Efectul polemicilor
La 10 decembrie 1871, mi s-au arătat primejdiile de care este amenințat fratele K. Influența pe care o are în lucrarea lui Dumnezeu nu este ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce ar fi putut să fie. El pare să fie orb în ce privește rezultatele purtării sale; nu își dă seama ce efecte lasă în urma sa. El nu lucrează într-un mod pe care Dumnezeu să-l poată accepta. Am văzut că se află în aceeași mare primejdie în care era și Moses Hull înainte de a părăsi adevărul. S-a încrezut în sine. Și-a închipuit că era atât de prețios pentru cauza adevărului, încât sistemul nu se putea lipsi de el. Fratele K. a avut simțăminte foarte asemănătoare. El se bizuie prea mult pe propria sa tărie și înțelepciune. Dacă și-ar putea vedea slăbiciunea la fel cum o vede Dumnezeu, nu s-ar mai amăgi niciodată singur și nici n-ar mai simți cumva că este triumfător. Iar dacă nu va face din Dumnezeu tăria lui și nu va depinde total de El, va cădea de la credință la fel de sigur cum a căzut și Moses Hull.
În lucrările sale, el nu își ia tăria de la Dumnezeu. Pentru a-și trezi ambiția, el depinde de o stare de euforie. Când lucrează cu puține persoane, caz în care nu are acea stare euforică, își pierde curajul. Când lucrarea devine grea și el nu este purtat pe aripile acestei euforii, nu se prinde atunci și mai tare de Dumnezeu, devenind mai dornic să răzbată prin întuneric și să obțină biruința. Frate K., tu devii adesea copilăros, slab și ineficient, și aceasta tocmai când ar trebui să fii mai puternic. Aceasta ar trebui să-ți spună că zelul și entuziasmul tău nu se alimentează din sursa cuvenită.
Mi s-a arătat în ce constă primejdia tinerilor predicatori care se angajează în dezbateri. Ei își întorc mintea către studiul Cuvântului pentru a culege lucrurile tăioase, devin sarcastici și, în eforturile lor de a face față unuia care li se opune, Îl lasă prea adesea pe Dumnezeu în afara chestiunii. Agitația polemicilor le diminuează interesul pentru adunările din care acest tip de stimulare lipsește. Cei care se angajează în polemici nu sunt lucrătorii cei mai eficienți și cei mai bine pregătiți pentru zidirea cauzei. Unii râvnesc ciocnirile de opinii și preferă acest tip de lucrare oricărei alteia. Ei nu studiază Biblia cu o umilință a minții, pentru a putea ști cum să obțină iubirea lui Dumnezeu; după cum spune Pavel: “așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre, prin credință, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, ca să puteți înțelege pe deplin, împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu”.
-213-
Tinerii predicatori ar trebui să evite discuțiile în contradictoriu; căci acestea nu sporesc spiritualitatea sau smerenia minții. S-ar putea ca în unele cazuri să fie necesară înfruntarea în polemică deschisă a unui lăudăros mândru, care se opune adevărului lui Dumnezeu; în general însă, aceste discuții, fie în scris, fie prin viu grai, aduc mai mult rău decât bine. După o asemenea discuție, cea mai mare responsabilitate care apasă asupra predicatorului este de a păstra ridicat interesul. Ar trebui să fie pregătit pentru reacția care este posibil să aibă loc la sfârșitul unei înflăcărări religioase și să nu se lase, la rândul lui, cuprins de descurajare.
Oamenii care nu vor să admită cerințele Legii lui Dumnezeu, care sunt atât de simple, vor apuca de obicei pe calea fărădelegii; căci ei au stat de atâta timp de partea marelui rebel, luptându-se împotriva Legii lui Dumnezeu, care este fundamentul guvernării Sale în cer și pe pământ, încât sunt versați în această lucrare. În războiul pe care îl duc, ei nu vor dori să își deschidă ochii sau conștiința pentru a primi lumina. Ei își închid ochii pentru a nu fi luminați. Cazul lor este la fel de lipsit de speranță ca și al iudeilor care n-au vrut să vadă lumina pe care le-o adusese Hristos. Mărturiile minunate despre mesianitatea Sa pe care li le-a adus, miracolele pe care le-a făcut, vindecarea celor bolnavi, învierea morților și toate acele lucrări pe care nici un alt om nu le mai făcuse și nici nu ar fi putut să le facă, în loc să le înmoaie și să le înduplece inimile, biruind prejudecățile lor păcătoase, i-a umplut cu aceeași ură și furie demonică pe care a avut-o Satana când a fost aruncat din cer. Cu cât au avut mărturii și lumină mai mare, cu atât a fost mai mare ura lor. Erau hotărâți să stingă lumina, dându-L pe Hristos la moarte.
