Pastori care se îngrijesc doar de ei înșiși
Frate F., influența ta nu a fost de natură să onoreze cauza adevărului prezent. Dacă ai fi fost sfințit de adevărul pe care-l predici altora, ai fi fost de zece ori mai folositor cauzei lui Dumnezeu decât ai fost până acum. Te-ai bizuit atât de mult pe stârnirea senzației, încât fără acest lucru nu ai decât puțin curaj. Aceste stări de mare agitație și provocare a interesului prin senzațional constituie tăria, slava și succesul tău ca lucrător; acestea însă nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. Străduințele tale în această direcție sunt rareori ceea ce te amăgești singur că sunt.
O cercetare atentă descoperă faptul că nu sunt de adunat decât câțiva snopi în urma acestor întâlniri extrem de palpitante. Și cu toate acestea, din experiența întreagă a trecutului nu ai învățat că trebuie să-ți schimbi modul de lucru. Ai fost încet când a fost vorba să înveți cum să-ți organizezi viitoarele lucrări în așa fel, încât să eviți greșelile din trecut. Motivul acestui lucru a fost că, asemenea alcoolicului, iubești stimulentul acestor întâlniri de senzație; tânjești după ele tot așa cum tânjește bețivul după un pahar de tărie, care să-i sporească puterile secătuite. Aceste dezbateri care stârnesc agitație sunt luate drept zel pentru Dumnezeu și iubire de adevăr. Aproape că n-ai avut deloc parte de Duhul lui Dumnezeu care să sprijine eforturile tale. Dacă L-ai avea pe Dumnezeu cu tine în toate mișcările pe care le faci și dacă ai simți o povară pentru suflete, dacă ai avea înțelepciunea să folosești cu iscusință aceste ocazii incitante pentru a îndrepta cu hotărâre suflete către Împărăția lui Hristos, ai putea vedea roadele muncii tale, iar Dumnezeu ar fi slăvit. Sufletul tău ar trebui să strălucească de spiritul adevărului pe care-l prezinți altora. După ce ai lucrat pentru a convinge sufletele de cerințele pe care le are Legea lui Dumnezeu față de ele, învățându-le pocăința față de Dumnezeu și credința în Hristos, lucrarea ta este abia la început. Prea adesea te sustragi de la desăvârșirea lucrării și lași ca alții să ridice o povară grea, aceea de a termina lucrarea pe care tu ar fi trebuit s-o termini. Spui că nu ești apt să finalizezi lucrarea. Atunci, cu cât mai repede devii apt să porți poverile unui păstor, sau pastor, al turmei, cu atât mai bine.
-228-
Ca păstor adevărat, ar trebui să te disciplinezi să lucrezi cu mintea oamenilor și să dai porția de hrană la timpul cuvenit fiecărui membru al turmei lui Dumnezeu. Ar trebui să ai grijă și să studiezi, pentru a avea o rezervă de subiecte practice, pe care le-ai cercetat și pe care le poți aborda și prezenta poporului în spiritul unei maniere simple și însoțite de putere, la timpul și în locul potrivit, după cum este nevoie. N-ai fost bine pregătit cu subiecte din cuvântul inspirat în ce privește toate faptele bune. Când turma a avut nevoie de hrană spirituală, ai prezentat în mod frecvent vreunul din subiectele de dispută, care era la fel de potrivit pentru ocazia respectivă ca și un discurs privitor la politica de stat. Dacă ți-ai propune și ți-ai educa mintea să cunoști subiectele pe care ți le-a furnizat din belșug Cuvântul lui Dumnezeu, ai putea zidi cauza lui Dumnezeu hrănind turma cu alimente potrivite și care i-ar da sănătate și tărie spirituală.
Mai ai încă de deprins lucrarea unui adevărat păstor. Când vei înțelege aceasta, cauza și lucrarea lui Dumnezeu vor apăsa asupra ta cu o asemenea greutate, încât nu vei mai avea chef să râzi și să glumești și să te prinzi în discuții ușuratice. Un pastor al lui Hristos care duce o povară corespunzătoare a lucrării și este pătruns de un simțământ înalt al caracterului nobil și al sfințeniei misiunii sale nu va fi înclinat să fie ușuratic și neatent cu mieii turmei.
Un păstor adevărat va fi interesat de tot ceea ce se leagă de bunăstarea turmei, de hrănirea, călăuzirea și apărarea ei. Se va comporta cu multă înțelepciune și va manifesta o considerație duioasă față de toți, fiind amabil și dovedind simpatie pentru fiecare, mai ales pentru cei ispitiți, năpăstuiți și disperați. În loc să tratezi aceste categorii cu compasiunea cerută de fiecare dintre aceste cazuri deosebite și de neputințele lor, tu, fratele meu, ai nesocotit această clasă, în timp ce, în general, i-ai împins pe alții să îi mângâie. “După cum nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” “Adevărat, adevărat vă spun, robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.” “S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” “Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci și Hristos nu și-a plăcut Lui Însuși; ci, după cum este scris: ‘Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.’”
-229-
Nu este lucrarea unui slujitor al Evangheliei aceea de a domni peste moștenirea lui Dumnezeu, ci, cu smerenie a minții, cu blândețe și îndelungă răbdare, să roage fierbinte, să mustre și să dojenească, cu toată îngăduința și învățătura. Ce relație va fi între versetele de mai sus și viața ta de până acum? Ai cultivat o dispoziție egoistă aproape toată viața. Te-ai căsătorit cu o femeie care are o voință neclintită, încăpățânată. Dispoziția ei firească era profund egoistă. Erați amândoi iubitori de sine și faptul că v-ați unit interesele nu a ajutat în cazul nici unuia dintre voi, ci a mărit primejdia pentru amândoi. Nici unul dintre voi nu era caracterizat prin conștiinciozitate și nici unul nu avea înaintea sa teama de Dumnezeu într-o înaltă măsură. Iubirea și îngăduința de sine, acestea au fost principiile care v-au stăpânit. Amândoi ați fost atât de puțin consacrați lui Dumnezeu, încât nu ați putut fi de folos unul altuia. Ați vrut fiecare să vă faceți poftele; amândoi ați vrut să fiți lingușiți, ridicați în slăvi și slujiți.
Domnul a văzut primejdiile în care vă aflați și v-a trimis iarăși și iarăși avertizări prin Mărturii, pentru a ști că interesele voastre veșnice sunt în pericol, dacă nu biruiți iubirea de sine și nu faceți ca voința voastră să fie una cu voința lui Dumnezeu. Dacă ai fi luat aminte la mustrările și avertizările venite de la Domnul, dacă te-ai fi întors cu totul din calea ta, făcând o schimbare totală, soția ta nu s-ar afla acum în capcana vrăjmașului, lăsată de Dumnezeu să creadă puternicele amăgiri ale lui Satana. Dacă ai fi urmat lumina pe care a dat-o Dumnezeu, ai fi acum un lucrător puternic și eficient în cauza lui Dumnezeu, apt să împlinești de zece ori mai mult decât ai acum competența să faci. Ai devenit slab pentru că nu ai îndrăgit lumina. N-ai fost capabil să deosebești glasul adevăratului Păstor de cel al unui străin decât în puține ocazii. Neglijența ta de a umbla în lumină a adus întuneric asupra ta, iar conștiința, adesea încălcată, este amorțită.
-230-
Soția ta nu a vrut și nu a urmat lumina pe care Domnul, în îndurarea Sa, i-a trimis-o. Ea a disprețuit mustrarea și a închis ea însăși ușa prin care vocea Domnului se făcea auzită, dându-i sfaturi și avertizând-o. Satana a fost mulțumit și nimic nu l-a oprit de la a-i câștiga încrederea și, prin amăgirile lui plăcute, măgulitoare, de a o duce în robie după placul lui.
Domnul ți-a trimis o mărturie că soția ta ți-a fost o piedică în toate lucrările tale și că nu ar trebui s-o lași să te însoțească, dacă nu ai dovada cea mai clară că este o femeie convertită, transformată prin înnoirea minții ei. Apoi ai simțit că aveai un motiv să ceri o casă; ai folosit această mărturie ca scuză și ai lucrat în consecință, deși nu aveai nevoie de propria ta casă. Soția ta avea de împlinit îndatoriri față de părinții ei, îndatoriri pe care le-a neglijat toată viața. Dacă ar fi acceptat să se achite cu bucurie de aceste îndatoriri îndelung neglijate, n-ar fi acum lăsată în robia lui Satana, pentru a-i împlini voia și a-și corupe inima și sufletul în slujba lui.
Nevoia de a avea un cămin era închipuită, ca multe alte presupuse nevoi ale tale. Ai obținut casa pe care egoismul tău a dorit-o și ți-ai putut lăsa soția într-un loc confortabil. Însă Dumnezeu pregătea o ultimă probă pentru ea. Suferința mamei sale era de așa natură, încât să-i stârnească mila în inimă, dacă n-ar fi fost atât de uscată și împietrită de egoism. Însă această providență a lui Dumnezeu n-a reușit să trezească iubirea filială pentru mama ei suferindă. Nu avea deloc griji gospodărești care să-i stea în cale, nici copii care să aibă nevoie de iubirea și atenția sa, care era îndreptată către ea însăși, sărmana.
-231-
Povara de griji pe care trebuia s-o ducă tatăl ei era prea mare pentru vârsta și puterile sale, fiind secătuit de suferințe acute. Și atunci, sigur că, dacă fiica avea o umbră de compasiune în inima ei, n-ar fi putut să nu simtă, să nu i se trezească sentimentul datoriei de a prelua din poverile surorii sale și ale cumnatului său. Însă ea a arătat cum nici n-ar fi putut mai bine, prin indiferența și evitarea tuturor grijilor și poverilor, că inima ei era aproape tot atât de nesimțitoare ca o stâncă.
Să stea însă în apropiere de părinții săi și, cu toate acestea, să fie atât de indiferentă, aceasta ar fi dat-o de gol. I-a spus soțului ei cum stau lucrurile. Fratele R. a fost la fel de egoist ca soția sa și a trimis urgent vorbă ca ea să vină la el. Cum au privit îngerii lui Dumnezeu această faptă, îngeri sensibili, milostivi, iubitori, îngeri slujitori? Fiica a lăsat ca străinii să se ocupe de acele lucrări delicate pe care ar fi trebuit să le împartă voioasă cu sora ei împovărată. Îngerii au privit cu uluire și durere această scenă și au plecat de la femeia aceea egoistă. Îngerii cei răi le-au luat locul și ea a devenit prizoniera lui Satana, pentru a asculta de voia lui. Ea a fost un mediu al lui Satana și s-a dovedit astfel o mare piedică pentru soțul ei; eforturile lui au fost nesemnificative.
Cauza lui Dumnezeu ar fi fost mai prosperă în _____, dacă nu ar fi existat acel ultim efort; căci lucrarea nu a fost terminată. S-a stimulat un interes, dar a fost lăsat să se stingă în așa fel, încât nu va mai putea fi vreodată suscitat. Frate R., te rog să compari versetele citate mai înainte referitoare la lucrarea și lui Hristos cu linia de conduită pe care ai arătat-o prin lucrările tale, ca slujitor al Evangheliei, însă în special în privința exemplului pe care l-am menționat, în care datoria era prea evidentă pentru a mai lăsa loc vreunei greșeli, afară doar dacă afecțiunea și conștiința nu au rămas paralizate, printr-o lungă și neîncetată idolatrizare a eului.