Mărturie pentru comunitate. Numărul 22
O educație corectă
Cea mai frumoasă lucrare pe care și-au asumat-o vreodată bărbații și femeile este aceea de a se ocupa de mintea celor f. Trebuie avută grija cea mai mare în educarea tinerilor de a varia în așa fel modul de instruire, încât să activeze puterile înalte și nobile ale intelectului. Părinții și instructorii școlari pot fi cu siguranță considerați nepregătiți pentru educarea copiilor dacă nu au învățat mai întâi lecția stăpânirii de sine, a perseverenței, a îndelungii răbdări, a blândeții și iubirii. Ce poziție importantă pentru părinți, supraveghetori și învățători! Puțini sunt aceia care își dau seama care sunt nevoile vitale ale minții și cum să călăuzească intelectul în dezvoltare, gândurile aflate în schimbare și sentimentele tinerilor.
Există o vreme pentru pregătirea copiilor și o vreme pentru educarea tinerilor; și este esențial ca, în școală, ambele să se împletească într-o mare măsură. Copiii pot fi pregătiți pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Educarea timpurie a tinerilor le modelează caracterele atât în viața lor laică, cât și în cea religioasă. Solomon spune: “Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, iar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Această afirmație este categorică. Pregătirea pe care o recomandă Solomon are menirea de a îndruma, educa, dezvolta. Pentru ca părinții și învățătorii să facă această lucrare, trebuie să înțeleagă ei înșiși “calea” pe care trebuie să meargă un copil. Aceasta cuprinde mai mult decât a avea o cunoaștere desprinsă din cărți. Ea presupune tot ceea ce este bun, virtuos, drept și sfânt. Implică practicarea cumpătării, evlaviei, bunătății frățești, dragostea de Dumnezeu și a unuia față de celălalt. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să se acorde atenție educației fizice, intelectuale, morale și religioase a copiilor.
-132-
Educarea copiilor în cămin sau la școală nu ar trebui să fie asemenea dresării animalelor; căci copiii au o voință inteligentă, care ar trebui călăuzită în așa fel, încât să controleze toate puterile lor. Animalele trebuie să fie dresate, căci ele nu au judecată, intelect. Însă mintea omenească trebuie învățată să se autocontroleze. Trebuie educată să stăpânească întreaga ființă, în timp ce animalele sunt conduse de un stăpân și sunt învățate să îi fie supuse. Stăpânul este minte, judecată și voință pentru animalul său. Un copil poate fi astfel educat, încât să nu aibă, întocmai ca un animal, o voință proprie. Însăși individualitatea sa se poate topi în aceea a persoanei care îi supraveghează educația; voința lui, în toate intențiile și scopurile ei, este supusă voinței învățătorului.
Copiii care sunt educați astfel vor fi mereu lipsiți de energie morală și răspundere individuală. Ei nu au fost învățați să acționeze în virtutea rațiunii și principiului; voința lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu a fost solicitată pentru a se putea dezvolta și întări prin exercițiu. Ei nu au fost îndrumați și disciplinați conform constituției și calităților specifice ale minții lor, pentru a se folosi de cele mai mari puteri ale lor când este nevoie. Învățătorii nu ar trebui să se oprească aici, ci ar trebui să acorde o atenție deosebită cultivării facultăților intelectuale mai slabe, pentru ca toate puterile să poată fi puse la lucru și înălțate de la un nivel de tărie la altul, pentru ca mintea să poată obține dezvoltarea proporțională cuvenită.
Există multe familii cu copii care par a fi bine educați când se află sub disciplina de instruire; însă când sistemul care i-a ținut sub controlul unor reguli stabilite este desfăcut, ei par să fie incapabili de a gândi, acționa și decide singuri. Acești copii s-au aflat atât de mult timp sub regula de fier, neîngăduindu-li-se să gândească și să acționeze ei înșiși în acele lucruri în care era imperios necesar s-o facă, încât nu au deloc încredere în ei înșiși să facă mișcări după propria lor judecată și nu au o părere personală. Iar când pleacă de la părinții lor pentru a se descurca singuri, sunt ușor conduși în direcția greșită de către judecata altora. Caracterul lor nu este stabil. Nu li s-a solicitat propria judecată într-atât de mult și rapid pe cât era posibil și de aceea mintea lor nu a fost dezvoltată și întărită cum se cuvine. Ei s-au aflat atât de mult timp sub controlul absolut al părinților, încât se bizuie total pe aceștia; părinții lor sunt minte și judecată pentru ei.
-133-
Pe de altă parte, cei tineri nu ar trebui lăsați să gândească și să acționeze independent de judecata părinților și învățătorilor lor. Copiii ar trebui învățați să respecte judecata bazată pe experiență și să fie călăuziți de părinții și învățătorii lor. Ar trebui să fie educați în așa fel, încât mintea lor să fie unită cu mintea părinților și învățătorilor și instruiți într-un mod în care să poată vedea oportunitatea ascultării sfatului acestora. Iar când se vor desprinde din mâinile călăuzitoare ale părinților și învățătorilor, caracterele lor nu vor fi asemenea trestiei legănate de vânt.
