred că lucrările fratelui și sorei White ar fi de acceptat dacă n-ar condamna neîncetat răul și n-ar mustra păcatul. Mi s-a arătat că Dumnezeu a pus această lucrare asupra noastră și că, atunci când suntem împiedicați să ne întâlnim cu poporul Său, ca să ne dăm mărturia pentru a zădărnici prejudecățile și invidia celor neconsacrați, Satana își impune ispitele cu o foarte mare putere. Cei care au fost întotdeauna înclinați către împotrivire și îndoială nu au rețineri să-și exprime îndoielile și să-și strecoare cu dibăcie necredința. Unii au îndoieli fățarnice, aparent izvorâte din conștiință și foarte evlavioase, pe care le aduc cu prevedere, ca din întâmplare, în discuție, îndoieli care au însă o putere de zece ori mai mare de a-i întări în păcat pe cei greșiți, de a ne restrânge influența și a slăbi încrederea poporului lui Dumnezeu în lucrarea noastră decât dacă s-ar împotrivi mai deschis. Am văzut că aceste biete suflete erau amăgite de Satana. Se măgulesc că sunt în regulă, că sunt aprobați de Dumnezeu și că sunt bogați ca discernământ spiritual, când ei sunt vrednici de plâns, săraci și orbi. Ei fac lucrarea lui Satana, dar gândesc că sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu.
-259-
Unii nu vor primi mărturia pe care le-a încredințat-o Dumnezeu, amăgindu-se că s-ar putea ca noi să fim cei înșelați, iar ei să aibă dreptate. Ei cred că poporul lui Dumnezeu nu are nevoie de mustrări și de declarații fățișe, de bună-credință, ci că Dumnezeu este cu ei. Acești oameni amăgiți, ale căror suflete s-au aflat întotdeauna în război cu credincioasa mustrare a păcatului, strigă: Vorbiți-ne lucruri plăcute! Cum vor interpreta ei solia Martorului Credincios către Laodicea? Aici nu poate fi nici o neînțelegere. Această solie trebuie dusă de servii lui Dumnezeu unei biserici încropite. Ea trebuie să-i scoată pe cei din poporul Său din siguranța și amăgirea periculoasă cu privire la modul real în care se înfățișează înaintea lui Dumnezeu. Dacă ar fi primită, această mărturie i-ar împinge pe oameni la acțiune și i-ar conduce la umilință și mărturisirea păcatelor. Martorul Credincios spune: “Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot.” Și iarăși: “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc; fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te.” Apoi vine făgăduința: “Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și M-am așezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.”
-260-
Poporul lui Dumnezeu trebuie să-și vadă păcatele și să fie plini de râvnă pentru pocăință, îndepărtând acele păcate care i-au adus într-o asemenea stare deplorabilă de sărăcie, orbire, nevrednicie și cruntă amăgire. Mi s-a arătat că mărturia directă trebuie să trăiască în biserică. Numai aceasta va constitui un răspuns pentru solia către laodiceeni. Fărădelegile trebuie mustrate, păcatului trebuie să i se spună păcat, iar încumetarea să fie înfruntată prompt și hotărât și îndepărtată din mijlocul nostru ca popor.