Capitolul 12 — Publicând și călătorind
În iunie 1849, ni s-a oferit ocazia să ne stabilim pentru o vreme la Rocky Hill, Connecticut. Aici, la 28 iulie, s-a născut al doilea copil al nostru, James Edson.
Pe când locuiam în acest loc, soțul meu a simțit îndemnul că este de datoria lui să scrie și să publice adevărul prezent. A fost mult încurajat și binecuvântat când s-a decis să facă acest lucru. Însă din nou a fost cuprins de îndoială și îngrijorare, când și-a dat seama că nu are bani. Erau frați care aveau bani, însă ei au hotărât să-i păstreze. În cele din urmă, s-a lăsat pradă descurajării și s-a decis să caute un câmp cu iarbă de cosit. Când a plecat din casă, am simțit o greutate prăvălindu-se peste mine și am leșinat. S-au înălțat rugăciuni pentru mine și am fost binecuvântată și luată în viziune. Am văzut că Domnul îl binecuvântase și îi dăduse putere soțului meu să lucreze la câmp cu un an în urmă, că folosise bine banii pe care îi câștigase și că va avea de o sută de ori mai mult în viață, iar dacă va fi credincios, o răsplată bogată în Împărăția lui Dumnezeu; dar că Domnul nu-i va da acum putere să lucreze la câmp pentru că are o altă lucrare pentru el; că trebuie să trăiască prin credință, să scrie și să publice adevărul prezent. El a început de îndată să scrie, iar atunci când ajungea la vreun pasaj mai greu, se ruga Domnului să-i arate adevărata însemnătate a cuvântului Său.
-88-
Cam în această perioadă, a început să publice o mică foaie volantă, intitulată The Present Truth (Adevărul prezent). Atelierul pentru publicații era la Middletown, la opt mile de Rocky Hill, și adesea parcurgea acea distanță dus și întors, chiar dacă pe atunci șchiopăta. Când a adus primul număr de la atelierul de tipărit, noi toți ne-am plecat în jurul lui, cerând Domnului, cu inimi umile și cu multe lacrimi, să reverse binecuvântarea Sa asupra eforturilor slabe ale slujitorului Său. Toate exemplarele erau luate de la Middletown și duse la Rocky Hill și întotdeauna, înainte de a le pregăti spre a le duce la poștă, le puneam înaintea Domnului și, cu rugăciuni arzătoare și lacrimi, ceream ca binecuvântarea Sa să însoțească solii Săi tăcuți. Foarte curând au sosit scrisori care aduceau bani pentru publicarea acelei foi și vestea cea bună că multe suflete primiseră adevărul.
O dată cu începerea acestei lucrări de publicare, noi nu am încetat să publicăm adevărul, ci am călătorit din loc în loc, propovăduind învățăturile care ne aduseseră o atât de mare lumină și bucurie, încurajându-i pe credincioși, îndreptându-i pe cei greșiți și aranjând lucrurile în ordine în biserică. Pentru a putea duce mai departe lucrarea de publicații și în același timp să ne continuăm lucrul în alte părți din câmp, publicația a fost din când în când mutată în diferite locuri.
-89-
În 1850 a apărut la Paris, statul Maine. Aici s-a mărit, iar numele a fost schimbat în cel pe care îl poartă și astăzi: The Advent Review and Sabbath Herald (Revista Adventă și Vestitorul Sabatului). Cei care simpatizau cu cauza noastră erau puțini la număr și săraci în ce privește bunurile acestei lumi și astfel eram siliți să luptăm cu sărăcia și cu o mare descurajare. Munca peste măsură, grija, neliniștea, lipsa de hrană corespunzătoare și hrănitoare și statul în frig în lungile noastre călătorii pe timp de iarnă au constituit prea mult pentru soțul meu, care s-a prăbușit sub povară. A ajuns atât de slăbit, încât de-abia se ducea până la atelierul de tipărit. Credința noastră a fost încercată până la extrem. Noi am îndurat de bunăvoie tot felul de lipsuri, truda și suferința; cu toate acestea, motivele noastre au fost greșit interpretate și am fost priviți cu neîncredere și invidie. Puțini dintre aceia pentru al căror bine suferiserăm noi păreau a ne aprecia eforturile. Eram prea tulburați ca să putem dormi sau să ne odihnim. Orele în care ar fi trebuit să fim înviorați prin somn erau adesea petrecute pentru a da răspunsuri în cadrul unor discuții lungi, generate de invidie; și multe alte ore, pe care alții le petreceau dormind, noi le petreceam în agonie, în lacrimi și plângând înaintea Domnului. În cele din urmă, soțul meu a spus: “Ellen, nu mai e de nici un folos să mai lupt în continuare. Aceste lucruri mă zdrobesc și în curând mă vor conduce la mormânt. Nu pot să merg mai departe. Am scris o notiță la ziar, în care am declarat că nu voi mai publica.” Când a ieșit pe ușă să o ducă la atelierul de tipărit, eu am leșinat. El s-a întors și s-a rugat pentru mine; rugăciunea i-a fost ascultată și eu mi-am revenit.