Instruirea severă a tinerilor, fără a-i îndruma corect să gândească și să acționeze singuri, după cum le permite propria lor capacitate și particularitate a intelectului, pentru ca prin acest mijloc să poată avea o creștere a gândirii, simțământul respectului de sine și încrederea de a acționa după propria lor destoinicie, va da naștere întotdeauna unei categorii de persoane slabe în ce privește tăria intelectuală și morală. Iar când aceștia ies în lume pentru a acționa singuri, vor da la iveală faptul că au fost dresați ca animalele, nu educați. Voința lor, în loc să fie călăuzită, a fost silită să se supună prin disciplina aspră a părinților și învățătorilor.
Acei părinți și învățători care se laudă că au control total asupra minții și voinței copiilor care se află sub îngrijirea lor ar înceta să se mai laude dacă ar putea întrezări viețile viitoare ale copiilor care sunt astfel aduși la supunere, prin forță sau prin teamă. Aceștia sunt aproape complet nepregătiți să-și asume răspunderile aspre ale vieții. Când acești tineri nu mai sunt conduși de părinții și învățătorii lor și sunt siliți să gândească și să acționeze singuri, vor urma aproape sigur o cale greșită și vor ceda puterii ispitei. Ei nu vor încununa viața aceasta cu succes și aceleași lipsuri se văd în viața lor religioasă. Dacă instructorii de copii și tineret ar putea avea înaintea ochilor rezultatele disciplinei greșite pe care au practicat-o, și-ar schimba planul de educație. Acel grup de învățători care sunt satisfăcuți că au un control aproape total asupra voinței învățăceilor lor nu sunt profesorii cu cel mai mare succes, deși pe moment aparențele pot fi măgulitoare.
-134-
Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca o minte omenească să se afle complet sub stăpânirea alteia. Iar aceia care fac eforturi ca individualitatea elevilor să se disipeze într-a lor și să fie minte, voință și conștiință pentru ei își asumă răspunderi înfricoșătoare. În anumite ocazii, acești elevi pot trece drept soldați bine instruiți. Când constrângerea este însă îndepărtată, se va vedea că în ei există lipsa discernământului de a acționa independent, din principiu. Cei care își propun ca obiectiv să-și educe în așa fel elevii, încât aceștia să poată vedea și simți că stă în propria lor putere să devină bărbați și femei cu principii solide, calificați pentru orice poziție în viață, sunt cei mai folositori învățători, permanent încununați de succes. S-ar putea ca lucrarea lor să nu se arate avantajoasă în cea mai mare măsură pentru observatorii nepăsători, iar munca lor să nu fie prețuită tot atât de mult ca aceea a învățătorului care ține în stăpânire cu autoritate absolută mintea și voința elevilor săi, însă viețile viitoare ale învățăceilor vor arăta roadele pe care le aduce planul cel mai bun de educare.
Există pericolul ca atât părinții, cât și învățătorii să comande și să dicteze prea mult, în timp ce nu reușesc să comunice suficient cu copiii sau elevii lor. Adesea sunt prea rezervați și își exercită autoritatea într-un mod rece, lipsit de simpatie, care nu poate câștiga inimile copiilor și elevilor lor. Dacă ar vrea să-i strângă pe copii mai aproape de ei și să le arate că îi iubesc și ar manifesta interes față de toate eforturile lor și chiar pentru jocurile lor, fiind chiar uneori un copil printre copii, i-ar face pe aceștia foarte fericiți și le-ar câștiga dragostea și încrederea. și astfel, mai degrabă ar respecta și iubi acești copii autoritatea părinților și învățătorilor.
-135-
Obiceiurile și principiile unui învățător ar trebui să fie privite ca fiind de o importanță mai mare chiar decât calificarea sa literară. Dacă este un creștin sincer, va simți necesitatea de a avea un interes egal pentru educația fizică, intelectuală, morală și spirituală a elevilor săi. Pentru a exercita o influență corectă, el ar trebui să aibă un control perfect asupra propriei persoane, iar inima sa să fie plină de iubire pentru elevii săi, lucru care se va vedea în privirile, cuvintele și faptele lui. Ar trebui să aibă tărie de caracter și atunci va putea modela mintea elevilor lui și îi va putea instrui de asemenea și în celelalte . Educația timpurie a tinerilor modelează în general caracterele lor pentru toată viața. Cei care se ocupă de tineri ar trebui să aibă grijă să stimuleze toate calitățile minții, pentru a putea ști mai bine cum să îi dirijeze puterile, încât să fie puse la lucru spre obținerea celor mai bune rezultate.