Ai lăsat să-ți scape ocazia de aur de a strânge o recoltă de suflete, pentru că lui Dumnezeu I-a fost cu neputință să Se alăture eforturilor tale; căci inima ta nu a fost corectă cu El. Spiritul tău nu a fost curat înaintea Aceluia care este întruparea curățeniei și sfințeniei. Dacă păstrezi nelegiuirea în inima ta, Domnul nu-ți va asculta rugăciunea. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. El cunoaște gândurile, imaginația și planurile inimii. Tu te-ai luat după propria-ți judecată și ai eșuat deplorabil atunci când ai fi putut avea succes. Este prea mult în joc în privința acestor eforturi pentru a înfăptui lucrarea cu neglijență sau cu nepăsare. Sufletele sunt puse la probă în ce privește adevărul important și veșnic, iar ceea ce ai putea spune sau face va influența hotărârea pe care o vor lua, fie pentru adevăr, fie împotriva lui. Când ar fi trebuit să vii cu umilință înaintea lui Dumnezeu, rugându-L fierbinte să Se alăture eforturilor tale, simțind greutatea cauzei și valoarea sufletelor, tu ai ales societatea domnișoarelor, fără a ține cont de lucrarea sacră a lui Dumnezeu și de slujba ta de serv al Evangheliei lui Hristos. Stăteai între cei vii și cei morți; cu toate acestea, te-ai angajat în discuții ușuratice, în glume și râs.
Cum ar putea îngerii slujitori să fie împrejurul tău, răspândind lumină asupra ta și întărindu-te? Când ar trebui să cauți căi și mijloace pentru a lumina mintea celor greșiți și aflați în întuneric, te ocupi de plăcerile tale și ești prea egoist ca să te angajezi într-o lucrare pentru care nu ai nici înclinație, nici iubire. Dacă poziția noastră este criticată de aceia care fac cercetări, tu nu ai aproape deloc răbdare cu ei. Le dai adesea un răspuns scurt, sever, de parcă n-ar fi deloc treaba lor să cerceteze totul îndeaproape, ci ar trebui să primească tot ceea ce se prezintă ca adevăr, fără să mai cerceteze și ei. În lucrările pe care le-ai făcut ca pastor, ai întors multe suflete de la adevăr prin maniera în care le-ai tratat. Nu ești întotdeauna nerăbdător și inabordabil; când ai chef, îți iei răgazul de a răspunde la întrebări cu seninătate; adeseori ești însă nepoliticos, sever, supărăcios și iritabil ca un copil.
-239-
O placă de aur și o manta babiloniană ascunse au adus tulburare întregii tabere a lui Israel. Încruntarea lui Dumnezeu a fost adusă asupra întregului popor din pricina păcatului unui singur om. Mii de oameni au pierit pe câmpul de bătălie pentru că Dumnezeu nu a vrut să binecuvânteze și să păzească un popor în mijlocul căruia se afla doar și un singur păcătos, unul care încălcase cuvântul Său. Acest păcătos nu se afla într-o slujbă sfântă; cu toate acestea, un Dumnezeu gelos nu Se putea alătura în luptă oștirii lui Israel în timp ce aceste păcate ascunse se aflau în tabără.
Cu toate că înaintea noastră se află avertizarea apostolului de a ne “feri de orice se pare rău”, unele persoane se încăpățânează să urmeze o cale nedemnă de niște creștini. Dumnezeu pretinde celor ce fac parte din poporul Lui să fie sfinți, să stea departe de lucrările întunericului, să aibă o inimă și o viață curate și să fie neîntinați de lume. Copiii lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, sunt poporul Său ales; și când stau pe tărâmul sfânt al adevărului biblic, ei vor fi despărțiți de tovărășia cu lucrările neroditoare ale întunericului.
Frate R., ai stat chiar în calea lucrării lui Dumnezeu și ai adus mare întuneric și dezonoare asupra cauzei Sale. Ai fost orbit de către Satana; ai lucrat pentru a căpăta compasiunea și ai obținut-o. Dacă ai fi stat în lumină, ai fi realizat că puterea lui Satana este la lucru pentru a te amăgi și distruge. Copiii lui Dumnezeu nu mănâncă și nu beau pentru a-și satisface pofta, ci pentru a-și întreține viața și a-și păstra tăria, ca să facă voia Stăpânului lor. Ei se îmbracă pentru a fi sănătoși, nu pentru etalare ostentativă sau pentru a ține pasul cu moda cea schimbătoare. Ceea ce poftește ochiul și ceea ce este orgoliu în viață este alungat din principiu din garderobele și casele lor. Ei acționează dintr-o sinceritate izvorâtă de la Dumnezeu, iar conversația lor este înălțată și cerească.
Dumnezeu este foarte milostiv, căci El înțelege slăbiciunile și ispitele noastre; iar când venim la El cu inimile zdrobite și sufletele cuprinse de pocăință, El acceptă penitența noastră și făgăduiește că, dacă ne vom prinde de tăria Sa pentru a face pace cu El, vom face cu adevărat pace cu El. Ah, ce recunoștință, ce bucurie ar trebui să simțim pentru faptul că Dumnezeu este milostiv!
-240-
Nu te-ai încrezut în tăria lui Dumnezeu. Te-ai ocupat de propria-ți persoană și tot așa ai făcut din tine însuți tema de meditație și conversație. Încercările tale au fost exagerate în ochii tăi și ai altora, iar mintea ta a fost întoarsă de la adevăr, de la Modelul pe care ni se cere să-L copiem, la neputinciosul frate R.
Ar fi trebuit să simți valoarea sufletelor când nu ești la amvon și să cauți ocazii de a prezenta fiecărui om adevărul; dar nu ai simțit responsabilitatea care îi revine unui slujitor al Evangheliei. Isus și neprihănirea Sa nu au fost temele pe care le-ai prezentat și au fost pierdute multe ocazii care, dacă ar fi fost folosite, ar fi făcut ca mai mult de douăzeci de suflete să se hotărască să predea totul pentru Hristos și adevăr. Însă această povară nu ai vrut s-o ridici. Lucrarea pastorală presupune o cruce, iar tu n-ai vrut să te angajezi în așa ceva.
Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu privind impresiile pe care le lași și roadele pe care le aduci în afara întâlnirilor, influența generală pe care o ai asupra credincioșilor și necredincioșilor. I-am văzut pe acești îngeri acoperindu-și fețele cu tristețe și părăsindu-te cu mare părere de rău. Adesea te angajai în chestiuni minore, iar când trebuia să faci eforturi care reclamau întreaga ta energie, o gândire limpede și rugăciune fierbinte, îți urmai propriile plăceri și înclinații, încrezându-te în tăria și înțelepciunea ta pentru a-i înfrunta nu numai pe oameni, ci și puterile și stăpânirile, pe Satana și îngerii lui. Aceasta a însemnat că ai făcut cu neglijență lucrarea lui Dumnezeu, punând în pericol cauza Lui, a adevărului și mântuirea sufletelor.
Înainte de a ți se încredința lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să aibă loc o schimbare totală în tine. Trebuie să-ți privești viața ca pe o realitate solemnă, nu ca pe un vis în care huzurești. Asemenea unui străjer pe zidurile Sionului, ești răspunzător pentru sufletele poporului. Ar trebui să te statornicești în Dumnezeu. Acționezi fără o cuvenită deliberare, din impuls, mai degrabă decât din principiu. Nu ai simțit necesitatea imperioasă de a-ți educa mintea și nici de a răstigni în tine însuți omul cel vechi, o dată cu afecțiunile și poftele lui. Ai nevoie să fii echilibrat prin greutatea Duhului Sfânt și ca toate mișcările tale să fie conduse de El. Acum ești nesigur în tot ce întreprinzi. Faci și desfaci, zidești și apoi surpi; stârnești un anumit interes, iar apoi, din lipsă de consacrare și înțelepciune divină, îl sufoci. Nu ai fost întărit, format și statornicit. Nu ai avut decât puțină credință; nu ai dus o viață de rugăciune. Ai nevoie atât de mult să-ți legi viața de Dumnezeu, căci atunci nu vei mai semăna în firea pământească pentru a culege stricăciunea la sfârșit.
-241-
Renghiurile, glumele și conversația lumească aparțin lumii. Creștinii care au pacea lui Dumnezeu în inimi vor fi voioși și fericiți fără a-și îngădui o purtare frivolă. În timp ce veghează în rugăciune, ei vor avea o seninătate și o pace care îi va înălța deasupra a tot ceea ce nu este de trebuință. Taina evlaviei, deschisă înaintea minții servului lui Hristos, îl va înălța pe acesta deasupra tuturor distracțiilor pământești și senzuale. El va fi părtaș la natura divină, eliberat de stricăciunea care există în lume prin poftă. Calea de comunicare deschisă între Dumnezeu și sufletul său îl va face roditor în ce privește cunoașterea voinței lui Dumnezeu și va deschide înaintea lui comorile subiectelor practice pe care le poate prezenta poporului, subiecte care nu vor stârni manifestări ușuratice și nu vor schița nici măcar un zâmbet, ci vor aduce solemnitate în minte, vor atinge inima și vor înălța sensibilitatea morală până la nivelul cerințelor sacre pe care le are Dumnezeu asupra sentimentelor și vieții. Cei care lucrează în cuvânt și învățătură ar trebui să fie bărbați ai lui Dumnezeu, cu o inimă și o viață curate.
Te afli în primejdia cea mai mare de a aduce rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Satana îți cunoaște slăbiciunea. Îngerii lui îi înștiințează de punctele tale slabe pe cei care sunt amăgiți de minunile sale mincinoase și el te pune deja în numărul acestora. Satana tresaltă când te face să mergi pe o cale neînțeleaptă, pentru că intri pe terenul lui și îi dai un avantaj asupra ta. El știe prea bine că indiscreția bărbaților care sunt adepți ai Legii lui Dumnezeu va întoarce suflete de la adevăr. Nu ai luat asupra sufletului tău povara lucrării, muncind cu grijă și dăruire în particular pentru a influența în mod favorabil oamenii în ce privește adevărul. Prea adesea devii nerăbdător, iritabil, copilăros și îți faci dușmani prin felul tău de-a fi repezit. Dacă nu te stăpânești, vei face ca unele suflete să capete prejudecăți împotriva adevărului. Dacă nu vei fi un bărbat preschimbat și nu vei aplica în viața ta principiile adevărurilor sacre pe care le prezinți de la amvon, eforturile tale nu vor aduce decât rezultate slabe.
-242-
Asupra ta apasă o mare responsabilitate. Este de datoria străjerului să fie mereu la postul său, veghind asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală. Dacă mintea ta se abate de la marea lucrare și se umple cu gânduri nesfinte; dacă planurile și proiectele egoiste îți răpesc somnul și, în consecință, îți slăbesc puterile mintale și fizice, păcătuiești împotriva propriului tău suflet și împotriva lui Dumnezeu. Discernământul îți este bolnav, iar lucrurile sacre sunt puse pe același plan cu cele profane. Dumnezeu este dezonorat, cauza Lui batjocorită și buna lucrare pe care ai fi putut-o împlini, dacă ți-ai fi pus toată încrederea în Dumnezeu, este stricată. Dacă ți-ai fi păstrat vigoarea pentru a-ți pune tăria creierului și a întregii tale ființe, fără rezerve, în importanta lucrare a lui Dumnezeu, ai fi împlinit o lucrare mult mai mare și ar fi fost mult mai bine făcută.
Eforturile depuse în munca ta au fost defectuoase. Un șef de echipă își pune oamenii să-i facă o lucrare foarte frumoasă și valoroasă, care reclamă studiu și multă gândire atentă. Acceptând să facă lucrarea, ei știu că pentru a duce sarcina la bun sfârșit este nevoie ca toate facultățile lor să fie aduse în cea mai bună condiție, pentru a veni în sprijinul celor mai susținute străduințe ale lor. Însă un membru din echipă este robul unui apetit stricat. Îi place băutura alcoolică tare. Zi după zi, el își satisface pofta pe care o are pentru acest stimulent; sub influența stimulentului, creierul lui este întunecat, nervii sunt slăbiți, iar mâinile sale nesigure. El își continuă munca zi după zi și aproape că distruge lucrarea ce i-a fost încredințată. Acel om plătește penalizări cu propriul salariu și provoacă celui ce l-a angajat daune aproape ireparabile. Prin necredincioșia sa, pierde încrederea maistrului său și a colegilor de lucru. I s-a încredințat o mare responsabilitate; și, acceptând această încredere, el a recunoscut că are competența de a face lucrarea după instrucțiunile date de patronul său. Însă, din pricina iubirii de sine, el și-a îngăduit pofta și a riscat consecințele.
-243-
Cazul tău, frate R., este asemănător cu acesta. Însă răspunderea pe care o are un slujitor al lui Hristos, aceea de a avertiza lumea cu privire la o judecată viitoare, are o importanță cu atât mai mare față de cea a simplului muncitor de care am vorbit, cu cât sunt mai importante lucrurile veșnice față de cele vremelnice. Dacă slujitorul Evangheliei cedează mai degrabă înclinațiilor sale decât să se lase călăuzit de spiritul datoriei, dacă manifestă îngăduință față de propriile slăbiciuni cu prețul tăriei spirituale și, ca rezultat, acționează cu nesăbuință, suflete se vor ridica la judecată ca să-l condamne pentru necredincioșia sa. Sângele sufletelor se va găsi pe veșmintele lui. Poate că pastorului neconsacrat i se pare un lucru minor acela de a fi capricios, impulsiv și chiar neconsacrat; de a zidi și apoi de a surpa; de a deprima și descuraja chiar sufletele care au fost convertite prin adevărul pe care l-a prezentat. Este un lucru trist acela de a pierde tocmai încrederea acelora pe care s-a străduit să-i salveze. Însă rezultatul unei căi neînțelepte pe care a urmat-o pastorul nu va fi pe deplin înțeles, până când pastorul nu va vedea așa cum vede Dumnezeu.