Fratele C. ocupă o poziție nevrednică, stând ca o proptea pentru fratele B. El a fost minte pentru el și a stat alături să-l susțină și să-l sprijine. Acești doi bărbați sunt fanatici cu privire la subiectul reformei sanitare. Fratele C. cunoaște mult mai puțin decât crede el că știe. El s-a înșelat pe sine. În aducerea la îndeplinire a părerilor lui este egoist și bigot; nu se lasă să fie învățat. N-a avut o voință supusă. Nu este un om cu sufletul smerit. Treaba unui astfel de om nu este de a fi medic. El a putut să-și câștige unele cunoștințe prin citit, dar aceasta nu este de ajuns. Este necesară experiența. Poporul nostru este prea mic, ca oamenii să fie sacrificați atât de ușor și de dezonorant, fiind supuși la experimentul unor astfel de oameni. Într-un cuvânt, prea multe persoane prețioase vor cădea victimă părerilor și ideilor lor rigide, mai înainte ca ei să renunțe să-și mărturisească greșelile și să învețe înțelepciunea din experiență.
-386-
Fratele C. este prea rigid și încăpățânat, și incapabil de a învăța ceva pentru Domnul, spre a fi folosit să facă vreo lucrare deosebită. El este prea îndărătnic spre a lăsa să sacrifice ceva din viața lui, care să-i schimbe cursul. El își va păstra părerile și ideile cu atât mai serios. Oamenii aceștia vor învăța totuși, spre regretul lor, că se puteau lăsa să fie învățați mai bine, și să nu-și ducă părerile la extrem, oricare ar fi putut fi rezultatele. Colectivitatea ar suporta-o tot atât de bine, și ar fi ceva mai sigură, în ansamblu, dacă bărbații aceștia vor lucra într-un domeniu unde viața și sănătatea nu sunt puse în pericol, prin felul lor de acțiune.
Este o mare responsabilitate să iei în mână viața unei ființe omenești. Iar a sacrifica acea viață prețioasă prin tratament greșit este înspăimântător. Cazul familiei fratelui D. este teribil. Oamenii aceștia se pot scuza pentru procedeul lor, dar aceasta nu va scuti de reproș cauza lui Dumnezeu, nici nu-l va aduce înapoi pe acel fiu care a suferit și a murit din lipsă de hrană. Puțin must bun și hrană l-ar fi ridicat din patul morții și l-ar fi redat familiei lui. Tatăl s-ar fi numărat de asemenea printre cei morți, dacă ar fi continuat același tratament care a fost aplicat fiului, dar prezența și sfatul la timp al unui doctor de la Institutul de Sănătate l-au salvat.
Este timpul să fie făcut ceva spre a-i împiedica pe novici să ocupe teren și să împiedice reforma sanitară. Se poate renunța la lucrările și cuvintele lor, pentru că ei aduc mai multă pagubă decât cei mai înțelepți și inteligenți bărbați, cu cea mai bună experiență, care o pot exercita și contracara. Este imposibil pentru cei mai calificați apărători ai reformei sanitare să elibereze mintea publică de prejudecățile primite prin felul greșit al acestor extremiști și să pună importantul subiect al reformei sanitare pe o bază, în localitatea unde au apărut acești bărbați. În mare măsură, ușa este închisă și astfel nu se poate ajunge la necredincioși cu adevărul prezent despre Sabat și venirea în curând a Mântuitorului nostru. Cele mai importante adevăruri sunt date la o parte de oameni, ca nemeritând să fie auzite. Acești bărbați se prezintă ca reprezentanți ai reformei sanitare și, în general, ca păzitori ai Sabatului. O mare responsabilitate apasă asupra celor care s-au dovedit a fi o piatră de poticnire pentru necredincioși.
-387-
Fratele C. are nevoie de convertire completă. Nu trebuie să privească la sine. Dacă ar fi mai puțin plin de sine și ar avea o stare sufletească mai smerită, cunoștința lui ar putea fi de un folos practic. El are de făcut o lucrare pentru sine, pe care nimeni altul nu o poate face pentru el. El nu va supune părerile și judecata lui față de nici o ființă vie, dacă nu este constrâns s-o facă. Are trăsături de caracter foarte nefericite și trebuie biruite. El are o mai mare răspundere decât B., și cazul lui este mai grav decât al lui B., pentru că are minte și cunoștință mai multă. B. este umbra minții lui.
Fratele C. are o voință rigidă; simpatiile și antipatiile lui sunt foarte puternice. Dacă pornește pe o cale greșită și face după capul lui, nelucrând cu înțelepciune, și dacă i se prezintă în față greșeala, chiar dacă își dă seama că nu are dreptate, el opune atâta rezistență în a recunoaște că era greșit și că a mers pe o cale rea, încât va născoci o astfel de scuză pentru a-i face pe alții să creadă că, până la urmă, el are dreptate. Acesta este motivul pentru care el a fost lăsat să urmeze propria lui judecată și înțelepciune, care sunt o nebunie.
În familia tatălui său, el n-a fost o binecuvântare, ci o pricină de neliniște și durere. În copilărie, voința lui n-a fost supusă. El avea repulsie să recunoască cinstit că a făcut greșeli și că a făcut rău, iar, spre a ieși din dificultate, mai degrabă își punea la lucru toate puterile minții, ca să născocească o scuză cu care se mângâia că nu era o minciună directă, decât să se umilească îndeajuns pentru a-și mărturisi greșeala. Acest obicei l-a dus cu sine în experiența lui religioasă. El avea o abilitate personală de a nu mai aduce în discuție un subiect, spunând că l-a uitat.
-388-
Rudele și prietenii lui ar fi putut fi aduși la adevăr, dacă el ar fi fost ceea ce Dumnezeu dorea ca el să fie. Dar căile hotărâte de el l-au făcut dezagreabil. El a ales adevărul ca subiect de ceartă. În ciuda opoziției tatălui său, a discutat subiecte biblice în familia tatălui său și a folosit acele subiecte contra cărora se putea ridica cele mai multe obiecțiuni spre a se certa pe seama lor, în loc să caute cu toată smerenia sufletului și cu o nepieritoare iubire de suflete să le câștige pentru adevăr și să le aducă la lumină. Când mergea pe o cale greșită, evident nedevenind un ucenic al blândului și umilului Isus, știa că nici cuvintele, și nici faptele sale nu erau în concordanță cu influența sfințitoare a adevărului, dar se încăpățâna în apărarea lor, până ce cinstea lui a fost pusă la îndoială. Pentru prietenii și rudele sale, el a făcut dezgustător cel mai prețios adevăr al acestor zile de pe urmă; el s-a dovedit a fi pentru ei o piatră de poticnire. Eschivările, bigotismul și părerile lui extreme au îndepărtat de la adevăr mai multe suflete decât a adus prin cele mai bune eforturi ale lui.
Combativitatea, încăpățânarea și prețuirea lui de sine sunt mari. El nu poate binecuvânta cu influența lui nici o comunitate până ce nu se convertește. El poate să vadă greșelile altora și va pune la îndoială umblarea unuia și a altuia, dacă nu sunt pe deplin de acord cu ceea ce poate prezenta el; dar dacă cineva este de acord cu el, el nu poate și nu vrea să vadă greșelile și abaterile acelora. Aceasta nu este corect. El poate să fie corect în multe privințe, dar el n-are gândul care era în Hristos. Când se va vedea pe sine și își va corecta defectele din caracter, atunci va fi în situația de a lăsa lumina să strălucească înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele lui bune, să poată fi aduși să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Lumina lui a strălucit în așa fel, încât oamenii au numit-o întuneric și s-au întors cu dezgust de la ea. Eul lui trebuie să moară, și el trebuie să aibă un duh care să-l lase să fie învățat, altfel el va fi lăsat să-și urmeze calea și să fie plin de propriile lui fapte.
-389-
“și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toții; în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului.” (2 Timotei 2, 24.25.) “Să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, (într-o manieră lăudăroasă, triumfătoare), ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii.” (Tit 3, 2.) “Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3, 15.)
Fratele C. dorește ca rațiunea lui să o stăpânească pe a altora, și, dacă nu poate avea acest privilegiu, este nemulțumit. El nu este un făcător de pace. Umblarea lui va pricinui mai multă confuzie și neîncredere în comunitate decât pot să contracareze zece persoane. Temperamentul lui este în așa fel, încât el vrea să adune defecte și să găsească greșeli la toți, în afară de el. El nu va prospera până nu va învăța lecția pe care ar fi trebuit s-o învețe cu ani în urmă — umilirea sufletului. La vârsta lui, el va învăța lecția aceasta, care îl va costa mult. Toată viața lui a încercat să se clădească pe sine, să se salveze pe sine, să-și păstreze propria lui viață; și el a pierdut munca lui de fiecare dată.
Ceea ce fratele C. are nevoie este să-i fie îndepărtată strălucirea amăgitoare de pe ochi, ca să poată privi, cu ochii luminați de Duhul lui Dumnezeu, în propria lui inimă, și să testeze și să cântărească fiecare motiv și să nu-l lase pe Satana să pună o amprentă falsă pe cursul acțiunilor lui. Situația lui este extrem de periculoasă. Ori se va îndrepta în curând, în mod hotărât, ori va continua să-i înșele pe alții și să se înșele pe sine. El are nevoie de convertire în adâncul sufletului său și să fie supus și transformat prin reînnoirea minții lui. Atunci poate să facă binele. Dar el nu poate veni la lumină niciodată până nu încurajează un duh de mărturisire umilă și până nu se ține cu hotărâre de îndreptarea greșelilor lui și, în măsura în care poate, să îndepărteze rușinea adusă asupra cauzei lui Dumnezeu.