Primejdia aplauzelor
Mi s-a arătat că trebuie să acționăm cu foarte mare atenție, chiar atunci când este necesar să ridicăm o povară a deprimării care apasă bărbați și femei, pentru ca aceștia să nu se sprijine pe propria lor înțelepciune și să nu uite să depindă numai de Dumnezeu. Nu este prudent să vorbim în mod apreciativ despre persoane sau să ridicăm în slăvi calitățile unui slujitor al lui Hristos. În ziua lui Dumnezeu, foarte mulți vor fi puși în cumpănă și vor fi găsiți ușori din pricina înălțării lor. Aș dori să-i avertizez pe frații și surorile mele să nu aducă niciodată cuvinte măgulitoare înaintea oamenilor din pricina calităților lor; căci ei nu pot face față acestui lucru. Eul este înălțat cu ușurință și, ca o consecință, persoanele își pierd cumpătul. Și iarăși, le spun fraților și surorilor mele, dacă vreți să aveți sufletele nemânjite de sângele vreunui om, nu măguliți, nu lăudați niciodată eforturile bieților muritori; căci acest lucru poate fi spre ruina lor. Nu este prudent ca prin cuvintele sau faptele noastre să ridicăm în slăvi pe vreun frate sau vreo soră, oricât de umilă ar putea fi în aparență purtarea lor. Dacă ei au într-adevăr acel spirit blând și smerit pe care îl prețuiește Dumnezeu, ajutați-i să și-l păstreze. Acest lucru nu se va înfăptui criticându-i și nici neglijând să apreciem în mod corect care este adevărata lor valoare. Însă există puțini care pot primi laudele fără ca acest lucru să le dăuneze.
Unii pastori înzestrați care predică acum adevărul prezent iubesc consimțământul ascultătorilor. Aplauzele îi stimulează ca paharul de vin pe alcoolic. Plasați-i pe acești pastori într-o comunitate mică, o comunitate care nu promite o stare deosebită de agitație și care nu opune o rezistență hotărâtă și veți vedea cum își pierd interesul și zelul și vor apărea tot atât de apatici în lucrare ca și un alcoolic, când este lipsit de păhărelul lui. Acești oameni nu vor deveni lucrători adevărați, practici, până nu vor învăța să lucreze fără starea emoțională produsă de aplauze.
-186-
Lucrarea pentru cei greșiți
Frații C. și D. au greșit în unele privințe, când s-au ocupat de probleme ale comunității din Battle Creek. Ei au acționat prea mult după propriul lor spirit și nu au depins în întregime de Dumnezeu. Ei nu au reușit să-și îndeplinească datoria, neconducând comunitatea la Dumnezeu, Izvorul de apă vie, unde puteau găsi ceea ce le lipsea și totodată satisface sufletele însetate. Ei nu au considerat de cea mai mare importanță influența înnoitoare, sfințitoare a Duhului Sfânt, care dă pace și speranță conștiinței tulburate și restabilește sănătatea și fericirea în suflet. Obiectivul bun pe care l-au avut în vedere nu a fost atins. Acești frați au manifestat în mod excesiv un spirit de critică rece la examinarea persoanelor care s-au prezentat pentru a deveni membri ai bisericii. Spiritul de a plânge cu cei ce plâng și de a se bucura împreună cu cei ce se bucură nu a fost în inimile acestor frați slujitori așa cum ar fi trebuit să fie.
Hristos S-a identificat cu nevoile oamenilor. Necesitățile lor, suferințele lor erau ale Sale. El spune: “Am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” Robii lui Dumnezeu ar trebui să aibă inimi pline de afecțiune adâncă și dragoste sinceră pentru urmașii lui Hristos. Ar trebui să dea pe față acel interes profund pe care îl evidențiază Hristos prin grija păstorului pentru oaia pierdută; ei ar trebui să urmeze exemplul dat de Hristos și să manifeste aceeași compasiune și blândețe, aceeași dragoste gingașă, plină de milă, pe care le-a arătat El față de noi.
-187-
Marile puteri morale ale sufletului sunt credința, nădejdea și iubirea. Dacă acestea sunt inactive, un slujbaș poate fi neîncetat plin de zel și sinceritate, însă lucrarea sa nu va fi primită de Dumnezeu și nu poate face bine bisericii. Un pastor al lui Hristos, care duce poporului mesajul solemn din partea lui Dumnezeu, ar trebui să acționeze întotdeauna după dreptate, să iubească îndurarea și să umble cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. Duhul lui Hristos, aflat în inima sa, va determina fiecare putere a sufletului să hrănească și să protejeze fiecare oaie de pe pajiștea Lui, ca un păstor sincer și credincios. Iubirea este lanțul de aur care leagă inimile credincioase una de alta în legături ale prieteniei de bunăvoie, ale gingășiei și consecvenței în credință; care, de asemenea, leagă sufletul de Dumnezeu. Există însă negreșit o lipsă de iubire, compasiune și gingășie plină de îndurare între frați. Servii lui Hristos sunt prea reci și lipsiți de inimă. Inimile lor nu sunt aprinse în întregime de compasiune delicată și iubire sinceră. Consacrarea cea mai curată și mai înaltă față de Dumnezeu este aceea care se manifestă prin dorințele și eforturile cele mai susținute de a câștiga suflete pentru Hristos. Motivul pentru care pastorii care predică adevărul prezent nu au un succes mai mare este acela că le lipsesc într-o mare măsură credința, speranța și iubirea. Avem de întâmpinat și de suportat munci și conflicte, fapte ale tăgăduirii de sine și tainice încercări ale inimii. Vor fi întristări și lacrimi pentru păcatele noastre; vor fi lupte neîntrerupte și vegheri, toate amestecate cu remușcări și rușine din pricina nedesăvârșirii noastre.
