Mărturii pentru Comunitate – Ziua 228

Eu am așteptat nerăbdătoare, sperând că Dumnezeu va pune Duhul Său în unii și îi va folosi ca unelte ale îndreptățirii spre a trezi și pune în ordine biserica. Am fost aproape disperată când am văzut, an după an, o mai mare depărtare de simplitatea pe care mi-a arătat-o Dumnezeu, care ar trebui să caracterizeze viața urmașilor Lui. Există din ce în ce mai puțin interes și mai puțină consacrare față de cauza lui Dumnezeu. Eu întreb: În ce au căutat să trăiască în conformitate cu lumina dată lor cei care mărturisesc a crede în mărturii? În ce au luat seama la mărturiile date? În ce au ținut ei cont de instrucțiunile pe care le-au primit?

Am văzut că trebuie să fie efectuate mari schimbări în inimile și viața multora, înainte ca Dumnezeu să poată lucra prin ei, prin puterea Lui, pentru salvarea altora. Ei trebuie să fie reînnoiți după chipul lui Dumnezeu, în dreptate și sfințire adevărată. Atunci iubirea de lume, iubirea de sine și orice ambiție a vieții menite să înalțe eul vor fi schimbate prin harul lui Dumnezeu și folosite în lucrarea specială de salvare de suflete pentru care a murit Hristos. Umilința va lua locul mândriei și trufașa prețuire de sine va fi schimbată cu blândețe. Orice putere a inimii va fi stăpânită de iubire dezinteresată pentru toată lumea. Am văzut că Satana se va trezi când ei vor începe să lucreze serios la reformarea lor. El știe că aceste persoane, dacă sunt consacrate față de Dumnezeu, pot să facă dovada tăriei făgăduințelor Lui și să realizeze o putere care lucrează în ei, și pe care adversarul nu e în stare s-o contracareze sau să-i reziste. Ei vor realiza viața lui Dumnezeu în suflet.

-485-

O familie a avut nevoie, în mod deosebit, de toate binefacerile pe care putea să le primească din reforma în mâncare, totuși, chiar aceștia au fost complet abătuți. Carnea și untul au fost folosite de ei fără restricție, și condimentele n-au fost complet îndepărtate. Familia aceasta ar fi putut avea mari foloase dintr-o mâncare hrănitoare, bine aranjată. Capul familiei avea nevoie de o hrană nutritivă simplă. Ocupația lui era sedentară, și sângele s-a mișcat greoi prin organismul lui. El n-a putut avea ca alții, folos din exerciții sănătoase; de aceea hrana lui trebuia să fie de calitate și cantitate corectă. În această familie, n-a fost o administrare corectă cât privește mâncarea; acolo a fost neregularitate. Ar fi trebuit să fie pentru fiecare mâncare timp anumit, și hrana trebuia pregătită în formă simplă și fără grăsime; dar a trebuit să urmeze dureri spre a avea o hrană hrănitoare, sănătoasă și atrăgătoare. În această familie, ca și în multe altele, se făcea pentru vizitatori o demonstrație specială — au fost pregătite multe feluri de mâncare, și adesea făcute prea bogate, astfel că cei care ședeau la masă erau ispitiți să mănânce peste măsură de mult. și apoi, în absența musafirilor, a urmat o mare sărăcire a preparatelor aduse pe masă. Mâncarea era slabă și lipsită de aport nutritiv. Era considerată ca o hrană “doar pentru noi”. Mâncarea era adesea ciugulită și timpul regulat pentru masă nu era respectat. Printr-o astfel de administrare, fiecare membru al familiei era vătămat. Este un păcat pentru fiecare dintre surorile noastre să facă așa de mari pregătiri pentru vizitatori și să facă rău propriilor lor familii, printr-o mâncare sărăcăcioasă, care nu va reuși să hrănească organismul.

Fratele la care s-a făcut referire simțea o lipsă în organismul lui; el nu era hrănit, și a crezut că mâncarea cu carne îi va da tăria de care avea nevoie. Dacă ar fi fost îngrijit cum trebuie — masa întinsă la timp potrivit și cu hrană de calitate — toate cererile organismului ar fi fost din belșug împlinite. Untul și carnea excită. Acestea au vătămat stomacul și au pervertit gustul. Nervii sensibili ai creierului au fost amorțiți și apetitul senzual întărit pe socoteala facultăților intelectuale și morale. Aceste puteri superioare, care trebuia să-i stăpânească, au devenit mai slabe, astfel că lucrurile veșnice nu erau sesizate. Paralizia a amorțit spiritul și devoțiunea. Satana a triumfat, văzând cât de ușor poate să aibă acces prin apetit și să stăpânească pe bărbați și pe femei cu agerime de minte, meniți de Creator să facă o lucrare mare și bună.

-486-

Cazul amintit mai sus nu este izolat; dacă ar fi fost, nu l-aș fi prezentat aici. Când Satana pune stăpânire pe minte, ce repede dispare lumina și instrucțiunea pe care a dat-o Domnul atât de binevoitor și nu mai are nici o putere! Cât de mulți formulează scuze și prezintă necesități care n-au nici o rațiune, pentru a-i susține în umblarea lor cea rea, și a înlătura lumina, călcând-o în picioare! Eu vorbesc cu convingere. Cea mai mare obiecțiune față de reforma sanitară este că poporul acesta n-o trăiește; și pe deasupra, ei vor spune că nu pot trăi reforma sanitară și să-și păstreze puterea.

