Unii pastori de-ai noștri nu cultivă spiritualitatea, ci încurajează un spectacol al “zelului” și o anumită activitate, care se întemeiază pe un fundament nesigur. În acest veac, este nevoie de pastori care judecă lucrurile cu calm și profunzime, care să unească devotamentul, conștiinciozitatea și credința lor cu activitatea și zelul. Cele două grupe de calități, gândirea și devotamentul pe de o parte, activitatea și zelul pe de altă parte, ar trebui să meargă mână în mână.
Pastorii cărora le plac polemicile sunt cei mai puțin vrednici de încredere dintre noi, pentru că nu se poate conta pe ei când lucrarea devine dificilă. Aduceți-i numai într-un loc în care nu este decât un slab interes și vor da pe față o lipsă de curaj, de zel și de preocupare reală. Ei depind tot atât de mult de înviorarea și împrospătarea prin agitația produsă de discuții sau împotriviri, cum depinde bețivul de paharul său. Acești pastori au nevoie de o nouă convertire. Au nevoie să soarbă din apele ce curg neîncetat din Stânca veșnică.
Bunăstarea veșnică a păcătoșilor a fost motivația comportamentului lui Isus. El a umblat peste tot, făcând bine. Bunăvoința era viața sufletului Său. Nu numai că a făcut bine tuturor celor care au venit la El, apelând la mila Sa, ci i-a căutat El Însuși cu perseverență. Nu a fost niciodată încântat de aplauze sau deprimat din pricina criticilor sau dezamăgirilor. Când Se confrunta cu cea mai puternică împotrivire și cu tratamentul cel mai crud, El era plin de curaj. Cea mai importantă cuvântare pe care ne-a oferit-o Inspirația a fost rostită de Hristos unei singure ascultătoare. Pe când se așeza lângă fântână ca să Se odihnească, pentru că era obosit, a venit o femeie samariteancă să scoată apă; El a văzut o ocazie de a-i atinge mintea și, prin ea, de a ajunge la mintea samaritenilor, care se aflau în mare întuneric și rătăcire. Deși obosit, El a prezentat adevărurile Împărăției Sale spirituale, care au încântat-o pe femeia păgână și au umplut-o de admirație pentru Hristos. Ea s-a dus și le-a spus tuturor: “Veniți să vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva Acesta este Hristos?” Mărturia acestei femei i-a adus pe mulți să creadă în Hristos, convertindu-se. Prin declarația ei, mulți au venit să audă cu urechile lor și au crezut din pricina cuvântului auzit de la El.
Oricât de mic ar fi numărul ascultătorilor interesați, dacă inima este atinsă și înțelegerea lor deschisă, ei pot face, asemenea samaritencei, o declarație care va stârni interesul a sute de persoane dornice să cerceteze pe cont propriu. Când se lucrează în unele locuri pentru a stârni interesul, vor fi multe descurajări. Însă, dacă la început pare să existe o prea mică preocupare, acest lucru nu reprezintă dovada că te-ai înșelat în privința datoriei și locului de desfășurare a lucrării. Dacă interesul crește treptat, iar oamenii acționează în deplină cunoștință, nu din impuls, ci din principiu, preocuparea lor este mult mai sănătoasă și mai durabilă decât atunci când se creează dintr-o dată o mare agitație și interes, iar simțămintele sunt provocate prin audierea unei dezbateri, a unei polemici virulente între susținătorii ambelor păreri, pro și contra adevărului. Se creează astfel o împotrivire aprigă, se iau poziții și hotărâri rapide. Rezultatul constă într-o stare de lucruri pătimașă. Este nevoie de o deliberare și o judecată plină de calm. Faceți ca această stare de agitație să se stingă sau lăsați să se producă un șoc printr-o conducere nechibzuită a lucrării — și interesul nu va mai putea fi stârnit niciodată. Sentimentele și reacțiile de solidaritate ale oamenilor au fost provocate, însă conștiințele lor nu au fost mișcate și inimile lor nu au fost zdrobite și smerite înaintea lui Dumnezeu.
-218-
Când prezintă adevărul nepopular, lucru care presupune o cruce grea, predicatorii ar trebui să fie atenți ca fiecare cuvânt să fie așa cum l-ar vrea Dumnezeu. Aceste cuvinte ale lor ar trebui să nu fie niciodată tăioase. Ei ar trebui să prezinte adevărul în umilință, cu cea mai adâncă iubire pentru suflete și cu o dorință profundă pentru salvarea lor și să lase ca însuși adevărul să taie. Nu ar trebui să-i sfideze pe slujitorii altor denominațiuni și nici să caute să-i provoace la o polemică. Ei nu ar trebui să ia o poziție asemănătoare cu aceea a lui Goliat, când a sfidat oștile lui Israel. Israel nu l-a sfidat pe Goliat, ci Goliat s-a lăudat cu mândrie împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său. Sfidările, lăudăroșenia și invectivele trebuie să vină din partea împotrivitorilor adevărului care iau poziția lui Goliat. Însă nimic din acest spirit nu ar trebui să se vadă la aceia care au fost trimiși de Dumnezeu să vestească ultima solie de avertizare unei lumi pierdute.
Goliat se încredea în armura sa. Îngrozea oștile lui Israel prin lăudăroșenia lui sfidătoare, sălbatică, în timp ce își expunea extraordinara sa armură, care era tăria lui. David, în umilința și zelul lui pentru Dumnezeu și poporul Său, s-a oferit să-l înfrunte pe acest lăudăros. Saul a consimțit și i-a oferit lui David propria lui armură împărătească. Acesta n-a vrut s-o poarte. A lăsat deoparte armura împăratului, căci nu era deprins cu ea. El era deprins cu Dumnezeu și, încrezându-se în El, câștigase victorii deosebite. Dacă și-ar fi pus armura lui Saul, ar fi dat impresia că este un războinic, când nu era decât micul David care păștea oile. El a avut grijă ca nu cumva biruința să-i fie pusă în seama armurii lui Saul; căci încrederea lui era în Domnul lui Israel. El și-a ales câteva pietre de la pârâu și, cu praștia și toiagul său, singurele lui arme, s-a dus în Numele Dumnezeului lui Israel pentru a-l înfrunta pe războinicul înarmat.
-219-
Goliat l-a disprețuit pe David; căci înfățișarea lui era aceea a unui simplu tinerel neînvățat în ale războiului. Goliat proferă înjurături la adresa lui David și îl blestemă în numele dumnezeilor lui. Simțea că era un afront la adresa demnității lui să vină în întâmpinarea sa un adolescent, fără să poarte măcar o armură. Se lăudă cu ceea ce avea să-i facă. David nu s-a supărat pentru că era privit ca fiind atât de neînsemnat și nici n-a tremurat la auzul îngrozitoarelor lui amenințări, ci a răspuns: “Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, Dumnezeul oștirii lui Israel, pe care ai sfidat-o”. David îi spune lui Goliat că, în Numele Domnului, îi va face chiar lucrurile cu care el însuși a fost amenințat. “Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul mântuiește nu prin sabie, nici prin suliță; ci lupta este a Domnului și El vă dă în mâinile noastre.”
Predicatorii noștri nu ar trebui să fie sfidători și să provoace discuții. Sfidarea să vină din partea celor ce se împotrivesc adevărului lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că fratele K. și alți pastori s-au comportat prea mult ca Goliat. Și apoi, după ce au îndrăznit și au provocat discuții, s-au încrezut în argumentările lor pregătite dinainte, așa cum a vrut Saul ca David să aibă încredere în armura sa. Ei nu s-au încrezut, ca umilul David, în Dumnezeul lui Israel, făcând din El tăria lor, ci au înaintat încrezători și lăudăroși ca Goliat, preamărindu-se pe ei înșiși și neascunzându-se în spatele lui Isus. Ei știau că adevărul este puternic și, prin urmare, nu și-au umilit inimile și nu s-au lăsat cu credință în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca El să dea adevărului biruința. Ei s-au lăsat pradă euforiei și și-au pierdut echilibrul; discuțiile au fost adesea lipsite de succes, iar rezultatul a fost un rău provocat propriilor lor suflete și sufletelor altora.
-220-
Mi s-a arătat că unii dintre pastorii noștri tineri capătă o pasiune pentru polemică și că, dacă nu vor vedea primejdia, acest lucru se va dovedi o capcană pentru ei. Mi s-a arătat că fratele L. este în mare primejdie. El își educă mintea într-o direcție greșită. Se află în pericol de a se ridica deasupra simplității lucrării. Dacă, atunci când îmbracă armura lui Saul, are înțelepciunea lui David de a o lăsa totuși deoparte din pricină că nu este învățat cu ea, își poate reveni înainte de a merge prea departe. Acești tineri predicatori ar trebui să studieze atât învățăturile practice ale lui Hristos, cât și cele teoretice și să învețe de la Isus că pot dobândi harul, blândețea, umilința și duhul Său smerit. Dacă ei, asemenea lui David, sunt aduși într-o situație în care cauza lui Dumnezeu le cere cu adevărat să înfrunte pe unul care sfidează pe Israel și dacă înaintează în puterea lui Dumnezeu, încrezându-se cu totul în El, El îi va purta prin încercare și va face ca adevărul Său să triumfe într-un mod slăvit. Hristos ne-a dat un exemplu. “Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolul și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ‘Domnul să te mustre!’”
De îndată ce un predicator părăsește poziția pe care ar trebui s-o ocupe întotdeauna un slujbaș creștin și se coboară la atitudinea comică de a stârni râsul și a-l îndrepta împotriva adversarului său sau când este sarcastic și tăios și îl insultă el face ceea ce Mântuitorul lumii nu a îndrăznit să facă; căci el intră pe terenul inamicului. Predicatorii care se luptă cu împotrivitorii adevărului lui Dumnezeu nu au de dat piept numai cu oamenii, ci și cu Satana și cu legiunea lui de îngeri răi. Satana caută orice prilej de a se folosi spre avantajul propriu de predicatorii care susțin adevărul, iar când aceștia nu își mai pun toată încrederea în Dumnezeu și cuvintele nu sunt în spiritul și iubirea lui Hristos, îngerii lui Dumnezeu nu-i pot întări și lumina. Atunci îi lasă în puterea lor proprie, iar îngerii răi îi învăluie în întuneric; din acest motiv, împotrivitorii adevărului par să fie în avantaj, iar discuția face mai mult rău decât bine.
-221-
Servii lui Dumnezeu ar trebui să se apropie mai mult de El. Frații K., L., M. și N. ar trebui să cultive mai degrabă evlavia personală decât să încurajeze iubirea pentru polemică. Ei ar trebui să caute să devină păstori ai turmei decât să se educe în direcția creării unei stări de agitație, manipulând sentimentele poporului. Acești frați sunt în pericolul de a deveni dependenți mai mult de popularitatea lor și de succesul de care se bucură în rândurile poporului ca oratori inteligenți decât de faptul că sunt lucrători umili și credincioși și urmași blânzi și devotați ai lui Hristos, împreună lucrători cu El.