În atenția predicatorilor
În vedenia pe care am avut-o la 12 iunie 1868, am fost adânc impresionată de marea lucrare, care trebuie adusă la îndeplinire pentru a pregăti un popor pentru venirea Fiului omului. Am văzut că secerișul este mare, dar că secerătorii sunt puțini. Mulți, dintre cei care sunt acum în câmp, care muncesc spre a salva suflete, sunt slabi. Ei au purtat poveri grele, care i-au obosit și epuizat. Totuși, mi-a fost arătat că la unii dintre pastorii noștri era o prea mare cheltuială de energie, care, în realitate, nu era necesară. Unii se roagă prea lung și prea tare, epuizându-și vitalitatea, fără să fie nevoie; alții, în mod obișnuit, țin cuvântări cu o treime sau cu jumătate mai lungi decât ar trebui.
-117-
Făcând astfel, ei devin excesiv de plictisitori, interesul poporului descrește înainte de a se termina cuvântarea, și se pierde mult pentru că nu poate fi reținut. O jumătate din ceea ce a fost spus ar fi fost de ajuns. Cu toate că tot subiectul putea fi important, succesul ar fi fost mult mai mare, dacă rugăciunea și vorbirea ar fi fost mai scurte. Rezultatul ar fi fost atins fără o oboseală atât de mare. Ei își folosesc, fără să fie nevoie, toată puterea și vitalitatea, care, pentru binele cauzei, este necesar să fie cruțată. Ceea ce obosește și ruinează sănătatea este efortul îndelungat, peste pragul de oboseală.
Am văzut că această muncă suplimentară, când organismul era epuizat, a consumat viața iubitului frate Sperry și l-a dus prematur la mormânt. Dacă și-ar fi menajat sănătatea, ar fi putut trăi să muncească până în ziua de azi. De asemenea, tot această muncă a fost cea care a epuizat puterea de viață a iubitului frate Cranson și a făcut ca viața lui utilă să se stingă.
Cântatul excesiv, ca și rugăciunea și vorbirea mult prelungită, sunt extrem de obositoare. În cele mai multe cazuri, pastorii noștri n-ar trebui să-și continue eforturile mai mult de o oră. Ei trebuie să lase la o parte introducerile și să revină de îndată la subiect, căutând să încheie cuvântarea când este interesul cel mai mare. Ei nu trebuie să-și continue efortul până ce ascultătorii lor doresc ca vorbirea să se termine odată. Mare parte din această lucrare suplimentară este pierdută pentru popor, care adesea, este prea obosit spre a mai beneficia de ceea ce mai putea auzi; și cine poate spune cât de mare este pierderea creată de pastorii care lucrează în felul acesta? În final, nu se câștigă nimic prin acest concept privind vitalitatea.
Adesea, puterea este epuizată la începutul unui efort prelungit. și chiar în monumentul când există mult de câștigat sau de pierdut, pastorul consacrat lui Hristos, care are interes și vrea să lucreze, nu mai poate dispune de putere. El a folosit-o toată la cântat, în rugăciuni lungi și predică prelungită și biruința este pierdută din lipsă de lucrare serioasă și bine orientată la timpul potrivit. Momentul de aur este pierdut. Nu s-a stăruit asupra impresiilor făcute. Ar fi fost mai bine să nu se fi trezit nici un interes; pentru că, dacă convingerile au fost înăbușite, este foarte greu să impresionezi mintea din nou cu adevărul.
-118-
Mi-a fost arătat că, dacă pastorii noștri ar avea grijă să-și păstreze puterea, în loc să fie cheltuită inutil, lucrarea lor chibzuită și bine dirijată ar realiza într-un an mai mult decât s-ar realiza prin vorbire, rugăciune și cântat îndelungat, care sunt atât de obositoare și epuizante. În cazul din urmă, adesea, poporul este lipsit de lucrarea de care are multă nevoie, la timp potrivit, pentru că lucrătorul are nevoie de odihnă și își va periclita sănătatea și viața, dacă își continuă efortul.
Iubiții noștri frați, Matteson și T. Bourdeau, au greșit, și ar trebui să facă o reformă în felul lor de a lucra. Ei trebuie să vorbească scurt și să se roage scurt. Trebuie să vină de îndată la subiect și să se oprească brusc înainte să se extenueze în munca lor. Amândoi pot să realizeze mult bine, făcând acest lucru fără a se epuiza și păstrând putere spre a continua lucrările pe care le iubesc, fără a fi extenuați.
Privește la Isus
În vedenia pe care am avut-o la 12 iunie 1868, mi-a fost arătat pericolul ca poporul lui Dumnezeu să privească la fratele și sora White și să creadă că trebuie să vină la dânșii cu poverile lui pentru a căuta sfat la ei. N-ar trebui să fie așa. Ei sunt invitați de milostivul și iubitorul lor Mântuitor să vină la El, când sunt trudiți mult și împovărați și îi va ușura. La El vor găsi odihnă. Aducând încurcăturile și necazurile lor la Isus, făgăduința pentru ei se va împlini. Când în adânca lor întristare, simt ușurarea, care se găsește numai la Isus, ei obțin o experiență care este de cea mai mare valoare. Fratele și sora White se străduiesc pentru curățirea vieții, și să aducă roadele sfințirii, totuși, ei sunt numai muritori care greșesc. Mulți vin la noi cu întrebarea: Să fac aceasta? Să mă angajez în acea întreprindere? Sau, cu privire la îmbrăcăminte, s-o port pe asta sau pe aceea? Eu le răspund: Voi mărturisiți că sunteți ucenicii lui Hristos. Studiați Biblia voastră. Citiți cu atenție și cu rugăciune despre viața scumpului nostru Mântuitor, când a locuit printre oameni, pe pământ. Imitați viața Lui și nu vă veți abate de la calea îngustă. Noi refuzăm cu desăvârșire să fim conștiință pentru voi. Dacă vă spunem exact ce să faceți, veți privi la noi spre a vă călăuzi, în loc să vă duceți direct la Isus pentru voi înșivă. Experiența voastră se va afla în noi. Trebuie să aveți o experiență pentru voi înșivă, care să se afle în Dumnezeu. Atunci puteți sta în mijlocul pericolelor zilelor din urmă și să fiți curățiți, iar nu consumați de focul suferinței, prin care trebuie să treacă toți sfinții, pentru ca să le fie îndepărtate toate impuritățile din caracterul lor înainte de primirea atingerii finale a nemuririi.
-119-
Mulți dintre iubiții noștri frați și surori cred că nu pot avea o adunare mare, dacă nu sunt prezenți acolo fratele și sora White. În multe locuri, ei își dau seama că ceva trebuie făcut spre a pune în mișcare poporul, pentru o mai serioasă și mai hotărâtă acțiune în lucrarea și cauza adevărului. Ei aveau în mijlocul lor pastori care au lucrat printre ei. Totuși, înțelegeau că trebuia făcută o lucrare mai mare, și priveau spre fratele și sora White s-o facă. Am văzut că aceasta nu era așa cum dorea Dumnezeu să fie. În primul rând, există o deficiență la unii dintre pastorii noștri. Lor le lipsește cunoașterea temeinică. Ei nu iau asupra lor sarcina lucrării și nu se dezvoltă spre a fi la înălțime chiar acolo unde poporul are nevoie de ajutor. Nu posedă discernământ spre a vedea și simți unde anume este nevoie ca poporul să fie corectat, mustrat, clădit și întărit.
-120-
Unii dintre ei lucrează într-un loc săptămâni și luni și, constată că există mai mult de făcut când pleacă decât atunci când au început. Dărnicia sistematică este înceată. O parte a lucrării pastorului este aceea de a susține această ramură a lucrării; dar, pentru că aceasta nu este ceva plăcut, unii își neglijează însărcinarea. Ei prezintă adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu imprimă poporului necesitatea de a asculta. De aceea, mulți sunt auzitori, dar puțini ascultători. Poporul simte lipsa. Lucrurile nu le sunt puse în ordine, și ei privesc la fratele și la sora White să îndrepte deficiența.
Unii dintre frații noștri lucrători s-au fofilat, fără să se adâncească în lucrare spre a câștiga inima poporului. Ei s-au scuzat cu gândul că fratele și sora White vor pune la punct lucrurile care lipseau, că ei erau în mod special potriviți pentru lucrare. Bărbații aceștia au lucrat, dar nu în felul corect. Ei n-au purtat povara. N-au ajutat acolo unde era nevoie de ajutor. N-au corectat lipsurile care necesitau îndreptare. N-au pătruns cu toată inima, cu totul sufletul și cu toată puterea în lipsurile poporului. Timpul a trecut, și ei n-au ajuns la nici un rezultat. Povara deficiențelor lor cade asupra noastră. și ei încurajează oamenii să privească spre noi, prezentând ideea că nimic nu va putea îndeplini lucrarea, afară de mărturia noastră specială. Cu aceasta, Dumnezeu nu este mulțumit. Pastorii trebuie să-și ia răspunderi mai mari și să nu întrețină ideea că ei nu pot duce mesajul, care va ajuta oamenilor acolo unde au nevoie. Dacă nu pot face aceasta, ei trebuie să rămână în Ierusalim până vor fi înzestrați cu putere de sus. Ei nu trebuie să se angajeze într-o lucrare pe care n-o pot îndeplini. Trebuie să pornească, plângând, ducând sămânța prețioasă și să se întoarcă cu bucurie de la efortul lor, aducând și snopii lor cu ei.
Pastorii ar trebui să imprime asupra poporului necesitatea efortului individual. Nici o comunitate nu poate înflori, dacă membrii ei nu sunt lucrători. Poporul trebuie să se ridice la înălțimea pastorilor. Am văzut că nimic durabil nu poate fi adus la îndeplinire pentru comunitățile din diferite locuri, dacă nu sunt trezite să simtă răspunderea care zace asupra lor. Fiecare membru al obștii trebuie să simtă că mântuirea sufletului lui depinde de efortul său individual. Sufletele nu pot fi mântuite fără efort. Pastorul nu poate mântui poporul. El poate fi un canal prin care Dumnezeu va împărtăși lumină pentru poporul Său, dar după ce a fost dată lumina, este partea poporului să-și însușească acea lumină și, la rândul lui, s-o lase să lumineze pentru alții. Poporul ar trebui să simtă că asupra lui zace o responsabilitate individuală, nu numai pentru mântuirea sufletului celor din popor, ci și pentru a se angaja în mod serios, pentru mântuirea celor care rămân în întuneric. În loc să privească spre fratele și sora White, ca să-i ajute să iasă din întuneric, ei ar trebui să se angajeze serios spre a se ajuta ei înșiși. Dacă ar începe să-i caute pe cei mai răi decât ei și ar încerca să-i ajute, s-ar ajuta pe ei înșiși spre lumină mai curând decât pe orice altă cale. Dacă poporul se sprijină pe fratele și pe sora White, și se încred în ei, Dumnezeu îi va smeri în mijlocul vostru și îi va îndepărta de la voi. Voi trebuie să vă încredeți în Dumnezeu și să priviți la El. Sprijiniți-vă pe El, și El nu vă va părăsi. El nu vă va lăsa să pieriți. Prețios este Cuvântul lui Dumnezeu. “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică.” (Ioan 5, 32.) Acestea sunt cuvintele lui Hristos. Cuvintele inspirației, studiate cu atenție și rugăciune, și ascultate în practică, vă vor face destoinici pentru orice faptă bună. Atât pastorii , cât și poporul trebuie să privească la Dumnezeu.
-121-
Noi trăim într-un veac rău. Pericolele zilelor de pe urmă se înmulțesc în jurul nostru. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea celor mulți se răcește. Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. Scurtimea timpului pare să fie un imbold pentru căutarea îndreptățirii. Să fie oare necesar ca grozăviile zilei lui Dumnezeu să ne fie puse în față spre a ne constrânge la acțiune dreaptă? Cazul lui Enoh ne stă în față. El a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. A trăit într-o epocă stricată, când poluarea morală se înmulțea peste tot în jurul lui; totuși, el și-a educat sufletul spre consacrare, spre a iubi curăția. Conversația lui era despre lucrurile cerești. El și-a educat sufletul să alerge pe această cale și a purtat amprenta divină. Înfățișarea lui era luminată de lumina care strălucea pe fața lui Isus. Enoh a fost ispitit întocmai ca și noi. El a fost înconjurat de o societate nu mai prietenoasă față de dreptate decât este cea care ne înconjoară. Atmosfera pe care o respira era pătată de păcat și stricăciune, ca și a noastră; totuși, el a trăit o viață de sfințenie. El n-a fost întinat de păcatele predominante ale epocii în care a trăit. Tot așa putem rămâne și noi curați și neîntinați. El era un reprezentant al sfinților care locuiesc în mijlocul pericolelor și stricăciunilor zilelor de pe urmă. Pentru ascultarea credincioasă față de Dumnezeu, el a fost mutat. Tot așa, credincioșii care rămân în viață, vor fi mutați. Ei vor fi mutați dintr-o lume păcătoasă și stricată în bucuriile curate ale cerului.
-122-
Calea poporului lui Dumnezeu trebuie să fie în sus și înainte spre biruință. Unul mai mare decât Iosua conduce oștile lui Israel. Cineva este în mijlocul nostru. Este chiar Căpetenia mântuirii noastre, care, spre încurajarea noastră, a spus: “și, iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20.) “Dar îndrăzniți, eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33.) El ne va conduce la biruință sigură. Ceea ce făgăduiește, Dumnezeu este în stare să și aducă la îndeplinire în orice timp. și lucrarea pe care o dă poporului Său s-o facă, El este în măsură să o și împlinească prin ei. Dacă trăim o viață de perfectă ascultare, făgăduințele vor fi împlinite față de noi.
Dumnezeu îi cere poporului Său să lumineze ca lumini în lume. Nu li se cere numai pastorilor să facă acest lucru, ci fiecărui ucenic al lui Hristos. Conversația lor trebuie să fie cerească. și în timp ce se bucură de părtășie cu Dumnezeu, ei vor dori să aibă legături cu semenii lor, cu scopul de a exprima, prin cuvintele și faptele lor, iubirea lui Dumnezeu, care le însuflețește inimile. În felul acesta, ei vor fi lumini în lume, și lumina transmisă prin ei nu se va stinge sau nu va fi îndepărtată. Ea va deveni, într-adevăr, întuneric pentru cei care nu vor să umble în ea, dar va străluci cu intensitate crescândă pe calea celor ce vor să asculte și să umble în lumină.
-123-
Spiritul, înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu, descoperite în Cuvântul Său, trebuie să fie exemplificate de către ucenicii lui Hristos, și astfel lumea urmează să fie condamnată. Dumnezeu cere de la poporul Său, în raport cu harul și adevărul care le-au fost date. Toate cerințele Lui drepte trebuie să fie împlinite pe deplin. Ființele responsabile trebuie să umble în lumina care strălucește pe calea lor. Dacă nu fac așa, lumina lor devine întuneric, și întunericul lor este mare, în raport cu abundența luminii lor. Asupra poporului lui Dumnezeu a strălucit lumină acumulată; dar mulți au neglijat să urmeze lumina, și din această cauză sunt într-o stare de mare slăbiciune spirituală.
Poporul lui Dumnezeu nu piere acum din lipsă de cunoștință. Ei nu vor fi condamnați pentru că n-au cunoscut calea, adevărul și viața. Adevărul pe care au ajuns să-l înțeleagă și lumina care a strălucit asupra sufletului lor, dar care a fost neglijată sau refuzată, îi vor condamna. Aceia care niciodată n-au avut lumină spre a o respinge nu se vor afla sub condamnare. Ce ar fi putut fi făcut mai mult pentru via lui Dumnezeu, decât a fost făcut? Lumină, lumină prețioasă strălucește asupra poporului lui Dumnezeu; dar ea nu-i va mântui, decât dacă consimt să fie mântuiți prin ea, s-o trăiască pe deplin, și s-o transmisă altora din întuneric. Dumnezeu îl cheamă pe poporul Său să acționeze. Este necesară o lucrare individuală, de mărturisire și părăsire a păcatelor și de întoarcere la Domnul. Nimeni nu poate face această lucrare pentru altul. Cunoștința religioasă s-a acumulat și aceasta a mărit corespunzător obligațiile. Asupra bisericii a strălucit multă lumină și, prin ea, ei sunt condamnați, pentru că au refuzat să umble în ea. Dacă ar fi robi, ar fi fără păcat. Dar ei au văzut lumina și au auzit mult adevăr, totuși nu sunt înțelepți și sfinți. Mulți n-au avansat, timp de ani de zile, în cunoștință și sfințire. Ei sunt pitici spiritual. În loc să înainteze spre desăvârșire, merg înapoi spre întuneric și robia din Egipt. Mințile lor nu sunt exersate spre evlavie și sfințire adevărată.
-124-
Vrea Israelul lui Dumnezeu să se trezească? Vor toți cei care mărturisesc evlavia să caute să îndepărteze fiecare greșeală, să-I mărturisească lui Dumnezeu orice păcat ascuns, și să-și mâhnească sufletul înaintea Lui? Vor ei să cerceteze, cu cea mai mare smerenie, motivele fiecărei acțiuni și știu ei că ochiul lui Dumnezeu citește totul și cercetează fiecare lucru ascuns? Fie ca lucrarea să fie completă, iar consacrarea față de Dumnezeu, totală. El cheamă la o predare deplină a tot ceea ce avem și suntem. Pastori și popor au nevoie de o nouă convertire, o schimbare a minții, fără de care nu sunt o mireasmă de viață spre viață, ci de la moarte spre moarte. Poporului lui Dumnezeu îi aparțin privilegii mari. Lui i-a fost dată o lumină mare, ca să poată ajunge la înalta lui chemare în Isus Hristos; totuși, credincioșii nu sunt ceea ce a dorit Dumnezeu să fie și ceea ce intenționează El ca ei să fie.