În fiecare caz de felul acesta, descoperim un bun motiv pentru care ei nu pot trăi reforma sanitară. Ei n-o trăiesc și niciodată n-au urmat-o cu strictețe, de aceea ei nu au folos din ea. Unii cad în greșeală pentru că, renunțând la mâncarea de carne, nu o înlocuiesc cu cele mai bune fructe și vegetale, pregătite în cea mai naturală stare, fără grăsime și condimente. Dacă ei ar aranja cu îndemânare darurile cu care i-a înconjurat Creatorul, dacă părinții și copiii cu o conștiință lucidă s-ar angaja uniți în lucrare, ei s-ar bucura de o hrană simplă și apoi ar fi în măsură să vorbească pe înțeles despre reforma sanitară. Cei care n-au fost convertiți la reforma sanitară, și niciodată n-au adoptat-o pe deplin, nu sunt judecători ai binefacerilor ei. Cei care se abat ocazional să-și satisfacă gustul, mâncând un curcan îngrășat, sau altă mâncare de carne, își pervertesc apetitul și nu sunt cei care să judece binefacerile pentru organism ale reformei sanitare. Ei sunt stăpâniți de gust, și nu de principii.

-487-

Eu am o masă bine stabilită pentru toate ocaziile. Nu fac nici o schimbare pentru vizitatori, fie că sunt credincioși sau necredincioși. Caut ca niciodată să nu fiu surprinsă de lipsa de pregătire, pentru a putea avea la masa mea de la unu la șase musafiri, care s-ar putea întâmpla să intre în casă. Am destulă hrană simplă, sănătoasă, gata să satisfacă foamea și să hrănească organismul. Dacă cineva dorește mai mult decât atât, ei sunt liberi să găsească aceasta în altă parte. Unt sau mâncare cu carne de orice fel nu ajung pe masa mea. Prăjituri se află rar pe ea. În general, am o bogată provizie de fructe, pâine bună și vegetale. Masa noastră este totdeauna bine apreciată și toți cei care mănâncă se simt bine și trag foloase. Toți iau loc fără poftă de gurmand, dar mănâncă cu poftă darurile oferite de Creatorul nostru.

O surprinzătoare indiferență a fost manifestată cu privire la acest important subiect chiar de către cei din inima lucrării. Lipsa de stăruință cu privire la principiile reformei sanitare este un adevărat semn al caracterului și tăriei lor spirituale. Ei sunt deficitari în perfecționarea experienței lor creștine. Conștiința nu este luată în seamă. Temeiul sau cauza fiecărei acțiuni corecte, care există și lucrează în inima reînnoită, asigură ascultare fără motive externe sau egoiste. Duhul adevărului și o conștiință bună sunt suficiente pentru a inspira și reglementa motivele și purtarea celor care învață de la Hristos și sunt asemenea Lui. Cei care n-au puterea principiului religios în ei sunt abătuți ușor prin exemplul altora, într-o direcție greșită. Cei care niciodată n-au învățat de la Dumnezeu datoria lor, și nu au făcut ei înșiși cunoștință cu scopurile Lui cu privire la ei, nu sunt vrednici de încredere în vremuri de conflict serios cu puterile întunericului. Ei sunt abătuți de aparențele externe și actuale. Oamenii lumești sunt guvernați de principii lumești; ei nu pot aprecia altfel. Dar creștinii nu trebuie să fie guvernați de aceste principii. Ei trebuie să caute să se întărească pe ei înșiși în îndeplinirea datoriei lor din nici o altă considerare decât din iubirea de a asculta de fiecare cerință a lui Dumnezeu, așa cum se află în Cuvântul Lui și e dictată de o conștiință luminată.

-488-

În inima reînnoită va fi stabilit principiul de a asculta de voința lui Dumnezeu, pentru că există o iubire pentru ceea ce este drept, bun și sfânt. Nu va fi nici o ezitare, nici o sfătuire cu gustul, sau cercetarea confortului, ori acționare pe o anumită cale pentru că alții fac astfel. Fiecare trebuie să trăiască pentru sine. Mintea tuturor celor care sunt reînnoiți prin har va fi un mediu care primește continuu lumină, har și adevăr de sus, și pe care le transmite altora. Lucrarea lor este roditoare. Rodul lor este pentru sfințire și la sfârșit pentru viață veșnică.

Dar foarte puțini cunosc experimental influența sfințitoare a adevărurilor pe care le posedă. Ascultarea și devoțiunea lor n-au fost în acord cu lumina și privilegiile lor. Ei n-au simțământul real al obligației care apasă asupra lor de a umbla ca niște copiii ai luminii și nu ca niște copii ai întunericului. Dacă lumina care le-a fost dată acestora ar fi fost dată Sodomei și Gomorei, ei s-ar fi pocăit în sac și cenușă și ar fi scăpat de marea mânie a lui Dumnezeu. La ziua judecății va fi mult mai ușor pentru Sodoma și Gomora decât pentru cei care au fost privilegiați cu lumină și au avut o mare cantitate de muncă, dar n-au profitat de ea. Ei au nesocotit mântuirea cea mare, pe care Dumnezeu, în îndurarea Sa, era binevoitor să le-o acorde. Ei au fost atât de orbiți de Satana, încât s-au crezut, într-adevăr, bogați și de partea lui Dumnezeu, când Martorul Credincios declară că sunt ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment