Stârnind opoziție
Iubită soră T,
Mi-a fost arătat că, în viața ta religioasă, a existat o greșeală. Tu ai avut prea mult spirit combativ. În timp ce este privilegiul tău să cugeți și să acționezi pentru tine însăți, ai dus lucrul acesta prea departe. Ai avut mai multă independență decât umilință. Ai urmat o cale care mai degrabă irita decât pacifica. Era necesar să posezi fermitate, pentru ca să iei poziție de apărare a adevărului; totuși, adesea ai greșit, neavând acel duh blând și liniștit pe care Dumnezeu îl prețuiește foarte mult. În familia ta, ai avut de întâmpinat opoziție și un dezgust evident față de adevăr, dar tu n-ai reușit să întâmpini aceste necazuri în maniera cea mai bună. Ai vorbit prea mult și ai fost categorică. Ai amestecat prea puțină iubire și delicatețe cu eforturile pentru familia ta, și mai ales pentru soțul tău. Ești în pericol să duci lucrurile la extreme, depășind problema și rănind în loc să vindeci. Oriunde poți renunța la judecată, fără să sacrifici principiile adevărului, este cel mai bine pentru tine să faci astfel, chiar dacă socotești că ai dreptate. Tu ai o responsabilitate, o identitate, care nu pot fi absorbite de soțul tău. Totuși, există o legătură care face din voi unul, și în multe lucruri, dacă ai fi fost mai flexibilă, ar fi fost mult mai bine pentru soțul tău, pentru copiii tăi, și pentru tine. Ești prea pretențioasă. Tu nu cauți să-i câștigi pe cei care se deosebesc de tine. Îți dai seama repede când ești în avantaj și îl folosești la maximum. Dacă ai avea mai multă răbdare, amestecată cu iubirea cea dulce și, dacă, de dragul lui Hristos, ai trece peste multe lucruri, fără să le iei și să insiști acasă asupra lor, creând astfel simțăminte neplăcute, influența ar fi fost mai bună, mai salvatoare. Tu ai nevoie de iubire, milă delicată și afectuoasă.
-437-
Tu sesizezi adevărul și apoi indici unuia și altuia cum să-l pună în practică; și, dacă ei n-au reușit să corespundă indicației date de tine, te distanțezi de ei. Nu te poți întovărăși cu ei, și iubirea pentru ei se stinge în inima ta, când în realitate, ei sunt aproape tot atât de corecți ca și tine. Tu îți faci singură vrăjmași, când ai putea să ai prieteni. Ai un temperament înflăcărat și categoric, și când sesizezi puncte ale adevărului, duci chestiunea la extreme. În felul acesta, respingi persoanele, în loc să le câștigi și să le legi de inima ta. Tu te uiți la trăsăturile de caracter față de care se poate obiecta, ale celor cu care te asociezi, și stărui asupra aparentelor nepotriviri și greșeli, trecând cu vederea bunele lor trăsături de caracter. Am fost îndrumată la textul din Scriptură: “Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească.” (Filipeni 4, 8.) Asupra acestora, iubită soră, poți să meditezi și să cugeți cu folos. Stăruie asupra calităților bune ale celor cu care vii în contact, și privește cât poți mai puțin la greșelile și scăderile lor. Tu ai prea mult spirit vindicativ și împrăștii confuzie și ceartă. Trebuie să-ți schimbi viața și caracterul dacă vrei să fii pusă vreodată alături de cei care aud cuvintele: “Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu.” (Matei 5, 9.) De pe buzele tale să nu iasă altceva decât cuvinte amabile, iubitoare, cu privire la membrii familiei tale sau la membrii bisericii.
-438-
Trebuie să-ți deschizi inima pentru iubire, pentru acea iubire care sălășluiește în inima lui Isus. Dacă Isus te-ar fi tratat pe tine, cum îi tratezi tu pe cei față de care te deosebești, cu siguranță că te-ar găsi într-o stare de profundă întristare. Cazul tău ar fi aproape fără speranță. Dar mulțumesc Domnului că avem un Mare Preot milostiv la care putem ajunge cu simțământul slăbiciunilor noastre. Tu i-ai pus la încercare pe alții și ai mers pe o cale spre ei, pe care Cerul n-o aprobă. Ai o lucrare de făcut, aceea de a lăsa ca influența calmă a harului lui Dumnezeu să intre în inima ta; caută blândețea, caută neprihănirea.
Ești geloasă pentru adevăr. Îl iubești și dorești să investești ceva în el. Aceasta este foarte bine, dar fii atentă ca învățăturile pe care le dai altora să se sprijine pe exemplu. Trebuie să cauți pacea. Poți face aceasta fără să sacrifici vreun principiu al adevărului. Tu ți-ai făcut drum, tunând și fulgerând, și acum trebuie să faci ca influența ta să fie blândă, calmă, plăcută, în loc să stârnească opoziție. Ai avut o prea mare parte de încredere de sine, de prețuire de sine și de înălțare de sine. Acum trebuie să-L înalți pe Isus și să imiți viața Lui inofensivă, a cărui pace L-a urmat peste tot.
Tu, sora mea, te vei dovedi a fi un necaz pentru poporul lui Dumnezeu, dacă nu ești dispusă să înveți și să fii sfătuită. Nu trebuie să continui să crezi că știi totul. Trebuie să mai înveți multe lecții despre a fi desăvârșită înaintea lui Dumnezeu. Cea mai plăcută și mai bună lecție de învățat va fi cea a smereniei. “Învățați de la Mine”, zice umilul Nazarinean, “căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11, 29.) Această lecție de blândețe, toleranță, răbdare și iubire trebuie s-o mai înveți și s-o practici. Poți fi o binecuvântare. Poți să-i ajuți pe cei care au nevoie de ajutor; dar trebuie să renunți la panglica de măsurat, pentru că aceasta nu-ți este dată ție s-o folosești. Există Unul care nu greșește în judecată, care înțelege slăbiciunile firii noastre căzute și stricate, și care reține măsurătoarea pentru Sine. El cântărește în balanța Sanctuarului, și măsurarea lui dreaptă o vom accepta cu toții.
-439-
Greșești în comportamentul față de soțul tău. Trebuie să cultivi față de el mai multă gentilețe și respect. Ești extrem de pretențioasă. Tu duci lucrurile până la extreme și-ți vatămi sufletul și adevărul. Faci ca adevărul să fie respingător și ca sufletele să se teamă de el. Lasă ca iubirea să-ți îndulcească cuvintele și să dea calitate acțiunilor tale, și atunci vei găsi o schimbare în aceia cu care te asociezi. Va fi pace, unire și armonie, în loc de ceartă, gelozie și discordie. Lasă ca iubirea și delicatețea să fie exercitate, mai ales în familia ta, și vei primi o binecuvântare.