Minți neechilibrate
Dumnezeu a încredințat fiecăruia dintre noi lucrări sfinte, pentru care ne consideră răspunzători. Este scopul Lui să ne educăm mintea în așa fel, încât să realizăm cel mai mare bine și să reflectăm slava pentru Dătător. Îi suntem îndatorați lui Dumnezeu pentru toate calitățile minții. Aceste puteri pot fi cultivate, apoi dirijate și controlate cu o asemenea prudență, încât să realizeze scopul pentru care au fost date. Este o datorie aceea de a educa în așa fel mintea, încât să scoată la iveală energiile sufletului și să dezvolte fiecare calitate. Când toate facultățile sunt puse în mișcare, intelectul va fi întărit, iar scopul pentru care au fost date va fi împlinit.
Mulți nu fac binele în cel mai înalt grad pentru că își exercită intelectul într-o direcție și neglijează să acorde o mare atenție acelor lucruri pentru care ei cred că nu sunt potriviți. Unele calități slabe sunt astfel lăsate să stea în amorțire pentru că lucrarea care ar trebui să le pună în mișcare și să le dea tărie nu este plăcută. Toate puterile minții ar trebui să fie exersate și toate calitățile cultivate. Priceperea, judecata, memoria și toate puterile rațiunii ar trebui să aibă tărie, în egală măsură, pentru ca mintea să fie bine echilibrată.
-33-
Dacă anumite calități sunt folosite cu prețul neglijării altora, scopul lui Dumnezeu nu este împlinit pe deplin în noi; căci toate calitățile au o însemnătate și depind, într-o măsură, una de cealaltă. Una dintre acestea nu poate fi folosită eficient fără acțiunea tuturor celorlalte, pentru ca echilibrul să poată fi păstrat cu grijă. Dacă toată atenția și grija sunt date uneia singure, în timp ce altele stau adormite, se dezvoltă puternic acea calitate și se va ajunge la extreme, pentru că n-au fost cultivate toate puterile. Unele minți sunt pipernicite și neechilibrate cum se cuvine. Toate mințile sunt, în mod firesc, constituite diferit. Avem minți diferite; unele sunt puternice în anumite puncte și foarte slabe în altele. Aceste deficiențe, este evident, nu trebuie și nu este nevoie să existe. Dacă aceia care le au și-ar întări punctele slabe de caracter prin cultivare și exercițiu, ar deveni puternici.
Este plăcut, dar nu cel mai folositor, să ne folosim de acele facultăți care în mod natural sunt cele mai puternice și să le neglijăm pe acelea care sunt slabe, dar care au nevoie să fie întărite. Ar trebui să li se acorde mare atenție celor mai slabe facultăți, pentru ca toate puterile intelectului să poată fi bine echilibrate și toate să-și facă partea ca într-un mecanism bine reglat. Suntem dependenți de Dumnezeu pentru păstrarea tuturor facultăților noastre. Creștinii au obligația față de Domnul de a-și educa în așa fel mintea, încât toate facultățile să poată fi întărite și pe deplin dezvoltate. Dacă neglijăm să facem aceasta, ele nu vor împlini niciodată scopul pentru care au fost destinate. Nu avem nici un drept să neglijăm vreuna dintre puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Vedem persoane obsedate de o singură idee pretutindeni în țară. Ei reacționează adesea în mod sănătos în legătură cu orice subiect, mai puțin unul. Motivul este că o parte a minții a fost exersată în mod deosebit, în timp ce celorlalte li s-a permis să rămână adormite. Cea care a fost folosită neîncetat s-a uzat și îmbolnăvit, iar omul a devenit o epavă. Dumnezeu nu a fost slăvit în urma faptului că el a urmat această cale. Dacă ar fi exersat toate părțile în mod egal, toate ar fi avut o dezvoltare sănătoasă; toată munca nu ar fi fost aruncată asupra uneia singure; prin urmare, nici una nu ar fi suferit un colaps.
-34-
Pastorii ar trebui să fie puși în gardă, pentru a nu zădărnici scopurile lui Dumnezeu prin planurile lor personale. Ei se află în pericolul de a îngusta lucrarea lui Dumnezeu și de a-și limita lucrarea la anumite localități, de a nu cultiva un interes deosebit pentru lucrarea lui Dumnezeu în diferitele ei departamente. Există unii dintre ei care-și concentrează atenția asupra unui subiect, excluzând altele care pot avea o importanță egală. Ei sunt oameni cu o singură idee. Toată puterea ființei lor este concentrată asupra subiectului asupra căruia s-a fixat mintea lor la acea dată. Este pierdut din vedere orice alt considerent. Această unică temă favorită este povara gândurilor lor și subiectul lor de conversație. Toate amănuntele care au o legătură cu acel subiect sunt prinse și însușite cu aviditate, ocupându-se cu ele într-o asemenea măsură, încât mințile sunt silite să obosească, urmărindu-le.
