Acum, când ne-a încredințat talanții banilor și influenței, vom încerca să-i investim în cauza Sa, pentru ca, în cazul în care focul îi va devora sau necazurile îi vor împuțina, să putem avea plăcerea de a ști că o parte din comoara noastră se află acolo unde flăcările nu o pot consuma, iar necazurile nu o vor spulbera. Cauza lui Dumnezeu este o bancă sigură, care nu poate da faliment niciodată, iar investirea în ea a timpului, interesului și mijloacelor noastre constituie o comoară în ceruri care nu piere.
Mi s-a arătat că soțul meu a avut griji de trei ori mai mari decât ar fi trebuit. El a simțit că este încercat prin faptul că frații R. și S. nu l-au ajutat să-și împlinească răspunderile și s-a simțit îndurerat că nu l-au ajutat în treburile legate de institut și de Asociația Editorială. A fost o înaintare continuă în lucrarea de publicare de când cei necredincioși fuseseră îndepărtați. și, lucrarea extinzându-se, ar fi fost nevoie de oameni care să-și împartă răspunderile; dar unii care ar fi putut să facă acest lucru nu aveau nici o dorință în această direcție, pentru că aceasta nu le-ar fi sporit bunurile în măsura în care ar fi făcut-o o altă afacere mai rentabilă.
La editura noastră nu există acea calitate a rezultatelor care ar trebui să fie. Lucrarea reclamă persoanele cele mai alese și mai selecte care să se angajeze în ea. În starea de lucruri actuală de la editură, soțul meu încă va simți apăsarea pe care a încercat-o și până acum, dar pe care nu ar trebui s-o mai suporte. Numai printr-un miracol al îndurării lui Dumnezeu a putut rezista atât de mult sub această povară. Acum însă există multe lucruri de luat în seamă. Prin grija și devotamentul său perseverent față de lucrare, el a arătat ce se poate face în departamentul editorial. Bărbați ale căror interese, lipsite de egoism, sunt unite cu o judecată sfințită pot încununa cu succes lucrarea de la editură. Soțul meu a dus atât de mult timp singur povara, încât aceasta i-a afectat îngrozitor puterile și este neapărat nevoie de o schimbare. El trebuie eliberat într-o mare măsură de griji, cu toate acestea, putând lucra în cauza lui Dumnezeu, vorbind și scriind.
-91-
Când ne-am întors din Kansas, în toamna anului 1870, ar fi trebuit să avem amândoi o perioadă de odihnă. Erau necesare săptămâni de libertate pentru a ne reface puterile secătuite. Când am găsit însă postul important din Battle Creek aproape părăsit, ne-am simțit constrânși să luăm în mâinile noastre lucrarea cu forțe îndoite și am muncit peste puterile noastre. Mi s-a arătat că soțul meu nu trebuia să mai rămână acolo, afară doar dacă existau bărbați care să simtă lipsurile cauzei și să poarte poverile lucrării, în timp ce el avea să fie doar pe postul de consilier. El trebuie să-și lase jos povara, căci Dumnezeu are pentru el o lucrare importantă, aceea de a scrie și de a predica adevărul. Influența pe care o avem, lucrând în câmpuri largi, va fi mai eficientă pentru zidirea cauzei lui Dumnezeu. Există în multe minți un mare număr de prejudecăți. Declarații false ne-au așezat într-o lumină greșită înaintea poporului și acest lucru stă în calea multora, împiedicându-i să îmbrățișeze adevărul. Dacă sunt făcuți să creadă că aceia care ocupă poziții de răspundere în lucrarea din Battle Creek sunt intriganți și fanatici, ei trag concluzia că lucrarea întreagă este greșită și că modul în care privim noi adevărul Bibliei trebuie să fie incorect și se tem să cerceteze și să primească adevărul. Dar noi nu trebuie să chemăm poporul să privească înspre noi; în general, nu trebuie să vorbim despre noi înșine și să ne apărăm caracterele, ci să vorbim despre adevăr și să înălțăm adevărul, să vorbim despre Isus și să-L înălțăm pe Isus, și acest lucru, însoțit de puterea lui Dumnezeu, va îndepărta prejudecățile și-i va dezarma pe împotrivitori.
Fraților R. și S. le place mult să scrie; și soțului meu, de asemenea. Iar Dumnezeu a lăsat ca lumina Sa să strălucească asupra Cuvântului Său și l-a călăuzit într-un câmp plin de gânduri bogate, care ar fi o binecuvântare pentru cea mai mare parte a poporului lui Dumnezeu. În timp ce el purta o povară triplă, unii dintre frații săi slujbași au lăsat ca responsabilitatea să cadă cu putere asupra lui, consolându-se la gândul că Dumnezeu îl pusese pe fratele White la conducerea lucrării și îl calificase pentru ea și că Domnul nu-i pregătise pe ei pentru această poziție; prin urmare, ei nu și-au asumat răspunderea și nu au purtat poverile pe care le-ar fi putut duce.
-92-
Ar trebui să existe bărbați care să simtă același interes pe care l-a simțit soțul meu. Nu a existat niciodată o perioadă mai importantă în istoria adventiștilor de ziua a șaptea ca aceea de acum. În loc ca lucrarea de publicare să scadă, cererea publicațiilor noastre a crescut mult. Vor fi mai multe de făcut, nu mai puține. Împotriva soțului meu s-a cârtit atât de mult, el s-a luptat cu invidia și neadevărul atâta timp și a văzut în oameni atât de puțină credincioșie, încât a devenit suspicios aproape față de oricine, până și față de frații săi din lucrare. Frații angajați în lucrare au simțit acest lucru și, de teamă să nu facă mișcări neînțelepte, nu s-au mișcat deloc în multe situații. Însă, a venit timpul ca acești bărbați să muncească împreună pentru a ridica poverile. Fraților din lucrare le lipsește credința în Dumnezeu. Ei cred adevărul și, în temere de Dumnezeu, ar trebui să-și unească eforturile și să ducă poverile acestei lucrări pe care Dumnezeu le-a încredințat-o.
Dacă, după ce unul a făcut tot ce-a crezut că este mai bine, după judecata sa, un altul crede că poate vedea unde ar fi putut aduce îmbunătățiri în acea chestiune, ar trebui, cu blândețe și răbdare, să ofere fratelui său binefacerile aduse prin raționamentul său, dar nu ar trebui să-l critice sau să pună la îndoială buna credință a scopului acestuia, așa cum nu ar dori el însuși să fie suspectat sau criticat pe nedrept. Dacă fratele, care are pe inimă cauza lui Dumnezeu, vede că, în eforturile sale serioase de a lucra, a comis o greșeală, va simți că este depășit de situație; atunci, el va avea înclinația de a manifesta rezerve față de sine însuși și de a-și pierde încrederea în propria sa judecată. Nimic nu-i va slăbi într-o asemenea măsură curajul și bărbăția sa în Dumnezeu decât faptul de a-și da seama de greșelile făcute în lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat-o de făcut, o lucrare pe care o iubește mai mult decât propria-i viață. și atunci, cât de nedrept este din partea fraților săi care-i descoperă greșelile, să împingă ghimpele tot mai adânc și mai adânc în inima lui, să-l facă să resimtă durerea și mai intens, când cu fiecare împunsătură îi slăbesc credința, curajul și încrederea în sine de a lucra cu succes în zidirea cauzei lui Dumnezeu.
-93-
În mod frecvent, celor greșiți trebuie să li se spună fără ocoliș adevărul și faptele, pentru a-i face să vadă și să-și înțeleagă greșeala, pentru a se putea schimba. Însă acest lucru trebuie făcut întotdeauna cu o iubire plină de compătimire, nu cu duritate sau severitate, ci luând în considerație propria slăbiciune, pentru a nu fi el însuși ispitit. Când cel greșit își vede și își recunoaște greșeala, atunci, în loc să-l îndurerăm și să căutăm să-i adâncim remușcările, ar trebui să-i oferim mângâiere. În Predica de pe Munte a lui Hristos, El a spus: “Nu judecați ca să nu fiți judecați; căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați. Și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” Mântuitorul nostru a mustrat judecățile aspre. “De ce vezi tu paiul care este în ochiul fratelui tău și nu vezi bârna în ochiul tău?” Astfel, se întâmplă adesea ca, în timp ce o persoană vede cu repeziciune greșelile fraților săi, ea să aibă defecte mai mari, dar să fie oarbă față de ele.
Toți urmașii lui Hristos ar trebui să se poarte unul cu celălalt exact așa cum dorim ca Domnul să ne trateze în greșelile și slăbiciunile noastre, căci toți greșim și avem nevoie de mila și iertarea Sa. Isus a consimțit să ia asupra Lui natura umană pentru a putea ști cum să-i compătimească și cum să intervină la Tatăl Său în favoarea muritorilor păcătoși, supuși greșelii. El S-a oferit să devină apărătorul omului și S-a umilit pentru a cunoaște personal ispitele de care era asaltat omul, pentru a veni în ajutorul celor ispitiți și pentru a fi un mare preot iubitor și credincios.