Cei ce urăsc Legea lui Dumnezeu, care este fundamentul guvernării Sale în ceruri și pe pământ, repetă aceeași istorie a iudeilor necredincioși. Puterea lor sfidătoare îi va urmări pe cei ce țin poruncile lui Dumnezeu și vor respinge orice rază de lumină. Conștiințele lor au fost atâta timp violate și inimile lor s-au împietrit într-o asemenea măsură, din cauză că au ales mai degrabă întunericul decât lumina, încât simt că este o virtute, pentru a-și atinge scopul, de a da mărturie mincinoasă sau de a recurge la aproape orice fel de eschivare sau amăgire, cum au făcut și iudeii când L-au respins pe Hristos. Ei consideră că scopul scuză mijloacele. Ei țintuiesc practic Legea Tatălui așa cum iudeii L-au țintuit pe Hristos.
-214-
Lucrarea noastră ar trebui să folosească orice ocazie de a prezenta adevărul în puritatea și simplitatea sa, oriunde există vreo dorință sau interes de a auzi rațiunile pe care se întemeiază credința noastră. Cei care s-au ocupat îndeosebi cu profețiile și cu punctele teoretice ale credinței noastre ar trebui să devină fără amânare studenți ai Bibliei privind subiectele practice. Ei ar trebui să soarbă și mai profund din izvorul adevărului divin. Ar trebui să studieze cu grijă viața lui Hristos și lecțiile Sale de evlavie practică, date pentru binecuvântarea tuturor și concepute să fie regula de viețuire corectă pentru toți cei ce vor crede în Numele Său. Ei ar trebui să fie plini de spiritul marelui lor Exemplu și să aibă o înțelegere înaltă a ceea ce înseamnă viață sfântă pentru un urmaș al lui Hristos.
Hristos a întâmpinat nevoile fiecărei categorii de oameni prin subiectele și maniera Sa de a predica. A cinat și a locuit și cu săracii, și cu bogații și S-a interesat de grijile și ocupațiile oamenilor pentru a putea câștiga o cale către inimile lor. Cei învățați și cei mai străluciți erau satisfăcuți și încântați de discursurile Sale, care erau totuși atât de lămurite și simple, încât puteau fi înțelese chiar și de cea mai umilă minte. Hristos S-a folosit de orice ocazie pentru a instrui poporul în privința acelor învățături și precepte cerești care trebuia înglobate în viața lor și care i-ar fi deosebit de orice habotnici, tocmai din pricina caracterului sfânt și înălțător al acestora. Aceste lecții care cuprind învățături divine nu sunt scoase în evidență așa cum ar trebui pentru a influența conștiințele oamenilor. Aceste predici ale lui Hristos le oferă pastorilor, care cred în adevărul prezent, cuvântări care se vor dovedi potrivite în aproape orice ocazie. În acestea există un material de învățătură pentru cel ce studiază Biblia, de care nu poate fi interesat fără să aibă spiritul Învățătorului ceresc în propria sa inimă. Sunt aici subiecte pe care Hristos le-a prezentat tuturor claselor. Mii de oameni, de orice tip de caracter și orice poziție socială, au fost atrași și fermecați de chestiunile care au fost puse înaintea lor.
