Mărturii pentru Comunitate – Ziua 270

Pe 25 octombrie 1869, când eram în Adams Center, N. Y., mi s-a arătat că unii pastori nu reușesc să poarte toate răspunderile pe care Dumnezeu dorește ca ei să și le asume. Această lipsă aruncă asupra celor care poartă poveri un volum de muncă suplimentar, și mai ales asupra soțului meu. Unii pastori nu reușesc să iasă în lucrare și să îndrăznească ceva pentru cauza lui Dumnezeu și lucrarea Sa. Trebuie luate hotărâri importante, însă, din pricină că omul muritor nu poate vedea sfârșitul de la început, unii se feresc să se avânte și să înainteze după cum îi conduce providența lui Dumnezeu. Cineva trebuie să înainteze; cineva trebuie să se avânte cu temere de Dumnezeu, punând rezultatul în seama Lui. Acei pastori care se feresc de această parte a lucrării pierd mult. Ei nu reușesc să obțină acea experiență pe care Dumnezeu a intenționat ca ei s-o aibă pentru a face din ei bărbați puternici, eficienți, pe care te poți bizui în orice situație urgentă.

-14-

Frate A., tu te ferești să-ți asumi riscuri. Nu ești dispus să te avânți când nu poți vedea calea netezită perfect. Cu toate acestea, cineva trebuie să facă tocmai această lucrare; cineva trebuie să umble prin credință sau, în caz contrar, nu se vor vedea mișcări de înaintare și nu se va realiza nimic. Te leagă teama că vei face greșeli și mișcări eronate și apoi vei fi acuzat. Te scuzi că nu-ți asumi răspunderea deoarece ai făcut unele greșeli în trecut. Însă ar trebui să acționezi conform celei mai bune judecăți pe care o ai, încredințându-I lui Dumnezeu rezultatul. Cineva trebuie să facă aceasta și este o poziție grea pentru oricine. Nu ar trebui ca o singură persoană să poarte toată această răspundere, ci s-o împartă cu alții în mod egal, după multă reflecție și rugăciune serioasă.

În timpul suferinței soțului meu, Domnul i-a probat și dovedit pe cei din poporul Său, pentru a scoate la iveală ceea ce era în inimile lor; și, făcând astfel, El le-a arătat ceea ce nu era descoperit în ei înșiși și nu era conform Duhului lui Dumnezeu. Împrejurările dificile în care au fost aduși au scos la iveală din inimile fraților noștri ceea ce altfel nu s-ar fi dat niciodată pe față. Domnul a dovedit poporului Său că înțelepciunea omului este nebunie și că, dacă nu se încred cu tărie și nu ajung să fie dependenți de Dumnezeu, planurile și calculele lor se vor dovedi un eșec total. Noi trebuie să învățăm din toate aceste lucruri. Dacă se fac erori, acestea ar trebui să fie învățături și pilde, iar nu să ducă la evitarea poverilor și răspunderilor. Când sunt multe lucruri în joc și când probleme cu consecințe grave trebuie luate în seamă, când trebuie rezolvate chestiuni importante, slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să-și asume răspunderi în mod individual. Ei nu-și pot lăsa deoparte povara și cu toate acestea să împlinească voința lui Dumnezeu. Unor pastori le lipsesc calitățile necesare pentru zidirea bisericilor și nu sunt dispuși să se obosească pentru cauza lui Dumnezeu. Ei nu au dispoziția de a se dedica trup și suflet lucrării, cu tot interesul și cu un zel neobosit, cu o răbdare și o perseverență neobosite. Exercitând aceste calități pline de viață, bisericile ar fi păstrate în orânduială, iar lucrările soțului meu nu ar mai fi atât de grele. Nici un pastor nu are în minte neîncetat faptul că lucrarea tuturor trebuie să fie judecată și că fiecare om va fi răsplătit după faptele lui.

-15-

Frate A., tu ai o răspundere de purtat în ce privește Institutul de Sănătate. [Cunoscut mai târziu ca Battle Creek Sanatorium. ] Ar trebui să cântărești acest lucru, să reflectezi. Adesea, timpul pe care-l petreci în studiu este cel mai bun ca să te gândești ce trebuie făcut pentru a pune lucrurile în ordine la institut și la editură. Soțul meu preia aceste poveri deoarece el vede că lucrarea pentru aceste instituții trebuie făcută de cineva. Cum alții nu vor să ia conducerea, el pășește în acest gol și suplinește lipsa acestora.

Dumnezeu i-a atras atenția și l-a somat pe soțul meu în legătură cu păstrarea forțelor sale. Mi s-a arătat că el a fost ridicat de Domnul și că trăiește ca o minune a îndurării, iar nu în scopul ca asupră-i să fie iarăși puse poverile sub care a căzut o dată, ci pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată beneficia de experiența sa în direcția înaintării intereselor generale ale cauzei, și acest lucru în legătură cu lucrarea pe care Domnul mi-a dat-o mie și cu povara pe care a pus-o asupra mea.

Frate A., trebuie să dai dovadă de multă atenție, mai ales la Battle Creek. Când faci vizite, conversația pe care o porți ar trebui să fie despre cele mai importante subiecte. Ai grijă să sprijini învățăturile prin exemplul personal. Acesta este un post important și va solicita muncă. Cât ești aici, ar trebui să-ți faci timp să cugeți asupra tuturor lucrurilor care trebuie făcute și să ceri o evaluare solemnă. Ar trebui să simți un interes tot atât de mare pentru lucrurile legate de cauză, de lucrarea de la Institutul de Sănătate și de la editură ca acela pe care îl simte soțul meu; ar trebui să simți că lucrarea este a ta. Nu poți face lucrarea pe care Dumnezeu l-a învrednicit în mod deosebit pe soțul meu s-o facă și nici el nu poate face lucrarea pe care Dumnezeu te-a învrednicit în mod deosebit pe tine s-o împlinești. Cu toate acestea, amândoi împreună, uniți într-o lucrare armonioasă, fiecare în postul său, puteți realiza mult.

-16-

Lucrarea în care avem un interes comun este mare; iar lucrătorii eficienți, voluntari și purtători de poveri sunt într-adevăr puțini. Dumnezeu îți va da tărie, fratele meu, dacă vei înainta și te vei ține aproape de Domnul. El ne va da, soțului meu și mie, tărie în munca noastră comună, dacă vom face totul spre slava Sa, după capacitățile și puterile noastre de a lucra. Ar trebui să fii pus acolo unde ai avea o ocazie mai bună de a-ți pune la lucru darul, după înzestrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Ar trebui să te sprijini cu toată greutatea pe Dumnezeu și să-I dai ocazia să te învețe, să te conducă și să te inspire. Tu ai un interes profund față de lucrarea și cauza lui Dumnezeu și ar trebui să privești către El pentru lumină și călăuzire. El îți va da lumină. Însă, ca ambasador al lui Hristos, ți se cere să fii credincios, să îndrepți răul cu blândețe și iubire, iar eforturile tale nu se vor dovedi nefolositoare.

De când soțul meu și-a revenit din slăbiciunea sa, am lucrat amândoi cu toată puterea. Noi nu am luat în seamă propria noastră comoditate sau plăcere. Am călătorit și am lucrat, încât acest lucru ne-a adus o slăbiciune — lipsiți fiind de avantajele odihnei. În anul 1879, am participat la douăsprezece întâlniri de tabără. În unele întâlniri din acestea, povara lucrării a rămas aproape în întregime asupra noastră. Am călătorit din Minnesota până în Maine, până în Missouri și Kansas.

Soțul meu și cu mine ne-am unit eforturile pentru a îmbunătăți revista Health Reformer [Acum numită Good Health. ] și s-o facem interesantă și folositoare, o revistă care să fie dorită nu numai de către poporul nostru, ci de toate categoriile de oameni. Acest lucru a fost un efort mare pentru el. A mai făcut îmbunătățiri foarte importante și în Review și în Instructor. El a dus la îndeplinire lucrarea care ar fi trebuit făcută de trei oameni. Și, în timp ce această muncă i-a revenit lui în ramura editorială a lucrării, departamentele de afaceri de la Institutul de Sănătate și de la Asociația Editurii au simțit nevoia eforturilor a doi oameni care să le elibereze de încurcăturile financiare.

-17-

Oameni necredincioși cărora li se încredințase lucrarea de la editură și de la institut aduseseră lucrurile, prin egoismul și lipsa lor de consacrare, în cea mai deplorabilă stare. Existau probleme nerezolvate care trebuia soluționate. Soțul meu a pășit în acest gol creat și a lucrat din toate puterile sale. Era sfârșit. Puteam vedea că se află în primejdie; dar nu puteam vedea cum ar fi putut să se oprească fără ca lucrarea de la editură să înceteze. Aproape în fiecare zi se ridica o nouă încurcătură, o nouă dificultate provocată de necredincioșia oamenilor care preluaseră conducerea lucrării. Creierul său era solicitat la maximum. Însă cele mai mari încurcături s-au sfârșit acum și lucrarea înaintează prosperând.

La Conferința Generală, soțul meu a cerut să fie eliberat de poverile sale; însă, în ciuda rugăminții sale, povara editării publicațiilor Review și Reformer a fost pusă asupra lui, cu încurajarea că oamenii care vor voi să ia asupra lor poveri și responsabilități vor fi de asemenea încurajați să se stabilească în Battle Creek. Dar până acum nu a sosit nici un ajutor care să-l ajute să rezolve problemele financiare de la editură.

Soțul meu se stinge cu repeziciune. Am asistat la patru întâlniri de tabără, în vestul S. U. A., iar frații noștri ne îndeamnă să participăm la întrunirile din est. Însă noi nu îndrăznim să luăm poveri suplimentare asupra noastră. Când am revenit de la lucrarea întâlnirilor de tabără din vest, în iulie 1871, am găsit multe lucrări care fuseseră lăsate să se adune în absența soțului meu. Nu am văzut nici o ocazie de odihnă încă. Soțul meu trebuie eliberat de poverile ce apasă asupra lui. Sunt prea mulți cei ce se folosesc de creierul său, în loc să și-l folosească pe al lor. După lumina pe care Dumnezeu a avut plăcerea să ne-o dea, vă rugăm fierbinte, frații mei, să-l eliberați pe soțul eu. Nu doresc să-mi închipui care vor fi consecințele continuării ca și până acum a lucrării sale. El v-a slujit cu credincioșie și fără egoism ani de zile și a căzut în cele din urmă sub apăsarea poverilor puse asupra sa. Apoi, frații săi, în care se încrezuse, l-au părăsit. L-au lăsat să cadă în brațele mele și l-au abandonat. Timp de aproape doi ani i-am fost infirmieră, îngrijitoare, medic. Nu doresc să trec prin această experiență a doua oară. Fraților, vreți să ridicați poverile ce ne apasă și să ne îngăduiți să ne păstrăm puterile, așa cum vrea Dumnezeu, astfel încât cauza, în general, să poată beneficia de eforturile pe care le-am putea depune, în tăria Sa? Sau ne veți lăsa să fim cuprinși de slăbiciune, încât vom deveni nefolositori cauzei?

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment