Cei care sunt prieteni ai oamenilor, ai adevărului și sfințirii ar trebui să acționeze în privința Institutului pe baza unui plan care să aibă la temelie sacrificiul și dărnicia. Eu am cinci sute de dolari în acțiuni la Institut, pe care vreau să-i donez, și dacă soțul meu izbândește cu cartea pe care o are în plan, eu voi mai dona încă cinci sute de dolari. Cei care sunt de acord cu acest plan, dacă doresc, pot să ni se adreseze la Greenville, districtul Montcalm, Michigan, și să declare ce sume vor să doneze sau să investească în acțiuni de felul celor de la Asociația de Publicații. Când se va realiza acest lucru, atunci donațiile să se adune după nevoi; iar sumele, mici sau mari, să fie strânse. Banii să fie cheltuiți în mod judicios. Contribuția din partea pacienților să fie cât se poate de rezonabilă. Frații să doneze pentru a acoperi în parte cheltuielile de la Institut pentru săracii bolnavi din mijlocul lor, care merită acest lucru. Cei bolnavi să fie călăuziți, în măsura în care pot face acest lucru, să cultive terenurile atât de frumos așezate pe care le deține Institutul. Ei să nu facă acest lucru având ideea îngustă a plății, ci cu ideea generoasă că cheltuielile legate de cumpărarea acestora a constituit un act de dărnicie pentru binele lor. Fie ca acest lucru manual să constituie o parte a tratamentului lor așa cum sunt băile. Fie ca dărnicia, mila, omenia și sacrificiul pentru binele altora să fie ideea care să-i călăuzească pe medici, conducători, asistenți, pacienți și pe toți prietenii lui Isus, de departe sau de aproape, și nu salariile, investițiile bune, plata sau acțiunile care vor aduce profit. Fie ca dragostea lui Hristos, dragostea pentru suflete, împreuna simțire cu omenirea care suferă să însoțească tot ceea ce spunem și facem în legătură cu Institutul de Sănătate.
-640-
De ce oare să aștepte medicul creștin, care privește, așteaptă și tânjește după venirea Împărăției lui Hristos, în care suferința și moartea nu vor mai avea putere asupra sfinților, să fie plătit mai mult decât editorul creștin sau pastorul creștin? Poate că susține că munca lui este mai obositoare. Aceasta este ceva ce trebuie dovedit. Să lucreze cât de mult poate și să nu calce legile vieții pe care le predă pacienților săi. Nu există motive pentru care să muncească peste măsură și să primească mai mulți bani, mai mult decât pastorul sau editorul. Fie ca toți cei care își aduc contribuția la Institut și primesc o plată pentru serviciile lor să acționeze potrivit cu același principiu al dărniciei. Nimeni dintre cei care lucrează doar pentru bani nu trebuie să rămână la Institut. Există mulți oameni capabili care, din iubire pentru Hristos și cauza Sa și pentru urmașii Învățătorului lor care sunt în suferință, vor completa locurile din acel Institut cu credincioșie și cu optimism și cu un spirit de sacrificiu. Cei care nu au acest spirit ar trebui să plece și să facă loc acelora care îl au.
-641-
Atât cât sunt în stare să îmi dau seama, jumătate dintre cei în suferință din poporul nostru, care ar trebui să petreacă săptămâni sau luni la Institut, nu au cu ce plăti cheltuielile legate de călătorie și șederea acolo. Oare să-i rețină sărăcia pe acești prieteni ai Domnului nostru de la binecuvântările pe care El ni le-a oferit cu atâta generozitate? Să fie aceștia lăsați mai departe să lupte cu dubla povară a bolii și sărăciei? Bogații care sunt bolnavi, care își permit tot confortul în viață, care își permit să-i tocmească pe alții să lucreze din greu în locul lor, pot, cu grijă și odihnă, informându-se și făcând tratament acasă, să se bucure de o foarte bună stare de sănătate fără să meargă la Institut. Însă ce pot face frații noștri săraci pentru a redobândi sănătatea? Ei pot face ceva, însă sărăcia îi împinge să lucreze mai mult decât sunt în stare în realitate. Ei nu au nici măcar cele necesare pentru viață; iar în ceea ce privește mijloacele din gospodărie, mobilă, vase pentru băi și instalații pentru o bună aerisire, ei nu au așa ceva. Poate că singura cameră pe care o au este ocupată cu o sobă pentru gătit și iarna, și vara; și se poate ca toate cărțile pe care le au în casă, cu excepția Bibliei, să fie cuprinse între degetul mic și cel mare. Ei nu au bani ca să-și cumpere cărți pe care să le poată citi ca să știe cum să trăiască. Acești scumpi frați sunt cei care au nevoie de ajutor. Mulți dintre ei sunt creștini umili. Poate că au greșeli, și unele dintre acestea poate că sunt cauza sărăciei și mizeriei lor. Cu toate acestea, ei au dreptul la o viață mai bună, ca și noi ceilalți, care avem mijloacele necesare pentru a ne îmbunătăți starea de sănătate, atât a noastră, cât și a altora. Trebuie să-i tratăm cu îngăduință și să-i ajutăm cu bucurie.
Însă ei trebuie să aibă dorința de a învăța. Ei trebuie să nutrească un spirit de mulțumire față de Dumnezeu și frații lor pentru ajutorul pe care îl primesc. Astfel de persoane, în general, nu au idee cât costă tratamentul, masa, salonul, combustibilul etc. la Institutul de Sănătate. Ei nu realizează măreția marii lucrări a adevărului prezent și a reformei și multele apeluri pentru a face donații adresate poporului nostru. Ei poate că nu sunt conștienți de faptul că numărul săracilor din mijlocul nostru este mai mare decât al bogaților. Și, de asemenea, poate că ei nu realizează înfricoșătorul fapt că cea mai mare parte dintre acești bogați se agață de bogăția lor și sunt, în mod sigur, pe drumul spre pierzare.
-642-
Acești bieți oameni în necaz trebuie învățați că, atunci când murmură împotriva soartei lor și împotriva celor bogați, acuzându-i că sunt lacomi, ei comit un mare păcat în ochii cerului. Ei trebuie să înțeleagă în primul rând că boala și sărăcia lor sunt nenorociri care au drept cauză, în general, propriile lor păcate, prostia și greșelile lor; iar dacă Domnul pune în inima și mintea poporului Său dorința de a-i ajuta, acest lucru ar trebui să le inspire sentimente de umilă mulțumire față de Dumnezeu și poporul Său. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a se ajuta singuri. Dacă au rude care pot și vor să le achite cheltuielile la Institut, atunci acestea ar trebui să aibă acest privilegiu.
Și, având în vedere numărul mare al celor săraci și necăjiți care ar trebui, mai mult sau mai puțin, să beneficieze de ajutorul Institutului și datorită lipsei de fonduri și a posibilității de întreținere din prezent, șederea aceasta la institut trebuie să fie scurtă. Ei trebuie să se ducă acolo cu ideea de a obține, cât de repede posibil și cât de mult, o cunoaștere practică a ceea ce au de făcut și a ceea ce nu trebuie să facă, pentru a-și redobândi sănătatea și a trăi sănătos. Prelegerile pe care le ascultă la Institut și cărțile bune din care să învețe cum să trăiască acasă trebuie să fie principala nădejde pe care să se bizuie aceștia. Poate că se vor simți mai bine după câteva săptămâni petrecute la Institut, însă vor realiza mult mai mult acasă, punând în practică aceste principii. Ei nu trebuie să se bizuie pe medici să-i vindece în câteva săptămâni, ci trebuie să învețe să trăiască în așa fel, încât să dea naturii șansa de a lucra pentru vindecare. Aceasta poate începe în timpul celor câteva săptămâni de ședere la Institut, însă este nevoie de ani întregi pentru a îndeplini lucrarea de îndreptare a obiceiurilor din cămin.
-643-
O persoană poate cheltui tot ce are în această lume la Institutul de Sănătate și să se simtă mai bine, dar, dacă, întorcându-se în familia sa, își reia obiceiurile vechi de viețuire, în câteva săptămâni sau luni va ajunge într-o stare de sănătate mai rea decât oricând înainte. Nu a câștigat nimic; a cheltuit ceea ce a avut pentru nimic. Scopul reformei sanitare și al Institutului de Sănătate nu este ca acela al unei doze de “omorâre a durerii” sau “ușurare de moment”, pentru a aduce la tăcere durerile pe care le avem astăzi. Nu, nicidecum! Marele obiectiv al acestora este de a-i învăța pe oameni să trăiască în așa fel, încât să dea naturii șansa de a îndepărta boala și de a i se împotrivi.
Celor în necazuri din poporul nostru eu le spun: Nu vă descurajați! Dumnezeu nu a uitat pe poporul Său și cauza Sa. Faceți cunoscută starea voastră de sănătate și în ce măsură puteți achita cheltuielile la Institut, adresându-vă Institutului de Sănătate, Battle Creek, Michigan. Dacă sunteți bolnavi, doborâți, slăbiți, nu așteptați până când cazul vostru ajunge fără nădejde. Scrieți imediat. Însă trebuie să le spun încă o dată celor săraci: În prezent, doar puțin se poate face pentru a vă ajuta, datorită faptului că fondurile strânse s-au folosit deja în materiale și clădiri. Faceți tot ce puteți voi pentru voi înșivă și ceilalți, de asemenea, vă vor ajuta cât este posibil.
Capitolul 111 — Fragment dintr-o experiență
Din perioada 21 octombrie — 22 decembrie 1867
Lucrarea noastră împreună cu biserica din Battle Creek tocmai se încheiase și, neținând cont de faptul că eram obosiți, fiind atât de înviorați sufletește de rezultatele bune obținute, l-am însoțit cu bucurie pe fratele J. N. Andrews în lunga călătorie până la Maine. Pe drum, am ținut o adunare la Rosevelt, New York. Mărturia nr. 13 și-a făcut lucrarea și acei frați care luaseră parte la nemulțumirea generală au început să vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Această adunare a necesitat mult efort, pentru că au fost date mărturii înțepătoare. S-au făcut mărturisiri, însoțite de o întoarcere generală la Domnul din partea celor căzuți de la credință și a celor păcătoși.
-644-
Ne-am început lucrarea în Maine cu conferința de la Norridgewock, pe data de 1 noiembrie. Adunarea a fost mare. Ca de obicei, soțul meu și cu mine am prezentat o mărturie simplă și pătrunzătoare în favoarea adevărului și a ordinii și împotriva diferitelor forme de rătăcire, confuzie, fanatism și dezordine, ca urmare a lipsei rânduielii și disciplinei. Această mărturie avea o aplicație specială pentru starea de lucruri din Maine. Spirite dezordonate, care pretindeau că țin Sabatul, s-au răzvrătit și lucrau pentru a împărtăși nemulțumirea în perioada conferinței. Satana i-a ajutat și ei au reușit într-o anumită măsură. Amănuntele sunt prea dureroase și de însemnătate mică, în general, pentru a fi redate aici.
Poate că este suficient să spunem că, drept urmare a spiritului de răzvrătire, de căutare de greșeli, iar în dreptul unora de gelozie copilărească, murmurare, plângere, lucrarea noastră în Maine, care ar fi putut fi făcută în două săptămâni, a avut nevoie de șapte săptămâni de trudă grea, obositoare și neplăcută. Cinci săptămâni s-au pierdut, da, au fost mai mult decât pierdute pentru lucrarea din Maine, iar poporul nostru din alte părți ale Noii Anglii, New York și Ohio a fost lipsit de cinci adunări generale datorită faptului că am fost reținuți în Maine. Însă, când am plecat din acest stat, am fost mângâiați cu faptul că toți și-au mărturisit spiritul de răzvrătire, iar câțiva au fost conduși să-L caute pe Domnul și să îmbrățișeze adevărul.