Mărturii pentru Comunitate – Ziua 211

Din înțelepciune, Domnul a plănuit să-i aducă pe copiii Săi în poziția unde aveau să fie despărțiți de lume, în spirit și practică, pentru ca astfel copiii lor să nu fie ușor conduși la idolatrie și să ajungă infectați de stricăciunile acestui veac. Planul lui Dumnezeu este ca părinții credincioși și copiii lor să se prezinte ca reprezentanți vii ai lui Hristos, candidați pentru viața veșnică. Toți cei care sunt părtași ai naturii divine vor scăpa de stricăciunea care este în lume, prin poftă. Este imposibil să ajungă la desăvârșirea creștină cei care cedează apetitului. Voi nu puteți să treziți sensibilitățile morale ale copiilor voștri în timp ce nu dați atenție alegerii hranei lor. Mesele pe care le pregătesc, de obicei, părinții pentru copiii lor sunt o cursă pentru ei. Hrana lor nu este simplă și nici nu este pregătită într-o manieră sănătoasă. Adesea, hrana este bogată și producătoare de temperatură, având tendința să irite și să excite membrana sensibilă a stomacului. Înclinațiile senzuale sunt întărite și au preponderență, în timp ce puterile morale și intelectuale sunt slăbite și devin slujitoare ale pasiunilor josnice. Trebuie să învățați să pregătiți o hrană simplă, totuși, hrănitoare. Mâncarea de carne și prăjituri bogate, plăcinte pregătite cu condimente de orice fel nu sunt hrana cea mai sănătoasă și mai hrănitoare. Ouăle n-ar trebui puse pe masa voastră. [Vezi Apendice. ] Ele sunt vătămătoare pentru copiii voștri. Fructe și cereale preparate în felul cel mai simplu, sunt cele mai sănătoase și vor procura cea mai mare cantitate de elemente nutritive pentru corp și, în același timp, nu slăbesc intelectul.

-400-

Regularitatea în mâncare este foarte importantă pentru sănătatea corpului și seninătatea minții. Copiii voștri trebuie să mănânce numai la ore regulate. Nu trebuie să li se îngăduie să se abată de la regula stabilită. Când tu, soră E., lipsești de acasă, nu poți controla aceste probleme importante. Deja fiul vostru cel mai mare și-a slăbit întreg organismul și a pus temelia pentru îmbolnăvire permanentă. Al doilea copil al vostru va merge în curând pe urmele lui, și nici unul dintre copiii voștri nu este în siguranță față de acest rău.

Voi nu puteți fi în măsură să obțineți adevărul de la copiii voștri privitor la obiceiurile lor. Cei care practică vicii ascunse vor minți și vor înșela. Copiii voștri pot să vă înșele, pentru că nu sunteți în situația în care să puteți ști, dacă ei încearcă să vă inducă în eroare. Ați fost orbiți timp atât de îndelungat de vrăjmașul, încât de-abia că mai aveți o rază de lumină spre a discerne întunericul. Este o mare, solemnă și importantă lucrare de făcut pentru voi, și anume să puneți inimile și casa voastră în regulă. Unica voastră cale sigură este aceea de a vă apuca de îndată de această lucrare. Să nu vă înșelați cu părerea că, la urma urmei, problema aceasta este pusă în fața voastră într-o lumină exagerată. Eu n-am colorat tabloul, ci am vorbit despre fapte care vor trece testul judecății. Treziți-vă! treziți-vă! vă implor, până nu va fi prea târziu ca relele să mai fie îndreptate, iar voi și copiii voștri să pieriți în nimicirea generală. Apucați-vă de lucrarea cea solemnă, și aduceți în ajutorul vostru orice rază de lumină, pe care o puteți aduna, care a strălucit pe cărarea voastră și pe care n-ați îndrăgit-o, și împreună cu ajutorul luminii care strălucește acum, începeți o cercetare a vieții și caracterului vostru, ca și când ați fi înaintea scaunului de judecată a lui Dumnezeu. “Să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul”, este îndemnul apostolului (1 Petru 2, 11.) Viciul și stricăciunea abundă peste tot, și dacă nu aveți o putere mai mare decât cea omenească, în care să vă puteți încrede, spre a vă împotrivi puternicului curent al răului, veți fi biruiți și doborâți de curentul spre pierzare. Fără sfințire, nimeni nu-L va vedea pe Dumnezeu.

