Lucrarea din Battle Creek
Într-o viziune ce mi-a fost dată în Bordoville, Vermont, pe 10 decembrie 1871, mi s-a arătat că soțul meu a avut o poziție foarte dificilă. Grija și munca apăsau asupra lui. Frații săi de slujbă nu au avut de purtat aceste poveri și nu au apreciat munca sa. Apăsarea continuă la care a fost supus l-au extenuat intelectual și fizic. Mi s-a arătat că legătura sa cu poporul lui Dumnezeu era în unele privințe asemănătoare cu cea existentă între Moise și Israel. Existau cârtitori împotriva lui Moise, când împrejurările erau vitrege; și au fost cârtitori și împotriva soțului meu.
N-a existat nimeni în rândurile păzitorilor Sabatului care ar fi procedat ca soțul meu. El și-a pus aproape toate interesele în slujba zidirii cauzei lui Dumnezeu, făcând abstracție de interesele sale personale și cu prețul jertfirii clipelor de părtășie familială. În devotamentul său față de cauză, el și-a primejduit adesea sănătatea și viața. A fost atât de apăsat de povara acestei lucrări, încât nu a avut un timp adecvat pentru studiu, meditație și rugăciune. Dumnezeu nu i-a cerut să ajungă în această situație, nici măcar în interesul și spre înaintarea lucrării editoriale din Battle Creek. Există alte ramuri ale lucrării, alte interese ale cauzei care au fost neglijate din cauza implicării sale în aceasta. Dumnezeu ne-a încredințat amândurora o mărturie care să atingă inimile. El a deschis înaintea mea multe canale de lumină, nu numai spre folosul meu, ci spre binecuvântarea poporului Său în general. A dat, de asemenea, soțului meu o mare lumină privind subiecte biblice, nu numai pentru el, ci și pentru alții. Am văzut că aceste lucruri trebuie scrise și discutate în amănunt și că o nouă lumină avea să strălucească în continuare asupra Cuvântului.
Am văzut că am putea realiza de zece ori mai mult în zidirea cauzei, lucrând printre cei din poporul lui Dumnezeu, dând mărturii diverse pentru acoperirea nevoilor cauzei în diferite locuri și în împrejurări diferite, decât am putea da dacă am rămâne la Battle Creek. De darurile noastre este nevoie în același domeniu al scrisului și al predicării. În timp ce soțul meu este împovărat peste măsură, cum a tot fost până acum, cu un surplus de griji și probleme financiare, mintea sa nu poate fi tot atât de rodnică în cuvânt cum ar fi dacă lucrurile ar sta altfel. și este descoperit la atacurile vrăjmașului; căci el se găsește într-o poziție în care este supus unei presiuni constante, iar bărbații și femeile vor fi ispitiți, cum au fost și israeliții, să se plângă și să cârtească împotriva celui care se află în poziția cu cea mai mare răspundere în cauza și lucrarea lui Dumnezeu.
-86-
În timp ce se afla sub apăsarea acestor poveri pe care nimeni nu s-a aventurat să le preia, soțul meu a vorbit uneori, sub presiunea grijilor, fără o cuvenită deliberare și cu o aparentă severitate. I-a criticat uneori pe cei de la editură pentru că nu erau cu băgare se seamă. Iar când au apărut greșeli absolut gratuite, a simțit că indignarea sa pentru cauza lui Dumnezeu era de înțeles. Calea aceasta nu a avut întotdeauna urmările cele mai bune. Uneori a fost urmată chiar de neglijarea de către cei mustrați a lucrurilor pe care ar fi trebuit să le facă; căci se temeau că nu le vor înfăptui așa cum trebuie și apoi vor fi făcuți răspunzători pentru aceasta. În acele cazuri în care totul s-a întâmplat așa, rezultatul a fost că povara a apăsat și mai mult asupra soțului meu.
Un lucru mult mai bun ar fi fost ca el să petreacă mai mult timp în afara editurii, nu cum a făcut de fapt, și să lase lucrarea în seama altora. Iar dacă, după o încercare în spiritul dreptății și răbdării, s-ar fi dovedit necredincioși sau incompetenți pentru acea lucrare, ar fi fost îndepărtați din funcții și lăsați să se angajeze în ocupații în care greșelile și gafele lor grosolane să le afecteze interesele personale, nu cauza lui Dumnezeu.
Au existat dintre aceia care ocupau locurile de conducere în administrația Asociației Editoriale și care au fost, ca să nu spun decât atât, necredincioși. Iar dacă aceia, în special, care au fost asociați cu ei ca membri în consiliul de administrație ar fi fost vigilenți, cu ochii neacoperiți și cu simțurile neamorțite, acești oameni ar fi fost îndepărtați din lucrare cu mult timp înainte de data la care s-a întâmplat de fapt aceasta.
Când și-a revenit după lunga și greaua sa boală, soțul meu s-a apucat de lucrare, încurcată și suferind financiar, cum fusese lăsată de oameni necredincioși. El a muncit cu toată hotărârea și tăria intelectuală și trupească pe care le avea, pentru a ridica lucrarea și a o răscumpăra din cumplita încurcătură în care fusese adusă de către aceia care ținuseră mai mult la propriile lor interese și care nu simțeau că lucrarea în care s-au angajat este sacră. Mâna lui Dumnezeu s-a întins peste cei necredincioși pentru a turna judecata. Calea pe care au urmat-o și rezultatul pe care l-au obținut ar trebui să fie ca un avertisment, ca să nu facă și alții cum au făcut ei.
-87-
Experiența soțului meu în timpul în care a fost bolnav a fost nefericită pentru el. Lucrase pentru această cauză cu un interes și devotament cum nu mai muncise vreun alt om. El se avântase și ocupase poziții avansate, după cum fusese condus de providență, fără a ține seama de critici sau laude. Stătuse singur și se luptase sub apăsarea suferințelor fizice și mintale, fără a ține cont de propriile interese, în timp ce aceia pe care Dumnezeu îi hotărâse ca sprijin al său l-au părăsit când a avut mai multă nevoie de ajutorul lor. Nu numai că a fost lăsat să se lupte și să răzbată fără ajutorul și compasiunea lor, dar a mai întâmpinat și împotrivirea și cârtirea lor, cârtiri împotriva unuia care făcea de zece ori mai mult decât oricare dintre ei pentru a zidi cauza lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri și-au lăsat amprenta; au modelat mintea în care odinioară nu exista suspiciune, care era încrezătoare, și l-au făcut să-și piardă încrederea în frații săi. Cei care au avut un rol în împlinirea acestei lucrări vor fi răspunzători într-o mare măsură de rezultate. Dumnezeu i-ar fi călăuzit dacă L-ar fi slujit cu sinceritate și devotament.
Mi s-a arătat că soțul meu le dăduse fraților săi dovezi de netăgăduit ale devotamentului și interesului pe care-l avea față de lucrarea lui Dumnezeu. După ce își petrecuse ani întregi din viață în lipsuri și muncă neîncetată pentru a pune interesele editoriale pe o temelie sigură, el a renunțat în favoarea poporului lui Dumnezeu la ceea ce era numai al lui și pe care l-ar fi putut păstra foarte bine, primind binefacerile din acest lucru, dacă ar fi ales să procedeze astfel. Prin aceasta, el a arătat poporului că nu caută avantajul propriu, ci promovarea cauzei lui Dumnezeu.
-88-
Când soțul meu s-a îmbolnăvit, mulți s-au purtat cu el în același mod lipsit de compasiune cum se purtau fariseii cu cei năpăstuiți și oprimați. Fariseii le spuneau celor aflați în suferință că nenorocirile veniseră asupra lor ca urmare a păcatelor lor și că judecata lui Dumnezeu este asupra lor. Făcând astfel, ei măreau povara suferințelor lor. Când soțul meu s-a prăbușit sub greutatea grijilor sale, au existat dintre aceia care s-au purtat fără milă.
Când a început să se simtă mai bine, astfel încât, în sărăcia și slăbiciunea sa, a prins să lucreze câte ceva, el le-a cerut celor care se aflau la conducerea editurii un rabat de patruzeci la sută pentru o comandă de cărți în valoare de o sută de dolari. Era dispus să plătească șaizeci de dolari pentru cărțile despre care știa că Asociația cheltuise numai cincizeci de dolari. El a cerut această reducere specială, având în vedere munca și sacrificiile sale din trecut în favoarea departamentului editorial; i s-a refuzat însă această mică favoare. I s-a spus cu răceală că nu i se putea oferi decât un rabat de douăzeci și cinci la sută. Soțul meu a considerat că acest lucru era foarte greu, dar a încercat totuși să rabde totul creștinește. Dumnezeu din cer a notat această decizie nedreaptă și a luat din acel moment cazul în mâinile Sale și a readus binecuvântările de care fusese lipsit, așa cum a procedat față de credinciosul Iov. Din momentul acelei hotărâri nemiloase, El a lucrat pentru slujitorul Său și l-a adus la o stare a sănătății trupești mai bună decât înainte, dându-i luciditate și puteri intelectuale superioare și libertate a spiritului. Iar de atunci, soțul meu a avut plăcerea de a pregăti fără bani, cu propriile sale mâini, publicații de-ale noastre, valorând mii de dolari. Dumnezeu nu-i va uita cu desăvârșire și nici nu-i va părăsi de-a pururi pe aceia care au fost credincioși, chiar dacă și ei fac uneori greșeli.
Soțul meu a fost zelos pentru Dumnezeu și pentru adevăr, iar uneori acest zel l-a adus la muncă în exces, în dauna tăriei fizice și mintale. Însă Domnul nu a privit acest lucru ca fiind un păcat tot atât de mare ca neglijența și necredincioșia slujitorilor Săi de a mustra nedreptățile. Cei care i-au lăudat pe cei necredincioși și i-au lingușit pe cei neconsacrați au fost părtași la păcatul neglijenței și necredincioșiei acestora.
-89-
Dumnezeu l-a ales pe soțul meu și i-a dat înzestrări deosebite, destoinicie naturală și o experiență în a conduce poporul spre înaintarea lucrării. Însă au existat cârtitori printre adventiștii păzitori ai Sabatului, așa cum au fost și între israeliții din vechime, iar acești oameni geloși și neîncrezători, prin sugestiile și insinuările lor, au dat ocazia vrăjmașilor credinței noastre să se îndoiască de cinstea soțului meu. Acești invidioși, care aveau aceeași credință, au pus lucrurile într-o lumină greșită înaintea celor necredincioși, iar impresiile astfel formate i-au împiedicat pe mulți să îmbrățișeze adevărul. Ei îl privesc pe soțul meu ca fiind un intrigant, un om egoist și avar și se tem de el și de adevărul pe care-l susținem ca popor.
Când pofta Israelului din vechime era îngrădită sau când era adusă vreo cerință strictă care apăsa asupra lor, ei începeau să gândească despre Moise că era arbitrar, că voia să stăpânească peste ei și să fie pur și simplu împărat peste ei, când acesta nu era decât o unealtă în mâna lui Dumnezeu pentru a-i aduce pe cei din poporul Său la ascultare și supunere față de vocea lui Dumnezeu.
Israelul modern a cârtit și a devenit invidios pe soțul meu pentru că el a susținut cauza lui Dumnezeu. El a încurajat dărnicia, i-a mustrat pe aceia care iubeau această lume și a criticat egoismul. A pledat pentru donații oferite spre susținerea cauzei lui Dumnezeu și, pentru a încuraja dărnicia la frații săi, a deschis calea, făcând el însuși daruri mărinimoase; însă mulți dintre cei invidioși și cârtitori au interpretat chiar și acest lucru ca fiind dorința de a beneficia personal de mijloacele fraților lui și că se îmbogățise pe seama cauzei lui Dumnezeu, când, de fapt, realitatea era că Dumnezeu încredințase mijloace materiale în mâinile lui pentru a-l ridica deasupra lipsurilor, astfel încât să nu ajungă la mâna unui popor schimbător, cârtitor și invidios. Pentru că noi nu am căutat cu egoism propriul nostru interes, ci am avut grijă de văduvă și de orfan, Dumnezeu, în providența Sa, a lucrat pentru noi și ne-a binecuvântat cu prosperitate și belșug.
Moise a sacrificat o împărăție care avea să fie în viitor a lui, o viață de cinstire lumească și de lux în curțile împărătești, alegând mai degrabă să sufere strâmtorarea alături de poporul lui Dumnezeu decât să se bucure pentru un timp de plăcerile păcatului, căci el a considerat că batjocura pentru Hristos reprezintă o bogăție mai mare decât toate comorile Egiptului. Dacă am fi ales o viață de tihnă și lipsită de munci și griji, am fi putut s-o avem. Dar nu aceasta a fost alegerea noastră. În locul unei vieți de lenevie, am ales lucrarea activă pentru cauza lui Dumnezeu, o viață de peregrini, cu toate vitregiile, privațiunile și expunerile ei la riscuri. Nu am trăit pentru noi înșine, pentru plăcerea noastră, ci am încercat să trăim pentru Dumnezeu, pentru plăcerea Sa și pentru a-L slăvi. Nu ne-am propus ca țel să trăim pentru bunuri; însă Dumnezeu și-a împlinit făgăduința, dându-ne însutit în această viață. El ne poate pune la încercare, îndepărtându-le de la noi. Dacă așa va voi, ne rugăm să fim supuși pentru a suporta cu umilință această probă.