Conducerea
St. Helena, California,
17 noiembrie 1900
În ziarele din diferite orașe, au apărut articole care spun că e o ceartă între dr. Kellogg și doamna E. G. White: care dintre ei să fie conducătorul adventiștilor de ziua a șaptea. Când am citit aceste articole, am fost peste măsură de întristată, văzând că cineva ar putea înțelege atât de greșit lucrarea mea și lucrarea dr. Kellogg, încât să publice astfel de informații greșite. N-a fost nici o controversă între dr. Kellogg și mine cu privire la conducere. Nimeni nu m-a auzit vreodată pretinzând poziția de conducător al denominațiunii.
Am o lucrare de mare răspundere de făcut — aceea de a face cunoscut, prin scris și prin viu grai, învățătura ce mi-a fost dată, nu numai adventiștilor de ziua a șaptea, ci lumii întregi. Am publicat multe cărți, mari și mici, și unele dintre acestea au fost traduse în diferite limbi. Aceasta este lucrarea mea — de a le explica altora Scripturile, așa cum mi le-a explicat mie Dumnezeu.
Dumnezeu n-a așezat o putere regească în Biserica Adventistă de Ziua a șaptea, care să controleze întreaga organizație sau să controleze vreuna dintre ramurile lucrării. El n-a dispus ca povara conducerii să se sprijine pe câțiva oameni competenți.
Fiecare membru al comunității are un vot în alegerea slujbașilor comunității. Comunitatea îi alege pe slujbașii Conferinței locale. Delegații aleși de Conferințele locale îi aleg pe slujbașii Uniunilor de Conferințe, iar delegații aleși de Uniunile de Conferințe îi aleg pe slujbașii Conferinței Generale. Prin aranjamentul acesta, fiecare Conferință, fiecare instituție, fiecare comunitate și fiecare individ, fie direct, fie prin reprezentanți, are un vot în alegerea bărbaților care poartă răspunderea principală la Conferința Generală.
-237-
Exeperiențe de la începutul lucrării
În zilele de la începutul lucrării noastre denominaționale, Domnul l-a rânduit pe pastorul James White ca pe unul care, în unire cu soția lui și sub călăuzirea specială a Domnului, avea să aibă o parte importantă în conducere la înaintarea lucrării Sale.
Istoria creșterii lucrării este bine cunoscută. Tipografia a fost mai întâi așezată la Rochester, N.Y, și după aceea a fost mutată la Battle Creek, Michigan. Iar după ani de zile, s-a înființat o Casă de editură pe coasta Pacificului.
Mulțumesc Domnului că ne-a dat prilejul de a avea o parte în lucrare, de la început. Dar nici atunci și nici de când lucrarea a ajuns la proporții mari, în care timp răspunderile au fost larg împărțite, nimeni nu m-a auzit să pretind conducerea poporului acestuia.
De la anul 1844 și până acum, am primit solii de la Domnul și le-am dat poporului Său. Aceasta e lucrare mea — să dau poporului lumina pe care mi-o dă Domnul. Am însărcinarea să primesc și să transmit soliile Sale. Eu nu trebuie să apar înaintea poporului, ca deținând vreo altă poziție decât aceea a unui sol cu o solie.
De mulți ani, dr. J. H. Kellogg ocupă poziția de medic șef în lucrarea medicală susținută de adventiștii de ziua a șaptea. Ar fi imposibil ca el să fie conducător al lucrării generale. Aceasta nu a fost niciodată partea sa și nici nu poate fi niciodată.
-238-
Dumnezeu, Conducătorul nostru
Scriu lucrurile acestea, pentru ca toți să poată ști că nu e nici o controversă între adventiștii de ziua a șaptea, cu privire la problema conducerii. Domnul Dumnezeul cerului e Împăratul nostru. El e Conducătorul în care ne putem încrede în mod sigur, deoarece El nu face niciodată nici o greșeală. Să-L onorăm pe Dumnezeu și pe Fiul Său, prin care El comunică cu lumea.
Dumnezeu ar lucra cu putere pentru poporul Său astăzi, dacă el s-ar așeza pe deplin sub călăuzirea Sa. Credincioșii au nevoie de locuirea fără încetare a Duhului Sfânt în ei. Dacă ar fi mai multă rugăciune în consiliile acelora care poartă răspunderi, mai multă smerenie a inimii înaintea lui Dumnezeu, am vedea dovezi mai abundente ale conducerii divine și lucrarea noastră ar face un progres rapid.
Una cu Hristos în Dumnezeu
Domnul caută oameni cu credință neprefăcută și cu minte sănătoasă, oameni care recunosc deosebirea dintre ce este adevărat și ce nu e adevărat. Fiecare trebuie să vegheze, cercetând și practicând învățăturile date în capitolul 17 din Ioan și păstrând o credință vie în adevărul prezent. Avem nevoie de acea stăpânire de sine, care ne face în stare să ne aducem deprinderile în armonie cu rugăciunea Domnului Hristos.
Instrucțiunea dată de Cel care are autoritate este că noi trebuie să ne deprindem să răspundem la rugăciunea raportată în capitolul 17 din Ioan. Trebuie să facem din rugăciunea aceasta studiul nostru de căpetenie. Fiecare slujitor al Evangheliei, fiecare misionar medical trebuie să învețe știința cuprinsă în această rugăciune. Frații mei și surorile mele, vă invit să luați seama la cuvintele acestea și să aduceți în studiul vostru un duh liniștit, blând și smerit, și puterile sănătoase ale unei minți ce e sub controlul lui Dumnezeu. Aceia care dau greș și nu învață lecțiile cuprinse în rugăciunea aceasta sunt în primejdia de a se dezvolta unilateral, lucru pe care nici o educație viitoare nu-l va corecta pe deplin.
“Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una — Eu în ei și Tu în Mine — pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.
Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei și Eu să fiu în ei.” (Ioan 17, 20-26.)
-240-
Este scopul lui Dumnezeu ca fiii Lui să se contopească în unire. Nu așteaptă ei să trăiască împreună în același cer? Este oare Hristos împărțit împotriva Sa? Va da El succes poporului Său înainte ca ei să dea la o parte gunoiul bănuielilor și al discordiei, înainte ca lucrătorii, uniți în scopuri, să-și consacre inima, mintea și tăria în lucrarea aceasta, atât de sfântă înaintea lui Dumnezeu? Unirea aduce putere; dezbinarea aduce slăbiciune. Uniți unii cu alții, lucrând împreună în armonie pentru salvarea oamenilor, vom fi într-adevăr “împreună lucrători cu Dumnezeu”. Aceia care refuză să lucreze în armonie Îl dezonorează foarte mult pe Dumnezeu. Vrăjmașul sufletelor se delectează să-i vadă lucrând în scopuri contrare unii cu alții. Unii ca aceștia au nevoie să cultive iubirea frățească și duioșia inimii. Dacă ar putea să tragă la o parte perdeaua care acoperă viitorul și să vadă rezultatele dezbinării lor, cu siguranță că ar fi conduși la pocăință.
Lumea privește cu mulțumire la dezbinarea dintre creștini. Aceasta îi face o mare plăcere necredinței. Dumnezeu face apel la o schimbare în poporul Său. Unirea cu Hristos și a unuia cu altul este unica noastră siguranță, în aceste zile de pe urmă. Să ne străduim să facem cu neputință pentru Satana să arate la membrii comunităților noastre, zicând: “Priviți cum se mai urăsc unul pe altul, oamenii aceștia care stau sub steagul lui Hristos! Nu trebuie să ne ocupăm cu nimic de ei, câtă vreme își cheltuiesc mai multă forță pentru a se lupta unul cu altul decât pentru a lupta cu forțele mele.”