În dimineața următoare, pe când ne aflam la altar, am fost luată în viziune și mi-au fost arătate lucrurile în această privință. Am văzut că soțul meu nu trebuia să renunțe la acea publicație, căci un astfel de pas era exact ceea ce dorea Satana, și el lucra prin agenții săi ca să-l determine să facă acest lucru. Mi-a fost arătat că noi trebuie să continuăm să publicăm și că Domnul ne va susține; că aceia care fuseseră vinovați că au aruncat asupra noastră asemenea poveri aveau să vadă unde îi va duce purtarea lor crudă și se vor întoarce spre a-și mărturisi conduita nedreaptă, căci, dacă nu o vor face, Dumnezeu nu va avea plăcere de ei; ei nu vorbiseră și acționaseră doar împotriva noastră, ci împotriva Aceluia care ne chemase să ocupăm locul pe care El dorise să-l ocupăm; și că toată suspiciunea lor, gelozia și influența lor tainică erau înregistrate cu credincioșie în ceruri și nu aveau să fie șterse până când fiecare în parte nu avea să vadă cât de gravă era purtarea sa și să refacă fiecare pas greșit.
-90-
Al doilea număr din Review a fost publicat la Saratoga Springs, New York. În aprilie 1852, ne-am mutat la Rochester, New York. Fiecare pas trebuia să-l facem prin credință. Eram încă încovoiați sub sărăcie și siliți să practicăm cea mai strictă economie și tăgăduire de sine. Voi prezenta un mic extras dintr-o scrisoare adresată familiei Howland, din data de 16 aprilie 1852: “Tocmai ne-am stabilit în Rochester. Am închiriat o casă cu 175 de dolari pe an. Avem presa de tipărit în casă. Dacă nu era aici, trebuia să plătim încă 50 de dolari pe an pentru atelierul de tipărit. Ați zâmbi dacă ați putea privi și ne-ați vedea mobila. Am cumpărat două paturi masive cu 25 de cenți fiecare. Soțul meu mi-a adus șase scaune vechi, din care nu sunt două de același fel, pentru care a plătit un dolar, și curând mi-a mai adus alte patru scaune vechi fără partea de șezut pe ele, pentru care a plătit 62 de cenți. Cadrul scaunelor este solid, le-am încercat. Untul este atât de scump, încât nu am cumpărat și nici cartofi nu ne putem permite. Folosim sos în loc de unt și napi în loc de cartofi. Primele mese le-am așezat pe o scândură sprijinită pe două butoaie goale de făină. Noi suntem gata să îndurăm lipsuri dacă putem face ca lucrarea lui Dumnezeu să înainteze. Noi credem că mâna Domnului a fost asupra noastră când ne-a călăuzit în acest loc. Câmpul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Adunarea din Sabatul trecut a fost minunată. Domnul ne-a înviorat cu prezența Lui.”
-91-
Din când în când, plecam spre a participa la conferințe ținute în diferite părți ale câmpului. Soțul meu predica, vindea cărți și lucra pentru a contribui la răspândirea ziarului. Circulam cu trăsura și ne opream la prânz pentru a ne hrăni calul la marginea drumului și pentru a prânzi și noi. Apoi, cu hârtia și tocul pe capacul cutiei de mâncare sau pe partea de sus a pălăriei, soțul meu scria articole pentru Review și pentru Instructor. Domnul a binecuvântat din plin eforturile noastre și adevărul a atins multe inimi.
În vara lui 1853, am făcut prima noastră călătorie în statul Michigan. După ce am publicat ceea ce ne-am propus, soțul meu a fost doborât de febră. Ne-am unit în rugăciune pentru el, însă, deși s-a simțit mai bine, a rămas încă foarte slăbit. Ne aflam într-o mare încurcătură. Trebuie oare să ne retragem din lucrare datorită unor infirmități trupești? Îi va fi oare îngăduit lui Satana să-și exercite puterea asupra noastră și se va lupta el pentru viețile noastre, ca să ne doboare tot timpul cât vom fi în lume? Noi știam că Dumnezeu poate limita puterea lui Satana. El poate îngădui să fim încercați în cuptorul de foc, însă ne scoate de acolo curățiți și mai potriviți pentru lucrarea Sa.
Singură mi-am vărsat sufletul în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să mustre boala și să-i dea putere soțului meu pentru a putea suporta călătoria. Cazul era urgent și credința mea s-a agățat cu putere de făgăduințele lui Dumnezeu. Acolo am obținut asigurarea că, dacă ne vom continua călătoria spre Michigan, îngerul lui Dumnezeu va merge cu noi. Când i-am relatat soțului meu ceea ce mă îndemna pe mine cugetul, el mi-a spus că și pe el îl îndemna cugetul același lucru și ne-am hotărât să plecăm, încrezându-ne în Domnul. Cu fiecare milă pe care o parcurgeam, el se simțea tot mai întărit. Domnul îl susținea. Și pe când propovăduia Cuvântul, am simțit asigurarea că îngerii lui Dumnezeu stăteau în preajma lui și îi sprijineau eforturile.