Adesea, este necesar să mustrăm în mod lămurit păcatul și să dezaprobăm nedreptatea. Însă pastorii care lucrează pentru salvarea semenilor lor nu ar trebui să fie lipsiți de milă față de greșelile acestora unul față de celălalt și nici să scoată în evidență defectele din organizațiile lor. Ei nu ar trebui să facă publice sau să critice slăbiciunile lor. Ei ar trebui să-și pună întrebarea dacă un asemenea procedeu, folosit de un altul față de ei, ar produce efectul dorit, făcând ca dragostea și încrederea lor să crească față de cel care a scos astfel în evidență greșelile lor? În mod special, greșelile pastorilor care sunt angajați în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui păstrate într-un cerc cât mai restrâns posibil, căci există mulți dintre aceia slabi care ar profita dacă și-ar da seama că aceia care slujesc în cuvânt și în învățătură au slăbiciuni ca și alți oameni. și este o cruzime nespus de mare ca greșelile unui pastor să fie descoperite în fața celor necredincioși, dacă acel pastor este considerat vrednic ca, pe viitor, să lucreze pentru salvarea de suflete. Nimic bun, ci numai răul poate surveni în urma unei asemenea dezvăluiri. Domnul Se încruntă la vederea acestui mod de a proceda, căci el subminează încrederea poporului în aceia pe care El îi acceptă să ducă mai departe lucrarea Sa. Caracterul fiecărui tovarăș de slujbă ar trebui apărat cu gelozie de frații săi pastori. Dumnezeu a zis: “Nu vă atingeți de unșii Mei și nu faceți nici un rău proorocilor Mei”. Ar trebui cultivate iubirea și încrederea. Lipsa acestei iubiri și încrederi din partea unui pastor față de un altul nu duce la creșterea fericirii celui căruia îi lipsește așa ceva, ci, făcându-l nefericit pe fratele său, el însuși este nefericit. În iubire există mai multă putere decât s-a descoperit vreodată în critică. Iubirea își va croi o cale, îndepărtând barierele, în timp ce critica va închide orice drum către suflet.
-94-
Soțul meu trebuie să aibă parte de o schimbare. Pot fi suferite pierderi la editură prin lipsa experienței sale îndelungate, însă pierderea banilor nu poate suporta comparație cu sănătatea și viața slujitorului lui Dumnezeu. Venitul ar putea fi mai mic din lipsă de manageri economici, însă, dacă soțul meu va cădea iarăși, aceasta îi va descuraja pe frații săi și le va slăbi mâinile. Mijloacele materiale nu pot constitui o valoare de echivalare.
Sunt multe de făcut. Ar trebui ca în câmp să fie misionari care să fie dispuși, dacă este absolută nevoie, să meargă în alte țări pentru a prezenta adevărul înaintea acelora care stau în întuneric. Însă printre tineri există prea puțină bunăvoință de a se consacra lui Dumnezeu și de a-și pune talentele în slujba Sa. Sunt prea ușor înclinați să ocolească răspunderile și poverile. Ei nu obțin experiența de a purta poveri sau acea cunoaștere a Scripturilor pe care ar trebui s-o aibă pentru a fi pregătiți pentru lucrarea pe care ar accepta-o Dumnezeu din mâinile lor. Este datoria tuturor să vadă cât pot face pentru Stăpânul lor, care a murit pentru ei. Mulți caută să facă însă cât mai puțin posibil și întrețin slaba speranță de a intra în ceruri la sfârșit. Este privilegiul lor de a avea stele în cunună pentru sufletele salvate prin mijlocirea lor. Dar, vai! delăsarea și lenevia spirituală domnesc pretutindeni. Egoismul și mândria ocupă mult loc în inimile lor și nu rămâne decât puțin spațiu pentru lucrurile cerești.
-95-
În rugăciunea pe care Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi era și cererea: “Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.” Nu putem repeta această rugăciune din inimă și îndrăzni să fim neiertători, căci Îl rugăm pe Domnul să ne ierte greșelile făcute împotriva Lui în același fel în care îi iertăm pe cei ce greșesc împotriva noastră. Însă puțini își dau seama de adevărata semnificație a acestei rugăciuni. Dacă aceia care sunt neiertători ar înțelege profunzimea sensului său, nu ar îndrăzni s-o repete și să-I ceară lui Dumnezeu să Se poarte cu ei după cum ei înșiși se poartă cu semenii lor muritori. și cu toate acestea, spiritul de duritate și neîndurare există într-o măsură înfricoșător de mare chiar și printre frați. Fratele merge la judecată împotriva fratelui său.