Primejdia cititului nepotrivit
Când văd primejdia care amenință tineretul de pe urma cititului nepotrivit, nu mă pot abține să nu prezint și mai departe avertismentele pe care le-am primit cu privire la acest mare rău.
Răul pe care îl suferă lucrătorii de pe urma faptului că umblă cu lucruri de un caracter condamnabil este prea puțin înțeles. Atenția lor este prinsă și interesul lor trezit de subiectul de care se ocupă. Cuvintele se imprimă în memorie. Se sugerează idei. Aproape pe neștiute, cititorul este influențat de spiritul scriitorului, iar asupra minții și asupra caracterului se imprimă o tendință spre rău. Sunt persoane care au puțină credință și puțină putere de a se stăpâni și e greu pentru ele să alunge gândurile sugerate de o astfel de literatură.
Mai înainte de a primi adevărul prezent, unii și-au format obiceiul de a citi romane. Unindu-se cu biserica, ei au făcut un efort de a birui obiceiul acesta. A așeza în fața acestora o lectură asemănătoare cu aceea pe care ei au părăsit-o e ca și cum i-am oferi bețivului băuturi îmbătătoare. Cedând ispitelor care le stau mereu în față, ei vor pierde în curând gustul pentru o lectură serioasă. Ei nu sunt interesați în studiul Bibliei. Puterea lor morală slăbește. Păcatul apare mai puțin respingător. Se dă pe față o necredincioșie ce sporește, o tot mai mare neplăcere pentru datoriile practice ale vieții. Mintea, ajungând pervertită, e gata să apuce orice lectură cu caracter stimulant. În felul acesta, se deschide calea prin care Satana poate aduce sufletul pe deplin sub stăpânirea lui.
Chiar lucrări care nu duc așa de categoric în rătăcire și nu strică atât de mult trebuie totuși să fie evitate, dacă produc dezgust pentru studierea Bibliei. Cuvântul acesta este mana adevărată. Ar trebui ca toți să reprime dorința după o lectură care nu constituie hrană pentru minte. Voi nu puteți face lucrarea lui Dumnezeu cu o clară putere de percepere, atâta vreme cât mintea vă este ocupată cu acest fel de lectură. Cei care sunt în slujba lui Dumnezeu n-ar trebui să cheltuiască nici timp, nici bani pentru o lectură ușoară. Ce are a face pleava cu grâul?
-204-
Nu e timpul pentru angajarea în amuzamente triviale, în împlinirea poftelor egoiste. E timpul să vă ocupați cu gânduri serioase. Și voi nu puteți să vă ocupați de viața plină de lepădare și jertfire de sine a Mântuitorului lumii și în același timp să găsiți plăcere într-o nebunească pierdere a timpului cu glume, bufonerii și lingușeli. Aveți cea mai mare nevoie de o experiență practică în viața de creștin. Aveți nevoie să vă formați mintea pentru lucrarea lui Dumnezeu. Felul vieții religioase este în mare măsură determinat de cărțile pe care le citiți în clipele voastre libere.
Dacă vă plac Scripturile și le cercetați ori de câte ori aveți prilejul, pentru a ajunge să intrați în posesia bogatelor lor comori, atunci puteți avea siguranța că Isus vă atrage la Sine.
“Luați seama, ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. Căci în el locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El”. (Coloseni 2, 8-10.)
Noi nu putem fi cu totul în Hristos și totuși să fim gata să apucăm lucrurile acelea care vin de la așa-zișii oameni mari ai pământului și să așezăm înțelepciunea lor mai presus de înțelepciunea celui mai mare Învățător pe care L-a cunoscut lumea. A căuta știință la asemenea izvoare este reprezentat în Cuvânt ca a căuta să bei din fântâni crăpate, care nu țin apă.
-205-
Faceți din adevărul lui Dumnezeu subiectul contemplării și meditației. Citiți Biblia și priviți-o ca fiind glasul lui Dumnezeu care vă vorbește direct. Atunci veți găsi inspirație și acea înțelepciune divină.
Deseori, îngrămădirea de multe cărți pentru studiu interpune între Dumnezeu și om o masă de cunoștințe care slăbesc mintea și o fac incapabilă să asimileze ceea ce a primit mai înainte. Mintea ajunge dispeptică. E nevoie de înțelepciune, ca omul să poată alege bine între atât de mulți autori și Cuvântul vieții, ca să poată să mănânce carnea și să bea sângele Fiului lui Dumnezeu.
Frații mei, lăsați apele câmpiilor și veniți la apele curate ale Libanului. Niciodată nu puteți umbla în lumina lui Dumnezeu, atâta timp cât îngrămădiți în minte o masă de materiale pe care nu o puteți digera. E timpul să ne hotărâm să avem ajutorul cerului și să îngăduim minții să fie impresionată de Cuvântul lui Dumnezeu. Să închidem ușa în fața unei lecturi atât de vaste. Să ne rugăm mai mult și să mâncăm cuvintele vieții. Dacă nu are loc o lucrare mai profundă a harului asupra minții și a inimii, noi nu vom putea vedea fața lui Dumnezeu.
-206-
Evitați intrarea în datorii
Dumnezeu nu dorește ca lucrarea Sa să fie mereu în încurcături financiare de pe urma datoriilor. Când pare că e de dorit adăugarea de noi clădiri sau alte facilități unei instituții, feriți-vă de a depăși posibilitățile voastre financiare. Mai bine să se amâne îmbunătățirile până când Providența va deschide calea ca ele să fie făcute fără a contracta datorii grele și a trebui să se plătească dobânzi.
Casele de editură au fost făcute locuri de depuneri pentru poporul nostru și în felul acesta ele au avut posibilitatea de a procura mijloace pentru sprijinirea unor ramuri de lucrare în diferite câmpuri și au ajutat la realizarea altor lucrări. Lucrul acesta e bun. În direcția aceasta nu s-a făcut prea mult. Domnul vede totul. Dar, potrivit cu lumina ce mi-a fost dată, trebuie să se depună orice efort pentru a ne păstra liberi de datorii.
Lucrarea de editură a fost întemeiată pe tăgăduire de sine și ar trebui să fie condusă pe baza unor principii de strictă economie. Problemei financiare i se poate face față dacă, atunci când e o lipsă de mijloace, lucrătorii vor consimți la o reducere de salarii. Acesta a fost principiul pe care Domnul mi-a arătat că trebuie să-l introducem în instituțiile noastre. Când banii sunt puțini, noi ar trebui să fim dispuși a ne restrânge nevoile.
Să se acorde publicațiilor aprecierea cuvenită și apoi toți cei din casele noastre de editură să caute să economisească, pe orice cale cu putință, chiar dacă în felul acesta se pricinuiesc destul de multe inconveniente. Luați seama la cheltuielile mărunte. Astupați fiecare crăpătură. Pierderile mici sunt cele care, în cele din urmă, au un cuvânt greu de spus. Adunați firimiturile, nimic să nu se piardă. Nu irosiți minutele cu vorbirea; minutele irosite ciuntesc orele. Hărnicia stăruitoare, lucrând în credință, va fi totdeauna încununată de succes.
Unii consideră că nu e demn pentru ei să se îngrijească de lucrurile mărunte. Ei cred că aceasta e o dovadă de îngustime de minte și de un spirit de zgârcenie. Dar spărturile mici au scufundat multe corăbii. Nimic ce ar servi scopurilor cuiva nu ar trebui să fie îngăduit să producă risipă. Lipsa de economie va atrage fără îndoială datorii asupra instituțiilor. Chiar dacă s-ar primi mulți bani, ei vor fi pierduți în micile risipe ale fiecărei ramuri de lucrare. Economia nu e avariție.
-207-
Fiecare bărbat și fiecare femeie care lucrează în cadrul casei de editură trebuie să fie o santinelă credincioasă, veghind ca nimic să nu se irosească. Toți să fie atenți la presupusele nevoi care cer o cheltuială de mijloace. Unii oameni trăiesc mai bine cu patru sute de dolari pe an decât alții cu opt sute. La fel și cu instituțiile; unele persoane le pot administra cu mult mai puțin capital decât alții. Dumnezeu dorește ca toți lucrătorii să practice economia și în mod deosebit să fie contabili credincioși.
Fiecare lucrător din instituțiile noastre ar trebui să primească o recompensă dreaptă. Dacă lucrătorii primesc salarii corespunzătoare, ei au satisfacția de a face daruri lucrării. Nu e drept ca unii să primească o sumă mare, iar alții, care fac o lucrare esențială și credincioasă, să primească foarte puțin.
Totuși, sunt cazuri când trebuie să se facă o deosebire. Sunt oameni în casele de editură care poartă răspunderi grele și a căror lucrare e de mare valoare pentru instituție. În multe alte poziții ei ar avea griji mult mai puține și, financiar, un profit mult mai mare. Toți pot vedea injustețea faptului că nu se plătesc unor asemenea oameni salarii mai mari decât cele plătite simplilor lucrători manuali.
Dacă o femeie e rânduită de Domnul să facă o anumită lucrare, munca ei ar trebui să fie apreciată după valoarea ei. Unii poate socotesc că e un plan bun acela de a îngădui ca unele persoane să-și consacre timpul și munca lucrării fără să fie plătite pentru aceasta. Dar Dumnezeu nu aprobă astfel de aranjamente.
-208-
Când e nevoie de lepădare de sine datorită lipsei de mijloace, povara nu trebuie să cadă în totul numai asupra câtorva persoane. Toți să se unească la sacrificiu.
Domnul dorește ca aceia cărora li s-au încredințat bunurile Sale să dovedească bunătate și dărnicie, nu zgârcenie. Ei să nu caute să stoarcă orice centimă, prin felul cum îi tratează pe alții. Dumnezeu privește cu dispreț la asemenea metode.
Lucrătorii ar trebui să fie recompensați în acord cu orele pe care le depun în muncă cinstită. Acela care folosește întregul timp trebuie să primească în acord cu timpul. Dacă cineva înhamă mintea, sufletul și puterea la purtarea răspunderilor, trebuie să fie plătit potrivit cu aceasta.
Nimănui nu ar trebui să i se dea un salariu exorbitant, chiar dacă ar poseda capacități și calificări speciale. Lucrarea ce se face pentru Dumnezeu și cauza Lui nu trebuie să fie pusă pe o bază mercenară. Lucrătorii de la casa de editură n-au o muncă mai obositoare, n-au cheltuieli mai mari, n-au răspunderi mai grele decât un lucrător din alte ramuri de lucrare. Munca lor nu este mai chinuitoare decât este aceea predicatorului conștiincios. Dimpotrivă, de regulă, predicatorii fac sacrificii mai mari decât cele pe care le fac muncitorii din instituțiile noastre. Pastorii merg acolo unde sunt trimiși, ei sunt oameni de sacrificiu, gata să se mute în orice clipă, pentru a face față nevoilor.
Ei sunt în mod necesar, și în mare măsură, despărțiți de familiile lor. Lucrătorii de la casele de editură, de obicei, au o locuință stabilă și pot trăi la un loc cu familiile lor. Aceasta este o mare economie de cheltuieli și ar trebui luată în considerație în efectul ei atunci când se stabilește recompensarea lucrătorilor din domeniul pastoral și a celor din casele de editură.
-209-
Aceia care muncesc din toată inima în via Domnului, lucrând la toată capacitatea lor, nu sunt cei care să dea cel mai mare preț propriilor lor servicii. În loc să se umfle de mândrie și de importanță de sine și să se calculeze cu exactitate lucrul fiecărei ore, ei își compară străduințele cu lucrarea Mântuitorului și se socotesc pe sine slugi netrebnice.
Fraților, nu căutați să vedeți cât puteți lucra mai puțin, pentru ca să ajungeți la standardul cel mai scăzut, ci alergați după plinătatea lui Hristos, pentru ca să puteți face mult pentru El.
Domnul caută oameni care văd lucrarea în măreția ei și care înțeleg principiile care au fost întrețesute în ea de la începutul ei. El nu dorește să se introducă o rânduială lumească a lucrurilor pentru ca să modeleze lucrarea într-un mod cu totul diferit de felul fixat de El pentru poporul Său. Lucrarea trebuie să aibă caracterul Creatorului ei.
În jertfa Domnului Hristos, pentru oamenii căzuți, mila și adevărul s-au întâlnit, neprihănirea și pacea s-au sărutat. Atunci când însușirile acestea sunt despărțite de lucrarea cea mai minunată și vădit cea mai cu succes, nu mai e nimic de ea.
Dumnezeu n-a selecționat un număr mic de oameni pentru a le acorda favoarea sa și pe alții să-i lase în părăsire. El nu va înălța pe unul, iar pe altul să-l doboare și să-l oprime. Toți cei care sunt într-adevăr convertiți vor da pe față același spirit. Ei îi vor trata pe semenii lor așa cum L-ar trata pe Hristos. Nimeni nu va trece cu vederea drepturile altuia.
Slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să aibă un respect atât de mare față de lucrarea sfântă de care se ocupă, încât nu vor aduce în ea nici o umbră de egoism.