Părinții ar trebui să-și exercite dreptul pe care li l-a dat Dumnezeu. El le-a încredințat talanții pe care ar dori ca ei să-i folosească spre slava Sa. Copiii nu trebuie să devină răspunzători pentru talanții tatălui. Câtă vreme au încă o minte sănătoasă și o bună judecată, părinții ar trebui să conceapă dispoziția testamentară legată de bunurile lor, evaluând totul cu rugăciune și cu ajutorul unor consilieri potriviți care au experiență în adevăr și o cunoaștere a voinței divine. Dacă au copii care sunt năpăstuiți sau se luptă cu sărăcia și care vor folosi cu înțelepciune mijloacele primite, aceștia ar trebui avuți în vedere. Dacă însă au copii necredincioși, care au din plin bogăția acestei lumi și slujesc ei înșiși lumii, comit un păcat împotriva Stăpânului care i-a numit administratorii Săi, căci este păcat să le pună în mâini mijloace materiale numai pentru că aceștia sunt copiii lor. Cerințele lui Dumnezeu nu trebuie privite cu ușurătate.
și trebuie înțeles foarte clar că, dacă părinții și-au întocmit testamentul, aceasta nu-i va împiedica să ofere mijloace materiale pentru cauza lui Dumnezeu câtă vreme trăiesc. Lucrul acesta ar trebui să-l facă. Ar trebui să aibă satisfacția de aici și răsplata de apoi, aceea de a dispune în privința surplusului de bunuri câtă vreme sunt încă în viață. Ei ar trebui să-și facă partea ce le revine în înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ar trebui să folosească mijloacele încredințate de către Stăpân pentru a împlini lucrarea ce trebuie făcută în via Sa.
Dragostea de bani stă la baza aproape a tuturor crimelor comise în lume. Tații care își rețin în mod egoist mijloacele materiale pentru a-și îmbogăți copiii, care nu văd nevoile cauzei lui Dumnezeu și nu le acoperă, fac o greșeală teribilă. Copiii pe care gândesc că îi binecuvântează cu bunurile lor sunt blestemați prin acestea.
Banii lăsați copiilor devin adesea o sursă de amărăciune. Ei se ceartă în mod frecvent pentru proprietatea care le-a fost lăsată, iar în cazul unui testament, sunt rareori mulțumiți cu toții de dispozițiile făcute de tatăl lor. și în loc ca mijloacele materiale lăsate să stârnească recunoștință și respect pentru memoria sa, acestea provoacă nemulțumire, cârtire, invidie și lipsă de respect. Frați și surori care au fost în relații de pace ajung uneori la discordie, iar certurile de familie sunt adesea rezultatul bunurilor moștenite. Bogățiile sunt de dorit numai ca mijloc de satisfacere a lipsurilor din acel moment și de a face bine altora. Cel mai ades însă, bogățiile devin mai degrabă o capcană pentru posesor decât o binecuvântare. Părinții nu ar trebui să caute să-i aducă pe copiii lor în situația de a se confrunta cu ispitele la care-i expun când le lasă mijloacele pentru care aceștia nu au făcut nici un efort să le câștige.
-122-
Mi s-a arătat că unii copii care mărturisesc credința în adevăr își influențau în mod direct tatăl, pentru ca acesta să-și păstreze mijloacele materiale pentru ei, în loc să le pună în cauza lui Dumnezeu, câtă vreme sunt încă în viață. Cei care și-au influențat tatăl să-și transfere isprăvnicia asupra lor nu prea știu ce fac. Ei atrag o răspundere îndoită peste ei prin faptul că schimbă hotărârea tatălui, așa încât acesta să nu împlinească scopul lui Dumnezeu în folosirea mijloacelor încredințate lui de către El, pentru a fi folosite spre slava Sa și răspunderea suplimentară de a deveni administratori ai bunurilor care ar fi trebuit puse la schimbător de către tatăl lor, astfel încât Stăpânul să fi putut primi ceea ce este al Său cu dobândă.
Mulți părinți fac o mare greșeală, punând bunurile din mâinile lor în cele ale copiilor, în timp ce sunt ei înșiși răspunzători de buna folosire sau risipirea talanților încredințați lor de către Dumnezeu. Nici părinții, nici copiii nu sunt făcuți mai fericiți prin acest transfer de proprietate. Iar părinții, chiar dacă mai trăiesc câțiva ani, regretă îndeobște lucrul pe care l-au făcut. Pe această cale, dragostea filială nu crește. Copiii nu simt o recunoștință mai mare și o obligație față de părinții lor pentru această mărinimie. La baza acestei chestiuni pare să stea un blestem, nefericirea și simțăminte amare ale unei dependențe stânjenitoare din partea părinților.
Dacă părinții, cât trăiesc, i-ar sprijini pe copii să se ajute singuri, ar face mai bine decât dacă le-ar lăsa mult la moartea lor. Copiii care sunt lăsați să se bizuie în principal pe propriile lor străduințe devin bărbați și femei mai înzestrați și sunt mai bine pregătiți pentru viața practică decât acei copii care au depins de averea tatălui lor. Copiii lăsați să depindă de resursele proprii pun în general preț pe calitățile lor, își folosesc bine privilegiile și își cultivă și dirijează facultățile pentru a-și atinge un scop în viață. Adesea, își dezvoltă caractere marcate de hărnicie, economie și valoare morală, care stau la baza succesului în viața de creștin. Acei copii pentru care părinții înfăptuiesc cele mai multe lucruri se simt adesea cel mai puțin obligați față de ei. Greșelile de care am vorbit au existat în _____. Părinții au transferat isprăvnicia lor asupra copiilor.
-123-
La întâlnirea de tabără de la _____, în 1870, am făcut apel la cei care aveau mijloace materiale, să facă uz de acele mijloace pentru cauza lui Dumnezeu, în calitate de ispravnici credincioși ai Săi, și să nu lase această lucrare în seama copiilor lor. Este o lucrare pe care Dumnezeu le-a dat-o lor de făcut, iar când Stăpânul îi va chema să dea socoteală de isprăvnicia lor, ei vor putea, ca ispravnici credincioși, să-I ofere ceea ce le-a încredințat, și bunurile și dobânda.
Mi-au fost înfățișați frații X., Y. și Z. Acești bărbați făceau o greșeală însușindu-și bunurile. Unii dintre copiii lor îi influențau în această lucrare și își atrăgeau asupra sufletelor responsabilitățile pe care erau nepregătiți să le împlinească. Ei deschideau o ușă și îl invitau pe vrăjmaș să intre cu ispitele lui, pentru a-i hărțui și nimici. Cei doi fii mai tineri ai fratelui X. se aflau în mare pericol. Frecventau societatea unor persoane care nu avea să-i înalțe, ci să-i coboare. Influența subtilă a acestei companii câștiga o înrâurire abia perceptibilă asupra tinerilor. Conversația și comportamentul răilor lor tovarăși erau în măsură să-i îndepărteze de influența surorilor și cumnaților lor. În timp ce vorbeam despre acest subiect, la întâlnirea de tabără, am fost profund mișcată. știam că persoanele pe care le văzusem în viziune se aflau înaintea mea. Am insistat față de cei care mă ascultau asupra necesității unei consacrări depline față de Dumnezeu. Nu am dat nume, căci nu mi s-a îngăduit să fac aceasta.
-124-
Aveam însărcinarea de a mă ocupa de principii, să fac apeluri către inimi și conștiințe și să le dau, celor care mărturiseau că Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Sale, ocazia de a-și dezvolta caracterul. Dumnezeu dorea să le trimită avertizări și admonestări, iar dacă ei doreau cu adevărat să împlinească voia Sa, iată, aveau ocazia s-o facă. A fost dată lumină și apoi trebuia să așteptăm și să vedem dacă aveau să vină la lumină.
Am părăsit întâlnirea de tabără cu mintea împovărată de neliniște pentru persoanele a căror primejdie îmi fusese arătată. Peste câteva luni, am aflat vestea morții fratelui Y. Averea sa fusese lăsată copiilor lui. În decembrie trecut, eram programați pentru întâlniri în Vermont. Soțul meu era bolnav și nu putea merge. Pentru a nu provoca o dezamăgire atât de mare, am consimțit să merg în Vermont împreună cu sora Hall. Am vorbit poporului cu o oarecare libertate, dar conferințele noastre publice nu erau sub semnul destinderii. știam că Duhul lui Dumnezeu nu avea cale liberă până nu erau făcute mărturisiri și inimile nu se frângeau înaintea lui Dumnezeu. Nu puteam să tac. Duhul Domnului era asupra mea și am relatat pe scurt esența a ceea ce am scris. Am rostit numele unora dintre cei prezenți care stăteau în calea lucrării lui Dumnezeu.
Rezultatul faptului de a încredința copiilor proprietatea prin testament, și de asemenea cazul părinților care transferaseră responsabilitatea isprăvniciei lor asupra copiilor în timpul vieții lor, fusese verificat înaintea lor. Lăcomia îi făcuse pe fiii fratelui Y. să urmeze o cale greșită. Aceasta era mai ales situația unuia dintre ei. Am lucrat cu credincioșie, relatând lucrurile pe care le văzusem în legătură cu comunitatea, mai cu seamă în ce privea pe fiii fratelui Y. Unul dintre acești frați, tată la rândul lui, era corupt în adâncul inimii, corup în viață, fiind o rușine pentru cauza scumpă a adevărului prezent; standardul său moral scăzut îi strica pe tineri.
Spiritul Domnului a venit la adunări și unii au făcut mărturisiri în umilință, însoțite de lacrimi. După întrunire, am discutat personal cu fiii mai tineri ai fratelui X. Am făcut apel la inimile lor și i-am rugat fierbinte ca, pentru sufletele lor, să facă o schimbare completă, să se desprindă de compania celor care îi conduceau către ruină și să caute acele lucruri care le aduc pacea. În timp ce făceam astfel apel la inimile acestor tineri, propria mea inimă bătea cu putere pentru ei și îmi doream mult să-i văd supunându-se lui Dumnezeu. M-am rugat pentru ei și i-am îndemnat să se roage pentru ei înșiși. Câștigam cu toții biruința; cedau. Se auzi vocea fiecăruia rostind o rugăciune în umilință și penitență și eu am simțit că, într-adevăr, pacea lui Dumnezeu se lăsase peste noi. Părea că îngerii erau pretutindeni în jurul nostru, iar eu am amuțit într-o viziune a slavei lui Dumnezeu. Situația cauzei Sale din _____ mi-a fost iarăși înfățișată. Am văzut că unii se îndepărtaseră mult de Dumnezeu. Tinerii se aflau într-o stare de apostazie.
-125-
Mi s-a arătat că cei doi fii mai tineri ai fratelui X. erau din fire niște tineri conștiincioși și cu o inimă bună, dar că Satana le întunecase înțelegerea. Tovarășii lor nu erau toți din acea categorie care să le întărească și să le îmbunătățească simțul moral sau să le sporească înțelegerea și dragostea față de adevăr și de lucrurile cerești. “Un singur păcătos nimicește mult bine.” Conversația ridicolă și stricată a acestor tovarăși își făcuse efectul — acela de a risipi atmosfera impresiilor serioase și religioase.
Este rău pentru creștini să stea în compania celor care nu au o morală solidă. Întâlnirile intime, zilnice, care ocupă timpul fără să contribuie în vreo măsură la întărirea intelectului sau moralei, sunt primejdioase. Dacă atmosfera morală care înconjoară persoanele nu este curată și sfințită, ci este întinată de stricăciune, cei care o respiră vor descoperi că aceasta influențează aproape imperceptibil intelectul și inima, otrăvindu-le și ruinându-le. Este periculos să conversăm cu aceia a căror minte agreează din fire un nivel scăzut. Treptat, pe nesimțite, cei care din fire iubesc puritatea și sunt conștiincioși vor ajunge la același nivel, vor aproba și vor deveni părtași la imbecilitatea și goliciunea morală cu care sunt aduși în contact atât de frecvent. Era important ca tovărășiile acestor tineri să se schimbe. “Prieteniile rele strică obiceiurile bune.”