Ni se poruncește, fie că mâncăm, fie că bem sau facem altceva, să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Câți au acționat, în mod conștient, mai degrabă din principiu decât din impuls și au ascultat, la literă, de această poruncă? Câți dintre ucenicii cei tineri din _____ au încredere în Dumnezeu și au căutat serios să cunoască și să facă voia Lui? Sunt mulți care sunt slujitori ai lui Hristos, doar cu numele dar nu și cu faptele. Unde stăpânește principiul religios, pericolul de a comite greșeli mari, este mic, pentru că egoismul care totdeauna orbește și înșeală, este subordonat. Dorința sinceră de a face bine altora predomină în așa măsură, încât eul este uitat. A avea principii religioase ferme este o comoară de neprețuit. Aceasta este influența cea mai curată, cea mai înaltă și superioară pe care o pot avea muritorii. Unii ca aceștia au o ancoră. Fiecare acțiune este bine chibzuită, pentru ca efectele ei să nu fie dăunătoare pentru altul și să-l îndepărteze de Hristos. Întrebarea constantă a minții este: Cum să-ți slujesc cel mai bine, și să slăvesc Numele Tău pe pământ? Cum să-mi conduc viața spre a aduce laudă Numelui Tău pe pământ și să-i conduc pe alții să Te iubească, să-ți slujească și să Te onoreze? Fă-mă să doresc și să aleg voia Ta. Cuvintele și exemplul Mântuitorului meu să fie lumina și tăria inimii mele. Cât timp Îl urmez și mă încred în El, nu mă va lăsa să pier. El va fi cununa bucuriei mele.
Dacă confundăm înțelepciunea omului cu înțelepciunea lui Dumnezeu, suntem induși în eroare de nebunia înțelepciunii omului. Aici este marele pericol al multora din _____. Ei n-au o experiență a lor. Ei n-au avut obiceiul rugăciunii, la care să mediteze pentru ei înșiși, fără idei preconcepute, cu judecată nepărtinitoare, cu întrebări și subiecte care sunt noi și care totdeauna este posibil să apară. Ei așteaptă să vadă ce vor gândi alții. Dacă aceștia nu sunt de acord, ei sunt convinși că subiectul în discuție n-are nici o importanță. Deși această grupă este mare, ei sunt neexperimentați, slabi la minte, prin îndelungă supunere față de vrăjmaș, și totdeauna vor fi slabi ca bebelușii, umblând în lumina altora, trăind prin experiența altora, simțind cum simt alții, și făcând ce fac alții. Ei acționează ca și cum n-ar avea individualitate. Identitatea lor este cufundată în alții, ei sunt umbre simple ale celor pe care îi socotesc drepți. Dacă nu devin conștienți de caracterul lor șovăitor și nu-l corectează, vor fi lipsiți de viața veșnică; nu vor fi în stare să se lupte cu pericolele zilelor din urmă. Nu vor avea vigoare să reziste diavolului, pentru că nu știu că este el. Alături de ei trebuie să fie cineva care să-i informeze dacă cel care se apropie este un dușman sau un prieten. Nu sunt spirituali, de aceea nu discern lucrurile spirituale. Ei nu sunt înțelepți nici în acele lucruri care sunt în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Nici cei tineri, nici cei bătrâni nu sunt scuzați că se încred în altcineva în loc să aibă experiențe creștine pentru ei. Îngerul a spus: “Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijine pe un muritor.” (Ieremia 17, 5.) În lupta și experiența creștină este necesară independență.
-130-
Bărbați, femei și tineri, Dumnezeu vă solicită să aveți curaj moral, voință statornică, tărie morală și perseverență, dispoziții sufletești, care nu se pot baza pe afirmațiile altora. El vrea ca, înainte să primiți sau să respingeți aceste afirmații, să le studiați, să le cântăriți și să le aduceți înaintea Lui în rugăciune. “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” și acum condiția: “Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul.” (Iacov 1, 5-7.) Această cerere pentru înțelepciune nu trebuie să fie o rugăciune fără înțeles, uitată de îndată ce s-a încheiat. Ea este o rugăciune care exprimă puternica și serioasa dorință a inimii, spre a stabili voința lui Dumnezeu, și se naște dintr-o lipsă de înțelepciune.
-131-
După ce rugăciunea a fost făcută, dacă răspunsul nu este înțeles imediat, nu obosi să aștepți și nu deveni nestatornic. Nu te îndoi. Prinde-te de făgăduința: “Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5, 24.) Ca și văduva stăruitoare, susține-ți cazul, urmărindu-ți ferm scopul. Este obiectul important și cu mare consecință pentru tine? Hotărât că este. Atunci nu te îndoi, pentru că credința ta poate fi încercată. Dacă lucrul pe care îl dorești are valoare, atunci merită un efort puternic și serios. Tu ai hotărârea, veghează și roagă-te. Fii statornic și rugăciunea va primi răspuns; pentru că nu este, oare, Dumnezeu Cel care a făgăduit? Dacă te costă ceva spre a-l obține, îl vei prețui mai mult după ce-l vei obține. ți se spune clar că, dacă te îndoiești nu te poți aștepta să primești ceva de la Domnul. Aici se dă un avertisment spre a nu obosi, ci spre a te întemeia ferm pe făgăduință. Dacă ceri, El îți va da cu mână largă și fără mustrare.
Aici este punctul unde greșesc mulți. Ei se îndoiesc cu privire la scopul lor, și credința le slăbește. Acesta este motivul pentru care nu primesc nimic de la Domnul, care este Izvorul tăriei. Nimeni nu trebuie să umble în întuneric, poticnindu-se ca un om orb; pentru că Domnul le va da lumină, dacă vor s-o accepte în felul hotărât de El, și nu să aleagă propria lor cale. El cere de la toți o îndeplinire atentă a îndatoririlor zilnice. El cere aceasta mai ales de la cei care sunt angajați în solemna și importanta lucrare de publicații — atât de la cei asupra cărora se află grele responsabilități ale lucrării, cât și de la cei care poartă responsabilitățile cele mai mici. Această lucrare poate să fie făcută numai căutând îndemânare la Dumnezeu pentru a-i face în stare să îndeplinească cu credincioșie ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, făcând toate lucrurile, ca și cum ar fi îndrumate de motive neegoiste, ca și cum ochiul lui Dumnezeu ar fi vizibil pentru toți, privind asupra tuturor și cercetând faptele tuturor.
-132-
Păcatul, care este nutrit în cea mai mare măsură și care ne desparte de Dumnezeu și dă naștere la atâtea tulburări contagioase, este egoismul. Nu poate exista o întoarcere la Domnul decât prin lepădarea de sine. Prin noi înșine, nu putem face nimic; dar, prin Dumnezeu, care ne întărește, putem trăi să facem bine altora și să evităm în felul acesta răul egoismului. Nu este nevoie să mergem în țările păgâne spre a ne manifesta dorința de a-I consacra totul lui Dumnezeu, într-o viață folositoare și neegoistă. Aceasta trebuie s-o facem în cercul căminului, în biserică, printre cei cu care ne asociem și cu care facem afaceri. Tocmai în umblarea obișnuită a vieții, este locul unde eul trebuie să fie respins și ținut în supunere. Pavel putea să spună: “Eu mor în fiecare zi.” (1 Corinteni 15, 31.) Ceea ce ne face să fim biruitori este omorârea zilnică a eului în micile tranzacții ale vieții. Trebuie să uităm eul în dorința de a face bine altora. La mulți există o hotărâtă lipsă de iubire pentru alții. În loc să-și îndeplinească cu credincioșie sarcina, ei caută, mai degrabă, propria lor plăcere.
Fără îndoială, că Dumnezeu pune asupra tuturor urmașilor Săi datoria de a-i binecuvânta pe alții cu influența și mijloacele lor, și spre a avea acea înțelepciune de la El, care îi va face în stare să facă tot ce le stă în putere, ca să înalțe cugetele și simțămintele celor care se află sub influența lor. Lucrând pentru alții, se va instala un simțământ de mulțumire, o pace lăuntrică, ceea ce va fi o răsplată suficientă. Mânați fiind de o înaltă și nobilă dorință de a face bine altora, ei vor găsi fericirea adevărată într-o credincioasă îndeplinire a multiplelor sarcini ale vieții. Aceasta va aduce mai mult decât răsplată pământească, pentru că fiecare îndeplinire credincioasă și neegoistă a datoriei este notată de îngeri și strălucește în raportul vieții. În cer, nimeni nu se va gândi la eu, nici nu vor căuta propria lui plăcere; ci toți, din iubire curată și adevărată, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul nou creat, trebuie să fim conduși aici de principiile cerești.
-133-
Fiecare faptă a vieții noastre îi influențează pe alții fie în bine, fie în rău. Influența noastră tinde fie în sus, fie în jos; ea este simțită, acționează și, într-o măsură mai mare sau mai mică, este reprodusă de alții. Dacă, prin exemplul nostru îi ajutăm pe alții la dezvoltarea principiilor bune, le dăm putere să facă binele. La rândul lor, ei exercită aceeași influență binefăcătoare asupra altora, și în felul acesta, sute și mii se află sub influența noastră fără să ne dăm seama. Dacă, prin fapte, întărim sau forțăm la acțiune puterile răului, aflate de cei din jurul nostru, ne împărtășim de păcatul lor și vom avea de dat socoteală pentru binele pe care li l-am fi putut face și nu l-am făcut, pentru că n-am făcut ca Dumnezeu să fie tăria noastră, călăuza noastră și sfetnicul nostru.