Mărturii pentru Comunitate – Ziua 215

Importanța stăpânirii de sine

Iubite frate P.,

Am încercat de mai multe ori să-ți scriu, dar tot de atâtea ori am fost împiedicată. N-am să mai amân. De câteva zile, am simțit o neliniște deosebită cu privire la tine. În iunie trecut, mi-au fost arătate unele lucruri în legătură cu tine. Am fost dusă înapoi în trecut și mi s-a arătat viața ta dezorganizată și debusolată. Erai fără Dumnezeu. Viața ta a fost grea și nesăbuită. Totuși, am văzut că Dumnezeu ți-a cruțat, din îndurare, viața de mai multe ori, când ți se părea că nici o putere sau înțelepciune omenească nu putea s-o mențină. Tu ești o minune a îndurării. Când viața ta a fost într-un pericol iminent, Hristos, Avocatul tău, a pledat în favoarea ta: “Tată, mai cruță-i viața puțin. El a fost un pom neroditor, care a făcut umbră pământului; totuși, nu-l tăia. Eu voi mai aștepta puțin cu răbdare, și am să văd dacă nu va aduce rod. Voi impresiona inima lui cu adevărul. Îl voi convinge de păcat.”

Am văzut că Domnul ți-a deschis calea să asculți și să-I servești. Pașii tăi au fost îndreptați spre vest, unde mediul avea să fie mai favorabil, ca să crești în har și unde avea să fie mai puțin dificil să-ți formezi un caracter pentru cer. Tu ai venit în căminul nostru și ai fost primit în inimile noastre. Toate acestea au fost rânduite de Domnul. Tu n-ai avut experiența care era necesară spre a trăi o viață pe care Dumnezeu s-o aprobe. Tu ai fost așezat acolo unde, în câteva luni, puteai să obții mai multă cunoștință despre adevăr decât ai fi putut obține de-a lungul anilor, dacă ai fi rămas în răsărit.

Îndurătorul nostru Mare Preot cunoștea slăbiciunea și erorile tale și nu te-a lăsat, în lipsa ta de experiență, să lupți cu vrăjmașul cel mare în mijlocul mediului nefavorabil. Dacă ai fi rămas în _____, n-ai fi reținut adevărul. Opoziția pe care ai fi primit-o ți-ar fi trezit combativitatea și ai fi dezonorat adevărul prin spiritul tău pripit; și apoi, pe măsură ce apăreau obstacole în călătoria ta creștină, te-ai descurajat și ai fi renunțat la adevăr. Trebuie să fii recunoscător pentru aceasta. Inima ta ar trebui să fie plină de recunoștință față de iubitorul Mântuitor, pentru îndurarea Lui față de tine, care ai abuzat atât de mult timp de iubirea Sa.

-422-

Mi s-a arătat că tu ai fost o piatră din carieră, în stare brută, care avea nevoie să fie cioplită, ajustată și lustruită mai înainte de a putea fi pusă în clădirea cerească. O parte din această lucrare a fost făcută pentru tine; dar, mai este încă o lucrare și mai mare, care trebuie făcută! Ai fost foarte nefericit. Ai văzut partea aspră a vieții. N-ai avut prea multă fericire, dar erai cel care stăteai în propria ta lumină, lipsindu-te de bine. În tinerețe, ai încurajat un spirit de nemulțumire; nu voiai să fii dirijat; ai ales să mergi pe propria ta cale, indiferent de judecata sau sfatul altora. Nu voiai să te supui controlului tatălui tău vitreg, pentru că doreai să mergi pe propria ta cale. El n-a găsit calea cea mai bună spre a te conduce, și te-ai decis să nu respecți autoritatea. De îndată ce avea să-ți vorbească, tu aveai să iei poziția de apărare. Combativitatea ta era mare și aveai să te lupți cu orice și cu oricine contracara planurile tale. Chiar când erau făcute sugestii pentru o cale mai bună de urmat pentru planurile și lucrările tale, tu aveai să izbucnești într-o clipă. Te credeai cenzurat, te credeai învinuit și te simțeai mâhnit din cauza celor mai buni prieteni ai tăi. Imaginația ta era bolnavă. Credeai că toată lumea era împotriva ta și că soarta era extrem de grea. A fost grea, dar tu ai făcut-o așa.

