Capitolul 26 — Estul și Vestul
Stimați frați,
Domnul mi-a arătat în viziune câteva lucruri în legătură cu estul și vestul și eu simt că este datoria mea să vi le prezint. Am văzut că Dumnezeu a deschis calea pentru răspândirea adevărului prezent în vest. Este nevoie de mult mai multă putere pentru a-i mișca pe oamenii din est decât pe cei din vest, și în prezent, doar puțin se poate realiza în est. În momentul de față, trebuie făcute eforturi speciale și urmările vor fi bune.
-147-
Oamenii din est au ascultat proclamarea celei de-a doua veniri a Domnului Hristos și au văzut în mare măsură desfășurarea puterii lui Dumnezeu, dar s-au întors înapoi într-o stare de indiferență și siguranță, fiind aproape imposibil de ajuns la ei în prezent. După ce au fost făcute eforturi ieșite din comun în est, folosindu-se cele mai bune unelte, s-a putut realiza foarte puțin.
Am văzut că la inima oamenilor din vest se poate ajunge mult mai ușor decât la cei din est. Ei nu au avut lumina adevărului și nu au respins-o, iar inimile lor sunt mult mai duioase și mai sensibile față de adevăr și Duhul lui Dumnezeu. Inimile multora din vest sunt deja pregătite pentru a primi cu nerăbdare adevărul; și în timp ce slujitorii lui Dumnezeu merg să lucreze pentru salvarea de suflete prețioase, ei au multe cuvinte de încurajare a acestora, în dificila lor lucrare. Oamenii sunt doritori să asculte și mulți îmbrățișează adevărul, iar darul pe care Dumnezeu l-a dat slujitorilor Săi iese la iveală și ei sunt întăriți. Ei văd că eforturile lor sunt încununate de succes.
Am văzut că s-a realizat de zece ori mai mult în vest decât în est, cu același efort, și că este deschisă calea pentru un succes și mai mare. Am văzut că se poate face mult în prezent în Wisconsin și încă și mai mult în Illinois și că trebuie făcute eforturi pentru răspândirea adevărului în Minnesota și Iowa. Acolo va avea efect în multe inimi. Mi-a fost desfășurat un mare, foarte mare câmp de lucru în viziune, câmp în care încă nu s-a pătruns; însă nu există suficient ajutor și sacrificiu de sine pentru a completa măcar pe jumătate locurile unde oamenii sunt cu toții gata să asculte adevărul și mulți dintre ei să-l primească.
Acum trebuie mers în câmpuri noi de lucru, cu totul noi; mulți vor trebui să facă acest lucru luptându-se să-și achite singuri toate cheltuielile. Am văzut că aici este o bună ocazie pentru ispravnicii lui Dumnezeu de a-și face partea lor și de a-i sprijini pe aceia care duc adevărul în aceste locuri. Ar trebui să fie un mare privilegiu pentru acești ispravnici să-I dea lui Dumnezeu ceea ce-I aparține. Făcând astfel, ei se vor descărca de o datorie prevăzută în Scriptură și se vor ușura de o parte din comoara lor pământească, ce este acum o povară pentru cei care au din belșug. Totodată, ei vor adăuga la comoara lor din cer.
-148-
Am văzut că acel cort din est nu trebuie dus mereu, mereu în același loc. Dacă este nevoie, cei care însoțesc cortul trebuie să pornească la luptă pe cheltuiala lor. Ei trebuie să așeze cortul acolo unde adevărul nu a mai fost prezentat, și când acesta este astfel așezat, vor fi și lucrători.
Am văzut că se făcuse o greșeală mergându-se mereu în același loc, an după an, și aproape cu aceleași daruri. Dacă este posibil, trebuie obținute cele mai potrivite daruri. Ar fi mai bine și s-ar realiza mai mult dacă ar fi mai puține adunări în corturi și o oștire mai puternică sau un grup cu diferite daruri pentru lucrare. Atunci ar trebui să se zăbovească mai mult în locul în care a fost trezit interesul. A fost prea mare grabă în demontarea cortului. Unii încep să fie impresionați în mod favorabil și este nevoie de eforturi stăruitoare, până ce mințile lor înțeleg adevărul și ei înșiși trec de partea adevărului. În multe locuri unde a fost așezat cortul, pastorii stau până ce prejudecățile încep să dispară, și atunci mulți ascultă cu mintea liberă de lucruri preconcepute; însă chiar în acel moment cortul este desfăcut și trimis în alt loc. Acest lucru se repetă, se cheltuie timp și mijloace, iar slujitorii lui Dumnezeu nu pot vedea decât puține rezultate în timpul lucrării în cort. Doar câțiva ajung la cunoașterea adevărului, iar slujitorii lui Dumnezeu, văzând doar puține roade care să-i încurajeze, să-i facă optimiști și să scoată la iveală darurile pe care le au, pierd în loc de a câștiga în putere, spiritualitate și tărie.
Am văzut că, în vest, trebuie făcute eforturi deosebite cu corturile, pentru că îngerii lui Dumnezeu pregătesc acolo mințile oamenilor pentru primirea adevărului. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a îndemnat pe unii din est să se mute în vest. Cu darurile lor pot realiza mai mult în vest decât în est. Povara lucrării se află acum în vest și este de cea mai mare importanță ca slujitorii lui Dumnezeu să se mute acolo unde s-a deschis acest câmp în mod providențial.
-149-
Am văzut că, în momentul în care solia va crește mult în putere, atunci providența lui Dumnezeu va deschide și va pregăti calea în est, pentru a se realiza mai mult decât acum. Atunci Dumnezeu îi va trimite cu putere pe servii Săi în locuri unde acum se poate face foarte puțin sau deloc, iar unii care acum sunt indiferenți vor fi treziți și vor lua poziție de partea adevărului. (Restul din acest articol este dintr-o viziune dată la Round Grove, Illinois, la 9 decembrie 1856. )
Am văzut că Dumnezeu i-a avertizat pe cei care s-au mutat din est în vest. El le-a arătat care le este datoria, că scopul lor nu este să se îmbogățească, ci să facă bine semenilor, să-și trăiască credința și să le spună celor din jur că această lume nu este casa lor.
Avertizarea a fost suficientă, dacă i s-a acordat atenție; însă mulți nu au luat în seamă ce le arătase Dumnezeu. Ei s-au repezit înainte, până ce s-au îmbătat de spiritul lumii. “Privește înapoi”, a spus îngerul, “și cântărește tot ce a arătat Dumnezeu cu privire la cei ce se mută din est în vest.” Ați făcut voi astfel? Am văzut că ați procedat cu totul împotriva învățăturilor lui Dumnezeu, că ați cumpărat din plin și, în loc ca faptele voastre să spună celor din jur că sunteți în căutarea unei patrii mai bune, ei pot vedea și afirma din plin că țara și comoara voastră sunt aici. Faptele au negat credința.
Și aceasta nu este totul. Dragostea care ar trebui să existe între frați lasă de dorit. “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” — această poziție a fost evidentă; în inimile fraților există un spirit egoist, lacom. În loc să aibă în vedere foloasele fraților și să le pese de ei, s-a dat pe față un spirit egoist, preocupat de afaceri, spirit pe care Dumnezeu îl disprețuiește. Cei cu pretenții atât de mari, care spun că fac parte din poporul deosebit al lui Dumnezeu, mărturisind că sunt plini de râvnă pentru fapte bune, ar trebui să fie nobili și generoși și să aibă întotdeauna o comportare care să fie în folosul fraților lor, și nu în folosul lor propriu. Ei ar trebui să le ofere fraților lor cele mai bune șanse. Generozitatea dă naștere la generozitate, egoismul dă naștere la egoism.
-150-
Am văzut că spiritul care a predominat vara trecută a fost acela de a strânge cât mai mult posibil în această lume. Poruncile lui Dumnezeu nu au fost ținute. Cu mintea noi slujim Legii lui Dumnezeu, însă mințile multora au slujit lumii. Și, în timp ce mințile lor au fost cu totul ocupate cu lucruri de pe pământ și pentru a-și sluji lor înșiși, ei nu pot sluji Legii lui Dumnezeu. Sabatul nu a fost ținut. Mulți și-au continuat lucrul din cele șase zile în cea de a șaptea. Adesea s-a luat o oră, sau chiar mai mult, fie de la începutul, fie de la încheierea Sabatului.
Unii păzitori ai Sabatului care propovăduiseră lumii că ei așteaptă venirea lui Isus, și că ei cred că noi deținem ultima solie a harului, dau frâu liber simțămintelor lor naturale și fac schimburi, negoț și sunt cunoscuți printre necredincioși pentru istețimea lor în negustorie, pentru necinstea lor și pentru că întotdeauna, într-o tocmeală, ei obțin partea cea mai bună. Unii ca aceștia ar fi bine să piardă puțin și să exercite o influență mai bună în lume și între frați și să arate că această lume nu este dumnezeul lor.
Am văzut că frații trebuie să se intereseze unii de alții. În special aceia care se bucură de binecuvântarea sănătății ar trebui să privească cu grijă și atenție la aceia care nu sunt sănătoși. Ar trebui să le fie de folos. Ei ar trebui să-și aducă aminte de lecția pe care le-a dat-o Isus în pilda samariteanului milos.
Domnul Isus a spus: “Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu.” Cât de mult? Nu se poate spune cât de mult ne-a iubit El. A părăsit slava pe care o avea la Tatăl înainte de întemeierea lumii. “El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” El a suportat cu răbdare batjocura și disprețul. Priviți agonia Lui în grădină, când S-a rugat să fie îndepărtat paharul de la El! Priviți la suferințele Lui de pe Calvar! Toate acestea, pentru omul cel vinovat, pierdut. Și Isus spune: “Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu.” Cât de mult? Suficient ca să vă dați viața pentru fratele vostru. Însă s-a ajuns oare până acolo, încât eul să fie satisfăcut și Cuvântul lui Dumnezeu neglijat? Lumea este dumnezeul lor. Ei slujesc lumii, o iubesc, iar dragostea lui Dumnezeu s-a depărtat de la ei. Dacă iubiți lumea, dragostea Tatălui nu este în voi.
-151-
Cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat. Asupra acestor pericole este atrasă atenția poporului lui Dumnezeu prin avertizările care se dau. Însă ei au atâtea griji și preocupări, încât de-abia au timp să se roage. A fost mai degrabă o formă goală, fără putere. Domnul Isus S-a rugat și, o, cât de serioase erau rugăciunile Lui! Și El era Fiul iubit al lui Dumnezeu!
Dacă Domnul Isus a dat dovadă de atâta stăruință, energie și S-a luptat pe viață și pe moarte în rugăciune, cu cât mai multă nevoie au cei care au fost chemați de El pentru a fi moștenitori ai mântuirii să fie dependenți de Dumnezeu pentru toată puterea lor, să se agațe de El în luptă și să spună: “Nu te las să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Însă am văzut că inimile oamenilor au fost supraîmpovărate de grijile acestei vieți și că L-am neglijat pe Dumnezeu și Cuvântul Său.
Am văzut că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăție. “Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în ceruri, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră.” (Matei 6, 19-21.)
-152-
Am văzut că, atunci când este prezentat adevărul, acest lucru trebuie făcut în puterea Duhului. Aduceți pe oameni în punctul în care să ia o decizie. Arătați-le importanța adevărului — aceasta poate însemna viață sau moarte. Cu zel înfocat, scoateți sufletele din foc. Însă, vai, ce influență distrugătoare au avut oamenii care pretind că-L așteaptă pe Domnul lor și în același timp posedă pământuri întinse și ademenitoare! Fermele au predicat mai cu putere, da, mai cu putere decât cuvintele lor, că această lume este țara lor. Ziua hotărârilor este amânată. Pacea și liniștea domnesc. O, ce influență ucigătoare, distrugătoare! Dumnezeu urăște această alipire de lume. “Despărțiți-vă de ei, despărțiți-vă de ei” — au fost cuvintele îngerului.
