Atunci când dăm celor săraci, ar trebui să ne întrebăm: “Nu încurajez eu risipa? Îi ajut sau le dăunez?” Nici un om care poate să-și câștige singur pâinea nu are drept să depindă de alții.
Proverbul: “Lumea e datoare să-mi dea să mănânc”, are în sine esența minciunii, a înșelăciunii și a hoției. Lumea nu datorează nimănui să-i dea de mâncare, dacă e capabil să lucreze și să-și câștige singur mâncarea. Dar, dacă vine cineva la ușa noastră și cere de mâncare, fiind flămând, nu trebuie să-l alungăm. Sărăcia lui poate că e rezultatul nenorocirii.
Noi ar trebui să-i ajutăm pe aceia care, având de întreținut familii numeroase, trebuie să se lupte fără încetare cu slăbiciunea și sărăcia. Multe mame văduve, cu copii lipsiți de tată, lucrează peste măsura puterilor lor pentru a-i ține pe micuții lor lângă ele, și a le asigura hrană și îmbrăcăminte. Multe astfel de mame au murit de extenuare. Fiecare văduvă are nevoie de mângâierea unor cuvinte de nădejde și încurajare și sunt foarte multe care ar trebui să primească un ajutor substanțial.
Bărbați și femei ai lui Dumnezeu, persoane cu judecată și înțelepciune, ar trebui să fie rânduite ca să-i cerceteze pe cei săraci și lipsiți, mai întâi pe cei din rândul credincioșilor. Aceștia ar trebui să dea un raport comunității și să se consfătuiască cu privire la ceea ce ar trebui făcut.
În loc să-i încurajăm pe săraci să considere că lor li se asigură hrana pe gratis sau aproape pe gratis, noi ar trebui să-i aducem în situația de a se ajuta singuri. Noi ar trebui să ne străduim pentru a le procura de lucru, și, dacă e necesar, să-i învățăm cum să lucreze. Membrii familiilor sărace să fie învățați cum să gătească, cum să-și lucreze și să-și cârpească propriile lor haine, cum să îngrijească bine locuința lor. Băieții și fetele să fie învățați temeinic o meserie sau o ocupație folositoare. Noi trebuie să-i educăm pe săraci să ajungă de sine stătători. Aceasta va fi un adevărat ajutor, deoarece nu numai că îi va face să se întrețină singuri, dar îi va face în stare să ajute și pe alții.
-279-
Este planul lui Dumnezeu ca bogații și săracii să fie strâns legați prin legături de simpatie și ajutorare. El ne îndeamnă să ne interesăm de fiecare caz de suferință și lipsă ce ne-ar veni la cunoștință.
Să nu considerați că e îngrozitor pentru demnitatea voastră de a sluji omenirii suferinde. Nu priviți cu nepăsare sau cu dispreț la aceia care și-au adus la ruină templul sufletului. Aceștia sunt obiecte ale milei divine. Acela care i-a creat pe toți se îngrijește de toți. Chiar și aceia care au căzut la treapta cea mai de jos nu au trecut dincolo de marginile iubirii și milei Sale. Dacă suntem cu adevărat ucenici ai Lui, vom da pe față același spirit. Iubirea care este inspirată de iubirea noastră pentru Isus va vedea în fiecare suflet, bogat sau sărac, o valoare ce nu poate fi măsurată prin aprecieri omenești. Lăsați ca viața voastră să dea pe față o iubire ce e mai presus decât o puteți voi exprima prin cuvinte.
Adesea, inima oamenilor se va înăspri când e mustrată, dar ei nu pot să se împotrivească unei iubiri manifestate față de ei în Hristos. Noi ar trebui să-l îndemnăm pe păcătos să nu se considere ca un lepădat de la fața lui Dumnezeu. Îndemnați-l pe păcătos să privească la Hristos, singurul care poate să vindece sufletul lepros din cauza păcatului. Faceți-i cunoscut suferindului, disperat și descurajat, că el este un prizonier al nădejdii. Solia voastră să fie: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”
Mi-au fost date instrucțiuni cum că lucrarea misionară medicală va descoperi, chiar în străfundurile ticăloșiei, oameni care, deși s-au dedat la obiceiuri de necumpătare și desfrânare, vor răspunde la un mod corect de lucrare. Dar ei trebuie să fie recunoscuți și încurajați. Se vor cere eforturi puternice, pline de răbdare și stăruitoare pentru a-i ridica. Ei nu se pot reface singuri. S-ar putea ca ei să audă chemarea lui Hristos, dar urechile lor sunt prea slabe pentru a prinde înțelesul ei; ochii le sunt prea orbiți ca să mai vadă că ceva bun este păstrat și pentru ei. Ei sunt morți în nelegiuirea și păcatele lor. Dar nici aceștia nu trebuie să fie excluși de la praznicul Evangheliei. Lor trebuie să li se facă invitația: “Veniți”. Chiar dacă sunt netrebnici, Domnul spune: “Silește-i să intre”. Nu ascultați la nici un fel de scuze. Prin iubire și bunătate, prindeți-i bine. “Voi prea iubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră prea sfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică. Mustrați-i pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc”. (Iuda 20-23.) Înscrieți adânc în conștiință rezultatele teribile ale călcării Legii lui Dumnezeu. Arătați-le că nu Dumnezeu este Cel care pricinuiește durerea și suferința, ci omul care prin propria sa neștiință și prin propriul său păcat, a adus starea aceasta asupra sa.
-280-
Lucrarea aceasta, bine condusă, va salva multe suflete care au fost neglijate de către biserici. Mulți care nu sunt de credința noastră tânjesc după ajutorul acela pe care creștinii sunt datori să-l dea. Dacă poporul lui Dumnezeu ar dovedi un adevărat interes față de vecinii lor, mulți ar fi influențați de adevărurile speciale pentru acest timp. Nimic altceva nu poate da prestigiu lucrării ca ajutorarea oamenilor chiar în situația în care se găsesc. Mii de suflete s-ar putea bucura astăzi de solie, dacă aceia care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu și țin poruncile Lui ar lucra așa cum a lucrat Hristos.
Atunci când lucrarea misionară medicală câștigă în felul acesta bărbați și femei la o cunoaștere salvatoare a lui Hristos și a adevărului Lui, atunci, bani și o muncă plină de zel pot fi investite în deplină siguranță în ea, pentru că acolo este o lucrare care va dăinui.
-281-
Grija de orfani
Printre toți aceia ale căror nevoi cer atenția și interesul nostru, văduva și orfanul au cel mai mult dreptul la simpatia noastră duioasă. Ei sunt obiectul grijii deosebite a Domnului Ei sunt lăsați în grija creștinilor de către Dumnezeu. “Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru, este să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume”. (Iacov 1, 27.)
Mulți tați care au murit în credință, sprijinindu-se pe făgăduința cea veșnică a lui Dumnezeu, au lăsat pe cei iubiți ai lor, având deplina încredere că Domnul Se va îngriji de ei. Și cum Se îngrijește Domnul de acești nevoiași? El nu săvârșește nici o minune, trimițând mană din cer; El nu trimite corbi pentru a le aduce hrană; dar săvârșește o minune asupra inimii oamenilor, înlăturând egoismul din suflet, desigilând fântânile dărniciei. El pune la încercare iubirea celor ce zic că sunt urmași ai Lui, încredințând milei lor duioase pe cei loviți și lipsiți.
Cei care au iubirea lui Dumnezeu, să-și deschidă inima și casa pentru a-i primi pe acești copii. Nu este planul cel mai bun acela de a îngriji pe orfani în instituții mari. Dacă ei nu au rude în stare să le poarte de grijă, membrii comunităților noastre ar trebui fie să-i adopte pe acești micuți în familiile lor, fie să le caute căminuri corespunzătoare în alte familii.
Într-un anumit sens, copiii aceștia sunt cei asupra cărora Hristos privește, pentru că este o ofensă la adresa Lui ca ei să fie trecuți cu vederea. Fiecare faptă bună făcută față de ei, în Numele lui Isus, este acceptată de El, ca fiind făcută față de Sine.
Aceia care în vreun fel oarecare îi jefuiesc de mijloacele pe care ar trebui să le aibă, aceia care privesc la lipsurile lor cu nepăsare vor fi trași la răspundere de către Judecătorul a tot pământul. “Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând”. “Judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă”. (Luca 18, 7-8; Iacov 2, 13.) Domnul ne îndeamnă: “Adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost”. (Isaia 58, 7.) Creștinătatea trebuie să procure tați, mame și familii pentru acești nefericiți. Mila față de văduvă și orfan, manifestată în rugăciuni și fapte corespunzătoare, se va înălța spre amintire înaintea lui Dumnezeu pentru a fi cândva răsplătită.
-282-
Un vast câmp de lucrare folositoare stă înaintea tuturor acelora care vor să lucreze pentru Domnul la îngrijirea de acești copii și tineri care au fost lipsiți de grija veghetoare a părinților și de influența călăuzitoare a căminului creștin. Mulți dintre ei au moștenit trăsături rele de caracter; și, dacă sunt lăsați să crească în ignoranță, ei vor aluneca în tovărășii care duc la viciu și crimă. Acești copii nepromițători au nevoie să fie așezați într-o poziție favorabilă pentru formarea unui caracter bun, pentru ca ei să devină copii ai lui Dumnezeu.
Voi cei care mărturisiți că sunteți copii ai lui Dumnezeu, vă faceți voi partea voastră de a-i învăța pe aceștia, care au atât de mult nevoie de a fi învățați cu răbdare cum să vină la Mântuitorul? Vă faceți voi partea voastră ca servi credincioși ai lui Hristos? Se poartă de grijă acestor minți neformate, poate chiar descumpănite, cu acea iubire pe care a arătat-o Hristos pentru noi? Sufletele copiilor și ale tineretului sunt în primejdie de moarte dacă sunt lăsate pe seama lor. Ei au nevoie de învățătură, iubire și o gingașă purtare de grijă creștină.
Dacă n-ar fi nici o descoperire care să ne arate datoria noastră, chiar ceea ce văd ochii noștri și ceea ce știm cu privire la acțiunea inevitabilă a cauzei și efectului ar trebui să ne trezească la lucru pentru salvarea acestor nefericiți. Dacă membrii biserici ar aduce în lucrarea aceasta aceeași energie, același tact și aceeași iscusință pe care o folosesc la treburile obișnuite ale vieții, dacă ar căuta înțelepciune de la Dumnezeu și ar studia cu grijă cum să modeleze aceste minți nedisciplinate, multe suflete care sunt gata să piară ar fi mântuite.
-283-
Dacă părinții ar simți pentru salvarea propriilor lor copii grija pe care ar trebui să o simtă, dacă i-ar prezenta în rugăciunile lor la tronul harului și dacă ar trăi rugăciunile lor, știind că Dumnezeu va conlucra cu ei, ei ar putea să devină lucrători cu succes pentru copiii din afara propriei lor familii și în mod deosebit pentru aceia care nu au sfat și călăuzire părintească. Domnul invită pe fiecare membru al bisericii să-și facă datoria față de acești orfani.