Grija pentru lucrători
Ar trebui să se ia unele măsuri pentru îngrijirea pastorilor și a altor slujitori credincioși ai lui Dumnezeu care, din cauza expunerii la primejdii și a muncii peste măsură în lucrarea Lui, s-au îmbolnăvit și au nevoie de odihnă și refacere sau care, din cauza vârstei înaintate sau a lipsei de sănătate, nu mai sunt în stare să poarte poverile și arșița zilei. Pastorii sunt adesea trimiși într-un câmp de lucru despre care ei știu bine că va fi dăunător pentru sănătatea lor; dar, nevrând să evite locurile grele, riscă, nădăjduind să fie un ajutor și o binecuvântare pentru oameni. După un timp, ei observă că sănătatea îi părăsește. Se încearcă o schimbare de climat sau de muncă, fără să se obțină ameliorare; și atunci ce au de făcut?
Acești lucrători credincioși care, pentru Hristos, au renunțat la perspectivele lumești, preferând sărăcia mai degrabă decât plăcerile și bogățiile, care, uitând de sine, au muncit sârguincios la câștigarea de suflete pentru Hristos, aceștia au dăruit cu mână largă pentru înaintarea diferitelor lucrări în biserica lui Dumnezeu și au căzut apoi în luptă, obosiți și bolnavi, neavând cu ce să se ajute singuri. Unii ca aceștia trebuie să fie lăsați să se zbată în sărăcie și suferință sau să aibă impresia că sunt cerșetori. Când vine boala și suferința asupra lor, lucrătorii noștri să nu fie împovărați cu întrebarea chinuitoare: “Ce se va întâmpla cu soția și copilașii mei, acum, când nu mai pot munci și nu mai pot să le procur cele necesare?” Este numai drept să se ia măsuri ca să se facă față nevoilor acestor lucrători credincioși și ale acelora care sunt dependenți de ei.
Pentru veteranii care au luptat pentru țara lor se iau măsuri generoase. Oamenii aceștia poartă toată viața lor cicatricele unor infirmități care vorbesc despre luptele și primejdiile prin care au trecut, marșurile forțate, expunerea la furtuni și suferințele din prizonierat. Toate aceste dovezi ale loialității și sacrificiului lor de sine le dau în mod just un drept asupra națiunii pe care au ajutat-o să fie salvată — un drept care e recunoscut și onorat. Dar ce măsuri au luat adventiștii de ziua a șaptea pentru ostașii lui Hristos?
-291-
Lucrătorii neglijați
Poporul nostru nu a simțit așa cum ar fi trebuit necesitatea acestei probleme și, de aceea, ea a fost neglijată. Comunitățile au fost neatente și, cu toate că lumina Cuvântului lui Dumnezeu a strălucit pe cărarea lor, ele au neglijat această prea sfântă datorie. Domnul e foarte nemulțumit de această neglijare a credincioșilor Săi slujitori. Poporul nostru ar trebui să fie tot atât de dispus să asiste aceste persoane atunci când sunt în împrejurări potrivnice, cum a fost dispus să accepte mijloacele și serviciile lor când se bucurau de sănătate.
Dumnezeu a pus asupra noastră obligația de a da o deosebită atenție celor săraci din mijlocul nostru. Dar acești pastori și lucrători nu ar trebui puși la un loc cu cei săraci. Ei și-au adunat în cer o comoară care nu se pierde. Ei au servit conferința în nevoile ei și acum conferința trebuie să le servească. Când vin înaintea noastră cazuri de felul acesta, nu trebuie să trecem pe alături de cealaltă parte. Nu trebuie să zicem: “Încălziți-vă și săturați-vă” (Iacov 2, 16) și apoi să nu luăm măsuri practice pentru a satisface nevoile lor. Lucrul acesta s-a făcut în trecut și astfel, în unele cazuri, adventiștii de ziua a șaptea au dezonorat mărturisirea lor de credință și au dat lumii ocazia de a aduce un reproș asupra lucrării lui Dumnezeu.
Asigurarea de locuințe pentru lucrători
Acum este de datoria poporului lui Dumnezeu să șteargă acest reproș, procurându-le acestor slujitori ai lui Dumnezeu o locuință confortabilă, cu câteva pogoane de pământ pe care să cultive propriile lor produse și să simtă că nu depind de mila fraților lor. Cu ce plăcere și cu ce pace ar aștepta acești lucrători istoviți să aibă o căsuță liniștită, unde nevoia lor îndreptățită la odihnă ar fi recunoscută!
-292-
Datoria pe care o avem față de aceste persoane a fost amintită de repetate ori, dar nu s-a luat nici o măsură hotărâtă în legătură cu ea. Ca popor, noi trebuie să simțim răspunderea pe care o avem în problema aceasta. Fiecare membru al bisericii ar trebui să fie interesat față de tot ce are legătură cu frăția umană și frăția în Hristos. Suntem mădulare unii altora; dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el. Trebuie să se facă ceva și conferința trebuie să dea pe față discernământ spiritual, pentru ca să poată înțelege privilegiile și înlesnirile de care au nevoie și pe care le merită acești lucrători istoviți.
Sanatoriile noastre — un refugiu pentru lucrători
Adesea, acești slujitori ai Evangheliei au nevoie de o îngrijire specială și de tratamente. Sanatoriile noastre ar trebui să fie un refugiu pentru unii ca aceștia și pentru toți lucrătorii istoviți care au nevoie de odihnă. Ar trebui să se amenajeze camere unde ei să poată veni pentru o schimbare și pentru odihnă, fără să se îngrijoreze mereu cu privire la modul în care vor acoperi cheltuielile. Când ucenicii au fost istoviți de muncă, Domnul Hristos le-a spus: “Veniți singuri la o parte … și odihniți-vă puțin”. (Marcu 6, 31.) El vrea să se facă aranjamente pe baza cărora servii Săi să se poată odihni și să-și poată reface sănătatea. Sanatoriile noastre trebuie să fie deschise pentru pastorii noștri care au muncit din greu, care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a procura fonduri necesare pentru construirea și sprijinirea acestor instituții, și oricând au nevoie de serviciile care li se oferă acolo, ei să fie făcuți să se simtă ca la ei acasă.
Lucrătorilor acestora niciodată n-ar trebui să li se socotească prețuri mari pentru pensiune și tratament și nici n-ar trebui să fie socotiți ca niște milogi și în nici un caz să nu fie făcuți să se simtă ca atare de aceia a căror ospitalitate o primesc. A manifesta generozitate în folosirea înlesnirilor pe care Dumnezeu le-a procurat pentru slujitorii Săi istoviți și care au lucrat peste măsură de mult este înaintea Sa o adevărată lucrare misionară medicală. Lucrătorii lui Dumnezeu sunt legați de El și, când ei sunt primiți, ar trebui să se ia aminte că Hristos este primit în persoana slujitorilor Săi. El cere aceasta și este dezonorat și neplăcut impresionat când ei sunt tratați cu indiferență sau când se procedează față de ei cu egoism sau cu zgârcenie. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu va însoți o astfel de purtare față de aleșii Săi. În mijlocul fraternității medicale, n-a fost totdeauna o percepție ageră ca să poată înțelege lucrurile acestea. Unii nu le-au privit așa cum ar fi trebuit. Domnul să sfințească înțelegerea acelora care răspund de instituțiile noastre, pentru ca ei să poată înțelege cine să aibă parte de adevărata simpatie și grijă.
-293-
Acea ramură a lucrării pentru care s-au trudit acești lucrători istoviți ar trebui să dovedească apreciere față de ostenelile lor, ajutându-i atunci când sunt în nevoie, împărtășind cu sanatoriul, în mare măsură, povara cheltuielii.
Unii lucrători sunt în situația de a-și putea îngădui să pună la o parte puțin din salariul lor; ei trebuie să facă acest lucru pentru a face față unui caz de forță majoră; dar chiar și aceștia ar trebui să fie bineveniți ca o binecuvântare la sanatoriu. Dar cei mai mulți dintre lucrătorii noștri au de întâmpinat multe și mari obligații. La orice mișcare, când sunt necesare mijloace, ei sunt chemați să facă ceva, să fie în frunte, pentru ca influența exemplului lor să poată stimula pe alții la generozitate, iar lucrarea lui Dumnezeu să fie dusă mai departe. Ei simt o dorință atât de vie să înfigă stindardul în câmpuri noi, încât mulți chiar împrumută bani pentru ca să poată ajuta. Ei n-au dat cu părere de rău, ci au gândit că acesta era un privilegiu pentru a lucra la înaintarea adevărului. Răspunzând în felul acesta la cererile după mijloace, adesea ei rămân cu un surplus prea mic.
-294-
Domnul a ținut o socoteală amănunțită a dărniciei lor pentru lucrare. El știe ce lucrare bună au făcut, o lucrare de care lucrătorii mai tineri n-au nici o idee. El a cunoscut toate lipsurile și toate tăgăduirile de sine pe care ei le-au îndurat. El a notat toate împrejurările acestor cazuri. Toate sunt scrise în cărți. Lucrătorii aceștia sunt o priveliște pentru lume, îngeri și oameni și ei sunt niște mijloace intuitive pentru a pune la probă sinceritatea principiilor noastre religioase. Domnul vrea ca poporul nostru să înțeleagă că pionierii acestei lucrări merită tot ceea ce instituțiile noastre pot face pentru ei. Dumnezeu ne invită să înțelegem că aceia care au îmbătrânit în slujba Sa merită iubirea, onoarea și cel mai adânc respect al nostru.