Purtarea ta față de tatăl tău vitreg a fost nepotrivită. El n-a meritat să fie tratat de tine așa cum a fost tratat. Avea greșeli și a comis erori, dar în timp ce erai atent să le vezi într-o lumină gravă, nu-ți vedeai greșelile tale. În providența lui Dumnezeu, soția ta a fost doborâtă de boală. Ea a fost o femeie îngâmfată, dar s-a pocăit de păcatele sale, și pocăința ei a fost acceptată de Dumnezeu.

-423-

Calea a fost barată de o parte și de alta, spre a te împiedica de la pierzare. Domnul a adus duhul tău nesupus și neîmblânzit în supunere față de El. Printr-un amestec de judecată și îndurare, ai fost adus la pocăință. Ca și Iona, tu ai fugit de datoria prezentă, pe mare. Dumnezeu ți-a barat calea prin vizitele Providenței Sale. Nu puteai să prosperi sau să fii fericit, pentru că n-ai vrut să-ți lași eul în urmă. Ai luat cu tine eul și păcatul. Nutreai un spirit de nemulțumire și neastâmpăr și n-aveai să-ți faci datoria. Doreai o schimbare, o lucrare mai mare. Ai devenit un temperament hoinar.

Privirea scumpului Mântuitor a fost asupra ta, altfel ai fi fost lăsat în starea ta de nedescris și în păcatele tale pentru a deveni stricat în caracter și mizerabil în starea materială. În timp ce erai într-o țară străină și în timpul bolii, ai simțit starea ta tristă, pustie și deznădăjduită. Ai petrecut nopți lungi și zile grele de neliniște și durere, departe de mama și surorile tale, numai cu străini, care făceau un serviciu amabil pentru tine, și fără nici o speranță creștină, care să te întărească.

Tu căutai fericirea, dar n-ai obținut-o. Ai neglijat sfatul mamei tale și rugămințile ei stăruitoare, de a nu călca poruncile lui Dumnezeu. Uneori, neglijența aceasta ți-a pricinuit amărăciune în suflet. Dar nu pot să mă ocup de fiecare amănunt, pentru că nu sunt în putere. Voi stărui asupra celor mai importante lucruri care mi-au fost arătate.

Am văzut că în fața ta este o lucrare pe care tu nu o înțelegi. Este aceea de a muri față de eu, de a răstigni eul. Tu ai un temperament iute, impetuos, pe care trebuie să-l supui. Ai trăsături nobile de caracter, care îți vor asigura prieteni, dacă temperamentul tău pripit nu rănește. Ai un atașament puternic față de cei care se interesează de tine. Când înțelegi bine lucrurile, ești conștiincios; dar adesea, acționezi din impuls, fără să te oprești să cugeți.

-424-

Judeci și comentezi umblările și purtările lor când nu le înțelegi poziția și lucrarea. Tu vezi lucrurile din punctul tău de vedere și apoi ești gata să pui la îndoială sau să condamni calea urmată de ei, fără să vezi fără părtinire problemele pe toate laturile. Tu nu cunoști sarcinile altora și nu trebuie să te simți răspunzător pentru faptele lor, ci să-ți îndeplinești sarcina, lăsându-i pe alții pe seama Domnului. Păstrează-ți sufletul liniștit, cultivă pacea și liniștea interioară și fii recunoscător.

Am văzut că Domnul ți-a dat lumină și experiență, ca să poți vedea caracterul păcătos al unui temperament pripit și să-ți stăpânești pasiunile. Nefăcând acest lucru, în mod sigur vei pierde viața veșnică. Trebuie să învingi această boală a închipuirii. Tu ești extrem de sensibil, și când se spune un cuvânt care favorizează o cale opusă față de cea pe care o urmezi, ești rănit. Te simți mustrat și trebuie să te aperi, să-ți salvezi viața; și în efortul tău de a-ți salva viața, o pierzi. Tu ai o lucrare de făcut, să mori față de eu și să cultivi un spirit de toleranță și răbdare. Renunță la ideea că nu ești tratat cum se cuvine, că ești nedreptățit, că cineva dorește să nu te lase în pace sau să-ți facă rău. Tu vezi fals lucrurile. Satana te face să ai aceste păreri denaturate.

Iubite frate P., la Adams Center, cazul tău mi-a fost arătat din nou. Am văzut că n-ai reușit mereu să exerciți adevărata stăpânire de sine. Ai făcut eforturi; dar aceste eforturi au influențat numai partea din afară, ele n-au influențat izvorul acțiunii. Temperamentul tău iute ți-a pricinuit adesea regret sincer, dureros și condamnare de sine. Acest temperament pasionat, dacă nu este supus, va deveni un temperament arțăgos, căutător de greșeli, de altfel îl ai deja într-o oarecare măsură. Ești gata să iei totul în nume de rău. Dacă cineva te împinge pe trotuar, ești iritat, și de pe buzele tale va ieși un cuvânt de nemulțumire. Dacă conduci căruța pe stradă și dacă nu ți se eliberează jumătate de drum, te vei revolta într-o clipă. Dacă ți se cere să te dai la o parte din cale, spre a face un serviciu altora, tu te vei mânia și agita și vei socoti că s-a abuzat de demnitatea ta. Vei arăta tuturor păcatul tău caracteristic. Chiar și înfățișarea ta va arăta temperamentul tău nerăbdător, și gura ta va părea întotdeauna gata să rostească un cuvânt mânios. Pentru acest obicei, ca și pentru folosirea tutunului, abstinența totală este singurul leac sigur. În tine trebuie să aibă loc o schimbare totală. Adesea, simți că trebuie să te păzești mai mult. Adesea spui în mod hotărât: “Am să fiu mai calm și mai răbdător”, dar făcând aceasta, atingi răul numai pe latura exterioară; tu consimți să păstrezi eul și să-l supraveghezi. Trebuie să mergi mai departe decât atât. Numai puterea principiului poate alunga acest vrăjmaș nimicitor și să aducă pace și fericire.

-425-

Ai spus de repetate ori: “Eu nu-mi pot stăpâni temperamentul. Trebuie să vorbesc.” Îți lipsește un duh blând și smerit. Eul întreg este viu, și tu stai să-l păzești continuu, ca să nu fie jignit sau insultat. Apostolul spune: “Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3, 3.) Cei care sunt morți față de eu nu vor fi așa sensibili și nu vor fi gata să reacționeze la tot ceea ce poate să-i irite. Morții nu pot să simtă. Tu nu ești mort. Dacă ai fi, și viața ta ar fi ascunsă în Hristos, ai trece pe lângă o mie de lucruri pe care le observi acum și care te supără, ca fiind nevrednice de observat; atunci te-ai apuca de cele veșnice și ai fi deasupra acestor mărunte încercări ale vieții.

-426-

“Limba este o lume de nelegiuiri.” “Înțelepciunea face pe om răbdător, și este o cinste pentru el să uite greșelile.” “Cine este încet la mânie, are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” “Cel încet la mânie, prețuiește mai mult decât un viteaz, și cine este stăpân pe sine, prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” “Prea iubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” “Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința, și cine are duhul potolit, este un om priceput.” (Iacov 3, 6; Proverbe 19, 11; 14, 29; 16, 32; Iacov 1, 19.20; Proverbe 17, 27.)

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment