Salutul Domnului Hristos adresat lumii
Predica de pe munte este binecuvântarea cerului pentru lume — un glas de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată omenirii ca să fie pentru ei o lege a datoriei și o lumină cerească, nădejdea și mângâierea lor în necaz. Aici, Prințul predicatorilor, Marele Învățător, rostește cuvintele pe care Tatăl I le-a dat să le spună.
-269-
Fericirile sunt salutul lui Hristos nu numai pentru cei care cred, ci pentru întreaga familie omenească. Părea că El a uitat pentru o clipă că e în lume, și nu în cer; și a folosit salutarea obișnuită în lumea luminii. Binecuvântările curg de pe buzele Lui ca o înlesnire a unui curent de viață sigilat multă vreme.
Hristos nu ne lasă în nedumerire cu privire la trăsăturile de caracter pe care El totdeauna le va recunoaște și le va binecuvânta. De la favoriții ambițioși ai acestei lumi, El se îndreaptă către aceia de care ei se leapădă, vestind că sunt fericiți toți aceia care primesc lumina și viața Lui. Celor săraci cu duhul, celor blânzi și smeriți, întristați și disprețuiți, celor persecutați El le deschide brațele ocrotirii Sale, zicând: “Veniți la Mine … și vă voi da odihnă”. (Matei 11, 28.)
Hristos poate privi la mizeria lumii fără nici o umbră de întristare, pentru faptul că El l-a creat pe om. În inima omului El vede ceva mai mult decât păcat și mizerie. În nemărginita Lui înțelepciune și iubire, El vede posibilitățile omului, înălțimea la care poate ajunge. El știe că, chiar dacă ființele omenești au abuzat de îndurările primite și au distrus demnitatea dată lor de Dumnezeu, totuși Creatorul urmează să fie proslăvit prin răscumpărarea lor.
Predica de pe munte este un exemplu de felul cum să dăm învățătura. Cât de mult S-a străduit Hristos să facă misterele să nu mai fie mistere, ci să fie adevăruri clare și simple! În învățătura Lui nu e nimic vag, nimic greu de înțeles.
“Apoi a început să vorbească și să-i învețe”. (Matei 5, 2.) Cuvintele Lui nu erau rostite în tonuri șoptite și nici nu erau aspre sau neplăcute. El vorbea cu claritate și accentuat, cu putere solemnă și convingătoare.
“După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca Unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. (Matei 7, 28.29.)
-270-
O cercetare sârguincioasă și cu rugăciune a Predicii de pe munte ne va pregăti să vestim adevărul, să dăm și altora lumina pe care am primit-o. În primul rând noi trebuie să învățăm pentru noi înșine, primind cu inimă smerită principiile adevărului și trăindu-le în deplină ascultare. Aceasta va aduce bucurie și pace. În felul acesta, mâncăm carnea și bem sângele Fiului lui Dumnezeu și ajungem tari în puterea Lui. Viața noastră ajunge să semene cu viața Lui. Spiritul nostru, înclinațiile și deprinderile noastre sunt conforme cu voința Aceluia cu privire la care Dumnezeu a declarat: “Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea”. (Matei 3, 17.)
În decursul tuturor timpurilor, cuvintele pe care Hristos le-a rostit pe Muntele Fericirilor își vor păstra puterea. Fiecare propoziție e un giuvaier din comoara adevărului. Principiile enunțate în cuvântarea aceasta sunt pentru toate veacurile și pentru toate clasele de oameni. Cu energie divină, Hristos și-a exprimat credința și nădejdea arătând că fiecare clasă socială este fericită datorită faptului că oamenii și-au format caractere neprihănite. Trăind viața Dătătorului de viață, prin credința în El, oricine poate ajunge la standardul susținut în cuvintele Sale. Nu e oare o astfel de realizare vrednică de eforturi neobosite, de o viață întreagă?
Priveliștea
Ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Avem în fața noastră o mare lucrare — lucrarea de încheiere a vestirii ultimei solii de avertizare pentru o lume păcătoasă. Există oameni care vor fi luați de la plug, de la vie, de la diferite alte ramuri de activitate și vor fi trimiși de Domnul să prezinte lumii această solie.
-271-
Lumea și-a ieșit din făgaș. Priveliștea e descurajatoare. Dar Hristos salută cu asigurări pline de nădejde chiar pe bărbații și femeile care ne pricinuiesc descurajare. În ei, El vede însușiri care-i va face în stare să ocupe un loc în via Lui. Dacă vor fi pururea învățăcei, în providența Lui îi va face bărbați și femei pregătiți să săvârșească o lucrare peste capacitatea lor; prin părtășia Duhului Sfânt, El le va da putere de exprimare.
În multe câmpuri pustii și nelucrate trebuie să intre începătorii. Strălucirea modului în care Mântuitorul vede lumea va insufla încredere multor lucrători, care, dacă încep cu modestie și își pun inima la lucru, se vor dovedi a fi oameni potriviți pentru timpul și locul acela. Domnul Hristos vede toată mizeria și toată disperarea lumii, priveliște care i-ar copleși pe unii dintre lucrătorii noștri de valoare cu o povară de descurajare atât de mare, încât nu ar ști nici măcar cum să înceapă să conducă pe bărbați și femei să urce prima treaptă a scării. Metodele lor precise sunt de mică valoare. Ei ar sta deasupra treptelor de jos ale scării, spunând: “Suiți-vă unde suntem noi”. Dar bietele suflete nu știu unde să-și pună picioarele.
Inima Domnului Hristos e încurajată văzându-i pe cei săraci în toate sensurile cuvântului, încurajată de felul cum vede El persoanele modeste rău folosite, încurajată de foamea după neprihănire ce pare că nu e satisfăcută, de incapacitatea multora de a începe. El spune un bun venit, s-ar părea, chiar stărilor acelea de lucruri care i-ar descuraja pe mulți deservenți cultici. El corectează evlavia noastră greșită, încredințând povara lucrării pentru săraci și nevoiași în locurile nedezvoltate ale pământului, bărbaților și femeilor care au inimi ce pot simți cu cei neștiutori și cu cei izolați. Domnul îi învață pe acești lucrători cum să-i întâmpine pe aceia pe care El dorește ca ei să-i ajute. Ei vor fi încurajați văzând porți deschizându-se ca să pătrundă în locuri unde pot face lucrare misionară medicală. Având puțină încredere în sine, ei Îi dau lui Dumnezeu toată slava. Mâinile lor poate că sunt stângace și neiscusite, dar inima poate să fie plină de milă; ei sunt stăpâniți de un dor fierbinte de a face ceva pentru a alina durerea atât de răspândită; iar Domnul Hristos e prezent pentru a-i ajuta. El lucrează prin aceia care descoperă mila în mizerie și câștigul în pierderea tuturor lucrurilor. Când Lumina lumii trece pe alături, privilegii se ivesc în toate greutățile, ordine se vede în confuzie, succesul și înțelepciunea lui Dumnezeu se văd în ceea ce părea că e o înfrângere.
-272-
Fraților și surorilor, în lucrarea voastră, apropiați-vă de oameni. Ridicați-i pe cei căzuți la pământ. Ocupați-vă de nenorociri ca fiind binecuvântări ascunse, de dureri ca fiind îndurări. Lucrați într-un mod în care va face să răsară nădejde în locul disperării.
Oameni obișnuiți trebuie să-și ia locul ca lucrători. Împărtășind întristările semenilor lor așa cum Mântuitorul a împărtășit întristările omenirii, ei Îl vor vedea prin credință cum lucrează împreună cu ei.
“Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare!” (Țefania 1, 14.) Vreau să spun fiecărui lucrător: Mergeți înainte în credință umilă și Domnul va merge cu voi. Dar vegheați în vederea rugăciunii. Aceasta este știința ostenelilor voastre. Puterea este a lui Dumnezeu. Lucrați în dependență de El, aducându-vă aminte că sunteți împreună lucrători cu El. El este Sprijinitorul vostru. Tăria voastră e de la El. El va fi înțelepciunea voastră, neprihănirea voastră, sfințirea voastră și răscumpărarea voastră. Purtați jugul lui Hristos, învățând de la El zilnic blândețea și umilința Lui. El va fi Mângâierea voastră, Odihna voastră.