Responsabilitate pentru lumina primită
Mi-a fost arătat cazul fratelui P. Pentru un oarecare timp, el a luat poziția de oponent al adevărului. Păcatul lui n-a fost acela de a nu primi ceea ce a crezut sincer că este o eroare, ci acela de a nu fi cercetat cu sârguință, ca să câștige o cunoaștere despre ceea ce el se opunea. El a luat de bun faptul că adventiștii păzitori ai Sabatului, ca organizație, erau greșiți. Această părere era în armonie cu simțămintele lui și n-a văzut necesitatea de a o descoperi el însuși, prin cercetarea zeloasă a Scripturilor și cu rugăciune serioasă. Dacă ar fi urmat această cale, el ar fi putut să fie acum mult mai avansat față de poziția lui prezentă. El a fost prea încet spre a primi dovada și prea neglijent în cercetarea Scripturilor, spre a vedea dacă aceste lucruri erau așa. Pavel nu i-a considerat vrednici de guvernare pe aceia care s-au opus învățăturilor lui atâta timp cât au putut, până când au fost constrânși, prin dovadă copleșitoare, să se hotărască în favoarea învățăturii pe care a învățat-o el și pe care a primit-o de la Dumnezeu.
Pavel și Sila au lucrat în sinagoga iudeilor din Tesalonic cu un oarecare succes; dar iudeii necredincioși au fost foarte nemulțumiți, au dat naștere la o tulburare și au făcut o mare răscoală împotriva lor. Acești apostoli devotați au fost obligați să părăsească Tesalonicul, în toiul nopții și s-au dus la Berea, unde au fost bine primiți. Spre lauda bereenilor, ei au vorbit astfel: “Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată inima, și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă, ce li se spunea, este așa. Mulți dintre ei au crezut.” (Faptele Apostolilor 17, 11.12.)
-696-
Fratele P. n-a reușit să vadă importanța vitală a problemei. El n-a simțit povara ce apăsa asupra lui, să cerceteze zelos, independent de oricare om, ca să afle ce este adevărul. El a făcut prea mare caz de prezbiterul P., și n-a simțit nevoia de a învăța de la Unul care este blând și smerit cu inima. El nu se lăsa să fie învățat, ci era încrezut. Mântuitorul nostru nu are cuvinte de laudă pentru cei care sunt cu inima înceată să creadă, în aceste zile de pe urmă, mai multe decât a avut pentru îndoielnicul Toma, care s-a lăudat că el nu va crede, pe baza dovezii pe care ucenicii o repetau, și pe care ei o credeau, că Hristos a înviat cu adevărat și că li s-a arătat lor. Toma a spus: “și de nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25.) Hristos i-a dat lui Toma dovada pe care el declarase că trebuie să o aibă; dar i-a spus mustrător: “nu fii necredincios, ci credincios.” (Ioan 20, 27.) Toma s-a lăsat convins. Isus i-a spus: “Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.” (Ioan 20, 29.)
Poziția fratelui P. l-a făcut un om slab. El a rămas astfel pentru un timp foarte îndelungat, fiind împotriva aproape a orice, în afară de Sabat. În același timp, el s-a întovărășit cu călcătorii poruncii, fiind încă revendicat de către adventiștii care erau în amarnică împotrivire față de Sabatul poruncii a patra. El nu era în situația de a-i ajuta, pentru că el însuși era într-o stare nedecisă. Influența lui i-a întărit pe mulți în necredința lor. Cu tot ajutorul, dovada și încurajarea pe care le-a avut, poziția lui retrasă n-a plăcut Domnului, în timp ce ea a întărit mâinile celor ce se luptau împotriva lui Dumnezeu, prin împotrivirea lor față de adevăr.
-697-
Fratele P. ar putea fi acum un bărbat puternic, cu influență printre poporul lui Dumnezeu din Maine și stimat mult din iubire pentru lucrarea lui. Dar el înclină spre ideea că rămânerea lui în urmă este, mai degrabă, o virtute specială, decât un păcat de care trebuie să se pocăiască. El a întârziat în învățarea lecției pe care Dumnezeu a intenționat să i-o predea. El n-a fost un elev destoinic și n-a avut o creștere și o experiență în adevărul prezent, care l-ar fi calificat să poarte greutatea răspunderii pe care acum o putea purta, dacă ar fi folosit toată lumina care i-a fost dată. Mi-a fost arătat un timp în care fratele P. a început să facă un efort spre a se înfrâna și spre a-și stăpâni pofta de mâncare; atunci a putut să aibă răbdare mai ușor. El se lăsa ușor provocat, era furios, iritabil și cu spirit deprimat. Mâncarea și băutura lui aveau mult de-a face cu rămânerea lui în această stare. Pasiunile inferioare au câștigat stăpânire, predominând asupra puterilor superioare ale minții. Cumpătarea ar face mult pentru fratele P; și pentru sănătatea lui este necesară mai multă muncă și exercițiu fizic. Când a făcut eforturi să se stăpânească, a început să crească, dar în eforturile lui de a se îndrepta, el n-a primit acea binecuvântare pe care ar fi primit-o, dacă ele ar fi început într-o perioadă mai timpurie.
În loc să se unească cu Hristos în adevăr, el s-a dat înapoi un timp prea îndelungat; el nu voia să avanseze și a stat direct în calea înaintării altora, împrăștiind astfel peste tot acest spirit. Influența lui stătea direct în calea progresului lucrării pe care Dumnezeu i-a trimis pe servii Lui s-o facă.
Ideile despre ordine și organizație ale fratelui P. sunt în directă opoziție cu planul de ordine al lui Dumnezeu. În cer, există ordine și aceasta trebuie imitată de către cei de pe pământ, care sunt moștenitori ai mântuirii. Cu cât oamenii ajung mai aproape de ordinea și aranjamentul din cer, cu atât mai aproape sunt aduși în acea stare acceptabilă înaintea lui Dumnezeu, care-i va face supuși ai Împărăției cerești, și-i va face să corespundă pentru mutarea de pe pământ la cer, așa cum a fost și Enoh înainte de mutarea lui.
-698-
Fratele P. trebuie să fie înțelept. În organizarea lui, există o lipsă de ordine. El nu este în armonie cu acea raționalizare, cu acea grijă și precauție care sunt necesare pentru a păstra armonia și unitatea în acțiune. Experiența și educația lui în lucrurile religioase din anii trecuți au fost o mare pagubă pentru iubiții lui copii și mai ales pentru poporul lui Dumnezeu. Obligațiile pe care le-a pus cerul asupra unui tată, și mai ales asupra unui pastor, el nu le-a înțeles. Un bărbat care nu are decât un slab simțământ al responsabilității lui ca tată, spre a încuraja și a aplica ordinea, disciplina și ascultarea, nu va reuși ca pastor și ca păstor al turmei. Aceeași lipsă care caracterizează conducerea lui de acasă, din familia sa, se va vedea public în biserica lui Dumnezeu. Greșelile vor fi necorectate, din cauza rezultatelor neplăcute, care însoțesc dojana și apelul serios.
În familia fratelui P. este nevoie de o reformă mare. Dumnezeu nu este mulțumit cu actuala stare de dezordine a lor, în care fiecare are propria lui cale și urmează propriul lui curs în acțiuni. Această stare de fapt din familia lui este menită să-i contracareze influența peste tot unde este cunoscut. Ea mai are efectul de a-i descuraja și pe cei care doresc să-l ajute în sprijinirea familiei lui. Lipsa aceasta este un rău pentru cauză. Fratele P. nu-și stăpânește copiii. Dumnezeu nu este mulțumit cu umblările lor dezordonate, furtunoase și cu comportamentul lor nedelicat. Toate acestea sunt rezultatul și nenorocirea care urmează libertății greșit înțelese, pe care adventișii pretind că este privilegiul lor binecuvântat de a se bucura de ea. Fratele și sora P. au dorit mântuirea copiilor lor, dar eu am văzut că Dumnezeu nu va face o minune spre convertirea lor atâta timp cât erau îndatoriri care apăsau asupra părinților, pe care ei le simțeau doar în mică măsură. Dumnezeu a lăsat acestor părinți o lucrare de făcut pe care ei i-au remis-o Lui, ca s-o facă El pentru ei. Când fratele și sora P. vor simți povara pe care ar trebui să o simtă pentru copiii lor, ei își vor uni eforturile pentru a stabili ordinea, disciplina și restricția deplină în familia lor.
-699-
Frate P., tu ai fost delăsător în a purta sarcinile pe care ar trebui să le poarte fiecare tată în familia lui; și, ca rezultat, sarcina care a fost lăsată pentru mamă s-o poarte a fost foarte grea. Tu erai foarte dispus să te ferești de grijă și sarcini atât în cămin, cât și în afara lui. Când, în temere de Dumnezeu, cu solemnitatea gândului la perspectiva judecății, îți asumi în mod hotărât sarcina pe care cerul a intenționat ca tu să o porți, și când ai făcut tot ce puteai face din partea ta, atunci te poți ruga în armonie cu Duhul, și cu credință, ca Dumnezeu să facă lucrarea pentru copiii tăi, care este peste puterea omului s-o aducă la îndeplinire.
Fratele P. n-a practicat o judicioasă folosire a banilor. Judecata înțeleaptă nu l-a influențat atât de mult cât l-au influențat glasul și dorințele copiilor lui. El n-a prețuit cum ar fi trebuit banii, pe care să-i cheltuiască înțelept pentru articolele cele mai necesare, pentru acele lucruri pe care trebuia să le aibă pentru confort și sănătate. În privința aceasta, toată familia trebuie să se îndrepte. În familie, sunt necesare multe lucruri pentru comoditate și confort. Lipsa de apreciere a ordinii și a sistemului de a aranja problemele familiei duce la tendința de nimicire și produce un mare dezavantaj. Fiecare membru al familiei trebuie să înțeleagă că asupra lui apasă o responsabilitate individuală, de a-și face partea lui spre a mări confortul, ordinea și principialitatea familiei. Nu trebuie ca unul să lucreze împotriva celuilalt. Toți trebuie să se angajeze uniți în lucrarea cea bună, de a se încuraja unul pe altul; ei trebuie să exercite delicatețe, toleranță, răbdare, să vorbească pe un ton scăzut, calm, evitând dezordinea, și fiecare să facă tot posibilul spre a ușura sarcinile mamei. Lucrurile nu mai trebuie să fie lăsate nefăcute, sustrăgându-se toți de la datorie, și lăsând ca alții să facă ceea ce pot și ar trebui să facă ei. Lucrurile acestea pot părea neînsemnate; dar când toate sunt puse laolaltă, pot da naștere unei mari dezordini, aducând nemulțumire lui Dumnezeu. Ceea ce otrăvește fericirea vieții sunt lucrurile mici, cele neînsemnate. O îndeplinire credincioasă a lucrurilor mici alcătuiește suma fericirii de realizat în această viață. Cel care este credincios în cele mici este credincios și în cele mari. Cel care este necredincios în problemele mici va fi necredincios și în problemele mai mari. Fiecare membru al familiei trebuie să-și înțeleagă exact partea care se așteaptă să fie realizată de el împreună cu ceilalți. Toți, de la copilul de șase ani și mai mare, trebuie să înțeleagă că li se cere să poarte partea lor de poveri în viață.