Mărturii pentru Comunitate – Ziua 235

Exercițiu și aer

La creațiunea omului, Domnul a intenționat ca el să fie activ și folositor. Totuși, mulți trăiesc în această lume ca niște mașini nefolositoare, ca și când de-abia ar exista. Ei nu luminează calea nimănui și nu sunt o binecuvântare pentru nimeni. Ei trăiesc numai pentru a-i împovăra pe alții. Cât privește influența lor spre bine, ea este nulă; dar ei înclină cu greutate spre partea cea rea. Cercetați viața acestora îndeaproape și cu greu veți găsi o faptă de binefacere dezinteresată. Când mor, amintirea lor moare o dată cu ei. Numele lor piere curând: ei nu pot trăi, nici chiar în afecțiunile prietenilor lor, cu ajutorul adevăratei bunătăți și a faptelor virtuoase. Pentru astfel de persoane, viața a fost o greșeală. Ei n-au fost ispravnici credincioși. Ei au uitat că Creatorul lor are pretenții asupra lor și că El a intenționat ca ei să fie activi în a face binele și a-i binecuvânta pe alții cu influența lor. Interese egoiste atrag mintea și o fac să-L uite de Dumnezeu și de scopul Creatorului lor.

Toți cei care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos trebuie să simtă că asupra lor apasă datoria de a păstra trupurile lor în cea mai bună stare de sănătate, pentru ca mintea lor să fie clară spre a înțelege lucrurile cerești. Mintea trebuie să fie stăpânită, pentru că ea are cea mai puternică influență asupra sănătății. Adesea, imaginația induce în eroare, și, când i se îngăduie, aduce grave forme de boală asupra celor suferinzi. Mulți mor de boli care sunt cele mai multe imaginare. Eu am cunoscut câțiva dintre aceștia, care au adus asupra lor boală adevărată prin influența imaginației.

-523-

O soră a fost purtată de soțul ei de pe scaun la pat, și din cameră în cameră, pentru că ea credea că era prea slabă să umble. Dar așa cum mi-a fost prezentat mie cazul, ea putea să umble la fel de bine ca și mine, dacă ar fi cugetat astfel. Dacă ar fi avut loc un accident, — dacă ar fi luat casa foc sau unul dintre copiii ei ar fi fost în primejdie să-și piardă viața printr-o cădere — această femeie s-ar fi ridicat prin forța împrejurărilor și ar fi umblat foarte ușor și vioaie. Din punct de vedere fizic, ea putea să umble; dar imaginația bolnavă a făcut-o să tragă concluzia că nu putea să meargă și ea n-a trezit puterea voinței spre a rezista înșelăciunii. Imaginația îi spunea: Tu nu poți umbla, și e mai bine să nu încerci. Stai liniștită; membrele tale sunt așa de slabe, încât nu poți sta în picioare. Dacă sora aceasta și-ar fi exercitat puterea voinței și și-ar fi trezit energiile amorțite și adormite, această înșelăciune ar fi fost demascată. Ca urmare a supunerii față de imaginație, probabil că ea crede, până în ziua de azi, că, atunci când a fost atât de neajutorată, a fost o așa de mare nevoie; dar aceasta a fost o simplă ciudățenie a imaginației care, uneori, vine cu șiretlicuri ciudate la cei bolnavi.

Unii au o așa teamă de aer, încât își înfofolesc capul și trupul lor până când arată ca niște mumii. Ei șed în casă, de obicei inactivi, temându-se că se vor obosi și se vor îmbolnăvi dacă fac exerciții, fie înăuntru, fie afară în aer liber. Ei ar putea să facă exerciții obișnuite în fiecare zi plăcută, dacă ar cugeta astfel. Inactivitatea continuată este una din cele mai mari cauze de debilitate a trupului și slăbiciune a minții. Mulți sunt bolnavi când ar trebui să fie în cea mai bună stare de sănătate și astfel să posede una din cele mai bogate binecuvântări de care s-ar putea bucura.

-524-

Mi s-a arătat că multora dintre cei care sunt aparent slabi și care se plâng mereu, nu le merge chiar atât de rău precum își închipuie ei. Unii dintre aceștia au o voință puternică, care, dacă este exercitată în direcția cea bună, ar fi un mijloc puternic de a stăpâni imaginația și astfel să reziste la boală. Dar este, de asemenea, frecvent cazul în care voința este exercitată într-o direcție greșită și refuză cu încăpățânare să se supună rațiunii. Acea voință a pus capăt problemei; ei sunt invalizi și vor să dea invalizilor atenția care li se cuvine, indiferent de judecata altora.

Mi-au fost arătate mame care sunt stăpânite de boala imaginației, și a căror influență este simțită de soț și copii. Ferestrele trebuie să fie bine închise, pentru că mama simte aerul. Dacă ei îi este cât de cât frig și ea își schimbă îmbrăcămintea, copiii ei trebuie tratați în același fel, și astfel toată familia este jefuită de vigoarea fizică. Toți sunt afectați de o singură minte, fizic și mintal, nedreptățiți de imaginația bolnavă a unei femei, care se socotește a fi criteriu pentru întreaga familie. Corpul este îmbrăcat după capriciile unei imaginații bolnave și sufocat sub o grămadă de învelitori care slăbesc organismul. Pielea nu-și poate îndeplini funcția; obiceiul nefiresc de a se feri de aer și de a evita exercițiul închide porii — acele guri mici prin care respiră trupul —, făcând imposibil ca acele impurități să fie înlăturate pe această cale. Povara muncii este trecută asupra ficatului, plămânilor, rinichilor, etc. și aceste organe interne sunt obligate să facă lucrarea pielii. Astfel de persoane aduc boala asupra lor prin obiceiurile lor rele; cu toate acestea, în fața luminii și a cunoștinței, ei se vor ține de propria lor cale. Ei raționează astfel: N-am încercat noi problema? și n-am înțeles-o noi prin experiență? Dar experiența unei persoane a cărei imaginație este vinovată nu trebuie să aibă mare greutate pentru nimeni.

-525-

Cel mai de temut anotimp pentru cei care se află printre acești invalizi este iarna. Este iarnă, într-adevăr, nu numai afară, ci și înăuntru, pentru cei care sunt obligați să locuiască în aceeași casă și să doarmă în aceeași cameră. Aceste victime ale imaginației bolnave se închid înăuntru și închid ferestrele pentru că aerul le afectează plămânii și capul. Imaginația este activă: ei se așteaptă să răcească și vor răci. Nici cea mai mare cantitate de argumente nu-i poate face să creadă că ei nu înțeleg filozofia întregii probleme. N-au probat-o ei? vor argumenta ei. Este adevărat că au probat prima latură a problemei — dar stăruind pe propria lor cale — și totuși ei răcesc, dacă sunt expuși câtuși de puțin. Plăpânzi ca niște copilași, ei nu pot îndura nimic; totuși, continuă să trăiască, să închidă ferestrele și ușile și se pleacă deasupra sobei, bucurându-se de mizeria lor. Ei au dovedit sigur că procedeul lor nu le-a făcut bine, ci le-a înmulțit dificultățile. De ce nu îngăduie aceștia ca rațiunea să le influențeze judecata și să le stăpânească imaginația? De ce să nu încerce acum o cale opusă și, într-o manieră judicioasă, să obțină exercițiu în aer, afară din casă, în loc să rămână în casă zi de zi, mai mult ca un mănunchi de cereale decât ca o ființă activă?

Principalul, dacă nu singurul motiv, pentru care ajung atât de mulți bolnăvicioși, este că sângele nu circulă liber, și schimburile în fluidul vital, care este absolut necesar pentru viață și sănătate, nu au loc. Ei n-au făcut exerciții cu trupurile lor și n-au dat nici o hrană plămânilor, hrană ce constă în aer curat și proaspăt; de aceea este imposibil ca sângele să primească putere de viață, și el își urmează alene cursul lui prin organism. Cu cât facem mai multe exerciții, cu atât mai bună va fi circulația sângelui. Mai mulți oameni mor din lipsă de exercițiu decât din supraoboseală; foarte mulți mai mult ruginesc decât se uzează. Cei care se obișnuiesc cu exercițiu potrivit în aer liber vor avea, în general, o circulație bună și viguroasă. Noi suntem mai dependenți de aerul pe care îl respirăm decât de hrana pe care o mâncăm. Bărbați și femei, tineri și în vârstă, care doresc sănătate, se vor bucura de o viață activă. Ei știu să-și aducă aminte că nu ar avea acestea, fără o circulație bună. Oricare ar fi ocupația și vocația lor, să ia hotărârea să facă exercițiu în aer liber cât mai mult posibil. Ei să socotească aceasta ca o datorie religioasă spre a învinge circumstanțele de sănătate, care i-au obligat să stea în casă, lipsiți de exercițiu în aer liber.

-526-

Unii bolnăvicioși devin îndărătnici în această privință și refuză să se lase convinși de marea importanță a exercițiului zilnic în aer liber, prin care să poată obține provizie de aer curat. De teamă de a nu răci, ei persistă, din an în an, să meargă pe propria lor cale și să trăiască într-o atmosferă aproape lipsită de vitalitate. Este imposibil ca această categorie să aibă o circulație sănătoasă. Organismul întreg suferă din lipsă de exercițiu și aer curat. Pielea devine slăbită și mai sensibilă la orice schimbare de atmosferă. Se ia îmbrăcăminte în plus și căldura camerei este mărită. În ziua următoare, ei cer o căldură ceva mai mare și mai multă îmbrăcăminte, pentru ca să simtă perfect căldura și astfel ei satisfac orice schimbare de simțământ, până când nu mai au decât puțină vitalitate să îndure vreun frig. Unii pot să întrebe: “Ce să ne facem? Vreți să rămânem în frig?” Dacă luați îmbrăcăminte în plus, aceasta să fie doar puțină, și faceți exerciții, spre a recâștiga căldura de care aveți nevoie. Dacă pur și simplu nu vă puteți angaja să faceți exerciții active, încălziți-vă la foc, dar de îndată ce v-ați încălzit, dezbrăcați-vă de îmbrăcămintea pe care o aveți în plus și îndepărtați-vă de foc. Dacă cei care pot s-ar angaja în vreo ocupație activă, spre a nu se mai gândi la ei înșiși, în general, ei ar uita că au fost friguroși și nu li s-ar întâmpla nici un rău. Ar trebui să scădeți temperatura camerei de îndată ce ați redobândit căldura voastră naturală. Pentru bolnăvicioșii care au plămânii slabi, nimic nu poate fi mai rău decât o atmosferă supraîncălzită.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment