Am fost uimită când am văzut întunericul teribil al multor membri din comunitățile noastre. Lipsa adevăratei evlavii era astfel, încât ei erau unelte ale întunericului și morții, în loc să fie lumina lumii. Mulți mărturiseau că-L iubesc pe Dumnezeu, dar prin fapte Îl tăgăduiau. Ei nu-L iubeau, nu-I slujeau și nici nu ascultau de El. Interesele lor egoiste aveau prioritate. La mulți părea să fie o alarmantă lipsă de principii. Erau stăpâniți de o influență neconsacrată și păreau să nu aibă nici o temelie în ei. Am întrebat ce înseamnă lucrurile acestea. De ce există o astfel de lipsă de spiritualitate, așa de puțini care aveau o experiență vie în lucrurile religioase? Am fost îndrumată la cuvintele profetului: “Fiul omului, oamenii acești își poartă idolii în inimă, și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbește-le și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Orice om din casa lui Israel, care își poartă idolii în inimă, și care își pironește privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui — dacă va veni să vorbească proorocului — Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulțimii idolilor lui, ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, care s-au depărtat de Mine, din pricina tuturor idolilor’.” (Ezechiel 14, 3.)
Poporul lui Dumnezeu mi-a fost arătat ca fiind într-o stare de alunecare. Ei n-au privirea numai spre slava lui Dumnezeu. Importantă este propria lor slavă. Ei caută să se slăvească pe ei înșiși și cu toate acestea se numesc pe ei înșiși creștini. Marele subiect al învățăturilor lui Hristos a fost sfințirea inimii și curăția vieții. În predica Sa de pe munte, după ce a precizat ce trebuie făcut spre a fi binecuvântați, și ce nu trebuie făcut, El a spus: “Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Matei 5, 48.)
-445-
Desăvârșire, sfințenie, nimic mai puțin decât atât, le va da succes în aducerea la îndeplinire a principiilor pe care li le-a dat El. Fără această sfințire inima omenească este egoistă, păcătoasă și stricată. Sfințirea îl va face pe posesor să fie roditor și bogat în fapte bune. El nu va obosi niciodată în facerea de bine și nici nu va căuta să fie promovat în această lume. El privește înainte la timpul când Maiestatea Cerului îi va înălța pe cei sfințiți la tronul Său. Atunci le va spune: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34.) Apoi, Domnul enumeră faptele de lepădare de sine și de milă, împreună simțire și dreptate, pe care le-au făcut ei. Sfințirea inimii va produce fapte corecte. Lipsa de spiritualitate și de sfințenie este ceea ce duce la fapte nedrepte, la invidie, ură, gelozie, bănuieli rele și fiecare păcat oribil și odios.
Am încercat, în temere de Dumnezeu, să le prezint celor din poporul Său pericolele și păcatele lor, și m-am străduit cu slabele mele puteri, cum am putut mai bine, să-i trezesc. Am prezentat lucruri uimitoare, care, dacă ar fi fost crezute, le-ar fi pricinuit întristare profundă și groază și i-ar fi condus la pocăință zeloasă de păcatele și nelegiuirile lor. Am declarat înaintea lor că, din cele ce mi-au fost arătate, numai puțini din numărul celor care mărturisesc acum a crede adevărul, vor fi, în cele din urmă, mântuiți — nu pentru că nu puteau fi mântuiți, ci pentru că ei n-au vrut să fie mântuiți în felul hotărât de Dumnezeu. Calea arătată de Domnul este prea îngustă și poate prea strâmtă spre a le îngădui să intre atâta timp cât se prind de lume ori îndrăgesc egoismul sau păcatul de orice fel. Acolo nu există loc pentru astfel de lucruri; și totuși, sunt numai puțini cei care consimt să se despartă de ele, ca să poată merge pe calea cea îngustă și să intre pe poarta cea strâmtă.
-446-
Cuvintele lui Hristos sunt clare: “Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.” (Luca 13, 24.) Nu toți cei care mărturisesc a fi creștini sunt creștini cu inima. Ei sunt acum păcătoși în Sion, cum erau în vechime. Isaia, referindu-se la ziua lui Dumnezeu, vorbește despre ei: “Păcătoșii sunt îngroziți în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți, care zic: ‘Cine dintre noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?’ ‘Cine dintre noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?’ Cel ce umblă în neprihănire, și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâna înapoi, ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să nu audă cuvinte setoase de sânge, și își leagă ochii să nu vadă răul, acela va locui în locuri înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.” (Isaia 33, 14-16.)
Sunt și acum ipocriți care tremură când își fac o cercetare de sine. Propria lor răutate îi va îngrozi în acea zi care are să vină curând asupra noastră, o zi când “Domnul iese din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului.” (Isaia 26, 21.) O, fie ca acea groază să-i poată apuca acum, ca să poată avea un simțământ viu al stării lor și să se trezească cât timp există îndurare și speranță, să-și mărturisească păcatele, să-și umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu, ca El să poată ierta fărădelegile lor și să poată vindeca abaterile lor! Poporul lui Dumnezeu este nepregătit pentru a rămâne curat față de rele și pofte în mijlocul pericolelor și stricăciunilor acestui veac degenerat. Ei n-au îmbrăcat armura neprihănirii și sunt nepregătiți să lupte împotriva nelegiuirii existente. Mulți nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu, cu toate că ei mărturisesc a le păzi. Dacă ar fi credincioși să asculte de orânduirile lui Dumnezeu, ar avea o putere care ar aduce convingere pentru inimile celor necredincioși.
-447-
Eu am căutat să-mi fac datoria. Am arătat păcatele speciale ale unora. Mi s-a arătat că, în înțelepciunea lui Dumnezeu, nu vor fi descoperite păcatele și greșelile tuturor. Toți vor avea lumină suficientă spre a-și vedea greșelile și păcatele lor, dacă doresc să facă acest lucru, și să le îndepărteze în mod serios spre a desăvârși sfințirea în temere de Domnul. Ei pot să vadă ce păcate a remarcat și mustrat Dumnezeu la alții. Dacă acestea sunt îndrăgite de ei, trebuie să știe că Dumnezeu are oroare față de ele și că sunt despărțiți de El; și dacă nu se apucă cu zel și serios să le îndepărteze, vor fi lăsați în întuneric. Dumnezeu este prea curat spre a privi la nelegiuire. Un păcat este tot atât de grav înaintea Lui într-un caz, ca și în altul. Nici o excepție nu va fi făcută de un Dumnezeu nepărtinitor. Aceste mărturii individuale li se adresează tuturor celor vinovați, cu toate că numele lor nu sunt cuprinse într-o mărturie specială, dată; și dacă persoanele închid ochii și își acoperă păcatele, pentru că numele lor n-au fost arătate în mod special, ele nu vor fi binecuvântate de Dumnezeu. Ele nu pot înainta în viața spirituală, ci vor deveni din ce în ce mai întunecate, până ce lumina cerului va fi complet retrasă.
Cei care mărturisesc evlavia, dar nu sunt sfințiți prin adevărul pe care-l mărturisesc, nu-și vor schimba în mod vital cursul acțiunii lor, despre care știu că este odios înaintea lui Dumnezeu, pentru că nu sunt supuși față de încercarea de a fi mustrați în mod individual pentru păcatele lor. Ei văd, prin mărturiile altora, că propriile lor cazuri le sunt arătate cu exactitate. Ei îndrăgesc aceleași rele. Prin continuarea trăirii lor în păcat, își calcă conștiința, își împietresc inima, și își înțepenesc grumazul, în același fel ca și când mărturia ar fi fost adusă pentru ei. Trecând mai departe și refuzând să-și îndepărteze păcatele și să-și corecteze greșelile prin mărturisire smerită, pocăință și umilință, ei își aleg propria lor cale, se obișnuiesc cu ea și în cele din urmă sunt conduși captivi de Satana, după voia lui. Ei pot să devină foarte îndrăzneți, pentru că sunt în stare să-și ascundă păcatele față de alții și pentru că judecățile lui Dumnezeu nu s-au abătut asupra lor într-o manieră vizibilă. Aparent, ei pot fi prosperi în această lume. Ei pot să-i înșele pe bieții muritori, scurți la vedere, și să fie priviți ca modele de evlavie, în timp ce se află în păcatele lor. Dar Dumnezeu nu poate fi înșelat. “Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău. Totuși, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul și stăruiește multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu și au frică de El. Dar cel rău, nu este fericit, și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.” (Eclesiastul 8, 11-13.) Cu toate că viața păcătosului poate fi prelungită pe pământ, totuși, ea nu va exista și pe pământul nou creat. El va face parte din numărul celor amintiți de David în psalmul lui: “Încă puțină vreme, și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, și nu va mai fi. Cei blânzi moștenesc pământul.” (Psalmii 37, 10.11.)
-448-
Pentru cel smerit și pocăit, este făgăduită îndurare și adevăr, dar judecățile sunt pregătite pentru cei păcătoși și răzvrătiți. “Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului tău de domnie.” (Psalmii 89, 14.) Un popor păcătos și adulter nu va scăpa de mânia lui Dumnezeu și de pedeapsa pe care o merită pe drept. Omul a căzut; și va fi lucrarea unei vieți, fie ea mai lungă sau mai scurtă, pentru a-și reveni din cădere, și a-și redobândi, prin Hristos, chipul divin pe care l-a pierdut prin păcat și continuă fărădelege. Dumnezeu cere o totală schimbare a sufletului, trupului și spiritului pentru a recâștiga starea pierdută prin Adam. Domnul trimite îndurător raze de lumină spre a arăta adevărata stare a omului. Dacă el nu umblă în lumină, arată că-i place în întuneric. Nu vrea să vină la lumină, ca nu cumva să i se mustre păcatele.