-401-

Domnul pune la încercare și probează pe poporul Său. Îngerii lui Dumnezeu veghează asupra dezvoltării caracterului și cântăresc valoarea morală. Timpul de probă este aproape încheiat, și voi nu sunteți gata. O, fie ca cuvântul de avertizare să poată arde în sufletele voastre! Fiți gata! Fiți gata! Lucrați cât mai este ziuă, pentru că vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra. Va ieși porunca: Cine este sfânt, să se sfințească și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe. Soarta fiecăruia va fi hotărâtă. Puțini, foarte puțini, din imensul număr de oameni care populează pământul, vor fi mântuiți pentru viața veșnică, în timp ce mulțimile care nu și-au desăvârșit sufletele prin ascultare de adevăr vor fi destinați pentru moartea a doua. O, Mântuitorule, salvează ceea ce ai cumpărat cu sângele Tău! este strigătul inimii mele chinuite.

-402-

Mă tem mult pentru voi și pentru mulți care mărturisesc a crede adevărul în _____. O, cercetați-vă, cercetați-vă cu atenție inimile și faceți o lucrare completă pentru judecată! Am o durere în inimă când îmi amintesc cât de mulți copii ai părinților care păzesc Sabatul își ruinează sufletul și trupul cu vicii ascunse. Alături de voi este o familie care destăinuie relele lor obiceiuri din trupurile și din mintea lor. Copiii aceștia se află direct pe calea spre pierzare. Ei s-au înjosit pe ei înșiși și i-au învățat pe mulți alții să practice acest viciu. Băiatul cel mai în vârstă este pipernicit fizic și mintal, prin îngăduirea practicării acestui viciu. Puținul intelect care i-a mai rămas este de grad inferior. Dacă continuă cu această practică vicioasă, în cele din urmă va deveni un idiot. Orice îngăduință la copiii care și-au atins creșterea este un rău teribil și va da naștere la rezultate teribile, care moleșesc organismul și slăbesc intelectul. Dar la cei care își permit acest viciu stricat, mai înainte de atingerea creșterii lor, efectele rele sunt mai lămurit marcate și vindecarea efectelor lui este aproape fără speranță. Structura fizică este slabă și pipernicită; mușchii sunt fără vlagă; ochii devin mici și uneori par umflați; memoria este înșelătoare și devine ca un ciur și incapacitatea de a concentra gândurile asupra studiului crește.

Părinților acestor copii le-aș spune: Voi ați adus copii pe lume numai pentru a fi un blestem pentru societate. Ei sunt neascultători, pătimași, certăreți și vicioși. Influența lor asupra altora este corupătoare. Ei poartă pecetea caracterului tatălui, a pasiunilor lui josnice. În ei este reflectat temperamentul lui pripit și violent. Părinții aceștia ar fi trebuit de mult să se mute în provincie, despărțindu-se astfel și ei și copiii lor de societatea celor de pe urma cărora n-aveau nimic de câștigat. Hărnicia continuă la o fermă s-ar fi dovedit o binecuvântare pentru acești copii și o continuă ocupație, cât putea să suporte puterea lor, le-ar fi dat puține ocazii să-și corupă corpurile lor prin masturbație și i-ar fi împiedicat de la instruirea multora în această practică diabolică. Munca este o mare binecuvântare pentru toți copiii, mai ales pentru acea categorie ale căror minți sunt din fire înclinate spre viciu și depravare.

-403-

Copiii aceștia au comunicat mai multă cunoștință a viciului în _____ decât pot să contracareze toate eforturile unite ale pastorilor și ale oamenilor care mărturisesc evlavia. Mulți dintre cei care au învățat de la copiii voștri vor merge la pierzare mai degrabă decât să-și stăpânească patimile și să înceteze practicarea acestui păcat. O singură minte coruptă poate semăna mai multă sămânță rea, într-o scurtă perioadă de timp, decât pot să scoată din rădăcini, în timpul unei vieți întregi, mulți. Copiii voștri sunt de batjocură în gura blestemătorilor adevărului. Aceștia sunt copiii păzitorilor Sabatului, dar ei sunt mai răi în general, decât copiii lumești. Ei au mai puțină curăție, mai puțin respect de sine. Fratele F. n-a făcut nici o cinste cauzei lui Dumnezeu. Temperamentul lui impetuos și influența lui generală n-au avut tendința de a înălța, ci de a coborî la un nivel inferior. Cauza lui Dumnezeu a fost dezonorată prin lipsă de judecată și curăție. Ar fi fost cu mult mai bine pentru cauza adevărului, dacă această familie s-ar fi mutat cu mult timp înainte la o ocupație mai puțin importantă, unde ar fi fost mult mai izolați și influența lor simțită mai puțin. Copiii lor au trăit în lumina adevărului și au avut privilegii pe care numai puțini copii le-au avut; cu toate acestea, în tot acest timp, nu le-a fost de folos, ci au crescut întărindu-se din ce în ce mai mult în stricăciune. Mutarea lor ar fi fost o binecuvântare pentru comunitate, pentru societate și pentru întreaga familie. Ocupația continuă la țară ar fi o binecuvântare pentru tată și copii, dacă ar vrea să se folosească de avantajele vieții de fermă.

-404-

Am văzut că familia fratelui G. are nevoie să facă o mare lucrare pentru ei. H. și I. au împins lucrurile foarte departe cu privire la această patimă a masturbației; aceasta este adevărat mai ales despre H. care a mers cu practicarea acestui păcat atât de departe, încât intelectul lui este afectat, vederea lui este slăbită, și chiar și boala se ține de el. Satana are aproape control deplin asupra minții acestui băiat, dar părinții lui nu se trezesc să vadă răul și rezultatele lui. Mintea lui este degradată, conștiința lui este împietrită, sensibilitățile lui morale amorțite și el va fi o victimă ușoară pentru asocieri rele pentru a conduce la păcat și nelegiuire. Frate și soră G., vă rog să vă treziți. Voi n-ați primit lumina reformei sanitare și n-ați procedat în conformitate cu ea. Dacă v-ați fi restrâns apetitul, ați fi economisit multă muncă în plus și cheltuială; și ceea ce are o consecință și mai mare, v-ați fi menținut într-o mai bună stare de sănătate fizică și o mai mare măsură de putere intelectuală pentru aprecierea adevărurilor veșnice; ați fi avut un creier mai clar spre a cântări dovezile adevărului și ați fi fost mai bine pregătiți să prezentați altora un temei al nădejdii care este în voi. Hrana voastră nu este de acea calitate simplă și sănătoasă, care să facă cel mai bun fel de sânge. Sângele impur va întuneca cu siguranță puterile intelectuale și morale, și va trezi și întări pasiunile josnice ale firii voastre. Nici unul dintre voi nu-și poate permite o mâncare excitantă, pentru că aceasta este pe seama sănătății trupului, a prosperității sufletelor voastre și a sufletelor copiilor voștri.

Voi puneți pe masă hrană care împovărează organele digestive, excită pasiunile senzuale și slăbește facultățile intelectuale și morale. Hrană bogată și mâncare cu carne nu este spre folosul vostru. Dacă ați putea cunoaște exact natura cărnii pe care o mâncați, dacă ați putea vedea în viață animalele care vă procură hrana, v-ați întoarce cu dezgust de la mâncarea voastră cu carne. Chiar animalele acelea a căror carne o mâncați sunt adesea atât de bolnave, încât, dacă ar fi lăsate în pace, ar muri de la sine; dar în timp ce suflarea de viață mai este în ele, ele sunt ucise și aduse pe piață. Voi luați în mod direct în organismul vostru tumori și otravă și, totuși, nu vă dați seama de ea. Vă place să vă satisfaceți apetitul. Trebuie să învățați lecția aceasta: “Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10, 31.)

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment