Cauza în New York
Când eram în Vermont, pe 10 decembrie 1871, mi s-au arătat câteva lucruri în legătură cu New York. Cauza părea să fie într-o situație deplorabilă în acel stat. Nu erau decât câțiva lucrători, și aceștia nu erau atât de eficienți după cum le cerea mărturisirea lor de credință în adevărurile sacre pentru acest timp. În statul acesta sunt dintre aceia care lucrează prin cuvânt și învățătură, dar care nu sunt lucrători conștiincioși. Deși cred teoria adevărului și au predicat ani de-a rândul, ei nu vor fi niciodată lucrători competenți până nu vor lucra după un plan diferit. Au petrecut multă vreme prin comunități, dar nu sunt pregătiți să le aducă foloase. Ei înșiși nu sunt consacrați lui Dumnezeu. Au nevoie de spiritul de a rezista și a suferi pentru Hristos, “să bea paharul” și să “fie botezați cu botezul acesta” înainte de a fi gata să-i ajute pe alții. Este nevoie de lucrători devotați, lipsiți de egoism, pentru a ridica lucrurile din New York la standardul Bibliei. Acești bărbați nu au urmat linia datoriei lor când au călătorit de la o comunitate la alta. Dacă Dumnezeu i-a chemat în lucrarea Sa, a făcut-o pentru a-i salva pe cei păcătoși. Ei ar trebui să se lase încercați, ieșind în câmpuri noi, pentru a putea afla ei înșiși dacă Dumnezeu le-a încredințat lucrarea salvării de suflete.
Dacă frații Taylor, Saunders, Cottrell, Whitney, fratele și sora Lindsay ar fi lucrat în câmpuri noi, ar fi mult mai înaintați față de ceea ce sunt acum. Întâmpinarea opoziției împotrivitorilor i-ar aduce la Bibliile lor pentru a găsi argumente în favoarea poziției lor, și aceasta le-ar îmbogăți cunoștințele biblice și i-ar face conștienți de abilitatea lor întru Dumnezeu de a înfrunta opoziția de orice tip. Cei care sunt mulțumiți să treacă iarăși și iarăși peste aceleași subiecte în comunități vor fi deficienți în ce privește experiența pe care ar trebui s-o aibă. Ei vor avea o voință slabă de a înfăptui și a suferi pentru adevăr. Vor fi lucrători ineficienți.
-49-
Cei care au pe inimă cauza lui Dumnezeu și simt iubire pentru sufletele prețioase pentru care a murit Hristos nu vor căuta propria lor tihnă și plăcere. Ei vor face ce a făcut Hristos. Vor ieși “să caute și să salveze ceea ce s-a pierdut”. El a spus: “Eu nu am venit să-i chem pe cei neprihăniți la pocăință, ci pe păcătoși.”
Dacă pastorii din New York doresc să ajute biserica, ei nu pot face acest lucru într-un mod mai bun decât ieșind în câmpuri noi și lucrând pentru a aduce suflete la adevăr. Când biserica vede că pastorii sunt cu totul aprinși de spiritul lucrării, că simt profund forța adevărului și caută să-i aducă și pe alții la cunoașterea lui, acest lucru va turna în membrii ei o vigoare și o viață nouă. Inimile lor vor fi însuflețite să facă tot ce pot pentru a ajuta în lucrare. Nu există în lume un grup de oameni mai dispuși să jertfească din mijloacele pe care le au pentru înaintarea cauzei ca adventiștii de ziua a șaptea. Dacă pastorii nu-i descurajează crunt prin indolența și ineficiența lor și prin lipsa lor de spiritualitate, membrii vor răspunde în general oricărui apel ce poate fi făcut și se impune judecății și conștiinței lor. Însă ei vor să vadă roade. și este corect ca frații din New York să ceară roade de la pastorii lor. Ce-au făcut? Ce fac?
Pastorii din New York ar fi trebuit să fie cu mult mai înaintați față de ceea ce sunt. Dar ei nu s-au angajat în acel tip de lucrare care să le solicite eforturi serioase și să stârnească o mare împotrivire. Dacă ar fi făcut așa, ar fi fost împinși către Bibliile lor și către rugăciune, pentru a putea fi în stare să răspundă împotrivitorilor; și, punându-și la lucru talentele, le-ar fi dublat. Sunt pastori în New York care au predicat ani de-a rândul, dar pe care nu poți conta dacă ar fi să țină o serie de prelegeri. Ei sunt piperniciți. Nu și-au pus la lucru mintea pentru studierea Cuvântului și înfruntarea împotrivitorilor, ca să poată deveni puternici în Dumnezeu. Dacă, asemenea soldaților credincioși ai crucii, ar fi ieșit “în afara taberei”, depinzând de Dumnezeu și de propriile lor forțe mai degrabă decât să se sprijine atât de mult pe frații lor, ar fi obținut experiență și ar fi fost pregătiți să se angajeze în lucrare, oriunde ar fi fost mai multă nevoie de ajutorul lor. Dacă pastorii din New York în general și-ar fi lăsat bisericile să lucreze pentru ele însele și nu s-ar fi pus în calea lor, pastori și biserici deopotrivă ar fi acum mult mai înaintați ca spiritualitate și în cunoașterea adevărului.
-50-
Mulți dintre frații și surorile noastre din New York au apostaziat în ce privește reforma sănătății. În acest stat nu există decât un număr mic de adevărați reformatori în domeniul sănătății. Fraților din New York li s-a dat lumină și înțelegere spirituală. Însă adevărul care a trezit priceperea, lumina care a strălucit asupra sufletului, dacă nu au fost apreciate și păstrate cu grijă, vor da mărturie împotriva lor în ziua lui Dumnezeu. Adevărul a fost dat pentru a-i salva pe aceia care vor crede și se vor supune. Osândirea lor nu este pentru că nu au avut lumina, ci pentru că au avut-o și nu au umblat în ea.
Dumnezeu i-a dat omului mijloace pentru satisfacerea apetitului natural. El a întins înaintea lui, prin roadele pământului, o varietate bogată de hrană, delicioasă la gust și nutritivă pentru organism. Din acestea, binevoitorul nostru Tată ceresc spune că putem “mânca după voie”. Ne putem bucura de fructe, legume, cereale fără să violăm legile făpturii noastre. Aceste articole alimentare, pregătite în modul cel mai simplu și natural, vor hrăni corpul și-i vor păstra vigoarea naturală fără folosirea cărnii ca aliment.
Dumnezeu l-a creat pe om cu puțin mai prejos decât îngerii și a pus asupra lui atributele care, dacă sunt folosite cum se cuvine, vor face ca el să fie o binecuvântare pentru lume și să reflecte slava Dătătorului. Însă, deși creat după chipul lui Dumnezeu, omul, prin necumpătare, a încălcat principiul și Legea lui Dumnezeu în natura sa trupească. Necumpătarea de orice fel amorțește organele de simț și slăbește într-atât puterea celulelor nervoase, încât lucrurile veșnice nu sunt luate în considerație, ci vor fi plasate la nivelul a ceea ce este comun. Puterile înalte ale minții, destinate unor scopuri mărețe, sunt aduse în robia pasiunilor josnice. Dacă obiceiurile noastre fizice nu sunt corecte, puterile intelectuale și morale nu pot fi puternice, deoarece există o legătură strânsă între fizic și moral. Apostolul Petru a înțeles aceasta și și-a înălțat glasul pentru a-i avertiza pe frații săi: “Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele cărnii, care se războiesc cu sufletul.”
-51-
Nu există decât puțină tărie morală în lumea care-și zice creștină. Obiceiurile greșite au fost îngăduite și legile fizice și morale au fost desconsiderate, până când standardul general al virtuții și evlaviei a ajuns extrem de scăzut. Obiceiurile care coboară standardul sănătății fizice slăbesc puterea intelectului și pe cea morală. Îngăduirea poftelor împotriva firii și a pasiunilor are o influență stăpânitoare asupra celulelor creierului. Instinctele animalice sunt întărite, în timp ce simțul moral este slăbit. Unui om necumpătat îi este imposibil să fie creștin, pentru că puterile sale înalte sunt aduse în robia pasiunilor.
Cei care au avut lumină în privința simplității în alimentație și îmbrăcăminte, în ascultare de legile fizice și morale, și care se întorc de la lumina care le arată care este datoria lor, nu vor lua seama nici la datoria privitoare la alte lucruri. Dacă își adorm conștiințele spre a evita crucea, pe care vor fi nevoiți s-o ridice pentru a fi în armonie cu legea trupului lor, ca să nu audă mustrarea, vor încălca Decalogul. Unii nu sunt deloc dispuși să suporte crucea și să disprețuiască rușinea. Unii își vor lepăda principiile când se va râde de ei. Asemănarea cu lumea câștigă teren în rândul copiilor lui Dumnezeu, care mărturisesc că sunt peregrini, străini, care veghează și așteaptă venirea Domnului. Există mulți printre cei ce mărturisesc că sunt păzitori ai Sabatului în New York, care sunt mult mai strâns legați de modele lumești și pofte decât de dorința de a avea trupuri și minți sănătoase sau inimi sfințite.
Dumnezeu îi supune la probă pe cei din New York. El a îngăduit ca unii să se bucure de o oarecare prosperitate pentru a scoate la iveală ce se află în inimile lor. Mândria și iubirea de lume i-a despărțit de Dumnezeu. Principiile adevărului sunt practic sacrificate, în timp ce ei mărturisesc că iubesc adevărul. Creștinii ar trebui să se trezească și să se poarte ca atare. Influența lor se vede și modelează părerile și obiceiurile celorlalți. Ei vor trebui să poarte greaua responsabilitate de a hotărî soarta sufletelor prin influența pe care o au asupra acestora.
-52-
Prin dalta adevărurilor directe și de nezdruncinat, Domnul desparte de lume un popor și îl curăță pentru a fi al Său. Orgoliul și modele nesănătoase, iubirea de etalare, de a fi aprobat, toate trebuie părăsite dacă vrem să fim înnoiți în cunoașterea după chipul Celui ce ne-a creat. “Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curățe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”
Biserica din _____ are nevoie de cernere. Este necesară o convertire profundă înainte ca membrii ei să poată fi pregătiți pentru lucrare. Egoismul, mândria, invidia, malițiozitatea, bănuielile rele, atacurile pe la spate, bârfa și flecărelile au fost nutrite printre ei, până când Duhul lui Dumnezeu n-a mai avut decât prea puțin de-a face cu ei. În timp ce unii care mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu rămân în starea lor actuală, rugăciunile lor sunt o urâciune înaintea Sa. Ei nu-și sprijină credința prin fapte, iar pentru unii ar fi fost mai bine să nu fi mărturisit niciodată adevărul, decât să-și dezonoreze mărturisirea așa cum au făcut-o. În timp ce mărturisesc că sunt robi ai lui Hristos, ei sunt slujitori ai vrăjmașului dreptății; și lucrările lor mărturisesc despre ei că nu Îl cunosc pe Dumnezeu și că inimile lor nu ascultă de voința lui Hristos. Ei fac din religie o joacă de copii; se poartă ca niște copii supărăcioși.
Copiii lui Dumnezeu din lumea de sus sunt toți cuprinși într-o mare frăție. Mântuitorul nostru a definit lămurit spiritul și principiile care ar trebui să călăuzească acțiunile acelora care, prin vieți consecvente, sfinte, se deosebesc de lume. Dragostea unuia față de celălalt și iubirea supremă față de Tatăl ceresc ar trebui să se vadă în vorbirea și faptele lor. Starea prezentă a multor copii ai lui Dumnezeu este aceea a unei familii formate din copii nerecunoscători și porniți pe ceartă.
-53-
Există primejdia ca până și pastori din New York să facă parte din acea categorie de oameni care învață întotdeauna și nu pot ajunge niciodată la cunoștința adevărului. Ei nu pun în practică ceea ce învață. Sunt ascultători, nu însă și împlinitori. Acești pastori au nevoie de o experiență în ce privește adevărul, care să-i facă în stare să înțeleagă caracterul înalt al lucrării.
Trăim într-un timp deosebit de important și solemn al istoriei acestui pământ. Ne aflăm în mijlocul primejdiilor din ultimele zile. Evenimente importante și înfricoșătoare sunt înaintea noastră. Cât de necesar este ca toți aceia care se tem cu adevărat de Dumnezeu și iubesc Legea Sa să se umilească înaintea Sa, să-și chinuie sufletul, să se bocească și să mărturisească păcatele care L-au despărțit pe Dumnezeu de poporul Său. Ceea ce ar trebui să ne provoace îngrijorarea cea mai mare este că nu simțim sau nu înțelegem starea în care ne aflăm, condiția noastră decăzută și că suntem mulțumiți să rămânem așa cum suntem. Ar trebui să alergăm la Cuvântul lui Dumnezeu și la rugăciune, căutându-L fiecare în mod serios pe Domnul, așa încât să-L putem găsi. Din acest lucru ar trebui să facem ocupația noastră de căpetenie.
Membrii bisericii sunt răspunzători de talentele ce le-au fost încredințate, iar creștinilor nu le este cu putință să facă față răspunderilor, dacă nu ocupă acea poziție înaltă care se află în armonie cu adevărurile sacre pe care le mărturisesc ei. Lumina care strălucește pe cărarea noastră ne face răspunzători de a răspândi acea lumină către alții, în așa fel încât aceștia să-L slăvească pe Dumnezeu.