Mărturii pentru Comunitate Vol. 6 | 756

Redeșteptare în reforma sanitară.

Ascultarea de legile corpului

Întrucât legile naturii sunt legile lui Dumnezeu, este în mod lămurit datoria noastră de a studia cu atenție legile acestea. Noi trebuie să studiem cerințele lor cu privire la corpurile noastre și să ne conformăm lor. Neștiința cu privire la aceste lucruri este un păcat.

“Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?… Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 6, 15.19.20.) Trupurile noastre sunt proprietatea cumpărată a lui Hristos, și noi nu avem libertatea de a face cu ele ce ne place. Omul a făcut lucrul acesta. El și-a tratat corpul, ca și cum legile lui nu ar prevedea nici o pedeapsă. Datorită apetitului pervertit, organele și puterile lui s-au slăbit, s-au îmbolnăvit și s-au schilodit. Iar rezultatele acestea, pe care Satana le-a obținut în urma ispitelor lui cu înfățișare plăcută, sunt folosite pentru a-L insulta pe Dumnezeu. El prezintă înaintea lui Dumnezeu corpul omenesc pe care Hristos l-a cumpărat ca proprietate a Sa, și ce reprezentare neplăcută a Creatorului său este omul! Din pricină că omul a păcătuit împotriva corpului său și și-a stricat căile, Dumnezeu este dezonorat.

Atunci când bărbații și femeile sunt cu adevărat convertiți, ei vor privi în chip conștiincios legile vieții, pe care Dumnezeu le-a așezat în ființa lor, căutând în felul acesta să evite slăbiciunea fizică, mintală și morală. Ascultarea de legile acestea trebuie să fie o problemă de datorie personală. Noi înșine trebuie să suferim relele datorate călcării legii. Noi urmează să răspundem înaintea lui Dumnezeu pentru obiceiurile și deprinderile noastre. De aceea, pentru noi, problema nu este “Ce va zice lumea?”, ci “Cum voi trata eu, care pretind că sunt creștin, locuința pe care mi-a dat-o Dumnezeu? Voi lucra eu pentru cel mai mare bine al meu temporal și spiritual, păstrând corpul meu ca un templu în care să locuiască Duhul Sfânt sau am să mă sacrific ideilor și obiceiurilor lumii?”

-370-

Viețuirea sănătoasă trebuie să fie o problemă a familiei. Părinții trebuie să se trezească la responsabilitățile date de Dumnezeu. Aceștia să studieze principiile reformei sanitare și să-i învețe pe copiii lor că drumul, calea renunțării de sine este singura cale sigură. Masa locuitorilor lumii, prin disprețuirea legii fizice distrug puterea lor de stăpânire de sine și devin improprii pentru a aprecia realitățile veșnice. Neștiutori cu bună știință ai propriei lor făpturi, ei își conduc copiii pe cărarea satisfacțiilor personale, pregătindu-le astfel calea pentru ca să sufere pedeapsa pentru călcarea legilor naturii. Aceasta nu e o dovadă că ei au un interes înțelept față de bunul mers al familiilor lor.

Biserica și reforma sanitară

Există o solie cu privire la reforma sanitară care urmează să fie dusă în fiecare comunitate. Este o lucrare de făcut în fiecare școală. Nici directorului, nici profesorilor nu trebuie să le fie încredințată educația tineretului până ce nu au ajuns să aibă o cunoaștere practică a acestui subiect. Unii s-au simțit liberi să critice și să pună la îndoială sau să găsească cusururi principiilor reformei sanitare despre care ei cunoșteau foarte puțin din experiență. Ei ar trebui să stea umăr la umăr și inimă la inimă cu aceia care lucrează pe căile cele bune.

Subiectul reformei sanitare a fost prezentat în comunități; dar lumina nu a fost primită cu toată inima. Poftele egoiste, distrugătoare de sănătate ale bărbaților și femeilor au stat împotriva influenței soliei care urmează să pregătească un popor pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu. Dacă comunitățile așteaptă putere, ele trebuie să trăiască adevărul pe care li l-a dat Dumnezeu. Dacă membrii comunităților noastre trec cu vederea lumina cu privire la acest subiect, ei vor recolta consecința sigură a degenerării spirituale și fizice. Și influența acestor vechi membri ai bisericii va lucra în cei veniți de curând la credință. Domnul nu lucrează acum pentru a aduce multe suflete la adevăr, din cauza membrilor bisericii care n-au fost niciodată convertiți și a acelora care au fost cândva convertiți, dar care au apostaziat. Ce influență vor avea acești membri neconsacrați asupra noilor convertiți? Nu vor face ei oare fără efect solia dată de Dumnezeu și pe care poporul Său trebuie s-o vestească?

-371-

Toți să-și cerceteze practicile și să vadă dacă nu cumva se dedau la acele lucruri care sunt un real rău pentru ei. Ei să renunțe la orice satisfacție nesănătoasă în ce privește mâncarea și băutura. Unii se duc în țări îndepărtate pentru a căuta un climat mai bun; dar oriunde ar fi, stomacul le creează o atmosferă malarică. Ei își aduc asupră-le suferințe pe care nimeni nu le poate alina. Ei trebuie să-și aducă practicile lor zilnice în armonie cu legile naturii; și, lucrând și crezând, se poate crea o atmosferă în jurul trupului și a sufletului care va fi o mireasmă de viață spre viață.

