Cuvânt de avertizare
Brisbane, Queensland, Australia,
26 octombrie 1898
Către sfătuitorii studenților la medicină
E o povară pe sufletul meu. Sunt tineri, care sunt încurajați să urmeze un curs de studii în domeniul medical, care ar fi trebuit să se pregătească în modul cel mai hotărât pentru a proclama solia îngerului al treilea. Nu e necesar ca studenții noștri la medicină să-și consume tot timpul la studiile medicale. Lucrarea lor ar trebui să fie combinată în chipul cel mai hotărât cu studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt însămânțate idei care nu sunt deloc necesare, iar cele necesare nu primesc o atenție îndestulătoare.
O primejdie față de care să se ia măsuri
În timp ce sunt educați în felul acesta, studenții devin mai puțin capabili să facă o lucrare bine primită pentru Domnul. Oboseala la care sunt supuși pentru a obține cunoștințe vaste în cele medicale îi descalifică să lucreze în domeniul pastoral. Se produce oboseală fizică și mintală, datorită eforturilor peste măsură la studiu și pentru că studenții sunt încurajați să lucreze în chip nepotrivit pentru cei părăsiți și decăzuți. În felul acesta, unii sunt descalificați pentru lucrarea pe care ar fi putut să o facă, dacă ar fi început lucrarea misionară acolo unde ar fi fost necesar, iar latura medicală s-ar fi adăugat ca ceva esențial, unită cu lucrarea slujirii evanghelice ca un tot, așa după cum mâna este unită cu corpul. Viața nu trebuie să fie primejduită în efortul de a obține o educație medicală. În unele cazuri, există primejdia ca studenții să-și ruineze sănătatea și să se descalifice de a face serviciul pe care l-ar fi putut face, dacă n-ar fi fost sfătuiți în chip neînțelept să urmeze un curs medical.
-164-
Adesea, în minte sunt imprimate păreri eronate, iar acestea îndrumă la un fel greșit de purtare. Studenții ar trebui să aibă timp să vorbească cu Dumnezeu, să trăiască în comuniune continuă și conștientă cu principiile adevărului, neprihănirii și harului. În acest timp, este necesară o sinceră cercetare a inimii. Studentul trebuie să se așeze acolo unde poate să scoată din Fântâna puterilor spirituale și intelectuale. El trebuie să ceară ca fiecare cauză care pretinde simpatia și conlucrarea sa să aibă aprobarea rațiunii pe care i-a dat-o Dumnezeu și a conștiinței pe care o controlează Duhul Sfânt. El nu trebuie să întreprindă o acțiune care nu se armonizează cu principiile profunde și sfinte, care aduc lumină sufletului său și vigoare voinței sale. Numai în felul acesta poate face cel mai înalt serviciu lui Dumnezeu. El nu trebuie să fie învățat că lucrarea misionară medicală îl va lega de vreun om anume, care să-i dicteze ce are de făcut.
Lucrarea misionară medicală nu trebuie să fie trasă la o parte și despărțită de organizația bisericii. Studenții la medicină nu trebuie să primească ideea că trebuie să se considere supuși numai conducătorilor din lucrarea medicală. Ei trebuie să fie lăsați liberi să primească sfat numai de la Dumnezeu. Ei nu trebuie să se oblige — nici pe ei, nici viitorul lor — la ceva ce ființe omenești, supuse greșelii, le-ar putea trasa. Nici un fir de egoism nu trebuie să fie prins în țesătură; nu trebuie să fie făcut nici un plan care are în el o părticică de nedreptate. Egoismul nu trebuie să controleze nici o ramură a lucrării. Să ne amintim că noi lucrăm individual în ochii universului ceresc.
Un standard înalt
“Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta, și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Luca 10, 27.) Chiar înainte de a se întoarce la cer, Hristos a declarat: “Vă dau o poruncă nouă. Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Aici vedem că nivelul este pus mereu tot mai sus. “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13, 34.35.) Ucenicii nu puteau să priceapă atunci cuvintele lui Hristos; dar, după răstignire, înviere și înălțare, ei au înțeles iubirea Lui ca niciodată mai înainte. Ei au văzut-o exprimată în suferința Lui în grădină, în sala de judecată și în moartea Lui, pe crucea de pe Golgota.
-165-
Învățând și vindecând
Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie un tot unit. Nici un fel de separare nu trebuie să existe în lucrarea Lui. Hristos i-a trimis pe cei doisprezece apostoli și apoi pe cei șaptezeci de ucenici, ca să predice Evanghelia și să-i vindece pe cei bolnavi. “Pe drum”, zicea El, “propovăduiți și ziceți: ‘Împărăția cerurilor este aproape!’ Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați.” (Matei 10, 7.8.) Iar când ei au mers, predicând Împărăția lui Dumnezeu, li s-a dat putere să-i vindece pe bolnavi și să scoată afară duhurile rele. În lucrarea lui Dumnezeu, învățarea și vindecarea nu trebuie să fie separate. Poporul Lui, păstrător al poruncilor, trebuie să fie un singur tot. Satana va născoci fel de fel de planuri pentru a-i separa pe aceia pe care Dumnezeu caută să-i unească. Dar Domnul Se va descoperi ca un Dumnezeu al judecății. Noi lucrăm sub privirea oștilor cerului. Printre noi este un Străjer divin, cercetând tot ce se plănuiește și se execută.
-166-
Susțineți lucrarea medicală
Cooranbong, N. S. W.,
1 februarie 1899
Mă adresez celor cu poziții de răspundere la Conferința Generală și celor care lucrează în domeniul misionar medical. Sunt de asemenea însărcinată să vorbesc comunității din Battle Creek, cum și tuturor celorlalte comunități ale noastre.
Am fost însărcinată să spun, în legătură cu lucrarea misionară medicală, că există primejdia de a dezvolta lucrurile prea mult într-o singură direcție. Dar nu trebuie să se înțeleagă că ceea ce spun cu privire la lucrul acesta i-ar îndreptăți în vreun fel oarecare pe cei care se țin departe de lucrarea misionară medicală. Sunt mulți aceia care n-au avut simpatie față de lucrarea aceasta. Ei trebuie să fie cu băgare de seamă cum vorbesc acum despre ea, deoarece ei nu se pricep la subiectul acesta, pentru că n-au umblat în lumină. Oricare le-ar fi poziția în lucrarea lui Dumnezeu, ei trebuie să aibă grijă să nu exprime sentimente care ar împiedica sau descuraja conferințele noastre să facă lucrarea aceasta. Poziția pe care au luat-o unii cu privire la lucrarea misionară medicală face cu neputință ca argumentele lor cu privire la subiectul acesta să aibă vreo greutate. Ei nu sunt clar-văzători; judecata lor este părtinitoare.
Fiecare ramură a lucrării este necesară, dar fiecare ramură trebuie să fie sub supravegherea lui Dumnezeu. Lucrarea misionară medicală trebuie să fie față de cauza lui Dumnezeu ca mâna dreaptă față de corp. N-ar fi drept ca toate forțele corpului să meargă la mâna dreaptă și tot așa n-ar fi drept ca toate forțele cauzei lui Dumnezeu să fie folosite numai în lucrarea medicală misionară. Lucrarea de predicare a Cuvântului trebuie să fie susținută, iar în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie unitate, perfectă unitate. Aceia care n-au simțit nici un interes față de lucrarea misionară medicală tratează fără respect mâna dreaptă a cauzei lui Dumnezeu. Toți trebuie să-și schimbe atitudinea față de lucrarea aceasta. Să vorbească cât se poate mai puțin, până nu ajung să stea într-o poziție bună. Tăcerea este elocvență atunci când mintea nu este sfințită, și deci nu poate discerne cele spirituale.
-167-
Nevoia avertizării
În timpul de față e nevoie de multă băgare de seamă. “Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.” (Iacov 1, 19.) Să luăm seama la îndemnul: “Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșeală inimile celor lesne crezători. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur dar de voi, și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul.” (Romani 16, 17-19.) “Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” (1 Corinteni 1, 10.) Aceasta este voia lui Dumnezeu. Vom asculta de ea? “Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ‘Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți.’ Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? Căci, întrucât lumea cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni și grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18-24.)
-168-
Ce schimbare s-ar vedea dacă toți cei care sunt în poziții de răspundere și-ar da seama că lucrează sub ochii unui Dumnezeu Atotvăzător! Ceea ce trebuie acum este lucrarea nestânjenită a Spiritului Sfânt asupra minții și a inimii. Fără aceasta, străduințele noastre vor fi neroditoare. Atunci când Spiritul ne modelează și ne fasonează, cuvintele noastre vor da pe față o recunoștință pornită din inimă.