La țară
În august 1901, pe când participam la o adunare în tabără, la Los Angeles, am fost luată în viziune de noapte, într-o ședință de comitet. Problema ce se examina era înființarea unui sanatoriu în California de Sud. Unii susțineau că sanatoriul acesta trebuia să fie construit în orașul Los Angeles și erau prezentate obiecțiunile împotriva stabilirii lui afară din oraș. Alții vorbeau despre avantajele unei așezări la țară.
Era între noi Cineva care prezenta problema aceasta foarte clar și cu cea mai mare simplitate. El ne-a spus că ar fi o greșeală să se înființeze un sanatoriu în interiorul orașului. Un sanatoriu ar trebui să aibă avantajul unui teren întins, așa încât bolnavii să poată lucra în aer liber. Pentru bolnavii nervoși, triști, slabi, munca în aer liber este de neprețuit. Ei ar trebui să aibă straturi de flori de care să se îngrijească. În folosirea greblei, sapei și cazmalei, vor afla ușurare de multe din bolile lor. Nelucrarea este cauza multor boli.
Viețuirea în aer liber este bună și pentru corp, și pentru minte. Ea este medicamentul lui Dumnezeu pentru refacerea sănătății. Aerul curat, apa bună, lumina soarelui, locurile frumoase din natură, toate acestea sunt mijloacele Lui pentru refacerea sănătății bolnavilor pe căi naturale. Pentru bolnav este mai de preț decât mult aur sau mult argint să stea la lumina soarelui sau la umbra pomilor.
La țară, sanatoriile noastre pot fi înconjurate cu flori și cu pomi, cu livezi și vii. Aici este ușor pentru medici și pentru infirmieri să scoată din natură învățături care vorbesc despre Dumnezeu. Ei trebuie să-i îndrepte pe pacienți la Acela ale Cărui mâini au făcut arborii cei falnici, iarba ce răsare și florile frumoase, încurajându-i să vadă în mugurele ce se desface și bobocul ce înflorește o expresie a iubirii Lui pentru copiii Săi.
-86-
E voința expresă a lui Dumnezeu ca sanatoriile noastre să fie stabilite atât de departe de orașe cât se consideră că e bine. Pe cât este cu putință, instituțiile acestea să fie așezate în locuri liniștite, izolate, unde se va oferi pacienților ocazia de primă învățătură cu privire la iubirea lui Dumnezeu și cu privire la căminul edenic al primilor noștri părinți, care urmează să fie pus din nou la îndemâna omului, prin jertfa Domnului Hristos.
În străduința de a le reda sănătatea celor bolnavi, trebuie să se facă uz de lucrurile frumoase ale creațiunii lui Dumnezeu. Privirea florilor, culesul fructelor coapte, ascultarea cântecului fericit al păsărelelor, toate au un efect deosebit, înveselitor, asupra sistemului nervos. De la viața în aer liber, bărbații, femeile și copiii câștigă dorința de a fi curați și fără ascunzișuri. Prin influența însușirilor înviorătoare, însuflețitoare, dătătoare de viață ale marilor resurse medicinale ale naturii, funcțiile corpului sunt întărite, intelectul e trezit, imaginația înviorată, duhul întărit, iar mintea e pregătită să aprecieze frumusețea Cuvântului lui Dumnezeu.
Sub influențele acestea, combinate cu influența unui tratament atent și a unor alimente sănătoase, bolnavul află sănătate. Pasul slab își regăsește elasticitatea. Ochiul își recapătă strălucirea. Cel deznădăjduit ajunge plin de nădejde. Figura care pe vremuri era tristă poartă o expresie de voie bună. Sunetele plângărețe ale vocii fac loc unor sunete de mulțumire. Cuvintele exprimă credința: “Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”. (Psalmii 46, 1.) Nădejdea umbrită a creștinului este luminată. Credința se reîntoarce. Se aude cuvântul: “Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie”. (Psalmii 23, 4.) “Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu”, “El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin”. (Psalmii 23, 4; Luca 1, 46.47; Isaia 40, 29.) Recunoașterea bunătății lui Dumnezeu în procurarea acestor binecuvântări dă vigoare minții. Dumnezeu e foarte aproape și Îi face plăcere să vadă că darurile Lui sunt apreciate.
-87-
Când a fost creat, pământul era sfânt și frumos. Dumnezeu a declarat că e foarte bun. Fiecare floare, fiecare arbust, fiecare pom, răspundea scopului Creatorului lui. Toate cele asupra cărora se opreau privirile erau plăcute și umpleau mintea cu gânduri despre iubirea lui Dumnezeu. Prin ispitirea omului la păcat, Satana nădăjduia să împiedice ca valul iubirii divine să se reverse către neamul omenesc; dar, în loc să se întâmple așa, lucrarea lui a avut ca rezultat atragerea la acțiune a unor noi și mai profunde manifestări ale îndurării și bunătății lui Dumnezeu.
N-a fost planul lui Dumnezeu ca poporul Lui să fie îngrămădit în orașe, ca oamenii să fie aruncați claie peste grămadă în etaje și apartamente. La început, El i-a așezat pe primii noștri părinți într-o grădină, în mijlocul priveliștilor frumoase și sunetelor atrăgătoare ale naturii, și El dorește ca oamenii să se bucure și astăzi de aceste priveliști și de aceste sunete. Cu cât ajungem mai aproape, mai în armonie cu planul original al lui Dumnezeu, cu atât mai favorabilă va fi poziția noastră față de vindecare și păstrarea sănătății.
-88-
Nu printre bogați
Poate că ni s-ar părea că ar fi cel mai bine să alegem pentru sanatoriile noastre locuri printre cei bogați; că lucrul acesta ar da prestigiu lucrării noastre și ar asigura un sprijin pentru instituțiile noastre. Dar în părerea aceasta nu e lumină. “Domnul nu se uită la ce se uită omul”. (1 Samuel 16, 7.) Omul se uită la înfățișarea exterioară; Dumnezeu Se uită la inimă. Cu cât sunt mai puține clădirile grandioase din jurul instituțiilor noastre, cu atât vom fi mai puțin tulburați. Mulți dintre bogații posesori de proprietăți sunt nereligioși și necuviincioși. Mintea lor e plină de gânduri lumești. Timpul le este ocupat cu distracții, petreceri și veselie lumească. Mijloacele lor sunt absorbite de extravaganță în îmbrăcăminte și trai luxos. Solii cerești nu sunt bineveniți în căminul lor. Ei doresc ca Dumnezeu să fie cât mai departe. Umilința este o lecție greu de învățat pentru natura omenească și e deosebit de dificilă pentru cei bogați și care caută să-și împlinească poftele. Aceia care nu socotesc că au să dea socoteală lui Dumnezeu pentru tot ceea ce posedă sunt ispitiți să înalțe eul, ca și cum bogățiile formate din pământuri și depozite la bancă i-ar face independenți de Dumnezeu. Plini de mândrie și prețuire de sine, ei își dau importanță pe măsura averii lor.
Sunt mulți bogați care înaintea lui Dumnezeu sunt văzuți ca administratori necredincioși. În felul în care și-au adunat și folosit averea, El vede jefuire. Ei au trecut cu vederea pe Marele Proprietar al tuturor lucrurilor și nu au folosit bunurile care le-au fost încredințate pentru a ușura greutățile celor suferinzi și apăsați. Ei au îngrămădit pentru ei o comoară de mânie pentru ziua mâniei; deoarece Dumnezeu va răsplăti pe fiecare om după faptele lui. Oamenii aceștia nu se închină lui Dumnezeu; eul este idolul lor. Ei îndepărtează din minte dreptatea și mila, înlocuindu-le cu zgârcenia și cearta. Dumnezeu zice: “Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?” (Ieremia 9, 9.)
-89-
Dumnezeu nu dorește ca vreuna din instituțiile Lui să fie așezată într-o astfel de localitate, oricât de mari ar fi avantajele ei aparente. Oamenii bogați și egoiști au o influență modelatoare asupra minții altora și vrăjmașul ar lucra prin ei pentru a pune piedici în calea noastră. Întovărășirile rele sunt totdeauna dăunătoare pentru evlavie și devoțiune și principiile care sunt aprobate de Dumnezeu pot fi subminate de astfel de întovărășiri. Dumnezeu nu vrea ca noi să ajungem ca Lot, care a ales să-și așeze căminul într-un loc în care el și familia lui erau aduși continuu în contact cu răul. Lot a mers în Sodoma ca om bogat; a plecat de acolo neavând nimic, dus de mână de un înger, în timp ce solii mâniei așteptau să toarne flăcările care aveau să-i mistuie pe locuitorii acelui oraș foarte favorizat și să desființeze frumusețea lui ademenitoare, făcând pustiu și gol un loc pe care Dumnezeu îl făcuse odată foarte frumos.
Sanatoriile noastre n-ar trebui să fie situate aproape de locuințele celor bogați, unde ar fi privite ca o inovație și ceva neplăcut la vedere și despre care se va comenta nefavorabil, deoarece primesc oameni suferinzi din toate clasele. Religia curată și neîntinată face din aceia care sunt copii ai lui Dumnezeu o singură familie, legați la un loc cu Hristos în Dumnezeu. Dar spiritul lumii este mândru, părtinitor, exclusivist, favorizând numai pe câțiva.
Când ne construim clădirile, trebuie să ne ținem departe de locuințele celor mari ai lumii, lăsându-i să caute ajutorul de care au nevoie, retrăgându-se dintre tovarășii lor și venind în locuri mai retrase. Noi nu vom fi plăcuți lui Dumnezeu când construim sanatoriile printre oamenii extravaganți în îmbrăcăminte și viețuire, care sunt atrași către aceia care pot face o mare risipă.