Timpul este adesea pierdut cu explicarea chestiunilor care sunt lipsite cu adevărat de importanță și care ar fi acceptate de la început, fără a mai fi nevoie de argumente; căci ele sunt evidente prin ele însele. Însă problemele reale, vitale ar trebuie să fie clarificate cât de expresiv o pot face limbajul și dovezile. Puterea de concentrare a minții asupra unui subiect, în detrimentul tuturor celorlalte, este bună într-o anumită măsură; însă exercitarea constantă a acestei facultăți aduce uzura acelor organe care sunt solicitate pentru a efectua această lucrare; aruncă o prea mare povară asupra lor, iar rezultatul este eșecul de a face binele în cea mai mare măsură. Solicitarea principală este asupra unui grup de organe, în timp ce celelalte stau adormite. În felul acesta, mintea nu poate fi folosită într-un mod sănătos și, în consecință, viața este scurtată.
Toate facultățile ar trebui să suporte o parte din muncă, lucrând armonios, echilibrându-se reciproc. Cei ce își pun toată puterea minții într-un singur subiect au mari lipsuri în alte privințe; aceasta pentru că facultățile lor nu sunt cultivate în mod egal. Subiectul pe care-l au înainte le absoarbe întreaga atenție, iar ei sunt duși în continuare mai departe și mai departe, mai adânc și mai adânc în acea problemă. Ei văd cunoaștere și lumină pe măsură ce devin interesați și absorbiți. Dar există foarte puține minți care îi pot urmări în condițiile în care nu au acordat subiectului o reflecție tot atât de profundă. Există pericolul ca astfel de oameni să are și să sădească sămânța adevărului atât de adânc, încât prețiosul fir încolțit să nu ajungă niciodată la suprafață.
-35-
Adesea, multă muncă grea este risipită fără să fie nevoie și fără să fie vreodată apreciată. Dacă aceia care au o mare putere de concentrare cultivă această facultate în paguba celorlalte, ei nu pot avea mintea bine proporționată. Ei sunt asemenea unui mecanism în care numai un set de roți lucrează o dată. În timp ce unele roți ruginesc de inactivitate, altele se uzează din pricina folosirii neîncetate. Oamenii care cultivă una sau două facultăți, și nu le exersează pe toate în mod egal, nu pot face în lume nici măcar jumătate din binele pe care a intenționat Dumnezeu ca ei să-l împlinească. Sunt oameni unilaterali; numai jumătate din puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu este folosită, în timp ce cealaltă jumătate ruginește inactivă.
Dacă oamenii cu o astfel de minte au o lucrare deosebită, care reclamă gândire, ei nu ar trebui să-și concentreze toate puterile numai asupra acelui lucru, excluzând oricare alt interes. În vreme ce fac din subiectul pe care-l au înainte singura lor ocupație, și alte ramuri ale lucrării ar trebui să beneficieze de o parte din timpul lor. Aceasta ar fi mult mai bine pentru ei înșiși și pentru cauză în general. Nu ar trebui ca o ramură a lucrării să aibă parte de atenție în mod exclusiv, în detrimentul celorlalte. În ceea ce scriu, unii au nevoie să fie supravegheați în mod constant, pentru a nu face de neînțeles chestiuni care, de fapt, sunt simple, acoperindu-le cu atât de multe argumente care nu vor trezi un interes viu în cititor. Dacă ei zăbovesc într-un mod plictisitor asupra unor puncte, dând toate detaliile care constituie pentru minte un lucru de la sine înțeles, munca lor aproape că este pierdută. Interesul cititorului nu va fi suficient de profund pentru a urmări până la capăt acel subiect. Puncte esențiale ale adevărului pot apărea neimportante dacă dăm atenție fiecărui amănunt. Problema este studiată minuțios; dar lucrarea pentru care s-a cheltuit atâta muncă nu este calculată să facă cel mai mult bine, prin trezirea unui interes general.
-36-
În acest veac, în care poveștile plăcute plutesc la suprafață și atrag mintea, adevărul prezentat într-un stil ușor, susținut de câteva dovezi puternice, este mai bun decât căutarea și prezentarea unei grupări copleșitoare de probe; căci, în acest caz, subiectul în discuție nu este mai clar în multe minți decât înainte să le fi fost aduse toate acele obiecțiuni și dovezi. În cazul multora, simplele afirmații vor merge mai departe decât argumentările lungi. Ei iau lucrurile ca adevărate. Dovezile nu ajută în cazul minților unor astfel de persoane.