Mi-a fost arătat că toți ar trebui să aibă ca unică țintă slava lui Dumnezeu. Cei care au bogății s-au scuzat prea mult pe seama soțiilor și a copiilor. Însă eu am văzut că nu ne putem juca cu Dumnezeu. Când vorbește, El trebuie să fie ascultat. Dacă soția sau copiii stau în cale și trag înapoi, ei ar trebui să spună așa cum i-a spus Isus lui Petru: “Înapoia mea, Satano”. De ce mă ispitiți voi să rețin de la Dumnezeu ceea ce-i aparține Lui de drept și să-mi ruinez sufletul? Să aveți ca singură țintă slava lui Dumnezeu.
Am văzut că mulți ar trebui să învețe ce înseamnă să fii creștin: că nu este vorba doar de un nume, ci înseamnă să ai gândul care era în Hristos și să te supui voinței lui Dumnezeu în toate lucrurile. În special cei tineri, care nu știu ce înseamnă lipsurile și greutățile și care au o voință puternică, ce nu se apleacă în fața voinței lui Dumnezeu, au o mare lucrare de făcut. Ei merg pe o cale foarte netedă, țin cont doar de voința lor și nu se pot stăpâni. Ei nu au voia lui Dumnezeu în fața lor. Ei nu cercetează cum ar putea să-I aducă mai multă slavă lui Dumnezeu, sau să contribuie la înaintarea cauzei Sale, sau să facă bine altora. Însă eul este la mijloc și sunt preocupați să-l satisfacă. O astfel de religie nu valorează nici cât un fir de pai. Cei care o au vor fi puși în cumpănă și găsiți necorespunzători.
Creștinului adevărat îi place să aștepte și să urmărească învățăturile lui Dumnezeu și călăuzirea Duhului Său. Însă, pentru mulți, religia este doar o formă. Lipsește evlavia dătătoare de viață. Mulți îndrăznesc să spună: Voi face asta sau aceea sau nu voi face asta; ei gândesc puțin sau se tem că Îl supără pe Dumnezeu. Am văzut că cei descriși în acest fel nu pot intra în ceruri așa cum sunt. Ei se pot amăgi pe ei înșiși că sunt mântuiți, însă Dumnezeu nu Își găsește plăcere în ei. Rugăciunile lor sunt o ofensă la adresa Lui.
-153-
Domnul Hristos îi cheamă acum: “Fiți plini de râvnă și pocăiți-vă”. El îi îndeamnă cu bunătate și credincioșie să cumpere aur, haine albe și alifie pentru ochi. Ei pot alege ori să fie plini de râvnă și să aibă parte din belșug de mântuire, ori să fie vărsați din gura Domnului, ca fiind dezgustători, și să fie îndepărtați de la El. Dumnezeu nu ne poate duce la nesfârșit. El este plin de milă și îndurare, însă se ajunge la momentul când Duhul Său este întristat pentru ultima oară. Glasul dulce al îndurării nu va mai fi auzit. Ultimele sunete prețioase se vor stinge încet și cei descriși vor fi lăsați în voia propriilor lor căi, pentru a face faptele pe care le doresc.
Am văzut că cei care susțin că așteaptă venirea Domnului nu trebuie să fie închiși, zgârciți. Unii dintre cei care au fost chemați să rostească adevărul și să vegheze asupra sufletelor pentru care vor da socoteală au irosit mult timp prețios pentru a economisi atât de puțin, când, de fapt, timpul lor valora mult mai mult decât ceea ce au câștigat. Acest lucru nu Îi place lui Dumnezeu. Este drept că trebuie practicată economia, însă mulți au exagerat, ajungând până la mârșăvii, neavând altă țintă decât să adauge la bogățiile lor, pe care curând le vor mânca trupul precum focul, în afară de cazul că vor face ca ispravnicul credincios, care și-a pus bunurile la dispoziția Domnului.