Mărturii pentru Comunitate – Ziua 254

Iubirea de câștig

Iubite frate B,

De două ori am început o mărturie pentru tine, dar din lipsă de timp n-am fost în stare să o completez. Nu trebuie să o mai amân, pentru că sunt dureros de împovărată de cazul tău. Am scris o mărturie pentru câțiva dintre pastori și, deoarece cazul lor îmi revine în minte, înțeleg întru totul că situația lor este de plâns. Cazul tău nu face excepție. Iubirea de câștig, iubirea de bani, devine principală la mulți dintre pastorii noștri, care mărturisesc a fi reprezentanți ai lui Hristos. Exemplul acestora devine de așa natură că poporul se descurajează.

-620-

Unii dintre pastorii noștri stau direct în calea înaintării lucrării lui Dumnezeu, și poporul care privește la ei, ca la niște exemple este abătut de la Dumnezeu. Cam acum doi ani, eu am arătat primejdiile pastorilor noștri și rezultatele umblării lor asupra cauzei lui Dumnezeu. Eu am vorbit în termeni generali despre aceste lucruri, dar cei mai vinovați sunt ultimii care să aplice mărturiile la ei înșiși. Unii sunt atât de orbiți de propriul lor interes egoist, încât pierd din vedere caracterul înalt al lucrării lui Dumnezeu.

Frate B., viața ta a fost aproape un eșec. Tu aveai talentele influenței, dar nu le-ai îmbunătățit cu cel mai bun efect. În familia ta n-ai reușit; ai lăsat lucrurile în dezordine și aceleași lipsuri se simt și în comunitate. Domnul ți-a dat lumină cu privire la neglijarea datoriei tale în familie și calea pe care ar trebui să o urmezi pentru a răscumpăra trecutul. Deficiențele ți-au fost arătate, dar tu n-ai simțit păcătoșenia de a-i duce pe copii în lumea viitoare, fără educație adecvată. Tu le-ai scuzat greșelile, păcatele și umblarea lor capricioasă și nesănătoasă, și te-ai mângâiat cu ideea că, încetul cu încetul, se vor îndrepta.

Eli reprezintă exact cazul tău. Ocazional, i-ai mustrat pe copiii tăi, spunând: De ce faceți atâta rău? Dar nu ți-ai exercitat autoritatea de tată, ca preot al familiei, să poruncești și să faci astfel încât cuvintele tale să fie lege în familie. Toleranța ta și a soției tale față de copiii voștri v-a făcut să neglijați datoria solemnă care vă revine ca părinți.

Frate B., asupra ta apasă o dublă obligație; ca slujitor al lui Dumnezeu, trebuie să conduci bine propria ta casă și să-i aduci pe copiii tăi la supunere. Tu ai fost mulțumit cu talentul lor și le-ai scuzat greșelile. Păcatul din ei n-a apărut prea păcătos. Tu L-ai nemulțumit pe Dumnezeu și aproape că ți-ai ruinat copiii prin neglijarea datoriei tale și ai continuat această neglijență după ce Domnul te mustrase și te sfătuise. Răul făcut cauzei lui Dumnezeu de influența familiei tale în diferitele locuri pe unde ai locuit este mai mare decât binele pe care l-ai îndeplinit. Tu ai fost orbit și înșelat de Satana în ce privește familia ta. Tu și soția ta ați făcut din copii egalii voștri. Ei au făcut ce le-a plăcut. Aceasta a fost pentru tine un cusur regretabil în lucrarea ta, ca slujbaș al lui Hristos, și neglijarea sarcinii tale de a-i aduce la supunere pe copiii tăi a dus la un rău și mai mare, care amenință să nimicească folosirea ta. Tu nu slujeai cauzei lui Dumnezeu, ci te slujeai mai mult pe tine însuți. Cauza lui Dumnezeu lâncezea; tu îți imaginai și făceai planuri cum să te avantajezi pe tine, iar suflete se pierdeau din cauza neglijării datoriei tale. Dacă în timpul slujirii tale ai fi luat o poziție de a clădi această lucrare, dacă ai fi dat un exemplu pentru slujirea cauzei lui Dumnezeu, fără a ține seama de propriul tău interes, și dacă ai fi ajuns epuizat prin devotamentul față de ea, umblarea ta ar fi fost mai scuzabilă, deși chiar și atunci ea n-ar fi fost aprobată de Dumnezeu. Dar când lipsurile tale au fost atât de evidente în unele lucruri, și cauza lui Dumnezeu a suferit atât de mult din cauza exemplului pe care l-ai dat prin neglijența de a-ți face datoria în familia ta, în fața lui Dumnezeu, aceasta este dureros pentru tine, ca pe față să slujești cauza, și totuși să faci din interesele tale egoiste țelul principal.

-621-

În munca ta, ai trezit adesea interes și, tocmai în punctul când lucrarea putea să aibă cel mai mare avantaj, ai permis ca interesele căminului tău să te atragă de la lucrarea lui Dumnezeu. În multe cazuri, tu n-ai stăruit să-ți continui eforturile până aveai să fii mulțumit că toți s-au hotărât pentru sau împotriva adevărului. Nu este o tactică înțeleaptă să începi o luptă împotriva puterii lui Satana și să părăsești fără glorie terenul în toiul luptei, dând astfel dușmanului ocazia de a-i lega și mai sigur pe cei care erau pe punctul de a-i părăsi rândurile, ca să ocupe poziția lor de partea lui Hristos. Interesul acela, o dată întrerupt, nu mai poate fi niciodată trezit din nou. Poate că la câțiva se mai poate ajunge, dar marea majoritate nu mai poate fi niciodată afectată și nici inima lor înduioșată prin prezentarea adevărului.

-622-

Pastorul C. și-a pierdut influența și puterea adevărului, angajându-se în speculații, și aceasta în dezacord cu frații lui. Aceasta a fost deosebit de neplăcut pentru Dumnezeu la un slujitor al lui Hristos. Dar și tu ai făcut același lucru. Ai făcut din umblarea pastorului C. o scuză pentru iubirea ta față de negustorie. Tu ți-ai îndreptățit calea de a te avantaja din cauza altor pastori care au urmat aceeași cale. Ceilalți pastori nu sunt criterii pentru tine. Dacă ei au o influență rea, și se lipsesc de aprobarea lui Dumnezeu și de încrederea fraților lor, calea lor trebuie evitată. Exemplul tău este Hristos și n-ai nici o scuză să iei ca pildă umblarea oamenilor greșiți, dacă viața lor nu este conformă cu viața lui Hristos. Influența ta va fi mortală pentru cauza lui Dumnezeu, dacă continui să mergi pe aceeași cale pe care ai mers în ultimii câțiva ani. Negustoria ta și adunarea de mijloace de la frații tăi, pe care nu le-ai câștigat prin muncă, este un mare păcat înaintea lui Dumnezeu.

Unii s-au lipsit într-adevăr de mijloacele necesare pentru confortul familiilor lor, iar unii chiar și de cele necesare vieții, ca să te ajute pe tine, și tu le-ai primit. Pavel scrie fraților lui din Filipi: “Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.”(Filipeni 2, 5.) “Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” (Filipeni 2, 4.) El scrie și fraților lui din Corint: “Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” (1 Corinteni 10, 24.) și apoi spune cu tristețe: “Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Hristos.”(Filipeni 2, 21.)

-623-

Spiritul pe care îl cultivi, de a căuta după interesul tău egoist, crește în tine și conversația ta este amestecată cu lăcomie. Pavel îi îndeamnă pe frații lor evrei: “Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: ‘Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi’.” (Evrei 13, 5.) Tu ai sacrificat reputația și influența ta unui spirit avar. Cauza prețioasă a lui Dumnezeu este făcută de rușine datorită acestui spirit care a pus stăpânire pe pastorii ei. Tu ești orb și nu vezi cât de insultătoare sunt aceste lucruri pentru Dumnezeu. Dacă te-ai hotărât să intri în afaceri și să obții de la această lume tot ce poate să-ți dea, fă așa; dar n-o face sub masca de a-L predica pe Hristos. Timpul tău ori este consacrat cauzei lui Dumnezeu, ori nu este. Pentru tine a primat interesul propriu. Timpul pe care ar fi trebuit să-l consacri cauzei lui Dumnezeu este prea mult devotat intereselor tale personale, și tu primești din vistieria lui Dumnezeu bani pe care nu i-ai câștigat prin muncă. Ești dispus să primești bani de la cei care nu sunt așa de înstăriți ca tine. Tu nu ții seama de situația lor și nu ai în inimă simpatie și compasiune pentru ei. Nu cercetezi îndeaproape să vezi dacă cei care te ajută își pot permite să facă astfel. Adesea, ar fi mai potrivit să-i ajuți tu pe cei de la care primești ajutor. Înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să progreseze în mâinile tale, trebuie să fii un om transformat. Căminul și grijile gospodăriei tale ți-au ocupat mintea. Tu nu te-ai predat lucrării. Ca o scuză de a sta atât de mult acasă, ai spus că copiii tăi aveau nevoie de prezența și îngrijirea ta și că trebuia să fii cu ei pentru a aduce la îndeplinire lumina dată ție în viziune. Dar, frate B., ai făcut tu acest lucru? Te scuzi, spunând că acum copiii tăi ți-au ieșit de sub control, sunt prea mari pentru a le porunci. Aici greșești. Nici unul dintre copiii tăi nu este prea în vârstă pentru a-ți respecta autoritatea și pentru a asculta de poruncile tale, atâta timp cât se află sub acoperișul casei tale. Ce vârstă au avut copiii lui Eli? Ei erau bărbați căsătoriți; și lui Eli, ca tată și preot al lui Dumnezeu i s-a cerut să le pună restricții.

-624-

Dar admițând că cei doi mai mari sunt în afara cortului tău, ei n-au fost așa când Dumnezeu ți-a trimis lumină că îi lăsai în voia lor, spre ruina lor și că trebuia să-i disciplinezi. Dar tu ai trei copii mai mici, care merg pe calea păcătoșilor, neascultători, nerecunoscători, nesfinți, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu. Fiul cel mai tânăr al tău merge pe urmele fratelui său. Ce cale de urmat ai luat față de el? Îl educi tu în cele ale hărniciei și utilității. Ai luat asupra ta lucrarea teribil de neglijată pentru a răscumpăra trecutul? Te temi de Cuvântul lui Dumnezeu?

Neglijența ta din familie este surprinzătoare pentru unul care are Cuvântul scris al lui Dumnezeu și mărturiile care au fost aduse în mod special pentru tine și care îți arătau neglijența. Fiul tău face ceea ce-i place. Tu nu-l oprești. Tu nu l-ai educat și nu l-ai instruit să poarte partea lui de povară în viață. El este un băiat rău din cauza neglijenței tale. Viața lui este o rușine pentru tatăl său. Tu îți cunoșteai datoria, dar nu ți-ai făcut-o. El n-are convingeri despre adevăr. El știe că poate avea propria lui cale, și Satana îi stăpânește mintea. Tu ai făcut din copiii tăi o scuză, ca să rămâi acasă; dar, frate B., pe primul loc sunt puse lucrurile acestei lumi.

Cauza lui Dumnezeu nu se află aproape de sufletul tău, și exemplul pe care l-ai dat tu poporului lui Dumnezeu nu este vrednic de imitat. În Minessota, ei au nevoie de lucrători, nu de simpli pastori, care merg din loc în loc când le convine. Cauza lui Dumnezeu trebuie să aibă oameni gata să intre oricând în acțiune, care nu se vor lăsa împiedicați de la lucrarea lui Dumnezeu sau de la chemarea datoriei de nici un interes lumesc. Minessota este un câmp mare și sunt mulți susceptibili de a fi influențați de adevăr. Dacă comunitățile ar putea fi aduse în stare de lucrare, complet instruite, de la ele ar străluci o lumină care ar vorbi în tot cuprinsul statului. Puteai să faci în Minessota de zece ori mai mult decât ai făcut. Dar între tine și lucrarea lui Dumnezeu s-a interpus lumea, și a împărțit interesul tău. În inima ta a apărut interesul egoist și puterea adevărului a ieșit din ea. La tine este nevoie de o mare schimbare pentru a corespunde pentru lucrare. Ai îndeplinit doar puțină muncă reală, serioasă. Totuși, căutai serios să obții toți banii pe care-i puteai obține ca drept al tău. Te-ai întins prea departe; erai în căutarea propriului tău interes și te-ai avantajat pe tine, prin dezavantajarea altora. De câtva timp, mergi în această direcție; și, dacă nu ești oprit, influența ta este terminată. Moses Hull a mers în această direcție. Gândul lui era la lăcomie și el a adunat toți banii pe care i-a putut aduna. El nu s-a ținut suficient de tare de adevăr ca să-și poată birui egoismul.

-625-

Când B. F. Snook a îmbrățișat adevărul, el era foarte sărac. Sufletele darnice se lipsesc de obiecte utile și chiar de unele necesare vieții pentru a-l ajuta pe pastor, pe care îl cred a fi slujitorul credincios al lui Hristos. Ei fac toate acestea din bună credință, ajutându-l, ca și cum l-ar ajuta pe Mântuitorul lor. Dar acestea erau mijloacele care îl ruinau pe om. El n-a fost un bărbat convertit cu adevărat. Cu cât primea mai mult, cu atât mai mare era dorința lui după bani. El aduna tot ce putea de la frații lui, până ce a fost ajutat, prin dărnicia lor, pentru o casă valoroasă; apoi, el a căzut de la credință și a devenit cel mai amarnic vrăjmaș al celor care au fost atât de darnici cu el. Bărbatul acesta are să dea socoteală de banii pe care i-a luat de la credincioșii sinceri ai adevărului. El nu i-a jefuit pe ei, ci vistieria lui Dumnezeu. Noi nu-i dorim răul, pentru că “Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12, 14.) El a umblat pe căile alese de inima lui și plăcute ochilor săi, dar pentru toate aceste lucruri Dumnezeu îl va aduce la judecată. Toate lucrurile ascunse de întuneric vor fi aduse la lumină, și gândurile ascunse ale inimii vor fi date pe față.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment