Mărturii pentru Comunitate Vol. 6 | 775

Tot cerul se interesează nu numai de țările care sunt în apropiere și au nevoie de ajutorul nostru, ci și de țările care sunt în depărtare. Ființele cerești urmăresc și așteaptă ca ființele omenești să fie adânc mișcate de nevoile celor care sunt lucrători împreună cu ei, care se găsesc în necazuri și încercări, în întristare și suferință.

Când una din instituțiile Domnului cade în ruină, instituțiile mai prospere ar trebui să activeze cu toate capacitățile lor pentru a ajuta instituția ce șchioapătă, pentru ca Numele Domnului să nu fie dezonorat. Ori de câte ori administratorii instituțiilor lui Dumnezeu își închid inima înaintea necesităților instituțiilor surori și neglijează a face orice efort posibil pentru ajutorarea lor, spunând în mod egoist: “Lasă-le să sufere”, Dumnezeu notează cruzimea lor și va veni timpul când ei vor avea să treacă printr-o experiență asemănătoare, de umilință. Dar, frații mei, voi n-aveți de gând să faceți lucrul acesta. Știu că nu o veți face.

Fiecare înlesnire pe care o avem în Europa pentru înaintarea lucrării este necesară; fiecare instituție ar trebui să se afle într-o situație sănătoasă și înfloritoare înaintea unei lumi nelegiuite. Nu lăsați ca îngerii lui Dumnezeu, care slujesc celor care poartă răspunderile, să-i vadă descurajați pe lucrătorii lui Dumnezeu. Chiar și așa greutățile au sporit de pe urma zăbavei noastre, așa că lucrarea de îndreptare va cere acum o mai mare muncă și cheltuială. În Numele Domnului, îi invităm pe aceia din poporul Său care au mijloace să se dovedească ispravnici credincioși. Reparați mașinăria atât de necesară pentru a duce mai departe lucrarea lui Dumnezeu, pentru ca poporul Său să nu ajungă descurajat, iar lucrarea Lui să fie lăsată să lâncezească.

-460-

“Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel: Așa a vorbit Domnul oștirilor: Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul. Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac, și nimeni să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său”. (Zaharia 7, 8-10.) Acesta este și Cuvântul Domnului pentru noi.

Nu pot gândi că partea de încheiere a acestui capitol să fie experiența voastră: “Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, și și-au astupat urechile ca să n-audă. Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oștirilor, prin duhul său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oștirilor S-a aprins de o mare mânie. Când chema El, ei n-au vrut să asculte: De aceea, nici Eu nu am vrut să ascult, când au chemat ei, zice Domnul oștirilor. Ci i-am împrăștiat printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai pleca din ea; și, dintr-o țară plăcută cum era, au făcut o pustie!” (Ver 11-14.)

Fraților, în purtarea voastră cu cei ai casei Domnului, “să urmărim lucrurile care duc la pacea și la zidirea noastră”. (Romani 14, 19.) Nu rostiți cuvinte de mustrare. Nu aruncați ocara asupra acestuia sau asupra aceluia. Acum e nevoie de ajutorul pe care toți îl pot da. Căutați să reparați spărtura ce s-a făcut. Faceți lucrul acesta cu voie bună. Faceți-l în chip nobil. Veniți în ajutorul Domnului, ajutând pe Domnul împotriva celui tare. Salvați instituția care este într-o primejdie atât de mare.

-461-

Toți aceia care își dau seama de apropierea venirii Domnului să pună în acțiune credința lor. Atunci când vedem că unul din instrumentele lui Dumnezeu lâncezește, cei care au inima și sufletul pentru lucrare să dea pe față interesul lor.

Cei care sunt în locuri de răspundere să dea un bun exemplu. Fiecare instinct nobil și creștin ar trebui să-l determine să plănuiască și să lucreze cu mult mai multă râvnă pentru ajutorarea instituțiilor Domnului de cum ar face-o pentru salvarea propriei lor averi. Toți să încerce să facă ceva. Ocupați-vă de treburile voastre și vedeți ce ați putea face pentru a conlucra cu Dumnezeu în această lucrare.

Întrucât există o deplină simpatie între cer și pământ și întrucât Dumnezeu însărcinează îngeri să slujească tuturor acelora care au nevoie de ajutor, știm că, dacă ne facem partea noastră, acești reprezentanți cerești ai puterii nemărginite vor da ajutor în acest timp de nevoie. Dacă vom deveni una în minte și inimă cu ființele cerești, putem fi călăuziți de ele. Oameni cărora Dumnezeu le-a încredințat putere și talanții mijloacelor financiare vor fi impresionați de El ca să ia asupra lor povara răspunderii și să-i ajute pe frații noștri din Scandinavia.

Cauza lui Dumnezeu, în Europa, nu trebuie să devină o piatră de poticnire sau o stâncă de repaus pentru cei necredincioși. Instituțiile de acolo nu trebuie să fie închise sau să fie date pe mâna celor din lume. Servii Domnului din Europa trebuie să facă orice efort ce le stă în putere pentru a recâștiga ceea ce s-a pierdut, iar Domnul va lucra cu ei. Și eu îi invit pe toți credincioșii din America să conlucreze cu frații lor din Europa. Dacă toți își vor face partea în marele Său plan, atunci scopul lui Dumnezeu va fi realizat. În curând, dificultățile vor fi de domeniul trecutului, pentru a nu mai necăji cauza lui Dumnezeu.

-462-

Nici o mână să nu devină zăbavnică sau paralizată. Voi aveți asigurarea că îngeri care locuiesc în cortul Celui Veșnic și care văd slava lui Dumnezeu sunt sprijinitorii voștri. Veți conlucra voi cu ei la dezvoltarea fiecărei instituții care face lucrarea lui Dumnezeu sub supravegherea îngerilor slujitori?

Cine poate înțelege valoarea sufletelor pentru a căror mântuire Domnul, Împăratul lor, Fiul veșnicului Dumnezeu și-a dat viața Sa nepătată la o moarte de ocară? Dacă toți ar înțelege aceasta așa cum ar trebui, ce lucrare s-ar înfăptui! Prin lucrarea Duhului Sfânt, prin influența, cuvintele și mijloacele lor bănești, ar conduce multe suflete să scape de lanțul întunericului și de uneltirile diavolești ale lui Satana și să fie spălați de păcatele lor în sângele Mielului. Faceți ca lucrarea să meargă mai profund și tot mai profund! Îngerii cerului se bucură să-i vadă pe păcătoși că se pocăiesc și se întorc la viul Dumnezeu.

Dacă vom înfrunta exprimarea necredinței și prin cuvinte pline de nădejde și prin acțiuni prompte, dacă vom întări propria noastră credință cum și credința altora, viziunea noastră va deveni tot mai limpede. Atmosfera curată a cerului va înconjura sufletele noastre.

Fiți tari și vorbiți despre nădejde. Croiți-vă drum printre obstacole. Voi sunteți logodiți spiritual cu Isus Hristos. Cuvântul este asigurarea voastră. Apropiați-vă de Mântuitorul vostru cu deplina încredere a unei credințe vii, unindu-vă mâinile cu ale Lui. Mergeți acolo unde El vă deschide calea. Faceți tot ce vă spune El. El vă va învăța tot așa de binevoitor cum ar învăța pe oricare altul.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment