Am făcut apel în mod public la frații noștri ca să întemeiem o instituție și m-am adresat în modul cel mai serios dr-ului F. ca unui bărbat care, prin providența lui Dumnezeu, a dobândit experiența de a-și aduce contribuția ca medic. Am spus aceasta, bazându-mă pe ceea ce mi-a arătat Dumnezeu. Dacă este necesar, voi repeta fără ezitare tot ce am spus. Nu intenționez să retrag nici măcar o singură propoziție din ceea ce am scris sau am spus. Lucrarea este a lui Dumnezeu și trebuie adusă la îndeplinire cu un braț hotărât și, totodată, chibzuit.
Reforma sanitară este strâns legată de lucrarea întreitei solii îngerești, cu toate că ea nu constituie solia. Predicatorii noștri trebuie să-i învețe pe oameni reforma sanitară, deși ei nu ar trebui să facă din aceasta tema principală în locul soliei. Locul ei este printre acele subiecte care expun lucrarea de pregătire necesară în vederea evenimentelor pe care le aduce în atenție solia; printre aceste subiecte, ea ocupă un loc proeminent. Noi trebuie să fim zeloși pentru reformă și totuși să evităm să dăm impresia că suntem șovăielnici sau predispuși spre fanatism. Oamenii noștri trebuie să ofere mijloacele necesare pentru extinderea Institutului de Sănătate în măsura în care sunt în stare să o facă, fără a da mai puțin pentru celelalte nevoi ale cauzei. Lăsați să se dezvolte reforma sanitară și Institutul de Sănătate așa cum au luat amploare și alte inițiative bune, ținând seama de puterile noastre slabe din trecut și capacitatea noastră mai mare de a face mai mult într-o perioadă scurtă de timp acum. Să se dezvolte Institutul de Sănătate așa cum au mers bine și alte lucruri, atât de repede cât să nu paralizeze alte ramuri ale lucrării care sunt de o importanță egală sau chiar mai mare în această perioadă. Ca un frate să pună o mare parte din averea sa, fie că are mult, fie că are puțin pentru Institut, astfel încât să ajungă să nu poată face tot atât de mult în alte direcții, ar fi un lucru greșit. Și ca el să nu facă nimic ar fi tot un mare rău. O dată cu fiecare apel făcut către poporul nostru pentru mijloace trebuie să se dea și avertizarea de a nu jefui alte ramuri ale lucrării; în special săracii trebuia să fie avertizați. Unii sărmani bărbați săraci cu familii, fără o casă a lor și prea săraci pentru a merge la Institut pentru a se trata, au pus pentru Institut între o cincime și o treime din ceea ce aveau. Este greșit. Unii frați și surori au mai multe acțiuni, când ei nu ar fi trebuit să aibă nici una, și ar putea, pentru scurt timp, să frecventeze Institutul, având cheltuielile plătite, în întregime sau în parte, din fondul de caritate. Nu văd sensul pentru care să se facă atâtea calcule pentru viitor, iar cei care au nevoie acum de ajutor să fie lăsați să sufere. Fraților, nu acționați mai repede decât vă deschide calea înaintea voastră Providența lui Dumnezeu care nu dă greș.
-560-
Reforma sanitară este o ramură a lucrării speciale a lui Dumnezeu în beneficiul poporului Său. Am văzut că, în cadrul unei instituții care se înființează între noi, cea mai mare primejdie ar fi ca administratorii săi să se depărteze de spiritul adevărului prezent și de la simplitatea care ar trebui să-i caracterizeze întotdeauna pe ucenicii lui Hristos. Mi-a fost dată avertizarea cu privire la coborârea standardului adevărului în vreun fel într-o asemenea instituție, cu scopul de a-i ajuta și proteja de anumite tulburări pe cei necredincioși. Scopul cel mare al primirii necredincioșilor în institut este de a-i călăuzi să îmbrățișeze adevărul. Dacă standardul este coborât, ei vor avea impresia că adevărul este de mică importanță și vor pleca de acolo cu o stare a minții la care se va avea acces mai greu decât înainte.
Însă cel mai mare rău care ar rezulta dintr-un astfel de procedeu ar fi influența asupra pacienților săraci, necăjiți, precum afectarea cauzei în general. Ei au fost învățați să se încreadă în rugăciunea credinței și mulți dintre ei sunt demoralizați deoarece rugăciunea nu le este ascultată mai pe deplin. Am văzut că motivul pentru care Dumnezeu nu a ascultat mai pe deplin rugăciunile slujitorilor Săi pentru cei bolnavi este pentru că El nu poate fi proslăvit astfel, în timp ce ei calcă legile sănătății. Și am văzut, de asemenea, că El a rânduit reforma sanitară în Institutul pentru Sănătate pentru a pregăti calea, pentru ca rugăciunii credinței să i se poată da răspuns pe deplin. Credința și faptele bune ar trebui să meargă mână în mână în vederea ușurării suferinței celor în necaz din mijlocul nostru și spre a-i pregăti pe aceștia ca să dea slavă lui Dumnezeu aici, pe pământ, și a fi mântuiți la venirea Domnului Hristos. Dumnezeu nu îngăduie ca cei năpăstuiți de suferință să fie vreodată dezamăgiți sau întristați din cauză că îi văd pe angajații Institutului că lucrează doar așa cum se lucrează în lume, în loc să adauge la practica medicală binecuvântările și virtuțile de a fi mame și tați care poartă de grijă în Israel.
-561-
Nici unul să nu aibă ideea că Institutul este un loc unde pot veni pentru a fi puși pe picioare de rugăciunea credinței. Acesta este un loc unde pot fi ajutați în privința bolii prin tratament și deprinderea unor obiceiuri corecte de viețuire și de a învăța cum să evite boala. Însă, dacă există un loc sub ceruri în care poate fi înălțată rugăciunea împreunei simțiri în vederea alinării suferinței mai mult decât oricare altul, atunci acesta este un asemenea institut, și aceasta o vor face bărbați și femei consacrați, oameni ai credinței. Cei care îi tratează pe bolnavi trebuie să acționeze în importanta lor lucrare, bizuindu-se cu putere pe Dumnezeu pentru binecuvântarea Sa de a avea parte de mijloacele pe care El le-a pus la dispoziție prin harul Său și spre care, în îndurarea Sa, El ne-a atras atenția ca popor, și anume aerul curat, curățenia, alimentația sănătoasă, perioade corespunzătoare de lucru și de odihnă și folosirea apei. Ei nu ar trebui să aibă nici un interes egoist în afară de această importantă și solemnă lucrare. Este nevoie de toată atenția pentru a îngriji în mod corespunzător de nevoile fizice și spirituale ale celor necăjiți din poporul lui Dumnezeu, care și-au pus o încredere aproape nelimitată în aceștia și cu mare cheltuială s-au dat în grija lor. Nimeni nu are o minte atât de iscusită și nimeni nu este atât de îndemânatic, încât, după ce a făcut tot ce putea cel mai bine, să aibă o lucrare altfel decât imperfectă.
-562-
Fie ca cei cărora li se încredințează nevoile fizice și într-o mare măsură și cele spirituale ale celor necăjiți din poporul lui Dumnezeu să ia seama ca să nu atragă asupra lor și asupra acestei ramuri a lucrării neplăcerea lui Dumnezeu prin procedee lumești, interese personale sau dorința de a se angaja într-o lucrare mare și populară. Ei nu trebuie să se bizuie doar pe iscusința lor. Dacă, în loc de neplăcerea lui Dumnezeu, binecuvântarea Sa va fi asupra institutului, îngerii vor fi alături de pacienți, medici și personalul auxiliar pentru a-i ajuta în lucrarea de refacere, așa încât, la sfârșit, să fie adusă slavă lui Dumnezeu, și nu oamenilor slabi și mărginiți. Dacă acești oameni ar lucra folosind procedee lumești și inimile lor s-ar semeți și ar spune: “Puterea mea și tăria mâinilor mele au făcut aceste lucruri”, Dumnezeu i-ar lăsa să lucreze în condițiile marilor dezavantaje date de inferioritatea lor în raport cu alte instituții în ceea ce privește cunoștințele, experiența și mijloacele. Atunci ei n-ar realiza nici pe jumătate din ceea ce fac alte instituții.
Am văzut influența folositoare a lucrului în aer liber asupra celor cu puterile slăbite și circulație deficitară, în special asupra femeilor care se găsesc în această stare pentru că au stat prea mult în spațiu închis. Sângele lor este încărcat datorită lipsei de aer curat și mișcare fizică. În loc să le ofere distracții care să țină aceste persoane în interior, trebuie avut grijă să li se ofere puncte de atracție în aer liber. Am văzut că, pe lângă institut, ar trebui să existe terenuri mari, înfrumusețate cu flori și cultivate cu legume și pomi fructiferi. Aici cei slăbiți ar putea lucra, în funcție de sex și de starea în care se află, la ore potrivite. Aceste parcele de pământ ar trebui să se afle sub grija unui grădinar cu experiență, care să-i îndrume pe toți, în mod ordonat și cu gust.
Ceea ce susțin cu privire la această lucrare necesită din partea mea exprimarea deschisă a părerilor mele. Mă adresez direct și aleg acest mijloc de a vorbi către toți cei interesați. Ceea ce a apărut în Mărturia numărul 11 referitor la Institutul de Sănătate nu ar fi trebuit dat până ce nu eram în stare să scriu tot ce am văzut cu privire la aceasta. Am intenționat să nu spun nimic cu privire la subiect în nr. 11 și am trimis toate manuscrisele respective din districtul Otawa, unde lucram atunci, la biroul din Battle Creek, afirmând că aș dori ca ei să grăbească acea mică lucrare, pentru că era atât de mare nevoie de ea și că, atât de curând cât va fi posibil, voi scrie numărul 12, în care mi-am propus să vorbesc deschis și tot ce era necesar cu privire la Institut. Frații din Battle Creek, care erau în mod special interesați în privința Institutului, știau că îmi fusese arătat că poporul nostru trebuie să contribuie cu mijloacele lor la întemeierea unei asemenea instituții. De aceea, ei mi-au scris că influența mărturiei mele cu privire la Institut era de îndată necesară pentru a pune în mișcare pe frați asupra acelui subiect și că publicarea numărului 11 va fi întârziată până când voi putea să scriu.
-563-
Aceasta a fost o mare încercare pentru mine, deoarece eu știam că nu puteam să scriu tot ce văzusem pentru că atunci le vorbeam oamenilor de șase sau de opt ori pe săptămână, făceam vizite din casă în casă și scriam sute de pagini de mărturii personale și scrisori. Această muncă imensă, cu sarcini și poveri inutile aruncate asupra mea, a făcut ca să nu mai pot munci. Sănătatea îmi era slăbită, iar suferințele mintale nu se puteau descrie. În aceste împrejurări, am consimțit să-mi las opiniile în seama altora și am scris ceea ce a apărut în numărul 11 cu privire la Institutul de Sănătate, nefiind în stare să redau atunci tot ce văzusem. Prin aceasta, eu am greșit. Trebuie să-mi fie îngăduit să-mi cunosc propria datorie, mai bine decât o pot ști alții pentru mine, în mod special cu privire la lucruri pe care Dumnezeu mi le descoperise. Mulți mă vor învinui pentru felul în care vorbesc acum. Alții mă vor învinui pentru că nu am vorbit mai înainte. Atitudinea manifestată, aglomerând atât de mult problemele legate de Institut, a constituit unul dintre cele mai mari necazuri pe care eu l-am produs vreodată. Dacă toți cei care au folosit mărturia mea pentru a-i pune în mișcare pe frați s-ar fi clintit și ei tot așa de repede din loc, tot aș fi mulțumită. Dacă voi mai întârzia să-mi exprim punctele de vedere și simțămintele, voi fi învinuită și mai mult atât de cei care socotesc că eu trebuia să vorbesc mai de mult, cât și de aceia care, de asemenea, ar putea gândi că eu nu trebuie să dau nici o avertizare. Pentru binele celor din conducerea lucrării, pentru binele cauzei și al fraților și ca să mă menajez pe mine însămi de mari suferințe, am ales să vorbesc deschis, direct.