Fraților, noi suntem mult rămași în urmă. Multe din lucrurile pe care biserica ar trebui să le facă pentru a fi o biserică vie nu sunt făcute. Prin satisfacerea cerințelor unui apetit pervertit, mulți se așează într-o astfel de stare a sănătății lor, încât are loc un neîncetat război împotriva intereselor celor mai alese ale sufletului. Adevărul, cu toate că e prezentat în cuvinte lămurite, nu este ascultat. Doresc să pun lucrurile acestea înaintea fiecărui membru al comunităților noastre. Deprinderile noastre trebuie să fie aduse să se conformeze cu voința lui Dumnezeu. Noi suntem asigurați: “Dumnezeu este cel care lucrează în voi”, dar omul trebuie să-și facă partea în stăpânirea apetitului și a pasiunii. Viața religioasă cere acțiunea minții și a inimii în armonie cu forțele dumnezeiești. Nimeni nu poate prin el însuși să-și lucreze propria mântuire, iar Dumnezeu nu poate face lucrarea aceasta pentru el, fără conlucrarea lui. Dar atunci când omul lucrează sârguincios, Dumnezeu lucrează împreună cu el, dându-i putere să devină fiu al lui Dumnezeu.

-372-

Când li se vorbește oamenilor despre problema sănătății, ei spun adesea: “Știm multe lucruri mai bine de cum le facem”. Ei nu-și dau seama că sunt răspunzători pentru fiecare rază de lumină cu privire la buna lor stare fizică și că fiecare deprindere este descoperită înaintea ochiului cercetător al lui Dumnezeu. Viața fizică nu trebuie să fie tratată într-un mod hazardant. Fiecare organ, fiecare fibră a ființei trebuie să fie păzită cu sfințenie de obiceiuri dăunătoare.

Dieta

Deprinderile noastre în ceea ce privește mâncarea și băutura arată dacă noi suntem din lume sau din numărul celor pe care Dumnezeu, prin puternica Sa sabie a adevărului, i-a despărțit de lume. Aceștia sunt poporul Său deosebit, doritori de fapte bune. Dumnezeu a vorbit în Cuvântul Său. Cazul lui Daniel și al celor trei prieteni ai lui, sunt predici cu privire la reforma sanitară. Dar de-a lungul istoriei, Dumnezeu a vorbit copiilor lui Israel, căutând să le interzică mâncarea de carne, spre binele lor. El i-a hrănit cu pâine din cer; “omul a mâncat hrana îngerilor”. Dar ei au încurajat apetitul lor pământesc; și cu cât își concentrau mai mult gândurile la oalele cu carne ale Egiptului, cu atât li se făcea scârbă de hrana pe care le-o dădea Dumnezeu pentru a-i menține în sănătate fizică, mintală și morală. Le era dor de oalele cu carne, și, în privința aceasta, ei au procedat la fel ca mulți din zilele noastre.

Mulți suferă și mulți merg în mormânt din cauza lăsării în voia apetitului. Ei mănâncă ceea ce place gustului lor stricat, slăbind în felul acesta organele digestive și vătămând puterea lor de a asimila hrana, care susține viața. Aceasta aduce o boală acută și foarte adesea urmează moartea. Organismul delicat al copilului este uzat prin obiceiurile sinucigașe ale acelora care ar trebui să știe mai bine.

-373-

Comunitățile ar trebui să fie tari și sincere față de lumina pe care a dat-o Dumnezeu. Fiecare membru ar trebui să lucreze în chip inteligent pentru a îndepărta din practica vieții sale orice apetit stricat.

Extreme în dietă

Știu că mulți din frații noștri sunt, în inima și în practicile lor, împotriva reformei sanitare. Eu nu susțin extreme. Dar când am privit peste manuscrisele mele, am văzut mărturiile hotărâte aduse și avertismentele cu privire la primejdiile care se abat asupra poporului nostru prin imitarea obiceiurilor și practicilor lumii în satisfacerea plăcerilor personale, în mulțumirea apetitului și în mândria îmbrăcăminții. Inima mea este bolnavă și tristă din cauza stării de lucruri existente. Unii spun că anumiți frați de-ai noștri au impus prea mult problemele acestea. Dar, dacă unii au procedat neînțelepțește și au impus părerile lor cu privire la reforma sanitară în toate prilejurile, va îndrăzni oare careva să ascundă adevărul cu privire la subiectul acesta? Oamenii din lume sunt, în general, cu mult în extrema opusă, aceea a satisfacerii plăcerilor personale și necumpătare în ce privește mâncarea și băutura, iar drept rezultat practicile senzuale abundă.

Acum sunt mulți în umbra morții, aceia care se pregătiseră să facă o lucrare pentru Domnul, dar care nu și-au dat seama de faptul că asupra lor zăcea o sfântă obligație de a observa legile sănătății. Legile organismului fizic sunt cu adevărat legile lui Dumnezeu; dar lucrul acesta pare să fi fost uitat. Unii s-au mărginit la o dietă care nu poate să-i mențină sănătoși. Ei nu au procurat o mâncare hrănitoare, care să ia locul mâncărurilor dăunătoare, și nu au luat seama la faptul că trebuie să se exercite tact și iscusință la pregătirea hranei în modul cel mai sănătos. Organismul trebuie să fie hrănit corespunzător pentru a-și aduce la îndeplinire lucrarea. E contrariu reformei sanitare ca, după ce s-a renunțat la o mare varietate de mâncăruri nesănătoase, să se treacă la extrema opusă, de a reduce cantitatea și calitatea alimentelor la un standard scăzut. În loc de a fi reformă sanitară, este o deformă sanitară.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment