O demonstrare a principiilor creștine
Noi nu trebuie doar să publicăm teoria adevărului, ci să și prezentăm o ilustrare practică a lui în caracter și în viață. Instituțiile noastre de publicații trebuie să stea în fața lumii ca o întrupare a principiilor creștine. În instituțiile acestea, dacă se realizează planul lui Dumnezeu pentru ele, Domnul Hristos Însuși stă în fruntea forțelor lucrătoare. Îngeri sfinți supraveghează lucrarea din fiecare secțiune. Și tot ce se face în orice departament trebuie să poarte inscripția cerului și să se dea pe față superioritatea caracterului divin.
Dumnezeu a rânduit ca lucrarea Lui să fie prezentată lumii în linii sfinte și distincte. El dorește ca poporul Său să arate prin viața lor avantajele viețuirii creștine față de spiritul lumesc. Prin harul Său s-au luat toate măsurile în favoarea noastră ca să demonstrăm în toate ramurile lucrării noastre superioritatea principiilor cerului față de principiile lumii. Trebuie să arătăm că nivelul nostru de lucru este mai înalt decât al celorlalți. În toate lucrurile trebuie să manifestăm curăție de caracter, să arătăm că adevărul primit și ascultat face din cei care l-au primit fii și fiice ale lui Dumnezeu, copii ai Împăratului ceresc, și ca atare ei sunt cinstiți în tranzacțiile lor, credincioși, sinceri și drepți atât în cele mărunte, cât și în lucrurile cele mari ale vieții.
În toată lucrarea noastră, până și în cea tehnică, Dumnezeu dorește să se manifeste desăvârșirea caracterului Său. Exactitatea, iscusința, îndemânarea, înțelepciunea și desăvârșirea pe care El le-a cerut la clădirea tabernacolului pământesc, El dorește să fie puse în tot ce se face în slujba Sa. Orice tranzacție în care intră slujitorii Săi trebuie să fie tot atât de curată și de scumpă înaintea Sa ca și aurul, tămâia și smirna pe care înțelepții din răsărit le-au adus Pruncului Mântuitor într-o credință sinceră și curată.
-143-
În felul acesta, în afacerile lor, urmașii Domnului Hristos trebuie să fie purtători de lumină în lume. Dumnezeu nu le cere să facă vreun efort ca să strălucească. El nu aprobă străduința mulțumirii de sine prin a da pe față o bunătate superioară. El dorește ca sufletul lor să fie pătruns de principiile cerești și apoi, când vin în contact cu lumea, să dea pe față lumina care este în ei. Cinstea, integritatea și credincioșia lor stăruitoare în fiecare act al vieții vor fi mijloace de a ilumina.
Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu arătare din afară. Ea vine prin blândețea inspirației Cuvântului Său, prin lucrarea lăuntrică a Duhului Său, prin comuniunea sufletului cu El care este viața lui. Cea mai mare manifestare a puterii ei se vede în natura omenească adusă la desăvârșirea de caracter a Domnului Hristos.
O înfățișare de bogăție sau de rang înalt, arhitectură sau mobilier costisitor, nu sunt esențiale pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu; tot la fel nici realizările care câștigă aplauzele oamenilor și slujesc vanitatea. Risipa lumească, oricât de impunătoare, n-are nici o valoare la Dumnezeu.
Chiar dacă datoria noastră este de a căuta desăvârșirea în cele exterioare, trebuie totdeauna să ținem minte că ținta aceasta trebuie să nu fie totul. Ea trebuie să fie subordonată intereselor mai înalte. Mai presus de cele văzute și trecătoare, Dumnezeu apreciază cele nevăzute și veșnice. Primele au valoare numai dacă le exprimă pe celelalte. Cele mai alese obiecte de artă n-au nici o frumusețe care să se poată compara cu frumusețea de caracter care este rodul lucrării Duhului Sfânt în suflet.
Când Dumnezeu a dat lumii pe Fiul Său, a înzestrat ființele omenești cu bogății nepieritoare — bogății față de care bogățiile acumulate de oameni de la începutul lumii sunt nimic. Domnul Hristos a venit pe pământ și a stat înaintea copiilor oamenilor cu comoara iubirii veșnice, și aceasta este comoara pe care, prin legătura noastră cu El, trebuie să o primim, să o facem cunoscut și să o împărtășim și altora.
-144-
Instituțiile noastre vor da prestigiu lucrării lui Dumnezeu în măsura devoțiunii și a consacrării lucrătorilor — dând pe față puterea harului lui Hristos de a transforma viața. Noi trebuie să fim deosebiți de lume datorită faptului că Dumnezeu a pus sigiliul Său asupra noastră, datorită faptului că El descoperă în noi propriul Său caracter de iubire. Răscumpărătorul nostru ne acoperă cu neprihănirea Lui.
Când alege bărbați și femei pentru slujba Sa, Dumnezeu nu întreabă dacă ei posedă învățătură, elocvență sau bogăție lumească. El întreabă: “Umblă ei într-o așa umilință ca Eu să-i pot învăța calea Mea? Pot pune cuvintele Mele pe buzele lor? Mă vor reprezenta ei pe Mine?”
Dumnezeu poate folosi orice persoană numai în măsura în care poate pune Duhul Său în templul sufletului. Lucrarea pe care El o va accepta este lucrarea care reflectă chipul Său. Urmașii Lui urmează să poarte, ca scrisoare a lor de acreditare în fața lumii, caracteristicile de neșters ale principiilor Lui nemuritoare.
Agenții misionare
Casele noastre de editură sunt centre rânduite de Dumnezeu și prin ele urmează să se săvârșească o lucrare a cărei mărime încă nu s-a realizat. Sunt direcții de lucru și de influență pe care ele aproape că nu le-au atins, la care Dumnezeu cere conlucrarea lor.
Pe măsură ce adevărul înaintează în câmpuri noi, planul lui Dumnezeu este ca lucrarea de înființare de noi centre să meargă fără încetare înainte. Pretutindeni în lume poporul Său urmează să înalțe monumente ale Sabatului Său — semnul dintre El și ei, că El este Acela care-i sfințește. În diferite puncte în țările misionare, trebuie să se înființeze case de editură. Pentru a întări lucrarea, pentru a fi centre de efort și influență, pentru a atrage atenția oamenilor, pentru a dezvolta talentele și capacitățile credincioșilor, pentru a unifica noile comunități, pentru a seconda eforturile lucrătorilor, oferindu-le posibilitatea de a comunica mai bine cu comunitățile și pentru o răspândire mai grabnică a soliei — toate acestea și multe alte considerații pledează în favoarea înființării de centre editoriale în câmpurile misionare.
-145-
Instituțiile noastre, existente deja, au privilegiul, ba chiar datoria, de a participa la această lucrare. Instituțiile acestea au fost întemeiate prin jertfire de sine. Ele au fost construite prin darurile cu jertfire de sine ale poporului lui Dumnezeu și prin munca neegoistă a slujitorilor Săi. Dumnezeu intenționează ca ele să manifeste același duh de jertfire de sine și să facă aceeași lucrare, ajutând la înființarea de noi centre în alte câmpuri.
Atât pentru instituții, cât și pentru persoane în mod individual, aceeași lege se dovedește a fi valabilă. Ele nu trebuie să devină egoiste. Atunci când o instituție s-a întemeiat bine și sporește în putere și influență, nu trebuie să tot caute să-și sporească mai mult avantajele. Atât cu privire la fiecare instituție, cât și cu privire la persoane în mod individual, este adevărat că noi primim pentru a da. Dumnezeu dă pentru ca noi să putem da. De îndată ce o instituție a ajuns să fie de sine stătătoare, ar trebui să caute să ajute alte instrumente ale lui Dumnezeu, care sunt într-o mai mare nevoie.
Aceasta este în armonie atât cu principiile Legii, cât și cu cele ale Evangheliei — principii exemplificate în viața Domnului Hristos. Cea mai puternică dovadă a sincerității aderării noastre la Legea lui Dumnezeu și a mărturisirii noastre de credincioșie față de Mântuitorul nostru este iubirea neegoistă, jertfitoare de sine față de semenii noștri.
-146-
Este gloria Evangheliei că ea se întemeiază pe principiul refacerii în neamul omenesc decăzut a chipului dumnezeiesc printr-o constantă manifestare a bunătății. Dumnezeu va onora acest principiu oriunde se va manifesta.
Aceia care urmează exemplul Domnului Hristos de tăgăduire de sine pentru cauza adevărului fac o puternică impresie asupra lumii. Exemplul lor este convingător și molipsitor. Oamenii văd că există în mijlocul celor care se numesc poporul lui Dumnezeu acea credință care lucrează prin iubire și curăță sufletul de egoism. În viața acelora care ascultă de poruncile lui Dumnezeu, oamenii din lume văd dovada convingătoare că Legea lui Dumnezeu este o Lege a iubirii de Dumnezeu și de om.
Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie totdeauna un semn al generozității Lui, iar în măsura în care semnul acesta se dă pe față în activitatea instituțiilor noastre, el va câștiga încrederea oamenilor și va aduce resurse pentru înaintarea Împărăției Sale. Domnul va retrage binecuvântarea Sa acolo unde interese egoiste sunt îngăduite în vreuna dintre ramurile lucrării; dar El va da bunuri în stăpânirea poporului Său pe întreaga față a pământului, dacă ei le vor folosi pentru înălțarea omenirii. Experiența vremurilor apostolice se va repeta cu noi atunci când vom accepta cu toată inima principiul bunătății lui Dumnezeu — și vom consimți ca în totul să ascultăm de îndemnurile Duhului Sfânt.