Servitorii crucii scumpului nostru Mântuitor să nu-și uite experiența în aceste lucruri, ci să-și aducă mereu aminte că nu sunt altceva decât niște oameni, supuși greșelii și cu aceleași pasiuni ca și frații lor; și că, dacă își ajută frații, trebuie să persevereze în eforturile lor de a le face bine, având inimile umplute cu milă și iubire. Ei trebuie să ajungă la inimile fraților lor și să-i ajute acolo unde aceștia sunt slabi și au cel mai mult nevoie de ajutor. Cei ce lucrează în cuvânt și învățătură ar trebui să-și zdrobească propriile lor inimi împietrite, mândre și necredincioase, dacă vor să vadă petrecându-se același lucru și în frații lor. Hristos a făcut totul pentru noi, pentru că suntem neajutorați; eram încătușați în lanțurile întunericului, păcatului și disperării și, prin urmare, nu putem face nimic pentru noi înșine. Prin exercitarea credinței, speranței și iubirii, ajungem tot mai aproape de standardul sfințeniei desăvârșite. Frații noștri simt aceeași nevoie de ajutor plin de îndurare pe care am simți-o noi. Nu ar trebui să-i împovărăm cu critici inutile, ci să lăsăm ca iubirea lui Hristos să ne determine să fim plini de compasiune și tandrețe, pentru a putea plânge pentru cei greșiți și care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinită. Aceasta nu poate fi estimată decât prin prețul plătit pentru răscumpărarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lămuri adevărata valoare a unui suflet!
-188-
Școala de Sabat
Evlavia vie este un principiu care trebuie cultivat. Puterea lui Dumnezeu poate împlini pentru noi ceea ce nu vor reuși toate metodele din lume. Perfecțiunea caracterului creștin depinde în întregime de harul și tăria pe care nu le găsim decât în Dumnezeu. Fără puterea harului asupra inimii, putere care să ne ajute în eforturile noastre și să ne sfințească lucrările, nu vom reuși să salvăm nici sufletele noastre, nici pe alte altora. Sistemul folosit și ordinea sunt extrem de importante, însă nimeni să nu-și facă impresia că acestea vor împlini lucrarea fără ca harul și puterea lui Dumnezeu să atingă mintea și inima. Inima și firea pământească vor da greș în rutina rânduielilor și în împlinirea planurilor noastre, dacă puterea lui Dumnezeu nu inspiră și nu dă curajul de a lucra.
Fratele E. a făcut școala de Sabat din Battle Creek principala mare temă de interes. Ea a absorbit mintea celor tineri, în timp ce alte îndatoriri religioase au fost neglijate. Adesea, după încheierea școlii de Sabat, dirigintele, un grup de instructori și un număr destul de mare de elevi se întorceau acasă pentru a se odihni. Ei simțeau că povara lor pentru acea zi se sfârșise și că nu mai aveau alte îndatoriri. Când clopoțelul suna pentru ora de serviciu divin public și oamenii își părăseau căminele pentru a merge la casa de rugăciune, se întâlneau cu mulți participanți ai școlii de Sabat care mergeau acasă. Și oricât de importantă era întrunirea, interesul multor participanți la școala de Sabat n-a putut fi trezit pentru a simți plăcere față de învățăturile date de pastor cu privire la subiecte importante din Biblie. În timp ce mulți copii nu participau la serviciul public, unii dintre aceia care rămâneau nu beneficiau de avantajele cuvântului adresat; căci simțeau că această lucrare era o povară obositoare.
-189-
Ar trebui să existe ordine și disciplină la școlile noastre de Sabat. Copiii care participă la aceste ore ar trebui să prețuiască privilegiul de care se bucură și ar trebui să li se ceară să respecte regulamentul. Iar părinții ar trebui să manifeste o grijă încă și mai mare ca fiii și fiicele lor să-și învețe lecțiile biblice, mai mare decât aceea pe care o au când îi controlează pentru a vedea dacă și le-au făcut pe cele de zi cu zi, de la școală. Lecțiile biblice ar trebui învățate mult mai bine decât cele de la școlile normale. Dacă părinții și copiii nu văd deloc necesitatea de a manifesta un astfel de interes, atunci copiii ar face mai bine să rămână acasă; căci școala de Sabat nu se va dovedi o binecuvântare pentru ei. Părinții și copiii ar trebui să lucreze în armonie cu dirigintele școlii de Sabat și cu instructorii, făcând astfel dovada că apreciază lucrarea împlinită pentru ei. Părinții ar trebui să manifeste un interes deosebit față de educația religioasă a copiilor lor, pentru ca aceștia să poată cunoaște mai bine Scripturile.
Există mulți copii care spun că nu au avut timp și de aceea nu și-au învățat lecțiile pentru școala de Sabat; sunt însă doar câțiva care n-ar putea găsi ceva timp pentru a-și învăța lecțiile, chiar dacă le-ar considera interesante. Unii își petrec timpul în distracții și făcând excursii; altele, aranjându-și în mod inutil rochiile pentru etalare ostentativă, cultivând astfel mândria și ușurătatea. Orele acestea petrecute fără nici un folos sunt ale lui Dumnezeu, timp pentru care trebuie să-I dea socoteală. Ceasurile petrecute prin împodobire inutilă sau în distracții și conversație ușuratică vor fi aduse la judecată alături de fiecare faptă.