Capitolul 24 — Soțiile pastorilor
Am văzut soțiile pastorilor. Unele dintre ele nu le sunt de ajutor soților lor, deși susțin solia îngerului al treilea. Ele sunt preocupate mai mult de propriile lor dorințe și plăceri decât de voia lui Dumnezeu sau de cum să sprijine brațele soților lor prin rugăciuni credincioase și o purtare atentă. Am văzut că unele dintre ele apucă pe o cale atât de îndărătnică și egoistă, încât Satana face din ele uneltele sale și lucrează prin ele pentru a distruge influența și utilitatea soților lor. Ele își iau libertatea să se plângă și să murmure dacă ajung la strâmtorare. Ele au uitat de suferințele primilor creștini pentru cauza adevărului și socotesc că au dreptul să aibă propriile lor dorințe și propria lor cale și să-și urmeze propria lor voință. Ele uită suferința lui Isus, Învățătorul lor. Ele L-au uitat pe Omul durerilor, Cel care era obișnuit cu suferința — care nu avea unde să-Și plece capul. Ele nu se sinchisesc să-și aducă aminte de acea frunte sfântă, străpunsă de coroana de spini. Ele Îl uită pe Acela care Și-a dus crucea la Calvar, leșinând sub povara ei. Nu doar povara crucii de lemn era asupra Lui, ci povara cea grea a păcatelor lumii. Ele uită de piroane bătute fără milă în mâinile și picioarele Sale și uită strigătele sfâșietoare, de moarte: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” După toate aceste suferințe îndurate pentru ele, acestea refuză cu încăpățânare să sufere de dragul lui Hristos.
-138-
Am văzut că aceste persoane se înșeală singure. Ele nu au nici o contribuție la lucrare; au adevărul, dar nu sunt de partea adevărului. Dacă adevărul, adevărul cel important și solemn, ar pune stăpânire pe ele, eul ar muri; atunci vorbirea lor nu ar mai fi de felul: “Eu voi merge acolo, eu voi rămâne aici”; ci întrebarea lor sinceră va fi: “Unde dorește Dumnezeu să fiu eu? Unde I-aș putea aduce mai multă slavă și unde ar putea eforturile noastre unite să facă cel mai mult bine?” Voința lor va fi cufundată în voia lui Dumnezeu. Încăpățânarea și lipsa de consacrare ale unora dintre soțiile pastorilor vor sta în calea păcătoșilor; sângele unor suflete va fi pe veșmintele lor. Unii pastori au adus o puternică mărturie în ce privește datoria și relele din biserică; însă acest lucru nu au avut efectul dorit, pentru că tocmai soțiile lor aveau nevoie de acea mărturie, iar asupra acestora s-a întors ocara cu multă greutate. Ei au lăsat ca soțiile lor să-i prejudicieze și să-i tragă în jos, tulburându-le mintea, astfel ca influența și utilitatea lor să fie pierdute; ei sunt deznădăjduiți și descurajați și nu își dau seama de adevărata sursă a necazului lor. Aceasta este chiar din cămin.
Aceste surori sunt strâns legate de lucrarea lui Dumnezeu, dacă El i-a chemat pe soții lor să predice adevărul prezent. Acești slujitori, dacă au fost cu adevărat chemați de Dumnezeu, vor simți importanța adevărului. Ei stau între cei vii și între cei morți și trebuie să vegheze asupra sufletelor pentru că trebuie să dea socoteală. Solemnă este chemarea lor și soțiile lor pot fi ori o mare binecuvântare pentru ei, ori un mare blestem. Ele îi pot încuraja când sunt deznădăjduiți, îi pot mângâia când sunt dărâmați și îndemna să privească în sus și să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, atunci când credința li se clatină. Sau pot lua calea opusă, privind asupra părții întunecoase, socotind că trec prin greutăți, neavând credință în Dumnezeu și vorbind despre necazurile și necredința lor soților lor, îngăduindu-și un spirit de murmurare, de plângere, și astfel să le fie acestora o povară grea, chiar un blestem.
-139-
Am văzut că soțiile de pastori trebuie să-și ajute soții în lucrul lor și să fie exigente și atente în privința influenței pe care o exercită, pentru că sunt privite și se așteaptă mai mult de la ele decât de la ceilalți. Îmbrăcămintea lor trebuie să fie un exemplu. Viețile lor, vorbirea lor trebuie să fie un exemplu, fiind o mireasmă de viață spre viață, nu spre moarte. Am văzut că ele trebuie să ia o poziție umilă, blândă, totuși demnă, nezăbovind în conversațiile lor asupra unor lucruri care nu îndreaptă mintea lor către ceruri. Marea întrebare ar trebui să fie: “Cum aș putea să-mi mântuiesc propriul meu suflet și totodată să fiu și mijlocul de a-i salva pe alții?” Am văzut că în această lucrare Dumnezeu nu acceptă să se lucreze doar cu jumătate de inimă. El dorește ca toată inima, tot interesul să fie implicate. Influența lor vorbește hotărât și negreșit, ori în favoarea adevărului, ori împotriva acestuia. Ele ori adună cu Isus, ori risipesc în altă parte. O soție nesfințită este cel mai mare blestem pe care-l poate avea un pastor. Acești slujitori ai lui Dumnezeu, care au fost și sunt încă în această situație nefericită prin faptul că au în cămin o astfel de influență ucigătoare, ar trebui să înalțe de două ori mai multe rugăciuni și să vegheze, să ia o poziție fermă, hotărâtă, și să nu lase ca această negură să-i doboare. Ei trebuie să se lipească mai mult de Dumnezeu, să fie hotărâți și neclintiți, să-și conducă bine familia și să trăiască astfel, încât să poată avea aprobarea lui Dumnezeu și să se bucure de paza îngerilor. Însă, dacă ei cedează dorințelor soțiilor lor neconsacrate, neplăcerea lui Dumnezeu va fi atrasă asupra acelei case. Chivotul lui Dumnezeu nu-și poate avea locul în casă, deoarece ei își îngăduie și se complac în păcatele lor.
-140-
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. Este un lucru îngrozitor să te joci cu El. În vechime, Acan a poftit o placă de aur și o mantie babiloniană și le-a ascuns, și astfel tot Israelul a suferit, fugind din fața vrăjmașilor. Iar când Iosua a întrebat care este cauza, Domnul a spus: “Scoală-te, sfințește poporul. Sfințiți-vă pentru ziua de mâine. Căci așa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ții piept vrăjmașilor tăi, până nu veți scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru’.” (Iosua 7, 13.) Acan a păcătuit și Dumnezeu l-a nimicit pe el și toată casa lui, cu tot ce avea, și astfel a îndepărtat blestemul aflat asupra lui Israel.
Am văzut că Israelul lui Dumnezeu trebuie să se ridice și să-și reînnoiască puterea în El, reînnoind și ținând legământul lor cu Dumnezeu. Lăcomia, egoismul, iubirea de bani și iubirea de lume, toate acestea se găsesc în rândurile păzitorilor Sabatului. Aceste păcate distrug spiritul de sacrificiu din poporul lui Dumnezeu. Cei care au această lăcomie în inimă nu sunt conștienți de ea. Aceasta pune stăpânire pe ei pe nesimțite, și dacă nu este scoasă din rădăcină, nimicirea lor este sigură, așa cum a fost cea a lui Acan. Mulți au luat jertfa de pe altarul lui Dumnezeu. Ei iubesc lumea, câștigul ei și măreția ei, iar dacă nu se petrece o schimbare totală în ei, vor pieri o dată cu lumea. Dumnezeu le-a împrumutat mijloace; acestea nu le aparțin, ci Dumnezeu i-a făcut pe ei ispravnici peste acestea. Și din această cauză, ei le socotesc ale lor și își fac din ele comori. Însă, oh, cât de repede, când mâna lui Dumnezeu, care i-a făcut să prospere, este îndepărtată de la ei, totul le este luat, într-un moment! Trebuie să se facă sacrificiu pentru Dumnezeu, eul să fie tăgăduit de dragul adevărului. Oh, cât de slab și de fragil este omul! Cât de prăpădit este brațul lui! Am văzut că în curând trufia omului va fi doborâtă la pământ și mândria lui umilită. Regi și nobili, bogați și săraci, toți laolaltă se vor pleca și plăgile ucigătoare ale lui Dumnezeu vor cădea peste ei.