Mărturii pentru comunitate — Numărul 15
Introducere
Este puțin probabil că frații mei și surorile mele se vor aștepta ca acest număr al Mărturiilor să apară atât de curând. Dar am avut la îndemână multe din mărturiile mele personale, unele dintre ele fiind redate în paginile care urmează. și nu cunosc o cale mai bună să prezint punctul meu de vedere despre pericolele și erorile generale, și datoria tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui, decât aceea de a da aceste mărturii. Poate că nu există o cale mai directă și mai convingătoare de a prezenta ceea ce mi-a arătat mie Domnul.
A fost important ca numărul 14 să ajungă la voi cu câteva zile mai înainte de Conferința Generală. De aceea, acest număr a fost pregătit pentru tipar înainte, ca să pot găsi timp pentru a elabora un material important pentru ea. De fapt, pentru acest material, n-a existat loc în numărul 14. De aceea, având la îndemână material suficient pentru numărul 15, vi-l prezint cu rugămintea să-l însoțească binecuvântarea lui Dumnezeu spre binele iubitului Său popor.
-10-
Schiță de experiență
De la 7 februarie 1868 la 20 mai 1868
După ce am ajuns acasă, nu am mai simțit influența inspiratoare a călătoriei și a lucrării, dar am simțit oboseala muncii din călătoria noastră din răsărit. Mulți m-au îndemnat, prin scrisori, să scriu ceea ce le-am relatat lor despre ceea ce mi-a arătat Domnul cu privire la ei. și au fost mulți cărora nu le-am vorbit, deși cazurile lor erau tot așa de importante și urgente. Dar, în starea mea de oboseală, sarcina de a scrie atât de mult părea să fie mai mult decât puteam eu să îndur. M-a cuprins un simțământ de descurajare și am căzut într-o stare de slăbiciune, rămânând așa câteva zile, adesea leșinând. În această stare trupească, am pus la îndoială sarcina mea de a scrie atât de mult, la atâtea persoane, unele dintre ele foarte nevrednice. Mi s-a părut că pe undeva era o greșeală în această problemă.
În seara zilei de 5 februarie, fratele Andrews le-a vorbit persoanelor din casa noastră de rugăciune. Dar cea mai mare parte din acea seară, eram într-o stare de leșin, fără respirație, sprijinită de soțul meu. Când fratele Andrews s-a întors de la adunare, frații au avut un timp de rugăciune pentru mine, și m-am bucurat de-o oarecare ușurare. În acea noapte, am dormit bine, și dimineața, deși slăbită, m-am simțit minunat de ușurată și încurajată. Visasem că o persoană mi-a adus o pânză de material alb și mi-a spus să o croiesc ca îmbrăcăminte pentru persoane de toate mărimile și de toate caracterele și pentru toate împrejurările de viață. Mi s-a spus să le croiesc și să le atârn pe toate, să fie gata pentru când vor fi cerute. Am avut impresia că mulți dintre cei pentru care mi s-a cerut să croiesc îmbrăcăminte erau nevrednici. Am întrebat dacă aceasta era ultima piesă de material pe care trebuia s-o croiesc, și mi s-a spus că nu era; că, de îndată ce-l terminam pe acela mai erau și altele de care trebuia să mă ocup. Mă simțeam descurajată de cantitatea de lucru din fața mea, și am spus că am fost angajată să croiesc haine pentru alții, timp de peste douăzeci de ani, și lucrările mele n-au fost prețuite și nici n-am văzut că lucrarea mea făcuse mult bine. Persoanei care mi-a adus materialul, i-am vorbit mai ales despre o femeie pentru care mi-a spus să croiesc o haină. Am arătat că ea nu avea să prețuiască îmbrăcămintea și că avea să fie o pierdere de timp și de material spre a i-o dărui. Ea era foarte săracă, inferioară ca inteligență și dezordonată în obiceiurile ei, așa că în curând o va murdări.
-11-
Persoana a răspuns: “Croiește hainele. Aceasta-i sarcina ta. Pierderea nu este a ta, ci a mea. Dumnezeu nu vede cum vede omul. El plănuiește lucrarea care urmează să fie făcută de El, și tu nu poți ști care va prospera: aceasta sau aceea. Se va constata că multe astfel de suflete sărace vor intra în Împărăție, în timp ce alții, care sunt favorizați cu toate binecuvântările vieții, care dispun de intelect bun și de mediu plăcut, care le acordă toate avantajele de dezvoltare, vor fi lăsați pe dinafară. Se va vedea că aceste suflete sărace au trăit în totul după slaba lumină pe care au avut-o și au progresat prin mijloacele limitate, de care au dispus, și au trăit mult mai acceptabil decât unii dintre cei care s-au bucurat de toată lumina și de bogate mijloace de progres.”
Apoi, am prezentat mâinile mele, cu pielea îngroșată datorită îndelungatei folosiri a foarfecii, și am spus că nu puteam decât să mă îngrozesc la gândul că mă voi îndeletnici cu acest fel de muncă. Persoana a repetat din nou:
“Croiește haine. Eliberarea ta încă n-a sosit.”
Cu simțăminte de mare oboseală, m-am ridicat să mă apuc de lucru. Înaintea mea se aflau niște foarfece noi, lustruite, pe care am început să le folosesc. De îndată, simțămintele mele de oboseală și descurajare m-au părăsit; foarfecele păreau să taie cu puțin efort din partea mea, și am croit îmbrăcăminte după îmbrăcăminte, cu ușurință relativă.
-12-
Cu încurajarea pe care mi-a dat-o acest vis, m-am hotărât imediat să-l însoțesc pe soțul meu și pe fratele Andrews în comitatele Gratiot, Saginaw și Tuscola, și să mă încred în Domnul, ca să-mi dea puterea de a lucra. Astfel, la 7 februarie, am părăsit căminul și am călătorit cincizeci și cinci de mile (88,5 km, n.n. ) până la întâlnirea noastră de la Alma. Aici am lucrat, ca de obicei, cu un reconfortant grad de libertate și tărie. Prietenii din comitatul Gratiot păreau interesați să asculte, dar mulți dintre ei sunt mult în urmă cu reforma sanitară și lucrarea de pregătire în general. La acești oameni, se pare că există o lipsă de ordine și eficiență, necesare pentru prosperitatea în lucrare și în spiritul soliei. Totuși, trei săptămâni mai târziu, fratele Andrews i-a vizitat și s-a bucurat un timp împreună cu ei. Nu voi trece cu vederea un motiv de încurajare pentru mine, că o foarte usturătoare mărturie, pe care o scrisesem unei familii, a fost primită cu folos pentru persoanele cărora le-a fost adresată. Mai avem încă un interes profund față de acea familie și dorim mult ca ea să se poată bucura de prosperitate în Domnul, și, cu toate că simțim o oarecare descurajare cât privește interesul în comitatul Gratiot, vom fi nerăbdători să-i ajutăm pe frați când vor simți nevoia să fie ajutați.
La adunarea de la Alma, au fost de față frați din St. Charles și Tittabawassee, din comitatul Saginaw, care ne-au îndemnat să-i vizităm. Noi nu plănuiserăm să intrăm, de data aceasta, în acest comitat, ci să vizităm districtul Tuscola, dacă era deschisă calea. Neavând nici o știre de la Tuscola, am hotărât să vizităm Tittabawassee, și între timp să scriem celor din districtul Tuscola și să-i întrebăm dacă eram doriți acolo. La Tittabwassee, am fost plăcut surprinși să aflăm o mare casă de rugăciune, de curând clădită de membrii noștri, plină cu păzitori ai Sabatului. Frații păreau să fie gata pentru mărturia noastră, și ne-am bucurat de libertate. În acest loc, fusese făcută o lucrare bună și mare, prin strădania credincioasă a fratelui A. A urmat multă opoziție amară și persecuție, dar aceasta părea că dispare la cei care veneau să asculte, și lucrarea noastră părea să facă o bună impresie asupra tuturor. În această parte, am participat la unsprezece adunări într-o săptămână, am vorbit de mai multe ori, timp de o oră până la două ore, și am luat parte la alte adunări. La o adunare, s-a făcut efortul spre a-i convinge pe unii care păzeau Sabatul să avanseze și să-și ia crucea. Îndatorirea celor mai mulți dintre aceștia era botezul. În ultima mea viziune, am văzut locuri în care avea să fie predicat adevărul și să fie scoase la lumină biserici pe care trebuia să le vizităm. Acesta era unul dintre acele locuri. Eu simțeam un interes deosebit pentru acești oameni. În fața mea, au apărut cazurile unora din comunitate și asupra mea a venit un duh de lucrare pentru ei, pe care nu l-am putut respinge. Am lucrat pentru ei timp de trei ceasuri, cea mai mare parte din timp apelând la ei cu simțăminte de cea mai adâncă grijă și afecțiune. Cu acea ocazie, toți și-au luat crucea, au venit în față pentru rugăciuni și au vorbit aproape toți. A doua zi, au fost botezați cincisprezece.
-13-
Nimeni nu-i poate vizita pe acești oameni, fără să fie impresionat de valoarea lucrării credincioase a fratelui A. pentru această cauză. Lucrarea lui trebuie să pătrundă în locuri în care adevărul n-a fost vestit, și sper că ai noștri vor înceta eforturile de a-l sustrage de la această lucrare specifică. În spiritul umilinței, el poate merge înainte, sprijinindu-se pe brațul Domnului, ca să salveze multe suflete din puterile întunericului. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să-l însoțească mereu.
Când seria de adunări din acest loc era aproape de încheiere, a venit fratele Spooner din Tuscola, și ne-a invitat să vizităm acel district. Prin el am trimis programul, luni, când s-a întors, și noi am mers joi, după botez. Adunările noastre în Sabat, le-am ținut la Vassar, iar în ziua întâi, în clădirea școlii uniunii. Acesta era un loc gratuit, în care se putea vorbi, și am văzut roade bune ale lucrării noastre. În după-amiaza zilei întâi, cam treizeci de apostaziați și copii, care nu făcuseră nici o mărturisire, au venit în față. Aceasta a fost o adunare foarte interesantă și folositoare. Unii s-au retras din cauză, și pentru ei am simțit că trebuie să lucrăm în mod special. Dar timpul a fost scurt și mi s-a părut că aveam să lăsăm neterminată lucrarea. Întâlnirile noastre pentru St. Charles și Alma se apropiaseră și, pentru a le face față, trebuia să încheiem luni lucrarea noastră din Vassar.