Fratele B. poate prezenta argumente în favoarea unor puncte de doctrină, dar lecțiile practice de sfințire, tăgăduire de sine și cruce nu le-a trăit personal. El poate vorbi către ureche, însă, nesimțind influența sfințitoare a acestor adevăruri asupra inimii sale, neaplicându-le la viața sa, nu reușește să imprime adevărul adânc în conștiință printr-un sentiment profund al solemnității și importanței lui în vederea judecății, când trebuie hotărât fiecare caz. Fratele B. nu și-a educat mintea, iar comportamentul său în afara adunării nu a fost exemplar. Povara lucrării nu părea să-l apese, ba chiar s-a purtat cu ușurătate, ca un băiețaș, iar prin exemplul lui a coborât standardul religiei. Lucrurile sacre și cele comune au fost puse la același nivel.
Fratele B. nu a fost dispus să suporte crucea; el nu a fost dispus să-L urmeze pe Hristos de la iesle până la sala de judecată și Calvar. A adus asupra sa multă suferință, căutându-și propria plăcere. Mai are încă de învățat că propria sa tărie este slăbiciune și că înțelepciunea sa este nebunie. Dacă ar fi simțit că este angajat în lucrarea lui Dumnezeu și că este îndatorat Aceluia care i-a dat timpul și talentele pe care le are și care a cerut ca acestea să fie sporite spre slava Sa, dacă ar fi stat cu credincioșie la postul său, nu ar fi avut de suferit din pricina acelei boli lungi și supărătoare. Expunerea la care s-a supus în acea călătorie de plăcere i-a provocat luni de suferință și i-ar fi cauzat moartea dacă n-ar fi existat rugăciunea sinceră, eficientă a credinței, înălțată pentru el de aceia care au simțit că nu era pregătit să moară. Dacă ar fi murit atunci, cazul său ar fi fost cu mult mai grav decât acela al păcătosului neluminat. Însă Dumnezeu, milostiv, a ascultat rugăciunile poporului Său și i-a acordat o nouă prelungire a vieții, pentru a putea avea ocazia să se pocăiască de necredincioșia sa și să răscumpere timpul. Exemplul său i-a influențat pe mulți din Battle Creek într-o direcție greșită.
-28-
Fratele B. și-a revenit din boală; dar cât de puțin s-au simțit el și familia sa smeriți sub mâna lui Dumnezeu! Lucrarea Duhului lui Dumnezeu și înțelepciunea primită de la Domnul nu se manifestă pentru ca noi să putem fi fericiți și satisfăcuți de noi înșine, ci pentru ca sufletele noastre să poată fi înnoite în cunoaștere și veritabilă sfințire. Cu cât ar fi fost mai bine pentru acest frate dacă nenorocirea lui l-ar fi împins către o cercetare cu credincioșie a inimii, pentru a descoperi nedesăvârșirile din caracterul său, ca să le poată îndepărta și, cu un spirit umil, să iasă din cuptor asemenea aurului curățit, reflectând chipul lui Hristos!
Biserica l-a ajutat să suporte boala pe care el și-a adus-o asupră-și. Au fost găsiți supraveghetori și cheltuielile sale au fost suportate într-o mare măsură de către comunitate; cu toate acestea, nici el și nici familia sa nu au apreciat această bunătate și generozitate din partea bisericii. Simțeau că li se cuvenea tot ceea ce se făcuse pentru ei. Când fratele B. și-a revenit după boală, a avut sentimente nedrepte față de soțul meu pentru motivul să acesta dezaprobase calea sa, care era atât de condamnabilă. El s-a alăturat altora pentru a prejudicia influența soțului meu și, de când a părăsit editura, nu și-a schimbat sentimentele. Nu ar sta prea bine dacă ar fi pus la probă de către Dumnezeu.
Fratele B. nu a învățat încă lecția pe care va fi nevoit să o învețe, dacă vrea să fie salvat în cele din urmă, să se tăgăduiască pe sine și să se împotrivească înclinației sale după plăceri. Va trebui să fie adus din nou în aceeași împrejurare și încercat chiar mai puternic, pentru că n-a reușit să suporte încercările din trecut. El L-a nemulțumit pe Dumnezeu prin îndreptățirea de sine. El nu are decât o mică experiență în părtășia la suferințele lui Hristos. Îi place mult etalarea ostentativă și nu face economie în ce privește mijloacele sale. Domnul știe. El cântărește simțămintele ascunse și intențiile inimii. El îl cunoaște pe om și îi pune la probă credința. Ne cere să-L iubim și să-L slujim cu toată mintea, inima și tăria noastră. Iubitorii de plăceri pot afișa o formă de evlavie, care poate avea chiar unele accente de tăgăduire de sine, pot sacrifica timp și bani și cu toate acestea eul să nu fie reprimat, iar voința să nu fie adusă în supunere față de voința lui Dumnezeu.
-29-
Influența fetelor D. a fost foarte rea în Battle Creek. Ele nu fuseseră instruite. Mama lor își neglijase datoria sacră și nu-și ținuse copiii în frâu. Ea nu le crescuse în teama și mustrarea Domnului. Ele au fost îngăduite și protejate de îndatorirea de a purta răspunderi, până acolo încât n-au mai avut plăcere în datoriile domestice, simple ale vieții. Mama își educase fiicele să se gândească mult la îmbrăcăminte, dar împodobirea interioară nu a fost înălțată înaintea lor. Aceste tinere erau frivole și mândre. Mintea lor era stricată; conversația lor era corupătoare; și totuși existau unii în Battle Creek care doreau să se alăture unui asemenea tip de caractere și nu puteau să o facă fără a se coborî la nivelul lor. Aceste fete n-au avut parte de un tratament sever, după cum ar fi fost cazul. Ele doresc mult societatea tinerilor și acești tineri sunt tema lor de meditație și de conversație. Ele au maniere stricate, sunt încăpățânate și încrezătoare în ele însele.
Întreaga familie iubește etalarea ostentativă. Mama nu este o femeie demnă, prevăzătoare. Ea nu este în măsură să educe copii. Faptul de a-și îmbrăca fiicele pentru a da o reprezentație este de mai mare preț pentru ea decât împodobirea interioară. Ea nu s-a autodisciplinat. Voința sa nu a fost adusă în conformitate cu voința lui Dumnezeu. Inima sa nu este cinstită cu Dumnezeu. Ea este străină de influența Duhului Său asupra inimii, care aduce dorințele și sentimentele în ascultare de Hristos. Ea nu are calități nobile ale minții și nu are discernământ în ce privește lucrurile sfinte. Și-a lăsat copiii să facă tot ce au vrut. Înfricoșătoarea experiență pe care a avut-o cu cele două fiice mai mari nu i-a impresionat profund mintea, după cum o cereau împrejurările. Ea și-a educat fiicele să iubească îmbrăcămintea, frivolitatea și nebunia. Nu și-a disciplinat cele două fete tinere. A. D., sub o influență corespunzătoare, ar fi un tânăr vrednic de cinste; dar are mult de învățat. El se conduce mai degrabă după înclinații decât după îndemnul datoriei. Dorește mult să urmeze linia impusă de propria sa voință și plăcere și nu cunoaște bine datoriile care îi revin unui creștin. El consideră că are datoria să-și satisfacă poftele și propriile sale înclinații. El nu a biruit satisfacerea plăcerilor. Trebuie să-și limpezească perspectiva spirituală, ca să poată înțelege ce înseamnă să fii sfințit pentru Dumnezeu și să învețe marile cerințe pe care le are Dumnezeu în ceea ce-l privește. Lipsurile serioase din educația sa i-au afectat viața.
-30-
Cu bunele sale înzestrări, dacă fratele B. ar fi bine echilibrat, și un șef de lucrări credincios la editură, munca sa ar fi de mare preț în tipografie și ar putea câștiga un salariu dublu. Însă, dacă ne gândim la anii trecuți, luând în considerație deficiențele sale, alături de influența sa neconsacrată, editura ar avea mai mult de câștigat dacă s-ar lipsi de el, chiar dacă ar putea beneficia în mod gratuit de serviciile sale. Fratele și sora B. nu au învățat lecția economiei. Satisfacerea gustului și alergarea după plăceri și etalare ostentativă au avut o influență copleșitoare asupra lor. Salariile mici le-ar fi de mai mare ajutor decât cele mari, căci ei ar cheltui totul cu ușurința cu care respiră, fie câștigul cât de mare. Ei s-ar bucura de clipa trăită, iar când nenorocirea s-ar abate asupra lor, ar fi complet nepregătiți. Douăzeci de dolari pe săptămână ar fi cheltuiți tot cam în modul în care ar fi cheltuiți doisprezece. Dacă fratele și sora B. ar fi fost niște gospodari chibzuiți, cu tăgăduire de sine, până acum ar fi putut avea propriul lor cămin și, pe lângă acesta, mijloace la care să recurgă în caz de strâmtorare. Însă ei nu au vrut să facă economii așa cum au făcut alții, de care au ajuns să depindă uneori. Dacă neglijează învățarea acestor lecții, caracterele lor nu vor fi găsite desăvârșite în ziua lui Dumnezeu.
-31-
Fratele B. a fost obiectul marii iubiri și bunăvoințe a lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, el n-a simțit niciodată că ar putea să imite marele Model. El pretinde, și toată viața lui a căutat să aibă, o parte mai mare în viața aceasta decât I s-a dat Domnului nostru. Nu a simțit niciodată adâncimile neștiinței și păcatului din care Hristos S-a oferit să-l ridice și să-l unească apoi cu natura Sa divină.
Este un lucru înfricoșător să te ocupi de lucrurile sacre, când inima și mâinile nu sunt sfințite. A fi împreună lucrător cu Hristos presupune răspunderi înfricoșătoare; a sta ca reprezentant al Său nu este un lucru mărunt. Realitățile înfiorătoare ale judecății vor pune la probă lucrarea fiecărui om. Apostolul a spus: “Noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Hristos Isus, Domnul. Căci Dumnezeu care a zis: ‘Să lumineze lumina din întuneric’ ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. Capacitatea apostolului nu își avea izvorul în el însuși, ci în influența plină de îndurare a Duhului lui Hristos, care îi umplea sufletul și îi aducea fiecare gând în supunere față de ascultarea de Hristos. Puterea adevărului care însoțește cuvântul predicat va fi un miros de viață către viață sau de moarte către moarte. Pastorilor li se cere să fie exemple vii ale gândurilor și duhului lui Hristos, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Tremur când mă gândesc că există unii pastori, chiar printre adventiștii de ziua a șaptea, care nu sunt sfințiți de adevărurile pe care le propovăduiesc. Nimic mai puțin decât pătrunzătorul și puternicul Duh al lui Dumnezeu, care lucrează în inimile solilor Săi pentru a răspândi cunoștința despre slava lui Dumnezeu, nimic în afară de Acesta nu poate câștiga biruința pentru ei.
Predicarea fratelui B. nu a fost sub semnul sfințirii aduse de Duhul lui Dumnezeu. El poate vorbi fluent și poate expune cu claritate un subiect; însă predicării sale îi lipsește spiritualitatea. Apelurile sale nu au atins inima cu o nouă blândețe. A fost o înșiruire de cuvinte, dar inimile ascultătorilor săi nu au fost însuflețite și topite de simțământul iubirii Mântuitorului. Păcătoșii nu au fost convinși de păcat și atrași către Hristos, simțind că “trece Isus din Nazaret”. Păcătoșii ar trebui să aibă un sentiment lămurit, dat de apropierea și dispoziția lui Hristos de a le oferi o mântuire sigură. Înaintea poporului ar trebui prezentat un Mântuitor, în timp ce inima vorbitorului ar trebui umilită și pătrunsă de spiritul Său. Însuși tonul vocii, privirea, cuvintele ar trebui să aibă o putere irezistibilă de a mișca inima și de a pune stăpânire pe minte. Dacă Isus este în cuvinte și în tonul vocii, dacă ele sunt pline de căldura iubirii Sale profunde, lucrul acesta se va dovedi o binecuvântare cu mult mai de preț decât toate bogățiile, plăcerile și măririle pământești. Căci astfel de binecuvântări nu vor veni și vor trece fără a împlini o lucrare. Convingerile se vor adânci, va exista o sensibilizare și se va ridica întrebarea: “Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?”