Mărturie pentru comunitate.
Numărul 23
Biserica laodiceană
Solia către biserica laodiceenilor este o acuzație înspăimântătoare și se aplică poporului lui Dumnezeu din timpul de acum. “Îngerul Bisericii din Laodicea scrie-i: știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Domnul ne arată că solia care trebuie dusă poporului Său prin servii pe care i-a chemat pentru a-i avertiza urmașii nu este o solie de pace și siguranță. Nu este un mesaj pur teoretic, ci practic în orice aspect. Cei din poporul lui Dumnezeu sunt reprezentați în solia către laodiceeni ca aflându-se într-o poziție de siguranță firească. Ei sunt liniștiți, crezându-se într-o stare înălțată de mari realizări spirituale. “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Ce amăgire mai mare poate veni asupra minții oamenilor decât încrederea că sunt în regulă, când ei sunt total greșiți! Solia Martorului Credincios îi găsește pe cei din poporul lui Dumnezeu într-o jalnică amăgire, și, cu toate acestea, sinceri în amăgirea lor. Ei nu știu că starea lor este deplorabilă în ochii lui Dumnezeu. În timp ce laodiceenii se înșeală singuri că se află într-o stare spirituală înălțată, solia Martorului Credincios le spulberă siguranța prin denunțare înfricoșătoare a adevăratei lor condiții de orbire spirituală, sărăcie și nevrednicie. Mărturia, așa severă și usturătoare cum este, nu poate fi o greșeală, căci Martorul Credincios este Acela care vorbește, iar mărturia Sa trebuie să fie corectă.
-253-
Este greu pentru cei ce stau liniștiți la umbra calităților lor, și care se consideră bogați în ce privește cunoașterea spirituală, să primească solia care declară că sunt înșelați și au nevoie de toate înzestrările duhovnicești. Inima nesfințită este “nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea”. Mi s-a arătat că mulți se amăgesc că sunt buni creștini, dar n-au făcut de fapt nici o lucrare profundă și serioasă de smerire a eului înaintea lui Dumnezeu, înainte de a putea simți necesitatea reală de a dobândi virtuțile prețioase ale Duhului.
Dumnezeu Își conduce poporul pas cu pas. Viața creștină este un marș și o bătălie continuă. Nu există nici un răgaz în afara acestui război. Nu rămânem biruitori asupra ispitelor lui Satana decât printr-un efort constant, neîncetat. Ca popor, noi triumfăm în tăria și limpezimea adevărului. Suntem pe deplin sprijiniți pe pozițiile noastre printr-un volum copleșitor de mărturii clare ale Scripturii. Lăsăm însă mult de dorit din punctul de vedere al umilinței biblice, răbdării, credinței, iubirii, tăgăduirii de sine, spiritului de veghere și de sacrificiu. Avem nevoie să cultivăm sfințenia biblică. Păcatul este larg răspândit în poporul lui Dumnezeu. Mesajul clar de mustrare către laodiceeni nu este acceptat. Mulți rămân lipiți de îndoielile și de păcatele lor dragi în timp ce se află într-o amăgire atât de mare, încât să vorbească și să aibă sentimentul că nu duc lipsă de nimic. Ei cred că mărturia usturătoare a Duhului lui Dumnezeu este inoportună sau că nu îi vizează pe ei. Asemenea persoane au cea mai mare nevoie de harul lui Dumnezeu și de discernământ spiritual pentru a-și putea descoperi lacunele în ce privește cunoașterea spirituală. Le lipsește aproape orice destoinicie de a-și desăvârși un caracter creștin. Ei nu au o cunoaștere practică a adevărului biblic, cunoașterea care duce la o viață umilă și la conformarea voinței lor cu voința lui Hristos. Ei nu trăiesc în supunere față de toate cerințele lui Dumnezeu.
-254-
Nu este suficient doar să mărturisești credința în adevăr. Toți salvații crucii lui Hristos se obligă practic să se angajeze în cruciada împotriva vrăjmașului sufletelor, să condamne răul și să susțină dreptatea. Însă mesajul Martorului Credincios scoate la iveală faptul că poporul nostru se află într-o îngrozitoare amăgire, care Îl silește să vină la ei cu avertizări pentru a le întrerupe somnul spiritual și a-i face să treacă la acțiune hotărâtă.
În ultima mea viziune, mi s-a arătat că nici această solie fermă a Martorului Credincios nu împlinise lucrarea lui Dumnezeu. Poporul doarme mai departe în păcatele sale. Ei continuă să se declare bogați și că nu duc lipsă de nimic. Mulți întreabă: “De ce sunt date aceste mustrări? De ce ne acuză neîncetat Mărturiile de apostazie și păcate îngrozitoare? Noi iubim adevărul; ne îmbogățim; nu avem nevoie de aceste mărturii pline de mustrări și avertizări.” Acești cârtitori să-și cerceteze însă inimile și să-și compare viețile cu învățăturile practice ale Bibliei, să-și smerească sufletele înaintea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu să lumineze în întuneric, iar solzii vor cădea de pe ochii lor și își vor da seama de adevărata lor sărăcie spirituală și nevrednicie. Vor simți nevoia de a cumpăra aur, care este credința curată și iubirea; haine albe, care reprezintă un caracter fără pată, curățit în sângele dragului lor Răscumpărător; și alifie pentru ochi, care este harul lui Dumnezeu, dătător al discernământului clar în lucrurile spirituale și dezvăluitor al păcatului. Aceste calități sunt mai prețioase decât aurul din Ofir.
-255-
Mi s-a arătat că motivul de căpetenie pentru care cei din poporul lui Dumnezeu se află acum în această stare de orbire spirituală este că nu vor să accepte reproșurile. Mulți au disprețuit mustrările și avertizările ce le-au fost aduse. Martorul Credincios condamnă starea de încropeală a poporului lui Dumnezeu, postura lor dându-i lui Satana o mare putere asupra lor în acest timp de așteptare, de veghere. Cei egoiști, cei mândri și cei ce iubesc păcatul sunt mereu asaltați de îndoieli. Satana are capacitatea de a sugera îndoieli și de a inventa obiecțiuni la adresa mărturiei critice pe care o trimite Dumnezeu, iar mulți cred că este o calitate, un semn al inteligenței faptul că sunt necredincioși, combat și despică firul în patru. Cei ce doresc să se îndoiască vor avea din plin posibilitatea s-o facă. Dumnezeu nu Se oferă să îndepărteze toate ocaziile care ar putea aduce necredința. El aduce dovezi, care trebuie cercetate cu grijă, cu o minte smerită și cu dispoziția de a ne lăsa învățați și toți ar trebui să hotărască conform ponderii acestor dovezi.
Viața veșnică are o valoare infinită și ne va costa tot ce avem. Mi s-a arătat că nu punem prețul care se cuvine pe lucrurile veșnice. Tot ceea ce merită să ai, chiar și în lumea aceasta, trebuie căpătat prin efort și uneori prin cele mai dureroase sacrificii. Și aceasta numai pentru a obține o comoară pieritoare. Să fim mai puțin dispuși să îndurăm truda și stările de conflict, mai puțin doritori să facem eforturi serioase și mari sacrificii pentru a obține o comoară de o valoare infinită și o viață care se măsoară cu zilele Celui Nesfârșit? Ne poate costa Cerul prea mult?
Credința și iubirea sunt comori de aur, elemente care lipsesc într-o mare măsură în poporul lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că necredința în mărturiile de avertizare, încurajare și mustrare îndepărtează lumina de la poporul lui Dumnezeu. Neîncrederea le închide ochii, astfel încât ei nu cunosc starea reală în care se află. Martorul Credincios descrie astfel orbirea lor: “Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Credința în apropiata revenire a lui Hristos se ofilește. “Domnul meu întârzie să vină” nu este spus doar în inimă, ci exprimat și în cuvinte, și încă mai hotărât prin fapte. În acest timp de veghere, stupiditatea amorțește simțurile celor din poporul lui Dumnezeu în ce privește semnele timpurilor. Nelegiuirea îngrozitoare care abundă reclamă cea mai mare sârguință și o mărturie vie pentru a ține păcatul în afara bisericii. Credința a scăzut într-o măsură înfricoșătoare și nu va putea crește decât prin exercițiu.
-256-
La începutul vestirii soliei celui de-al treilea înger, cei care s-au angajat în lucrarea lui Dumnezeu au avut ceva de riscat; au avut sacrificii de făcut. Au început această lucrare în sărăcie și au suferit cele mai mari lipsuri și critici. Au întâmpinat o împotrivire hotărâtă, care i-a împins către Dumnezeu în nevoia lor și le-a ținut trează credința. Planul nostru actual de dăruire sistematică îi sprijină cu prisosință pe pastorii noștri și nu există nici o lipsă și nici un motiv de exersare a credinței în ce privește întreținerea materială. Cei care încep acum să predice adevărul nu au în ce să se aventureze. Nu au de întâmpinat nici un risc, nici sacrificii de făcut. Sistemul adevărului este pus de-a gata în mâna lor, iar publicațiile le stau la dispoziție, sprijinind adevărurile pe care le susțin ei.
Unii tineri încep fără să-și dea cu adevărat seama de caracterul înălțat al lucrării. Ei nu au de întâmpinat privațiuni, greutăți sau conflicte serioase care ar duce la exercitarea credinței. Ei nu cultivă tăgăduirea de sine activă și nu întrețin un spirit de sacrificiu. Unii devin mândri și sunt plini de sine și nu simt povara reală a lucrării care apasă asupra lor. Martorul le spune acestor slujitori: “Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te.” Unii dintre ei sunt atât de înfumurați în mândria lor, încât reprezintă cu adevărat o piedică și un blestem pentru cauza prețioasă a lui Dumnezeu. Ei nu exercită o influență asupra altora. Acești bărbați au ei înșiși nevoie să fie total convertiți la Dumnezeu și sfințiți prin adevărurile pe care le prezintă.