Importanța educației în cămin
Am întrebat dacă nu cumva ar putea fi oprit acest val de nenorocire și dacă nu s-ar putea face ceva pentru a salva tineretul din această generație de la ruina care îi amenință. Mi s-a arătat că o mare cauză a deplorabilei stări de lucruri din prezent este că părinții nu simt că au obligația de a-și crește copiii conform legilor care guvernează organismul. Mamele își iubesc copiii cu o dragoste idolatră și le satisfac poftele, când știu că aceasta le va zdruncina sănătatea și vor aduce astfel asupra lor boala și nefericirea. Această bunătate plină de cruzime se manifestă într-o mare măsură la generația de acum. Dorințele copiilor sunt împlinite cu prețul sănătății și stării de fericire, pentru că mamei îi este mai ușor, pe moment, să îi potolească decât să rețină lucrul pentru care aceștia fac gălăgie.
Mamele sădesc astfel sămânța care se va ridica și va aduce roade. Copiii nu sunt educați să-și înfrâneze poftele și să-și restrângă dorințele. și devin egoiști, pretențioși, neascultători, nerecunoscători și nesfinți. Mamele care înfăptuiesc această lucrare vor culege cu amărăciune roadele ieșite din sămânța pe care au sădit-o. Ele au păcătuit împotriva Cerului și împotriva copiilor lor, iar Dumnezeu le va considera răspunzătoare.
Dacă în urmă cu generații educația ar fi fost desfășurată după un plan cu totul diferit, tinerii generației actuale nu ar fi atât de stricați și nefolositori. Directorii și învățătorii din școli ar fi trebuit să fie aceia care înțeleg fiziologia și care au interesul nu numai de a-i învăța pe tineri științele, ci și cum să-și păstreze sănătatea, astfel încât să-și poată folosi cunoștințele cu cea mai mare eficiență după ce le vor fi obținut. Lângă școli ar fi trebuit să fie alăturate întreprinderi care să sprijine diferite ramuri de activitate, pentru ca studenții să aibă de lucru și să beneficieze de exercițiul fizic necesar în afara orelor de curs.
-142-
Folosirea la lucru a studenților și destinderea acestora ar fi trebuit adaptate conform legilor care guvernează organismul omenesc și concepute astfel, încât să le asigure un nivel sănătos al tuturor puterilor corpului și minții. Apoi, ar fi putut fi obținută cunoașterea practică într-o meserie în același timp în care se câștiga o educație literară. În școală, studenților ar trebui să li se stimuleze percepția morală, pentru a vedea și simți că societatea are pretenții de la ei și că ar trebui să viețuiască în ascultare față de legile firii pentru a putea fi, prin existența și influența lor, prin învățătură și exemplu, un avantaj și o binecuvântare pentru societate. Ar trebui să li se întipărească tinerilor faptul că toți au o influență care dă roade continuu în societate, fie spre progres și rafinament, fie spre ceea ce degradează și înjosește. Primul studiu al tinerilor ar trebui să fie acela de a se cunoaște pe ei înșiși și cum să-și păstreze trupurile sănătoase.
Mulți părinți își țin copiii la școală aproape tot anul. Acești copii se supun mecanic rutinei de studiu, însă nu rețin ceea ce învață. Mulți dintre acești studenți fără întrerupere par a fi lipsiți de viață intelectuală. Monotonia studiului neîncetat le obosește mintea și nu sunt decât foarte puțin interesați de lecțiile lor; iar pentru mulți, folosirea cărților devine dureroasă. Ei nu au o dragoste interioară pentru cugetare și o ambiție de a dobândi cunoștințe. Ei nu cultivă în ei înșiși obiceiul de a medita și de a cerceta.
Copiii au mare nevoie de o educație corectă pentru a putea fi de folos în această lume. Însă orice efort care înalță cultura intelectuală mai presus de educația morală este dirijat greșit. Instruirea, cultivarea și rafinarea tineretului și copiilor ar trebui să fie povara principală atât a părinților, cât și a învățătorilor. Cugetători profunzi și gânditori cu o logică ascuțită sunt puțini pentru că influențe greșite au stopat dezvoltarea intelectului. Presupunerea unor părinți și învățători că studiul neîncetat ar întări intelectul s-a dovedit eronată; căci în multe cazuri a avut un efect contrar.
-143-
În educația timpurie a copiilor, mulți părinți și învățători nu reușesc să înțeleagă faptul că cea mai mare atenție trebuie acordată constituției fizice pentru asigurarea unei stări sănătoase a trupului și creierului. Există obiceiul de a-i încuraja pe copii să urmeze cursurile școlare când sunt abia niște copilași care au nevoie de îngrijirea mamei. Când au o vârstă fragedă, sunt adesea înghesuiți în săli de clasă prost ventilate, unde stau în poziții greșite, în bănci rău construite, iar ca rezultat, structura nedezvoltată și fragilă a unora este deformată.
Este foarte probabil ca înclinațiile și obiceiurile din tinerețe să se manifeste la maturitate. Poți îndoi un copăcel aproape în ce chip dorești, iar dacă acesta rămâne și crește așa cum l-ai îndoit, va fi un copac deformat și va arăta mereu răul și vătămarea pe care a primit-o din mâinile tale. Poți încerca, după mai mulți ani de creștere, să îndrepți copacul, însă toate eforturile tale se vor dovedi inutile. Va fi mereu un copac strâmb. Așa stau lucrurile și cu mintea tinerilor. Ei pot fi educați în direcția cea bună sau în cea greșită, iar în viețile lor viitoare vor urma calea pentru care au fost îndrumați în tinerețe. Obiceiurile formate în tinerețe vor crește o dată cu omul, vor căpăta putere pe măsură ce omul capătă putere și vor fi în general aceleași și în viața de mai târziu, numai că vor fi din ce în ce mai tari.
Trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Nu există decât o slabă stabilitate și tărie de caracter, pentru că pregătirea și educația tinerilor sunt superficiale încă din leagăn. Caracterele lor sunt clădite pe nisipuri mișcătoare. Tăgăduirea de sine și autocontrolul nu au fost modelate în caracterele lor. Au fost răsfățați și li s-au îngăduit toate, până când au fost distruși pentru viața practică. Iubirea de plăceri stăpânește mintea și copiii sunt tolerați și răsfățați spre ruina lor. Copiii ar trebui pregătiți și educați în așa fel, încât să se aștepte la ispite și să calculeze cum să dea piept cu dificultățile și primejdiile. Ar trebui să fie învățați să aibă stăpânire de sine și să biruie cu noblețe dificultățile; și dacă nu se avântă de bunăvoie în mijlocul pericolului și nu se așează în mod gratuit în calea ispitei, dacă se feresc de influențele rele și de compania vicioasă și sunt apoi nevoiți să fie în mod inevitabil într-o companie primejdioasă, vor avea tăria de caracter să ia poziție în favoarea a ceea ce este drept și să nu se îndepărteze de la principii, ieșind prin tăria lui Dumnezeu, cu profilul moral neîntinat. Dacă tinerii care au fost educați cum se cuvine își pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face față și celui mai puternic test.
-144-
Însă puțini părinți realizează că fiii și fiicele lor sunt ceea ce exemplul și disciplina lor i-au făcut și că sunt răspunzători pentru genul de caractere pe care le dobândesc copiii lor. Dacă inimile părinților creștini ar fi supuse voinței lui Hristos, ei ar asculta porunca Învățătorului ceresc: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Dacă aceia care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos ar face pur și simplu aceasta, ar da exemple nu numai copiilor lor, ci și lumii necredincioase, exemple care ar reprezenta corect religia Bibliei.
Dacă părinții creștini ar trăi în ascultare de cerințele Învățătorului divin, ar păstra simplitatea în modul în care mănâncă și se îmbracă și ar trăi mai mult după legile care guvernează organismul uman. Ei nu ar mai acorda atunci atât de mult timp vieții artificiale, făcându-și griji și poveri pe care Hristos nu le-a pus asupra lor, dar pe care i-a îndemnat cu hotărâre să le evite. Dacă Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa ar fi primele și cele mai importante considerente ale părinților, nu s-ar pierde decât foarte puțin timp prețios pentru inutila împodobire exterioară, în vreme ce mintea copiilor lor este aproape complet neglijată. Timpul prețios închinat de mulți părinți îmbrăcării copiilor lor în scopul etalării ostentative pentru momentele lor de distracție ar fi mai bine folosit, cu mult mai bine, pentru cultivarea propriilor minți ca să poată fi competenți în instruirea corectă a copiilor lor. Nu este esențial pentru mântuirea sau fericirea acestor părinți ca să folosească prețiosul timp de probă pe care li l-a oferit Dumnezeu pentru a se îmbrăca, a merge în vizite și a bârfi.
-145-
Mulți părinți declară că au atât de multe de făcut, încât nu le mai rămâne deloc timp pentru instruirea lor, pentru a-și educa fiii și fiicele pentru viața practică sau a-i învăța cum pot deveni mielușei în turma Domnului Hristos. Părinții nu-și vor da seama până în ziua socotelii finale de valoarea aproape infinită a timpului petrecut într-un mod greșit, iar în acea zi cazurile tuturor vor fi hotărâte și faptele întregii vieți vor fi desfășurate înaintea noastră în prezența lui Dumnezeu, a Mielului și a tuturor sfinților îngeri. Foarte mulți vor vedea atunci că drumul greșit pe care au apucat a hotărât destinul copiilor lor. Nu numai că n-au reușit să se asigure că vor avea parte de cuvintele de laudă de la Împăratul slavei, “bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău”, dar aud chiar sentința îngrozitoare pronunțată asupra copiilor lor: “Depărtați-vă!” Aceasta îi desparte pe copiii lor pentru totdeauna de bucuriile și strălucirile Cerului și de Hristos. Ei înșiși primesc hotărârea: Depărtează-te, “rob rău și leneș”. Isus nu va spune niciodată “bine” celor care nu și-au câștigat dreptul la acest “bine” prin viețile lor de credincioșie, de tăgăduire de sine și de jertfire de sine pentru a face bine altora și a răspândi slava Sa. Cei care trăiesc în primul rând pentru propria lor plăcere, în loc să facă bine altora, vor avea parte de o pierdere infinită.
Dacă părinții ar putea fi conștientizați de răspunderea înfricoșătoare care apasă asupra lor în lucrarea de educare a copiilor lor, o mai mare parte din timpul lor ar fi închinat rugăciunii și mai puțin etalării inutile. Ei ar medita, ar studia și s-ar ruga cu seriozitate lui Dumnezeu pentru înțelepciune și ajutor divin ca să-și educe în așa fel copiii, încât aceștia să capete caractere pe care Dumnezeu le va aproba. Neliniștea lor nu ar fi aceea de a ști cum să-și educe copiii, încât aceștia să fie lăudați și onorați de către lume, ci cum să-i educe pentru a-și forma caractere frumoase, încuviințate de Dumnezeu.
-146-
Este nevoie de mult studiu și rugăciune serioasă pentru înțelepciune cerească, pentru a ști cum să ne comportăm cu mintea celor tineri; căci foarte mult depinde apoi de făgașul pe care părinții călăuzesc mintea și voința copiilor lor. A înclina mintea lor în direcția cea bună și la timpul potrivit este o lucrare extrem de importantă; căci destinul lor veșnic poate depinde de hotărârile luate într-un anumit moment critic. Cât de important este deci ca mintea părinților să fie cât mai liberă cu putință, lipsită de grija împovărătoare și obositoare pentru lucrurile vremelnice, liberă pentru a putea gândi și acționa cu atenție calmă, cu înțelepciune și iubire și să facă din salvarea sufletelor copiilor lor, primul și cel mai înalt considerent! Marele obiectiv pe care părinții ar trebui să caute să-l atingă pentru dragii lor copii ar trebui să fie împodobirea interioară. Părinții nu-și pot îngădui să le permită vizitatorilor și străinilor să le pretindă atenția și, jefuindu-i de timp, care este marele capital al vieții, să-i pună în imposibilitatea de a oferi zilnic copiilor lor acea instruire răbdătoare pe care trebuie s-o aibă pentru a da o îndrumare corectă minții lor în dezvoltare.
Această viață este prea scurtă pentru a fi irosită în distracții frivole și prostești, prin vizite fără sens, prin îmbrăcăminte etalată ostentativ sau prin amuzament incitant. Nu ne putem permite să risipim timpul, pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a-i binecuvânta pe alții și pentru a ne strânge o comoară în cer. Nu avem niciodată prea mult timp pentru a ne rezolva îndatoririle. Ar trebui să alocăm timp cultivării propriilor noastre inimi și minți pentru a putea fi calificați pentru lucrarea vieții noastre. Neglijând aceste datorii esențiale și conformându-ne obiceiurilor și uzanțelor societății moderne, ne facem nouă înșine și copiilor noștri o mare nedreptate.
Mamele care au de educat minți tinere și caractere de modelat pentru copiii lor nu ar trebui să caute distracțiile incitante ale lumii pentru a fi voioase și fericite. Ele au de făcut în viață o lucrare importantă și nici ele, nici cei ai lor nu-și pot permite să petreacă timpul într-un mod din care nu au nimic de câștigat. Timpul este unul din talanții importanți pe care Dumnezeu ni i-a încredințat și pentru care ne va chema să dăm socoteală. Irosirea timpului înseamnă irosirea intelectului.
-147-
Puterile minții pot fi cultivate într-un înalt grad. Este de datoria mamelor să își cultive mintea și să-și păstreze inimile curate. Ele ar trebui să profite de orice mijloc pe care-l au la îndemână pentru progresul lor intelectual și moral, pentru a fi calificate să cultive mintea copiilor lor. Unele dintre acestea care își nutresc înclinația de a fi în compania altora se vor simți curând neliniștite dacă nu fac sau nu primesc vizite. Asemenea persoane nu au puterea de a se adapta împrejurărilor. Îndatoririle necesare, sfinte, de familie li se par banale și neinteresante. Nu au deloc iubire pentru cercetarea de sine sau autodisciplină. Mintea dorește cu nesaț scenele variate, incitante ale vieții lumești; copiii sunt neglijați pentru satisfacerea înclinațiilor; iar îngerul raportor scrie: “robi nefolositori”. Dumnezeu dorește ca mintea noastră să nu fie lipsită de un țel, ci să facă binele în această viață.
Dacă părinții ar vrea să simtă că educarea copiilor lor pentru a fi folositori în această viață este o îndatorire solemnă, pe care Dumnezeu o cere de la ei; dacă ar vrea să împodobească templul interior al sufletelor fiilor și fiicelor lor pentru viața veșnică, am vedea o mare schimbare în bine în societate. Atunci nu s-ar mai manifesta o indiferență atât de mare față de evlavia practică și nu ar mai fi atât de dificil să trezești la viață sensibilitatea morală a copiilor, pentru a înțelege cerințele pe care le are Dumnezeu față de ei. Părinții devin însă din ce în ce mai nepăsători în educarea copiilor lor în ramurile folositoare. Mulți părinți le îngăduie copiilor să-și formeze obiceiuri greșite și să-și urmeze propriile înclinații și nu reușesc să imprime în mintea lor primejdia de a face acest lucru și necesitatea de a fi înrâuriți de principii.
Copiii încep adesea cu entuziasm o mică lucrare, dar, devenind încurcați sau obosiți de aceasta, doresc o schimbare și se apucă de ceva nou. În acest fel, ei pot trece prin mai multe lucruri, se pot lovi de o mică descurajare și pot renunța la ele; și așa, trec de la un lucru la altul, fără a duce nimic până la capăt. Părinții nu ar trebui să îngăduie ca iubirea de schimbare să pună stăpânire pe copiii lor. Ei nu ar trebui să fie prinși într-atât de mult cu alte lucruri, încât să nu mai aibă timp să disciplineze cu răbdare mintea aflată în dezvoltare. Câteva cuvinte de încurajare sau o mână de ajutor la momentul potrivit îi pot călăuzi și trece peste necazul și descurajarea lor, iar satisfacția pe care o vor avea, văzând că lucrul pe care și l-au propus a fost îndeplinit, îi va stimula la eforturi mai mari.
-148-
Mulți copii, din lipsa cuvintelor de încurajare și ceva ajutor în eforturile lor, devin descurajați și trec de la un lucru la altul. și poartă cu ei acest trist defect până la maturitate. Ei nu reușesc să aibă succes în nimic din ceea ce se apucă să facă, pentru că nu au fost învățați să persevereze când sunt confruntați cu împrejurări descurajante. Astfel, întreaga viață a multora se dovedește un eșec total, pentru că nu au avut o disciplină corectă când au fost tineri. Educația primită în copilărie și tinerețe influențează întreaga viață matură, iar viața lor religioasă poartă același semn.