Lucrarea printre comunități
În lucrarea făcută pentru comunitatea din Battle Creek în primăvara anului 1870, nu a existat deloc dependența de Dumnezeu pe care o cerea acea ocazie importantă. Frații R. și S. nu și-au pus toată încrederea în Dumnezeu și nu au acționat în tăria și prin harul Său atât de deplin cum ar fi trebuit.
Când fratele S. gândește că o persoană este greșită, el este în mod frecvent prea sever. Nu reușește să manifeste acea compasiune și considerație pe care le-ar fi avut față de el însuși, în împrejurări similare. El se află de asemenea și în primejdia de a judeca greșit și de a face erori, când are de-a face cu mintea oamenilor. Este cea mai frumoasă și mai delicată lucrare dată vreodată muritorilor, aceea de a se ocupa de mintea oamenilor. Cei care se angajează în această lucrare ar trebui să aibă un discernământ limpede și puterea de a face distincție între lucruri. Adevărata independență a minții este un element total deosebit de semeție. Nu trebuie renunțat cu ușurință la acea calitate a independenței care duce la o părere prevăzătoare, deliberată, însoțită de rugăciune; nu, până când dovezile sunt suficient de puternice pentru a arăta cu claritate că greșim. Această independență va păstra mintea calmă și neschimbătoare în mijlocul mulțimii de greșeli care ne înconjoară și îi va conduce pe cei care ocupă poziții de răspundere să cerceteze dovezile cu grijă, pe toate fețele, și să nu fie împinși de influența altora sau de ceea ce îi înconjoară pentru a trage concluzii fără o cunoaștere rațională, minuțioasă a tuturor împrejurărilor.
-105-
Cercetarea cazurilor din Battle Creek s-a făcut foarte mult asemenea modului în care un avocat critică un martor, fiind în mod cert și o lipsă a Duhului lui Dumnezeu. S-au unit câțiva în această lucrare, care au fost activi și zeloși. Unii au fost independenți, având o neprihănire proprie și astfel s-a crezut în mărturiile lor, iar influența lor a determinat judecata fraților R. și S. Din pricina unor lipsuri fără importanță, surorile T. și U. nu au fost primite ca membre ale comunității. Frații R. și S. ar fi trebuit să aibă judecata și discernământul de a vedea că aceste obiecțiuni nu aveau o greutate suficientă pentru a le ține pe aceste surori în afara comunității. Amândouă fuseseră demult în credință și păziseră cu credincioșie Sabatul, timp de optsprezece sau douăzeci de ani.
Sora V., care a adus în discuție aceste lucruri, ar fi trebuit să-și aducă sieși motive cu încă mai mare greutate pentru care nu ar fi trebuit ea însăși să devină membră a bisericii. Era ea fără păcat? Erau toate căile ei desăvârșite înaintea lui Dumnezeu? Era ea desăvârșită în îngăduință, tăgăduire de sine, blândețe, îndelungă răbdare și cu un spirit liniștit? Dacă nu avea slăbiciunile femeilor obișnuite, atunci putea arunca prima piatră. Acele surori care au fost lăsate în afara bisericii erau vrednice de un loc înăuntru; erau iubite de Dumnezeu. Însă purtarea față de ele a fost lipsită de înțelepciune, fără suficiente motive. Existau alții ale căror cazuri nu erau tratate cu mai multă înțelepciune cerească și chiar fără o judecată solidă. Judecata și puterea discernământului fratelui S. au fost stricte de-a lungul multor ani prin influența soției sale, care a fost un mediu cât se poate de eficient al lui Satana. Dacă ar fi avut adevărata calitate a independenței, el ar fi avut un cuvenit respect de sine și, cu o demnitate sănătoasă, și-ar fi zidit propriul cămin. Când a abordat un comportament menit să impună respect în familia sa, el a dus în general lucrurile prea departe, a fost sever și a vorbit aspru și dictatorial. După un timp, devenind conștient de aceasta, se plasa în cealaltă extremă și renunța la independența sa.
-106-
În această stare de spirit, el primea relatări din partea soției sale, abandona judecata sa și era ușor amăgit de intrigile ei. Uneori se prefăcea că suferă intens și îi povestea ce lipsuri avusese de îndurat și cât de neglijată fusese de frații ei în lipsa soțului său. Minciunile și tertipurile ei, folosite pentru a perverti mintea soțului său, au fost mari. Fratele S. nu a primit pe deplin lumina pe care i-a dat-o Domnul în trecut cu privire la soția sa, căci altfel nu ar fi fost amăgit de ea. A fost adus de multe ori în robie față de duhul ei, pentru că propria sa inimă și viață nu au fost pe deplin consacrate lui Dumnezeu. Simțămintele sale s-au aprins împotriva fraților săi și i-a oprimat. Eul nu a fost răstignit. Ar trebui să caute cu seriozitate să-și aducă toate gândurile și sentimentele în ascultare de Hristos. Credința și tăgăduirea de sine ar fi fost puternicele ajutoare ale fratelui S. Dacă și-ar fi pus toată armătura lui Dumnezeu și nu ar fi ales ca apărare decât ceea ce îi oferă Duhul lui Dumnezeu și puterea adevărului, ar fi fost întărit de Dumnezeu.
Fratele S. este slab în multe privințe. Dacă Dumnezeu i-ar cere să-și descopere și să-și condamne aproapele, să mustre și să pună la punct pe un frate sau să se împotrivească și să-și nimicească vrăjmașii, ar fi pentru el o lucrare firească și ușoară. Însă lupta împotriva eului, reprimarea dorințelor și afecțiunilor din propria sa inimă și cercetarea și ținerea sub control a motivațiilor tainice ale inimii reprezintă un război mai dificil. Cât de îndărătnic este el când trebuie să fie credincios într-o provocare ca aceasta! Războiul împotriva eului este cea mai mare bătălie care a fost dată vreodată. Predarea eului și a tuturor lucrurilor pentru a fi stăpânite de voința lui Dumnezeu, a fi înveșmântat în umilință și a avea acea iubire curată, plină de pace și ușor de mulțumit, plină de blândețe și roade bune, nu este o realizare ușoară. și cu toate acestea, este privilegiul și datoria sa de a fi un biruitor desăvârșit în această privință. Sufletul trebuie să se supună lui Dumnezeu înainte de a putea fi înnoit în cunoaștere și adevărata sfințenie. Viața sfântă și caracterul lui Hristos constituie un exemplu plin de credincioșie. Încrederea în Tatăl Său ceresc a fost nelimitată. Ascultarea și supunerea sa au fost fără rezerve și desăvârșite. El nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji altora. Nu a venit pentru a face voia Sa, ci voia Aceluia care L-a trimis. În toate lucrurile S-a supus Aceluia care judecă după dreptate. Aceste cuvinte au fost auzite de pe buzele Mântuitorului lumii: “Eu nu pot să fac nimic de la Mine.”
-107-
A devenit sărac și a acceptat să fie o persoană lipsită de importanță. Era flămând, adesea însetat și de multe ori obosit în truda Sa; însă nu avea unde să-și plece capul. Când umbrele reci și umede ale nopții se strângeau în jurul Său, pământul îi era adesea pat. și totuși, El i-a binecuvântat pe cei ce-L urau. Ce viață! Ce experiență! Putem noi, cei care am mărturisit că suntem urmașii lui Hristos, să îndurăm cu voioșie lipsurile și suferința așa cum a făcut-o Domnul nostru, fără cârtire? Putem noi să bem cupa și să fim botezați cu acest botez? Dacă da, putem fi părtași la slava Lui în Împărăția Sa cerească. Dacă nu, nu vom avea parte de nimic alături de El.
Fratele S. are de câștigat o experiență fără de care lucrarea lui va face un mare rău. El este influențat prea mult de ceea ce îi spun alții despre cei greșiți; este înclinat să hotărască în funcție de impresiile făcute asupra minții sale, iar el acționează cu severitate, când ar fi cu mult mai bună o cale mai blândă. El nu-și aduce aminte de propria-i slăbiciune și cât de greu îi este lui însuși să i se pună sub semnul îndoielii calea pe care o urmează, chiar și atunci când a greșit. Când el hotărăște că un frate sau o soră a greșit, este înclinat să ducă acea chestiune până la capăt și să insiste pentru aplicarea cenzurii, deși, făcând astfel, își rănește propriul suflet și pune în primejdie sufletele altora.
Fratele S. ar trebui să se ferească de procese ale comunității și să nu aibă deloc de-a face cu punerea la punct a dificultăților, dacă îi este cu putință să evite acest lucru. El are un dar prețios de care este nevoie în lucrarea lui Dumnezeu. Însă ar trebui să se despartă de influențele de care se simte atras, care îi fac judecata confuză și îl împing să acționeze fără înțelepciune. Aceasta nu trebuie să se întâmple. El exercită prea puțină credință în Dumnezeu. Stăruie prea mult asupra neputințelor sale trupești și își întărește necredința, ocupându-se cu sentimente negative. Dumnezeu are tărie și înțelepciune pregătite pentru aceia care le caută cu seriozitate și credincioșie.
-108-
Mi s-a arătat că fratele S. este un bărbat tare în anumite puncte, în timp ce în altele este slab precum un copil. Modul în care a procedat cu cei greșiți a avut o influență molipsitoare. El are încredere în abilitatea sa de a lucra pentru a pune lucrurile în ordine, acolo unde crede că este nevoie, însă nu abordează chestiunea așa cum trebuie. El întreține propriul spirit în lucrările sale și nu face deosebiri, ba chiar lucrează adesea fără iubire. E ceva atât de grozav să exagerezi în chestiunea în cauză, aplicând indivizilor rigorile stricte ale datoriei. “Să arăți înțelegere față de unii; căutați să mântuiți pe alții, smulgându-i cu teamă din foc, urând până și cămașa pătată de carne.”
Datoria, datoria strictă, are o soră geamănă, care este bunătatea. Dacă datoria și bunătatea se întrepătrund, va fi câștigat un avantaj sigur; dacă însă datoria este despărțită de bunătate, dacă iubirea plină de gingășie nu este pătrunsă de spiritul datoriei, va fi un eșec total, iar rezultatul, mult rău. Bărbații și femeile nu se lasă conduși, însă mulți pot fi câștigați prin bunătate și iubire. Fratele S. a ținut ridicat biciul Evangheliei și propriile lui cuvinte au fost în mod frecvent lovitura aplicată cu acel bici. Aceasta nu i-a făcut pe alții mai zeloși și nu i-a determinat să facă fapte bune; a stârnit mai degrabă spiritul lor combativ, îndreptat împotriva severității lui.
Dacă ar fi umblat în lumină, fratele S. nu ar fi avut atâtea eșecuri grave. “Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia; dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică pentru că lumina nu este în el.” Cărarea ascultării este cărarea siguranței. “Cine umblă cu dreptate umblă fără teamă.” Umblă în lumină și “atunci vei umbla sigur în drumul tău, iar piciorul nu ți se va poticni”. Cei care nu umblă în lumină vor avea o religie bolnăvicioasă, pipernicită. Fratele S. ar trebui să simtă importanța de a umbla în lumină, oricât de chinuitoare ar fi pentru eul său. Efortul sincer, izvorât din iubirea pentru suflete, este acela care întărește inima și dezvoltă virtuțile.
-109-
Frate al meu, tu ești din fire independent și înfumurat. Apreciezi că destoinicia ta este în stare de mai multe lucruri decât poate de fapt. Te rogi Domnului să te umilească și să te modeleze pentru lucrarea Sa, iar când El răspunde rugăciunii tale și te aduce pe cărarea disciplinei necesare împlinirii obiectivului, cedezi frecvent înaintea îndoielilor și disperării și crezi că ai motive să fii descurajat. Când fratele W. te-a atenționat și te-a împiedicat să te angajezi în soluționarea dificultăților bisericii, ai simțit adesea că te ține în frâu.
Mi s-au arătat lucrările tale din Iowa. A fost un eșec clar în încercarea de a strânge cu Hristos. Ai tulburat, zăpăcit și risipit bietele oi. Ai avut zel, dar nu în conformitate cu ceea ce cunoști. Lucrările tale nu au fost făcute în iubire, ci cu severitate și duritate. Ai fost pretențios și tiranic. Nu le-ai întărit pe cele bolnave și nu le-ai legat pe cele șchioape. Asprimea ta neînțeleaptă le-a împins pe unele afară din turmă, la care nu se mai poate ajunge și care nu mai pot fi aduse vreodată înapoi. Cuvintele spuse așa cum trebuie sunt asemenea unor mere de aur într-un coșuleț de argint. Cuvintele nepotrivite, dimpotrivă. Influența lor va fi ca o grindină pustiitoare.
Te-ai simțit neliniștit și sub interdicție când fratele W. te-a avertizat, sfătuit și mustrat. Te-ai gândit că, dacă ai putea să fii liber și să acționezi singur, ai reuși să faci o lucrare bună și mare. Însă influența soției tale ți-a vătămat grav capacitatea de a fi folositor. Nu ți-ai condus bine propria casă; ai eșuat în călăuzirea casei tale. Ai crezut că ai înțeles cum să rezolvi problemele din cămin. Dar cât te-ai amăgit! Ai urmat adesea îndemnurile propriului tău duh, lucru care a dus la încurcături și descurajări, iar acestea ți-au umbrit discernământul și te-au slăbit spiritual, astfel încât lucrările tale au stat sub semnul unei mari nedesăvârșiri.
-110-
Lucrările fraților R. și S. în _____ au fost premature. Acești frați au avut înaintea lor experiența din trecut, cu greșelile ei, care ar fi trebuit să fie suficiente pentru a-i păzi să se angajeze într-o lucrare pentru care nu erau calificați să o împlinească. Erau destule care trebuia făcute. Era un loc în care nu se putea ridica ușor o comunitate. Influențele împotrivitoare îi înconjurau. Fiecare mișcare trebuia făcută cu grija cuvenită și cu deliberare însoțită de rugăciune.
Acești doi frați fuseseră avertizați și mustrați în mod repetat că au acționat neînțelept și nu ar fi trebuit să ia asupra lor răspunderile, așa cum au făcut-o. O, cu cât mai bine ar fi fost pentru cauza lui Dumnezeu din _____ dacă ei ar fi lucrat în câmpuri noi! Scaunul lui Satana se află în _____ la fel ca și în alte orașe pline de ticăloșie; și nu-i ușor de luptat cu un dușman viclean ca el. Au existat printre păzitorii Sabatului din _____ elemente care tulburau ordinea și au reprezentat piedici pentru cauză. Însă este și un timp potrivit pentru a vorbi și a acționa, o ocazie de aur care va arăta rezultatele cele mai bune ale muncii depuse.
Dacă lucrurile ar fi fost lăsate să se dezvolte mai bine înainte de a putea fi atinse, s-ar fi produs o despărțire a celor neconsacrați, certați cu ordinea, și nu ar fi existat o partidă împotrivitoare. Acest lucru trebuie evitat mereu, dacă este posibil. E mai bine ca biserica să sufere multe neplăceri și să exercite mai multă răbdare decât să se precipite, să grăbească lucrurile și să provoace un spirit de combativitate. Cei care au iubit cu adevărat adevărul de dragul adevărului ar fi trebuit să-și urmeze drumul, având în fața ochilor slava lui Dumnezeu, și să lase ca lumina adevărului să strălucească înaintea tuturor.
Puteau să se aștepte că elementele care seamănă printre ei confuzie și nemulțumire aveau să le facă necazuri. Satana nu avea să stea liniștit, privind cum se ridică o companie în _____ pentru a apăra adevărul și a risipi sofismele și erorile. Mânia sa avea să se aprindă și avea să pornească un război împotriva celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus. Însă aceasta nu ar fi trebuit să-i descurajeze sau să-i facă nerăbdători pe credincioșii sinceri. Aceste lucruri ar fi trebuit să aibă o influență asupra credinciosului adevărat, pentru a fi mai bine păzit, pentru a veghea și a se ruga, pentru a-l face mai simțitor, milostiv și iubitor față de aceia care au făcut o greșeală. Hristos ne-a răbdat și continuă să ne rabde greșelile, nerecunoștința și săraca noastră iubire; tot așa ar trebui să-i răbdăm și noi pe aceia care ne pun la încercare răbdarea. Să fie urmașii lui Isus cel lipsit de egoism și jertfitor de sine altfel decât Domnul lor? Creștinii ar trebui să aibă inimi pline de bunătate și îndelungă răbdare.