-215-
Unii pastori care se află de mult timp în lucrarea de predicare a adevărului prezent au suferit mari eșecuri în eforturile lor. Ei și-au format o educație de războinici. Au studiat temeinic subiecte prin care să aducă argumente pentru obiectul discuției și găsesc o mare plăcere în folosirea subiectelor pe care le-au pregătit. Adevărul lui Dumnezeu este simplu, clar și convingător. Este armonios și, pus alături de eroare, strălucește în toată splendoarea și puterea sa. Consecvența lui îl recomandă judecății oricărei inimi în care nu există prejudecată. Predicatorii noștri prezintă argumente în favoarea adevărului, pe care le-au exersat, și, dacă nu există piedici, adevărul repurtează victoria. Însă mi-a fost arătat că în multe cazuri biata unealtă își însușește laurii pentru biruința câștigată, iar oamenii, care sunt mai degrabă pământești decât spirituali, laudă și onorează victoria pe care a câștigat-o.
Cei cărora le place să se angajeze în polemici își pierd de obicei spiritualitatea. Ei nu se încred în Dumnezeu așa cum ar trebui s-o facă. Au teoria adevărului pregătită pentru a-și biciui cu ea adversarul. Sentimente ieșite din propriile lor inimi nesfințite au pregătit numeroase lucruri usturătoare, dure, pe care să le folosească în textura biciului lor pentru a-și irita și provoca adversarul. Spiritul lui Hristos nu are nimic de-a face cu acest lucru. Bine pregătit cu argumente convingătoare, participantul la discuții se crede curând suficient de puternic pentru a triumfa în lupta cu adversarul și Dumnezeu este lăsat în afara problemei. Unii dintre pastorii noștri au făcut din polemică principala lor ocupație. Când se află în culmea agitației stârnite de polemică, ei par plini de energie, se simt puternici și vorbesc ca atare; și în vâltoarea acestei agitații, multe lucruri sunt recepționate de oameni ca fiind în regulă, când, de fapt, sunt fără nici o îndoială rele în sine și o rușine pentru cel care s-a făcut vinovat de rostirea unor cuvinte atât de nepotrivite pentru un slujitor creștin.
-216-
Aceste lucruri au o influență rea asupra predicatorilor care se folosesc de adevăruri sacre, înalte — adevăruri care se vor dovedi fie ca o mireasmă de viață spre viață, fie ca un miros de moarte spre moarte pentru cei ce le ascultă. În general, influența pe care o au discuțiile contradictorii asupra predicatorilor noștri este de a-i face îngâmfați și înălțați după propria lor evaluare. Aceasta nu este tot. Cei ce iubesc polemicile nu sunt potriviți să fie păstori ai turmei. Ei și-au antrenat mintea pentru înfruntarea adversarilor și pentru rostirea de sarcasme și nu se pot coborî pentru a veni în ajutorul inimilor care suferă întristate și au nevoie de mângâiere. De asemenea, ei s-au ocupat atât de mult cu argumentațiile, încât au neglijat subiectele practice de care are nevoie turma lui Dumnezeu. Ei nu cunosc decât prea puțin predicile lui Hristos, care se leagă de viața de zi cu zi a creștinului, și nu sunt decât într-o mică măsură dispuși să le studieze. S-au ridicat deasupra simplității lucrării. Când erau mici în propriii lor ochi, Dumnezeu i-a ajutat; îngeri ai lui Dumnezeu le-au slujit și au făcut ca lucrările lor să aibă un mare succes, convingându-i pe bărbați și femei de adevăr. Educându-și însă mintea pentru discuții, ei au devenit adesea aspri și nesimțitori. Ei pierd interesul și compasiunea delicată care ar trebui să însoțească întotdeauna eforturile unui pastor al lui Hristos.
Pastorii cărora le plac dezbaterile sunt în general nepotriviți pentru a da ajutor turmei acolo unde este cea mai mare nevoie de ajutor. Pentru că au neglijat religia practică în propriile lor inimi și vieți, ei nu-și pot învăța turma despre acest lucru. Dacă nu există agitație, ei nu știu cum să lucreze; par storși de puteri. Dacă încearcă să vorbească, par să nu știe cum să prezinte un subiect care este potrivit pentru respectiva ocazie. Când ar trebui să prezinte un subiect care să hrănească turma lui Dumnezeu și care să atingă inimile și să le topească, ei se întorc la unele din vechile subiecte stereotipe și parcurg aceleași argumente fixe, care sunt aride și neinteresante. Astfel, în loc de lumină și viață, ei aduc întuneric turmei și, de asemenea, propriilor lor suflete.